ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea  formulată la data de 27 decembrie 2001 înregistrată sub

nr.198/CA/2002 la Curtea de Apel Oradea, secția  comercială și de contencios

administrativ, reclamanta SC ”V.N.” SA Oradea a solicitat ca în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a  Finanțelor Publice

Bihor  să se anuleze Decizia nr. 4886/2001 și respectiv a procesului-verbal nr.

4644/2001, prin care au fost obligați la 198.950.885 lei impozit pe devidende

și 327.406501 lei majorări de întârziere.

În motivarea

acțiunii  reclamanta a susținut că s-a privatizat  în conformitate cu

prevederile Legii nr. 77/1994, prin  metoda MEBO, la data de 2 februarie 1995

cu plata ultimei rate la 20 decembrie 2004, iar organele de  control au

stabilit obligația bugetară cu nesocotirea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, care este  al părților, și a prevederilor art.50 din Legea nr. 77/1994,

abrogarea acestui articol prin O.U.G. nr. 88/1997 aplicându-se  pentru

convențiile ce se includ sub dispozițiile acestui act normativ.

Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de  contencios administrativ prin sentința

nr.71 pronunțată la 25 februarie 2002, a admis  acțiunea  reclamantei, a anulat

în parte Decizia nr.1886 din 22 noiembrie 2001 cu privire la pct.2 și în parte

procesul-verbal, privind impozitul pe dividende.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de  fond a reținut că odată încheiate

contractele sub imperiul Legii nr. 77/1994 rămân valabile și sunt  guvernate

de  această lege, astfel că  în mod eronat a fost obligată reclamanta la

impozit pe dividende.

Impotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor

în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice  în baza

delegației depusă la dosar criticând hotărârea ca nelegală, fiind pronunțată

aplicarea greșită a legii.

Analizând

recursul în conformitate cu critica formulată se  constată că acesta este

fondat în conformitate cu considerentele ce se vor expune.

Prin

procesul-verbal nr. 4644 din 9 octombrie 2001 organele de  control au

constatat  că reclamanta a aplicat  în perioada 1998 – 2000 prevederile art. 50

din Legea nr. 77/1994 considerând  că devidentele aferente  acțiunilor

dobândite sunt neimpozabile pe durata  achitării ratelor, cu toate că aceste

dispoziții au fost abrogate prin Legea nr. 44/1998, astfel că s-a  calculat  în

sarcina reclamantei un impozit pe dividende  în sumă de 198.950.885 lei și

majorările aferente pentru neachitare de 327.406.501 lei.

In

conformitate cu prevederile art. 44 din O.U.G. nr.88/1997 așa cum a fost

aprobată prin Legea nr. 44/1998, privind privatizarea societăților comerciale,

pe data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată, între alte  acte

normative și Legea nr. 77/1994.

Momentul

intrării în vigoare al legilor, H.G. sau O.U. este  acela al publicării lor  în

Monitorul Oficial sau ca excepție, la o dată prevăzută în lege,  în acest sens

fiind prevederile art. 78 și 104 alin. (4) din Constituție.

Din

momentul intrării în vigoare ele sunt de imediată aplicare, ceea ce confirmă

principiul neretroactivității, consfințit și în art. 15 alin. (2) din legea

fundamentală.

Supraviețuirea

vechii legi, constituie o  derogare de la dreptul comun al aplicării imediate a

legii noi și ca atare ea trebuie exprimată expres de  către legiuitor.

In

speță, abrogarea facilităților fiscale de  care a beneficiat

reclamanta-intimată în temeiul art. 50  din Legea nr. 77/1994 a fost expresă și

a privit în întregime prevederile  acestei legi, exprimând  astfel fără

echivoc, voința legiuitorului de a  înlătura beneficiul aplicării pentru

viitor.

A

considera că pentru situațiile juridice născute  sub imperiul legii abrogate se

continuă aplicarea acestor facilități, echivalează cu o  ultractivitate a unor

norme abrogate.

Cum

legile fiscale sunt determinate fundamental de necesitățile social-economice,

iar facilitățile fiscale constituie un beneficiu al acestor legi, menținerea

sau abrogarea lor, rămâne la  aprecierea exclusivă a legiuitorului.

Astfel,

din momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997, facilitățile fiscale

prevăzute de  art. 50 din Legea nr. 77/1994 și-au  încetat aplicabilitatea, iar

această abrogare nu încalcă principiul  tempus regit  actum întrucât ea nu se

aplică situațiilor juridice subiective al căror conținut este stabilit de

voința părților și care  rămân sub puterea vechii legi, ci se aplică

situațiilor juridice  obiective (legale) al căror conținut este stabilit de

lege, și asupra cărora, legea nouă  are un efect imediat.

Astfel

fiind se  constată de Înalta Curte de Casație  că sentința nr. 71/2002 este

nelegală, iar în conformitate  cu considerentele expuse  se va  admite recursul

și va fi casată  respectiva sentință a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ, obligația bugetară fiind corect stabilită de

organele de control, deci consecința, în fond se va respinge  acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor în nume propriu și

al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 71  din 25

februarie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează sentința

atacată și în fond respinge  acțiunea formulată de SC”V.N.” SA Oradea.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  29 ianuarie 2004.