ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 526/CA/2002 – P, pronunțată la data de 10 octombrie 2002 în dosarul nr. 197/CA/2002, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Aleșd și a anulat în parte decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001 emisă de direcția de specialitate a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 70 din 31 iulie 2001 încheiat de direcția de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 62.963.708 lei, reprezentând majorări de întârziere și T.V.A., aferente perioadei de după declanșarea procedurii lichidării judiciare.

Totodată, prin aceeași hotărâre, curtea de apel și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Aleșd, pentru soluționarea cererii vizând anularea procesului-verbal de contravenție încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal nr. 70 din 9 iulie 2001 Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a reținut în sarcina societății comerciale reclamante, obligații fiscale în sumă de 555.388.140 lei, până la data de 4 septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare judiciară și suma de 140.361.866 lei, creanțe curente aferente perioadei de după această dată. Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001, a respins ca neîntemeiată contestația pentru suma totală de 849.922.175 lei reprezentând: - 709.860.309 lei majorări de întârziere, pentru care a solicitat scutirea la plată potrivit prevederilor O.G.

nr. 163/2000; - 77.098.158 lei, diferență suplimentară de T.V.A.; - 25.442.392 lei, majorări de întârziere aferente; - 37.521.316 lei, majorări de întârziere la T.V.A., aferente perioadei decembrie 2000 – mai 2001, precum și a măsurilor privind evaluarea patrimoniului și scoaterea din evidență a valorii rămase și neamortizate la vânzările de active, în sumă de 1.541.013.474 lei. Totodată, ministerul, prin aceeași decizie, a respins contestația ca fără obiect, pentru suma de 78.274.074 lei, majorări de întârziere la T.V.A. și a măsurii referitoare la distribuirea sumelor rezultate din valorificări în procesul de lichidare. Admițând în parte acțiunea, instanța de fond a motivat că în ceea ce privește suma de 62.963.708 lei, din care 25.442.392 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.

la produse neidentificate la inventar și 37.521.316 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., datorate la încasarea avansurilor, aceasta nu este datorată, fiind aferente perioadei de după 4 septembrie 2000, când a fost deschisă procedura de lichidare judiciară, fiind incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995. În ceea ce privește celelalte sume și măsuri stabilite și menționate prin actele administrative atacate, instanța de fond a reținut că sunt datorate de către societatea comercială reclamantă. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta SC M. SA Aleșd, prin lichidatorul SC C.V. SRL, invocând prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., susținând: - în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu au fost îndeplinite cerințele pentru a beneficia de facilitățile acordate de O.U.G.

nr. 163/2000; - instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, făcând confuzie între evaluare și reevaluare; - referitor la suma de 77.098.158 lei reprezentând T.V.A., instanța de fond a considerat în mod greșit că dispozițiile H.G. nr. 401/2000 ar fi conforme cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000; - în mod greșit, instanța de fond reține în sarcina societății comerciale, obligații bugetare care nu au fost stabilite de organele de control, adică virarea la bugetul statului a sumei de 2.132.848.826 lei pentru perioada anterioară datei de 4 septembrie 2000 și a sumei de 2.273.210.642 lei pentru perioada ulterioară datei respective.

Împotriva aceleiași soluții au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța de fond, anulând parțial actele administrative atacate și exonerând-o pe reclamantă de la plata sumei de 62.963.708 lei, a interpretat greșit prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, pronunțând o hotărâre casabilă, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul reclamantei este neîntemeiat. În ceea ce privește prima critică, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G.

nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de facilitățile acordate prin acest act normativ, debitorii persoane juridice erau obligați să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare (19 octombrie 2000), la organele fiscale teritoriale, situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite, pe feluri de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat. Or, recurenta reclamantă a depus o astfel de situație, abia la data de 25 ianuarie 2001, ceea ce constituie o încălcare a condițiilor legale arătate mai sus și o excludere de la beneficiul facilităților acordate prin O.U.G. nr. 163/2000, cum în mod corect a motivat instanța de fond, înlăturând opinia expertului contabil, care își depășise domeniul de competență.

În ceea ce privește a doua critică, referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în vigoare la data respectivă, se reține următoarele: La data de 5 octombrie 2000, după ce societatea comercială intrase în procedura lichidării judiciare, lichidatorul SC C.V. SRL a procedat la reevaluarea activelor din patrimoniul reclamantei, înregistrând în contabilitate suma de 1.973.885.074 lei. Organele de control au reținut că această operațiune nu a avut temei legal, prevederile art. 1 alin. (1) și (7) din H.G. nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale, dispunând că agenții economici care se află în procedură de dizolvare sau de lichidare ori în procedură de lichidare judiciară, nu vor proceda la reevaluarea activelor imobiliare.

Susținerea recurentei-reclamante, cum că temeiul legal al operațiunii efectuate îl constituie prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, a fost înlăturată în mod corect de instanța de fond, evaluarea în cauză nefiind făcută în condițiile acestor prevederi legale, adică de o comisie formată din 3 experți stabiliți de tribunal și judecătorul sindic, ci de lichidator, prin colaboratorii firmei. În ceea ce privește a treia critică, potrivit căreia prevederile H.G. nr. 401/2000 nu ar fi conforme cu O.U.G. nr. 17/2000, nu pot constitui temei pentru suma de 77.098.158 lei T.V.A. Este necontestat că recurenta-reclamantă a înregistrat în evidențele contabile, valoarea bunurilor constatate lipsă în gestiune și degradate calitativ.

Or, potrivit dispozițiilor pct. 10.18 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, se datorează T.V.A. în cotele în vigoare la data constatării, pentru bunurile lipsă în gestiune sau depreciate calitativ, stabilite pe bază de inventar. Susținerea că prevederile Normelor de aplicare nu ar fi conforme cu cele ale O.U.G. nr. 17/2000, este lipsită de temei legal, aceste norme fiind adoptate de Guvern în baza art. 36 din O.U.G. nr. 17/2000, pentru organizarea executării acesteia. Ultima critică este, de asemenea, neîntemeiată, în dispozitivul soluției atacate nefăcându-se referire la sumele indicate de recurenta reclamantă. Recursul formulat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, este întemeiat.

Astfel, instanța de fond a reținut că societatea comercială nu datorează bugetului de stat suma de 62.963.708 lei reprezentând majorări de întârziere pentru T.V.A., aferente perioadei de după 4 septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare judiciară, fiind incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Potrivit prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate de la data deschiderii procedurii lichidării judiciare. Dar, creanțele statului sunt garantate prin instituția juridică a privilegiului în condițiile art. 1725 alin. (1) C. civ., astfel că prevederile legale citate mai sus nu sunt aplicabile în cauză, T.V.A.

fiind o creanță garantată a statului, astfel că majorările de întârziere aferente sunt datorate și în cazul societăților comerciale, intrate în procedura lichidării judiciare. Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar acțiunea formulată de societatea comercială, prin lichidator, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SA Aleșd, comuna Aleșd, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 526/CA/2002 – P din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de SC M. SA Aleșd împotriva sentinței civile nr. 526/CA/2002 – P din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2003.