ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 decembrie 2001 înregistrată sub nr.198/CA/2002 la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC ”V.N.” SA Oradea a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor să se anuleze Decizia nr. 4886/2001 și respectiv a procesului-verbal nr. 4644/2001, prin care au fost obligați la 198.950.885 lei impozit pe devidende și 327.406501 lei majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că s-a privatizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/1994, prin metoda MEBO, la data de 2 februarie 1995 cu plata ultimei rate la 20 decembrie 2004, iar organele de control au stabilit obligația bugetară cu nesocotirea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, care este al părților, și a prevederilor art.50 din Legea nr. 77/1994, abrogarea acestui articol prin O.U.G. nr. 88/1997 aplicându-se pentru convențiile ce se includ sub dispozițiile acestui act normativ. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.71 pronunțată la 25 februarie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat în parte Decizia nr.1886 din 22 noiembrie 2001 cu privire la pct.2 și în parte procesul-verbal, privind impozitul pe dividende.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că odată încheiate contractele sub imperiul Legii nr. 77/1994 rămân valabile și sunt guvernate de această lege, astfel că în mod eronat a fost obligată reclamanta la impozit pe dividende. Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice în baza delegației depusă la dosar criticând hotărârea ca nelegală, fiind pronunțată aplicarea greșită a legii. Analizând recursul în conformitate cu critica formulată se constată că acesta este fondat în conformitate cu considerentele ce se vor expune.

Prin procesul-verbal nr. 4644 din 9 octombrie 2001 organele de control au constatat că reclamanta a aplicat în perioada 1998 – 2000 prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994 considerând că devidentele aferente acțiunilor dobândite sunt neimpozabile pe durata achitării ratelor, cu toate că aceste dispoziții au fost abrogate prin Legea nr. 44/1998, astfel că s-a calculat în sarcina reclamantei un impozit pe dividende în sumă de 198.950.885 lei și majorările aferente pentru neachitare de 327.406.501 lei. In conformitate cu prevederile art. 44 din O.U.G. nr.88/1997 așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 44/1998, privind privatizarea societăților comerciale, pe data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată, între alte acte normative și Legea nr. 77/1994.

Momentul intrării în vigoare al legilor, H.G. sau O.U. este acela al publicării lor în Monitorul Oficial sau ca excepție, la o dată prevăzută în lege, în acest sens fiind prevederile art. 78 și 104 alin. (4) din Constituție. Din momentul intrării în vigoare ele sunt de imediată aplicare, ceea ce confirmă principiul neretroactivității, consfințit și în art. 15 alin. (2) din legea fundamentală. Supraviețuirea vechii legi, constituie o derogare de la dreptul comun al aplicării imediate a legii noi și ca atare ea trebuie exprimată expres de către legiuitor. In speță, abrogarea facilităților fiscale de care a beneficiat reclamanta-intimată în temeiul art. 50 din Legea nr. 77/1994 a fost expresă și a privit în întregime prevederile acestei legi, exprimând astfel fără echivoc, voința legiuitorului de a înlătura beneficiul aplicării pentru viitor.

A considera că pentru situațiile juridice născute sub imperiul legii abrogate se continuă aplicarea acestor facilități, echivalează cu o ultractivitate a unor norme abrogate. Cum legile fiscale sunt determinate fundamental de necesitățile social-economice, iar facilitățile fiscale constituie un beneficiu al acestor legi, menținerea sau abrogarea lor, rămâne la aprecierea exclusivă a legiuitorului. Astfel, din momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997, facilitățile fiscale prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1994 și-au încetat aplicabilitatea, iar această abrogare nu încalcă principiul tempus regit actum întrucât ea nu se aplică situațiilor juridice subiective al căror conținut este stabilit de voința părților și care rămân sub puterea vechii legi, ci se aplică situațiilor juridice obiective (legale) al căror conținut este stabilit de lege, și asupra cărora, legea nouă are un efect imediat.

Astfel fiind se constată de Înalta Curte de Casație că sentința nr. 71/2002 este nelegală, iar în conformitate cu considerentele expuse se va admite recursul și va fi casată respectiva sentință a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, obligația bugetară fiind corect stabilită de organele de control, deci consecința, în fond se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 71 din 25 februarie 2002 a Curții de Apel Oradea. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de SC”V.N.” SA Oradea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2004.