ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8050/2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8050/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 110 din 19

noiembrie 2003, Colegiul jurisdicțional Bihor a admis în parte actul de

sesizare nr. 20/9026/D din 9 mai 2002, introdus de Procurorul financiar de pe

lângă Camera de Conturi Bihor, astfel:

- a admis capătul A2 al actului

de sesizare și a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat, suma

de 10.840.609 lei cu titlu de T.V.A., dedusă nelegal, aferentă cheltuielilor de

protocol din anul 2001, precum și suma de 607.074 lei, cu titlu de majorări

aferente pe perioada 25 ianuarie - 22 martie 2002 și suma de 108.406 lei, cu

titlu de penalități de întârziere pe aceiași perioadă;

- a admis în parte capătul A4

al actului de sesizare și a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat,

majorări și penalități de întârziere calculate până la 1 februarie 2002,

obligații bugetare reprezentând impozit pe profit, impozit pe venitul din

salarii, T.V.A., contribuții la Fondul special de solidaritate și la Fondul de susținere a învățământului de stat, confirmând, astfel, constituirea titlurilor de creanță

fiscală, potrivit legii, pentru aceste obligații;

- a admis în parte capătul A5

al actului de sesizare și a obligat SC H. SA să plătească bugetului de stat,

suma de 43.345.931 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate până la 22

martie 2002, aferente obligațiilor de impozit pe profit din trimestrul II 2001

și suma de 4.293.227 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente

acelorași obligații;

- a obligat pe pârâtul P.A. să

plătească către SC H. SA, 47.639.158 lei, cu titlu de despăgubiri civile echivalente

cu majorări de întârziere, plus penalități;

- a obligat SC H. SA și P.A.

să plătească fiecare câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

favoarea statului.

A respins capătul A1 al

actului de sesizare privind obligarea SC H. SA, la plata sumei de 27.142.857

lei, cu titlu de T.V.A. pentru avansuri încasate, 20.655.167 lei majorări de

întârziere și 814.285 lei penalități de întârziere și a respins același capăt al

actului de sesizare și cu privire la cererea de obligare a pârâților P.A. și U.T.,

la suma de 11.469.452 lei reprezentând despăgubiri civile echivalente cu majorări

și penalități de întârziere;

- a respins capătul A3 al

actului de sesizare privind obligarea SC H. SA la plata sumei de 292.057.040

lei, reprezentând T.V.A. aferentă veniturilor personale și de 129.527.297 lei

reprezentând majorări de întârziere și a respins același capăt de sesizare cu

privire la cererea de obligare a pârâților P.A. și B.V., la suma de 129.527.297

lei, despăgubiri civile echivalente cu majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la capătul 2 al

actului de sesizare, conform art. 18 lit. c) din O.U.G. nr. 17/2000, dreptul de

deducere a T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate pentru

acțiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate, se exercită cu respectarea

plafoanelor prevăzute de acestea, iar diferența de taxă în plus sau minus se

regularizează pe bază de deconturi, de plătitor. Cu toate acestea, SC H. SA,

deși a recunoscut depășirea limitei cheltuielilor de protocol deductibile

fiscal, nu a dovedit regularizarea la bugetul de stat a T.V.A. în sumă de

10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol

nedeductibile. În ceea ce privește pe P.A., acesta, în calitatea sa de contabil-șef,

nu a verificat cuantumul cheltuielilor de protocol efectuate în cursul anului

2001 și exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., cu respectarea

dispozițiilor art. 18 lit. c) din O.U.G. nr. 17/2000, pe baza deconturilor

lunare, respectiv regularizarea T.V.A. dedusă ca urmare a depășirii plafonului

cheltuielilor de protocol.

Cu privire la capătul 4 al

actului de sesizare s-a reținut că o parte din obligațiile fiscale bugetare constituite

și înregistrate, nu au fost achitate la scadențele prevăzute de dispozițiile

legale. Majorările și penalitățile au fost calculate de la scadența

obligațiilor, până la 1 februarie 2002.

Cu privire la capătul 5 al actului

de sesizare s-a constatat că SC H. SA nu a stabilit exact profitul impozabil și

impozitul pe profit, care trebuia calculat și evidențiat lunar, cumulat de la

începutul anului fiscal conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994; plata

impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a

primei luni din trimestrul următor.

Împotriva soluției

pronunțată de instanța de fond au formulat recurs jurisdicțional, P.A. și SC H.

SA.

În motivarea sa, SC H. SA a

arătat că profitul impozabil nu era determinat în perioada efectuării

controlului, iar balanța contabilă era în curs de verificare și definitivare și

ca atare, cheltuielile de protocol care se raportau la profitul brut, nu

trebuiau a fi considerate ca cele existente în bilanț, în aceste condiții nu

trebuia să fie obligat la plata majorărilor de întârziere.

În recursul său SC H. SA a

arătat că situația definitivă a decontărilor de T.V.A. aferentă cheltuielilor

de protocol se determină și regularizează la sfârșitul anului financiar, la

momentul în care s-a stabilit profitul brut, în funcție de care se stabilește

valoarea cheltuielilor de protocol deductibile și nedeductibile, ori organul de

control nu a avut în vedere că se aflau în perioada de definitivare a balanței

contabile. SC H. SA a mai menționat că în mod greșit s-a referit de către

organul de control, că intrând în categoria cheltuielilor nedeductibile,

cheltuielile determinate de casarea materialelor și mijloacelor fixe, singura sumă

care ar putea fi avută în vedere, ar fi fost eventuala diferență dintre

valoarea neamortizată a acestor materiale și mijloacele fixe și valoarea

nerecuperată.

Prin decizia nr. 212 din 21

martie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursurile jurisdicționale

declarate de P.A. și SC H. SA.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut că potrivit pct. 19 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 909/1997, cheltuielile cu amortizările nu puteau să fie incluse

în categoria cheltuielilor deductibile, legea prevăzând în mod expres

includerea acestora în categoria cheltuielilor nedeductibile.

În ceea ce privește

cheltuielile de protocol, amenzile și penalitățile, la art. 6 lit. c) și d) din

O.G. nr. 70/1994, se prevede că sunt incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile,

cheltuieli de protocol care depășesc limitele legale și amenzile sau

penalitățile datorate către autorități române sau străine.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, P.A. și SC H. SA.

În recursul său, P.A. a

arătat că pentru stabilirea sumei de 57.055.838, reprezentând depășirea

raportată la profitul impozabil și majorărilor și penalităților în sumă de

715.480 lei, pentru perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002 aferentă T.V.A.,

în cuantum de 10.840.609 lei, organele de control nu au avut baza legală pentru

a determina sumele respective, atâta timp, cât SC H. SA nu avea definitivată balanța

contabilă.

Mai precizează că referitor

la capătul A5 al actului de sesizare și obligarea sa la plata sumei de

47.639.158 lei cu titlu de despăgubiri civile către SC H. SA, aferente

calculului profitului impozabil pe anul 2001, a fost stabilită incorect de către

controlorii financiari.

În recursul său, SC H. SA a arătat

că, referitor la capătul A2 din actul de sesizare, pentru cheltuielile de

protocol aferente anului 2001, care au depășit limitele prevăzute de lege,

evidențierea s-a făcut în declarația privind impozitul pe profit pe anul 2001,

înregistrată sub nr. 720 din 25 martie 2002. Mai precizează că societatea s-a

evidențiat cu suma de 67.055.838 lei, și nu 57.055.838 lei, cum a stabilit

organul de control, cheltuieli pe care le-a avut în vedere și la determinarea T.V.A.

- ului datorat, fapt reflectat și în Declarația privind obligațiile de plată la

bugetul de stat nr. 951 din 23 ianuarie 2002.

Referitor la capătul A5 din actul

de sesizare, SC H. SA a arătat că amenzile, penalitățile și majorările de

întârziere reflectate în contul nr. 6711, la data de 30 septembrie 2001, în

sumă de 61.268.981 lei, stabilite ca fiind cheltuieli nedeductibile, instanța

nu a avut în vedere că suma de 42.238.812 lei era deductibilă la calculul impozitului

pe profit, întrucât potrivit provederilor art. 4 alin. (6) lit. b) din O.G. nr.

70/1994. aceasta nu a fost achitată ca urmare a unor „contracte economice”, așa

cum prevăd dispozițiile actului normativ menționat anterior, ci a fost „achitată

în baza unor hotărâri judecătorești„ pronunțate în considerarea unor contracte

economice, „fiind derivate din raporturi economice”.

Mai susține recurenta că nu

s-au avut în vedere la deducerea calculului impozitului pe profit, cheltuielile

determinate de casarea materialelor și mijloacelor fixe, ca urmare a

degradării, singura sumă care ar putea fi avută în vedere, fiind eventuala

diferență dintre valoarea neamortizată a acestor materiale și mijloace fixe și

valoarea nerecuperată.

Mai înainte, însă, de a

exercita controlul judiciar al soluției instanței de fond, se constată că

recursul declarat de P.A. nu a fost timbrat, deși recurentul-reclamant a fost

citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 171.000

lei și timbru judiciar, în valoare de 1500 lei, conform dispozițiilor art. 3 lit.

m) teza a II-a din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu

completările și modificările ulterioare, precum și cele ale art. 3 alin. (1)

teza a II-a din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu

modificările și completările ulterioare.

Cum în cauză recurentul P.A.

nu s-a achitat de obligațiile ce-i revin prin actele normative arătate, se

impune aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, coroborate

cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea

acestor obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

cererii.

În consecință, urmează a se

anula recursul declarat de P.A.

În ceea ce privește recursul

declarat de SC H. SA, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în

raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele motive.

Privind capătul A2 al

actului de sesizare;

Din balanța de verificare pe

luna decembrie 2001 rezultă că SC H. SA a efectuat în anul 2001 și înregistrat

în contul 62301, cheltuieli de protocol în sumă totală de 94.487.666 lei, din

care 67.055.838 lei reprezintă depășire a limitei cheltuielilor de protocol deductibile

fiscal. Limita de 2% a cheltuielilor de protocol deductibile a fost determinată

potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din O.G. nr. 70/1994,

modificată prin Legea nr. 189/2001.

În conformitate cu art. 18 lit.

c) din O.U.G. nr. 17/2000, dreptul de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor și

serviciilor achiziționate pentru acțiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate și

alte acțiuni prevăzute de lege, se exercită cu respectarea plafoanelor

prevăzute de acestea.

Deci, SC H. SA recunoaște atât

prin motivele de recurs, depășirea limitei cheltuielilor de protocol

deductibile fiscal, cât și în declarația privind impozitul pe profit - rândul 20

și aceasta nu a dovedit regularizarea cu bugetul statului a T.V.A., în sumă de

10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol.

Susținerea recurentei, că nu

putea depune decont anume pentru suma de 10.840.609 lei, această sumă regăsindu-se

în tabelul precizat în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de

stat, nr. 951 din 23 ianuarie 2002, nu poate fi reținută, deoarece această sumă

trebuia cuprinsă cel târziu în decontul lunii decembrie 2001, urmând să fie

achitată până la data de 25 a lunii următoare, potrivit art. 25 pct. D lit. a)

din O.U.G. nr. 17/2000.

În consecință, corect a reținut

instanța, că SC H. SA datorează 10.840.609 lei și majorări și penalități de

întârziere aferente, calculate pe perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002,

conform art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000 și ale art. 13 din O.G. nr. 11/1996, modificată

prin O.G. nr. 26/2001.

Cât privește ultimul motiv

de recurs, potrivit pct. 19 Cap II din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 15/1994, aprobată prin H.G. nr. 909/1997, diferența rămasă nerecuperată în

urma valorificării în cazul amortizării, se recuperează prin includerea în

cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal pe o perioadă de maxim 5 ani.

Nu poate fi reținut ca

întemeiat, nici motivul de recurs 2A, prin care recurenta susține că suma de

42.238.812 lei a fost achitată în baza unor hotărâri judecătorești, aceste

cheltuieli făcând parte din categoria „alte cheltuieli, decât cele prevăzute în

contractele economice”, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. b)

din O.G. nr. 70/1994, modificată prin O.U.G. nr. 217/1999, fiind, în opinia

recurentei, cheltuieli deductibile.

Or, chiar recurenta

precizează în motivele de recurs, că hotărârile judecătorești au fost

pronunțate în considerarea „unor contracte economice, fiind derivate din raporturi

economice”.

Curtea nu poate reține ca fiind

întemeiat, nici acest motiv de recurs, întrucât hotărârile judecătorești de

care face vorbire recurentul, sunt date tocmai ca urmare a nerespectării unor

obligații contractuale față de celelalte părți, cu care recurenta s-a aflat în

raporturi juridice, ca urmare a unor contracte economice întocmite între

acestea.

Pe cale de consecință, cum

în cauză nu există nici un motiv de casare și nici de ordine publică, se va

respinge recursul declarat de SC H. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de P.A., ca netimbrat.

Respinge recursul declarat

de SC H. SA Bihor, ca nefondat, ambele împotriva deciziei nr. 212 din data de

21 martie 2004, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2004.