ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 526/CA/2002

– P, pronunțată la data de 10 octombrie 2002 în dosarul nr. 197/CA/2002, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Aleșd și a anulat în parte

decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001 emisă de direcția de specialitate a

Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 70 din 31

iulie 2001 încheiat de direcția de specialitate din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Bihor, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de

62.963.708 lei, reprezentând majorări de întârziere și T.V.A., aferente

perioadei de după declanșarea procedurii lichidării judiciare.

Totodată, prin aceeași hotărâre,

curtea de apel și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Aleșd, pentru

soluționarea cererii vizând anularea procesului-verbal de contravenție încheiat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 70 din 9

iulie 2001 Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a reținut în sarcina

societății comerciale reclamante, obligații fiscale în sumă de 555.388.140 lei,

până la data de 4 septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare

judiciară și suma de 140.361.866 lei, creanțe curente aferente perioadei de

după această dată.

Ministerul Finanțelor Publice, prin

decizia nr. 1878 din 22 noiembrie 2001, a respins ca neîntemeiată contestația

pentru suma totală de 849.922.175 lei reprezentând:

- 709.860.309 lei majorări de întârziere, pentru care

a solicitat scutirea la plată potrivit prevederilor O.G. nr. 163/2000;

- 77.098.158 lei, diferență

suplimentară de T.V.A.;

- 25.442.392 lei, majorări de

întârziere aferente;

- 37.521.316 lei, majorări de întârziere la T.V.A.,

aferente perioadei decembrie 2000 – mai 2001, precum și a măsurilor privind

evaluarea patrimoniului și scoaterea din evidență a valorii rămase și

neamortizate la vânzările de active, în sumă de 1.541.013.474 lei.

Totodată, ministerul, prin aceeași

decizie, a respins contestația ca fără obiect, pentru suma de 78.274.074 lei,

majorări de întârziere la T.V.A. și a măsurii referitoare la distribuirea

sumelor rezultate din valorificări în procesul de lichidare.

Admițând în parte acțiunea, instanța

de fond a motivat că în ceea ce privește suma de 62.963.708 lei, din care

25.442.392 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. la produse neidentificate

la inventar și 37.521.316 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., datorate

la încasarea avansurilor, aceasta nu este datorată, fiind aferente perioadei de

după 4 septembrie 2000, când a fost deschisă procedura de lichidare judiciară,

fiind incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995.

În ceea ce privește celelalte sume

și măsuri stabilite și menționate prin actele administrative atacate, instanța

de fond a reținut că sunt datorate de către societatea comercială reclamantă.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs reclamanta SC M. SA Aleșd, prin lichidatorul SC C.V. SRL, invocând

prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., susținând:

- în mod greșit, instanța de fond a

reținut că nu au fost îndeplinite cerințele pentru a beneficia de facilitățile

acordate de O.U.G. nr. 163/2000;

- instanța de fond a aplicat greșit

prevederile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, făcând confuzie între

evaluare și reevaluare;

- referitor la suma de 77.098.158

lei reprezentând T.V.A., instanța de fond a considerat în mod greșit că

dispozițiile H.G. nr. 401/2000 ar fi conforme cu prevederile O.U.G. nr.

17/2000;

- în mod greșit, instanța de fond

reține în sarcina societății comerciale, obligații bugetare care nu au fost

stabilite de organele de control, adică virarea la bugetul statului a sumei de

2.132.848.826 lei pentru perioada anterioară datei de 4 septembrie 2000 și a

sumei de 2.273.210.642 lei pentru perioada ulterioară datei respective.

Împotriva aceleiași soluții au

formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu

și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța

de fond, anulând parțial actele administrative atacate și exonerând-o pe

reclamantă de la plata sumei de 62.963.708 lei, a interpretat greșit

prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, pronunțând o hotărâre casabilă, în

condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este

neîntemeiat.

În ceea ce privește prima critică,

potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, pentru

diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de facilitățile

acordate prin acest act normativ, debitorii persoane juridice erau obligați să

depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare (19 octombrie

2000), la organele fiscale teritoriale, situația majorărilor de întârziere calculate

și neplătite, pe feluri de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de

stat.

Or, recurenta reclamantă a depus o

astfel de situație, abia la data de 25 ianuarie 2001, ceea ce constituie o

încălcare a condițiilor legale arătate mai sus și o excludere de la beneficiul

facilităților acordate prin O.U.G. nr. 163/2000, cum în mod corect a motivat

instanța de fond, înlăturând opinia expertului contabil, care își depășise

domeniul de competență.

În ceea ce privește a doua critică,

referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 101 alin. (1) din

Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,

în vigoare la data respectivă, se reține următoarele:

La data de 5 octombrie 2000, după ce

societatea comercială intrase în procedura lichidării judiciare, lichidatorul

SC C.V. SRL a procedat la reevaluarea activelor din patrimoniul reclamantei,

înregistrând în contabilitate suma de 1.973.885.074 lei.

Organele de control au reținut că

această operațiune nu a avut temei legal, prevederile art. 1 alin. (1) și (7)

din H.G. nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale, dispunând

că agenții economici care se află în procedură de dizolvare sau de lichidare

ori în procedură de lichidare judiciară, nu vor proceda la reevaluarea

activelor imobiliare.

Susținerea recurentei-reclamante,

cum că temeiul legal al operațiunii efectuate îl constituie prevederile art.

101 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, a fost înlăturată în mod corect de

instanța de fond, evaluarea în cauză nefiind făcută în condițiile acestor

prevederi legale, adică de o comisie formată din 3 experți stabiliți de

tribunal și judecătorul sindic, ci de lichidator, prin colaboratorii firmei.

În ceea ce privește a treia critică,

potrivit căreia prevederile H.G. nr. 401/2000 nu ar fi conforme cu O.U.G. nr.

17/2000, nu pot constitui temei pentru suma de 77.098.158 lei T.V.A.

Este necontestat că

recurenta-reclamantă a înregistrat în evidențele contabile, valoarea bunurilor

constatate lipsă în gestiune și degradate calitativ.

Or, potrivit dispozițiilor pct.

10.18 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin

H.G. nr. 401/2000, se datorează T.V.A. în cotele în vigoare la data

constatării, pentru bunurile lipsă în gestiune sau depreciate calitativ, stabilite

pe bază de inventar.

Susținerea că prevederile Normelor

de aplicare nu ar fi conforme cu cele ale O.U.G. nr. 17/2000, este lipsită de

temei legal, aceste norme fiind adoptate de Guvern în baza art. 36 din O.U.G.

nr. 17/2000, pentru organizarea executării acesteia.

Ultima critică este, de asemenea,

neîntemeiată, în dispozitivul soluției atacate nefăcându-se referire la sumele

indicate de recurenta reclamantă.

Recursul formulat de către Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor, în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor Publice, este întemeiat.

Astfel, instanța de fond a reținut

că societatea comercială nu datorează bugetului de stat suma de 62.963.708 lei

reprezentând majorări de întârziere pentru T.V.A., aferente perioadei de după 4

septembrie 2000, când a intrat în procedura de lichidare judiciară, fiind

incidente prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 privind procedura

reorganizării judiciare și a falimentului.

Potrivit prevederilor art. 37 din

Legea nr. 64/1995, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată

creanțelor negarantate de la data deschiderii procedurii lichidării judiciare.

Dar, creanțele statului sunt

garantate prin instituția juridică a privilegiului în condițiile art. 1725

alin. (1) C. civ., astfel că prevederile legale citate mai sus nu sunt

aplicabile în cauză, T.V.A. fiind o creanță garantată a statului, astfel că

majorările de întârziere aferente sunt datorate și în cazul societăților

comerciale, intrate în procedura lichidării judiciare.

Astfel fiind, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată, iar acțiunea formulată de societatea comercială,

prin lichidator, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M. SA Aleșd,

comuna Aleșd, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 526/CA/2002 – P din

10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și, pe

fond, respinge acțiunea formulată de SC M. SA Aleșd împotriva sentinței civile

nr. 526/CA/2002 – P din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 septembrie 2003.