ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7976/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

inițial la 28 noiembrie 2001, pe rolul Tribunalului Bihor, ulterior declinată,

spre competentă soluționare, Curții de Apel Oradea, conform sentinței nr. 373

din 28 noiembrie 2002, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, solicitând anularea în parte a

procesului-verbal nr. 270, încheiat de pârâtă, la 12 septembrie 2001.

Prin precizări și completări

ulterioare ale acțiunii sale, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în

calitate de pârâți, a Direcției de Control Fiscal Bihor și, respectiv, a

Ministerului Finanțelor Publice, indicând faptul că înțelege să solicite și

anularea deciziei nr. 1956 din 30 noiembrie 2001, emisă de acest minister, ca

și, în parte a procesului-verbal din 12 septembrie 2001, prin care a fost

obligată să înregistreze în contabilitate și să plătească suma de 421.917.960

lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe dividende și majorări de

întârziere aferente.

Reclamanta a mai solicitat

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea către ea, a

sumei de 319.080.220 lei reținută în urma controlului efectuat în cursul anului

2001, pe motiv că ar fi datorată cu titlu de impozit pe profit și majorări

pentru provizioanele în valută constituite pentru trei societăți cu care a avut

relații comerciale.

În ceea ce privește

obligația de plată stabilită în sarcina reclamantei, cu titlu de impozit pe

dividende și majorări de întârziere, reclamanta a arătat că această obligație

este aferentă unui contract de cumpărare acțiuni încheiat cu P.A.S. M., care a

achiziționat acțiuni de la reclamantă, în baza Legii nr. 77/1994, potrivit cu

care, dividendele aferente acțiunilor deținute în condițiile acestei legi, sunt,

însă, neimpozabile pe perioada achitării ratelor.

Curtea de Apel Oradea, prin

sentința nr. 136 din 27 martie 2003, a respins excepțiile tardivității și

inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți și a admis în parte, acțiunea

precizată a reclamantei. A fost parțial anulată decizia nr. 1956 din 30

noiembrie 2001 a Ministerului de Finanțe, ca și procesul-verbal de control din

12 septembrie 2001, până la concurența sumelor de 97.847.506 lei, impozit pe

profit și 397.946.531 lei, majorări de întârziere calculate la 30 septembrie

1999.

În fine, prin aceeași

sentință s-a dispus restituirea în favoarea reclamantei, a sumelor de

100.563.980 lei, impozit pe profit aferent provizioanelor și majorări de

întârziere aferente, 80.482.910 lei, majorări de întârziere și 39.658.954 lei,

impozit pe dividende, sume achitate de reclamantă, deși nedatorat.

În termen legal a declarat

recurs împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor, în nume propriu, ca și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice,

criticând sentința pronunțată, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

conform art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. și solicitând casarea acesteia și

trimiterea spre rejudecare, instanței de fond.

Astfel, printr-un prim motiv

de recurs, recurenta a invocat nulitatea absolută a expertizei dispuse în

cauză, conform art. 208 C. proc. civ., arătând că aceasta a fost efectuată în

fața unei instanțe necompetente, respectiv Tribunalul Bihor, într-o fază a

procesului când nu era încă definitivat cadrul procesual, în sensul că nu erau

formulate de către reclamantă, toate cererile completatoare și precizatoare ale

acțiunii sale inițiale.

În plus, după cum a mai

arătat recurenta, nu toate părțile în cauză, în contradictoriu cu care s-a

pronunțat sentința curții de apel, au fost citate în vederea efectuării

expertizei, astfel că nici Direcția Controlului Fiscal Bihor și nici Ministerul

Finanțelor Publice București, care ambele au emis actele fiscale contestate, nu

au avut posibilitatea de a participa la expertiză și de a-și expune punctele de

vedere față de constatările expertului.

Printr-un motiv subsidiar de

recurs, recurenta a criticat soluția instanței, și pentru a fi exonerat pe

reclamantă, de plata sumei totale de 616.811.963 lei, fără, însă, a indica și

motiva pentru care rațiuni de ordin legal a dispus o astfel de măsură.

Recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

Din cuprinsul actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că expertiza contabilă întocmită de expertul

contabil B.L. a fost dispusă de către Tribunalul Bihor, la data de 7 martie

2002, dată la care, părți în cauză figurau reclamanta și pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor.

Ulterior efectuării și

depunerii acestui raport de expertiză, reclamanta a formulat cereri

precizatoare ale acțiunii inițiale, solicitând citarea în cauză în calitate de

pârâți, și a Direcției Controlului Fiscal Bihor și a Ministerului Finanțelor

Publice București, în raport cu faptul că și obiectul cererii a fost extins

asupra unor documente emise de aceste autorități.

Curtea de apel care a

soluționat cauza pe fond, urmare a declinării de competență de la Tribunalul Bihor, a pronunțat o hotărâre nelegală, prin faptul că și-a fundamentat și motivat

concluziile pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.

201 - 208 C. proc. civ. și în special în ceea ce privește participarea părților

la efectuarea acesteia.

În raport cu obiectul

cererii precizate a reclamantei, de părțile din cauză, rezultă că raportul de

expertiză efectuat numai în prezența și cu citarea reclamantei și a pârâtei Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor, fără citarea pârâților Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Controlului Fiscal Bihor a fost îndeplinit

conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu nerespectarea formelor și

prevederilor legale sus menționate și a produs o vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea lui.

Față de cele sus-menționate,

rezultă că sunt fondate criticile recurentei vizând nulitatea raportului de

expertiză, astfel că recursul de față se va admite și se va dispune casarea, cu

trimitere spre rejudecare, a cauzei la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării în

fața instanței de fond urmează a se reface raportul de expertiză contabilă, cu

citarea și în prezența tuturor părților din cauza de față, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează această materie, acordându-se în acest

fel, în mod efectiv, posibilitatea ca toate părțile implicate să își exercite

dreptul la apărare.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond urmează să analizeze și celelalte critici formulate de

recurentă, referitoare la sumele de bani cu privire la care instanța a reținut

inițial că nu sunt datorate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 136/CA

- P din 27 martie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2004.