ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2778/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 1 august 1994, reclamanta SC C.D. SRL a chemat în judecată, pe calea

contenciosului administrativ, Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a

Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat a județului Bihor și Garda

Financiară, secția Bihor, solicitând a se constata nulitatea procesului verbal

de control nr. 80113 din 18 ianuarie 1994 și a răspunsului Ministerului

Finanțelor cu nr. 166568 din 28 iunie 1994, precum și anularea măsurilor

dispuse și restituirea sumelor virate la stat.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

civilă nr. 37/CA/1996 – P din 18 martie 1996, rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 642 din 17 aprilie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a

dispus „restituirea sumelor reținute în baza procesului verbal cu titlu de

impozit, fond cercetare-dezvoltare și majorări”.

Obiectul prezentei cauze îl

constituie, însă, acțiunea înregistrată ulterior, (la data de 2 iulie 1997),

prin care reclamanta SC C.D. SRL Beiuș a chemat în judecată Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor, solicitând obligarea

pârâtei la restituirea sumei actualizate de 66.150.418 lei ce a fost reținută

în baza procesului verbal nr. 80.113/1994 încheiat de Garda Financiară, secția

Bihor, reprezentând impozite și taxe, fond de cercetare-dezvoltare și majorări

de întârziere și la plata sumei de 62.115.489 lei dobânzi cuvenite pentru

sumele reținute până în prezent, cât și suma de 20.972.544 lei reprezentând

dobânzile bancare plătite pentru creditele împrumutate, precum și penalități de

întârziere și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, societatea

reclamantă a arătat că prin sentința civilă nr. 37/CA/1996 – P pronunțată de

Curtea de Apel Oradea la 18 martie 1996, rămasă definitivă și irevocabilă prin

decizia nr. 642 din 7 aprilie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ, s-a dispus anularea capitolelor 1 și 2 din procesul

verbal nr. 80113/1994 al Gărzii Financiare, secția Bihor, cât și a deciziei nr.

166568 din 28 iunie 1994 a Ministerului Finanțelor, precum și restituirea

sumelor solicitate, dar că totuși, autoritatea fiscală nu a restituit suma,

deși prin somația-notificare din 4 iunie 1997 a fost pusă în întârziere pentru

întreaga sumă reactualizată, la restituirea căreia a fost obligată, precum și a

sumei de 62.115.489 lei daune interese (beneficiul nerealizat și dobândă),

precum și 20.972.544 lei penalități și majorări de întârziere.

Reclamanta a mai arătat că, prin

sentința nr. 37/1996, nu s-a precizat în concret cuantumul sumei ce trebuia

restituită, motiv pentru care a formulat o notă de calcul anexată la acțiune.

Într-un prim ciclu procesual civil,

acțiunea reclamantei referitoare la restituirea sumelor a fost admisă,

stabilindu-se o creanță de 111.466.000 lei pe calea dreptului comun, astfel cum

rezultă din decizia nr. 700 din 26 mai 1999 a Curții de Apel Oradea.

Împotriva acestei din urmă decizii a

formulat contestație în anulare Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat a județului Bihor, contestație admisă prin

decizia civilă nr. 1672 din 20 decembrie 1999 a Curții de Apel Oradea,

dispunându-se anularea deciziei nr. 700 din 26 mai 1999, casarea deciziei

civile nr. 1589 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Bihor și desființarea

sentinței civile nr. 1677 din 20 octombrie 1997 a Judecătoriei Beiuș și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției de contencios

administrativ a Curții de Apel Oradea. S-a reținut, pe de o parte, că în primul

ciclu procesual cauza a fost judecată cu încălcarea competenței materiale și,

pe de altă parte, că pricina a fost soluționată cu lipsă de procedură, nefiind

citat Ministerul Finanțelor.

Curtea de Apel Oradea, secția de

contencios administrativ, rejudecând pricina, prin sentința nr. 92/CA din 2

octombrie 2000, a respins acțiunea reclamantei, reținându-se, în esență, că

sumele au fost compensate în perioada mai – iunie 1997, motiv pentru care

actualizarea sumei pretins datorate în raport cu indicele de inflație nu se

justifică, acțiunea rămânând fără obiect. S-a mai reținut că nici celelalte

sume nu se justifică, raportul de drept financiar nefiind un raport

contractual.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, SC C.D. SRL Beiuș, invocând dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ. și solicitând, în principal, casarea acesteia, pentru

lipsa de competență a instanței de contencios administrativ și trimiterea

cauzei spre rejudecare Judecătoriei Beiuș care, în opinia

recurentei-reclamante, este competentă a soluționa pricina, potrivit art. 1

pct. 1 C. proc. civ. În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat casarea

sentinței atacate, precum și a deciziei nr. 1672 din 20 decembrie 1999 a Curții

de Apel Oradea, prin care s-a anulat în mod greșit decizia civilă nr. 700/1999

a Curții de Apel Oradea (pe calea contestației în anulare), prin care s-a

menținut creanța de 111.466.000 lei pe care intimata Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor o datora la 30 iunie

1997 (actualizată în raport cu coeficientul de inflație), deși era legală și

temeinică.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1854 din 16 mai 2001, a anulat

recursul declarat împotriva sentinței nr. 92/CA din 2 octombrie 200 a Curții de

Apel Oradea, ca netimbrat, iar, ulterior, această decizie a fost anulată prin

admiterea contestației în anulare formulată de societatea comercială, fixând

termen pentru rejudecarea recursului.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și

cu dispozițiile legale incidente pricinii și prin prisma art. 304

1

C. proc. civ. se constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 29/1990, instanța de contencios administrativ, odată cu anularea

actului administrativ, dispune și repararea pagubei provocate persoanei

vătămate în drepturile sale.

În cauză, este necontestat că pe

calea contenciosului administrativ s-a dispus atât anularea unor capitole din

procesul verbal de control, a deciziei Ministerului Finanțelor, cât și

restituirea sumelor solicitate.

Prin urmare, pe de o parte, se

constată că astfel cum, în cauză, corect a reținut instanța de fond, în

situația în care se refuză restituirea acestora, competența de soluționare a

pricinii revine tot instanței de contencios administrativ, iar nu celei de

drept comun.

Pe de altă parte, se constată și că

suma datorată conform procesului verbal anulat a fost compensată încă din 30

mai 1997 și 2 iunie 1997, la cererea societății formulată la 5 mai 1997, în

contul T.V.A., datorat de societate pe anul 1997.

Totodată, se constată că

recurenta-reclamantă nu a solicitat restituirea sumei actualizate decât prin acțiunea

formulată la 2 iulie 1997, în condițiile în care prin acțiunea din 1994 nu s-a

solicitat acest lucru și nici nu s-a dispus de către instanțe repararea pagubei

în acest sens (sentința nr. 37/1996 și decizia nr. 642/1997), iar la data

formulării somației-notificare și a cererii, suma la a cărei restituire a fost

obligată autoritatea fiscală era deja compensată la cererea acesteia.

În consecință, constatând că

sentința atacată este temeinică și legală, iar motivele de recurs nefondate, se

va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

C.D. SRL cu sediul în Beiuș, județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 92/CA

din 20 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2003.