ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8050/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 110 din 19 noiembrie 2003, Colegiul jurisdicțional Bihor a admis în parte actul de sesizare nr. 20/9026/D din 9 mai 2002, introdus de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bihor, astfel: - a admis capătul A2 al actului de sesizare și a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat, suma de 10.840.609 lei cu titlu de T.V.A., dedusă nelegal, aferentă cheltuielilor de protocol din anul 2001, precum și suma de 607.074 lei, cu titlu de majorări aferente pe perioada 25 ianuarie - 22 martie 2002 și suma de 108.406 lei, cu titlu de penalități de întârziere pe aceiași perioadă; - a admis în parte capătul A4 al actului de sesizare și a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat, majorări și penalități de întârziere calculate până la 1 februarie 2002, obligații bugetare reprezentând impozit pe profit, impozit pe venitul din salarii, T.V.A., contribuții la Fondul special de solidaritate și la Fondul de susținere a învățământului de stat, confirmând, astfel, constituirea titlurilor de creanță fiscală, potrivit legii, pentru aceste obligații; - a admis în parte capătul A5 al actului de sesizare și a obligat SC H. SA să plătească bugetului de stat, suma de 43.345.931 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate până la 22 martie 2002,

aferente obligațiilor de impozit pe profit din trimestrul II 2001 și suma de 4.293.227 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași obligații; - a obligat pe pârâtul P.A. să plătească către SC H. SA, 47.639.158 lei, cu titlu de despăgubiri civile echivalente cu majorări de întârziere, plus penalități; - a obligat SC H. SA și P.A. să plătească fiecare câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului. A respins capătul A1 al actului de sesizare privind obligarea SC H. SA, la plata sumei de 27.142.857 lei, cu titlu de T.V.A. pentru avansuri încasate, 20.655.167 lei majorări de întârziere și 814.285 lei penalități de întârziere și a respins același capăt al actului de sesizare și cu privire la cererea de obligare a pârâților P.A.

și U.T., la suma de 11.469.452 lei reprezentând despăgubiri civile echivalente cu majorări și penalități de întârziere; - a respins capătul A3 al actului de sesizare privind obligarea SC H. SA la plata sumei de 292.057.040 lei, reprezentând T.V.A. aferentă veniturilor personale și de 129.527.297 lei reprezentând majorări de întârziere și a respins același capăt de sesizare cu privire la cererea de obligare a pârâților P.A. și B.V., la suma de 129.527.297 lei, despăgubiri civile echivalente cu majorări de întârziere. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Cu privire la capătul 2 al actului de sesizare, conform art. 18 lit. c) din O.U.G. nr. 17/2000, dreptul de deducere a T.V.A.

aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate pentru acțiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate, se exercită cu respectarea plafoanelor prevăzute de acestea, iar diferența de taxă în plus sau minus se regularizează pe bază de deconturi, de plătitor. Cu toate acestea, SC H. SA, deși a recunoscut depășirea limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal, nu a dovedit regularizarea la bugetul de stat a T.V.A. în sumă de 10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol nedeductibile. În ceea ce privește pe P.A., acesta, în calitatea sa de contabil-șef, nu a verificat cuantumul cheltuielilor de protocol efectuate în cursul anului 2001 și exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., cu respectarea dispozițiilor art. 18 lit. c) din O.U.G.

nr. 17/2000, pe baza deconturilor lunare, respectiv regularizarea T.V.A. dedusă ca urmare a depășirii plafonului cheltuielilor de protocol. Cu privire la capătul 4 al actului de sesizare s-a reținut că o parte din obligațiile fiscale bugetare constituite și înregistrate, nu au fost achitate la scadențele prevăzute de dispozițiile legale. Majorările și penalitățile au fost calculate de la scadența obligațiilor, până la 1 februarie 2002. Cu privire la capătul 5 al actului de sesizare s-a constatat că SC H. SA nu a stabilit exact profitul impozabil și impozitul pe profit, care trebuia calculat și evidențiat lunar, cumulat de la începutul anului fiscal conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994; plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

Împotriva soluției pronunțată de instanța de fond au formulat recurs jurisdicțional, P.A. și SC H. SA. În motivarea sa, SC H. SA a arătat că profitul impozabil nu era determinat în perioada efectuării controlului, iar balanța contabilă era în curs de verificare și definitivare și ca atare, cheltuielile de protocol care se raportau la profitul brut, nu trebuiau a fi considerate ca cele existente în bilanț, în aceste condiții nu trebuia să fie obligat la plata majorărilor de întârziere. În recursul său SC H. SA a arătat că situația definitivă a decontărilor de T.V.A. aferentă cheltuielilor de protocol se determină și regularizează la sfârșitul anului financiar, la momentul în care s-a stabilit profitul brut, în funcție de care se stabilește valoarea cheltuielilor de protocol deductibile și nedeductibile, ori organul de control nu a avut în vedere că se aflau în perioada de definitivare a balanței contabile.

SC H. SA a mai menționat că în mod greșit s-a referit de către organul de control, că intrând în categoria cheltuielilor nedeductibile, cheltuielile determinate de casarea materialelor și mijloacelor fixe, singura sumă care ar putea fi avută în vedere, ar fi fost eventuala diferență dintre valoarea neamortizată a acestor materiale și mijloacele fixe și valoarea nerecuperată. Prin decizia nr. 212 din 21 martie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursurile jurisdicționale declarate de P.A. și SC H. SA. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că potrivit pct. 19 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 909/1997, cheltuielile cu amortizările nu puteau să fie incluse în categoria cheltuielilor deductibile, legea prevăzând în mod expres includerea acestora în categoria cheltuielilor nedeductibile.

În ceea ce privește cheltuielile de protocol, amenzile și penalitățile, la art. 6 lit. c) și d) din O.G. nr. 70/1994, se prevede că sunt incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile, cheltuieli de protocol care depășesc limitele legale și amenzile sau penalitățile datorate către autorități române sau străine. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, P.A. și SC H. SA. În recursul său, P.A. a arătat că pentru stabilirea sumei de 57.055.838, reprezentând depășirea raportată la profitul impozabil și majorărilor și penalităților în sumă de 715.480 lei, pentru perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002 aferentă T.V.A., în cuantum de 10.840.609 lei, organele de control nu au avut baza legală pentru a determina sumele respective, atâta timp, cât SC H. SA nu avea definitivată balanța contabilă.

Mai precizează că referitor la capătul A5 al actului de sesizare și obligarea sa la plata sumei de 47.639.158 lei cu titlu de despăgubiri civile către SC H. SA, aferente calculului profitului impozabil pe anul 2001, a fost stabilită incorect de către controlorii financiari. În recursul său, SC H. SA a arătat că, referitor la capătul A2 din actul de sesizare, pentru cheltuielile de protocol aferente anului 2001, care au depășit limitele prevăzute de lege, evidențierea s-a făcut în declarația privind impozitul pe profit pe anul 2001, înregistrată sub nr. 720 din 25 martie 2002. Mai precizează că societatea s-a evidențiat cu suma de 67.055.838 lei, și nu 57.055.838 lei, cum a stabilit organul de control, cheltuieli pe care le-a avut în vedere și la determinarea T.V.A.

- ului datorat, fapt reflectat și în Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat nr. 951 din 23 ianuarie 2002. Referitor la capătul A5 din actul de sesizare, SC H. SA a arătat că amenzile, penalitățile și majorările de întârziere reflectate în contul nr. 6711, la data de 30 septembrie 2001, în sumă de 61.268.981 lei, stabilite ca fiind cheltuieli nedeductibile, instanța nu a avut în vedere că suma de 42.238.812 lei era deductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât potrivit provederilor art. 4 alin. (6) lit. b) din O.G. nr. 70/1994. aceasta nu a fost achitată ca urmare a unor „contracte economice”, așa cum prevăd dispozițiile actului normativ menționat anterior, ci a fost „achitată în baza unor hotărâri judecătorești„ pronunțate în considerarea unor contracte economice, „fiind derivate din raporturi economice”.

Mai susține recurenta că nu s-au avut în vedere la deducerea calculului impozitului pe profit, cheltuielile determinate de casarea materialelor și mijloacelor fixe, ca urmare a degradării, singura sumă care ar putea fi avută în vedere, fiind eventuala diferență dintre valoarea neamortizată a acestor materiale și mijloace fixe și valoarea nerecuperată. Mai înainte, însă, de a exercita controlul judiciar al soluției instanței de fond, se constată că recursul declarat de P.A. nu a fost timbrat, deși recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 171.000 lei și timbru judiciar, în valoare de 1500 lei, conform dispozițiilor art. 3 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu completările și modificările ulterioare, precum și cele ale art. 3 alin. (1) teza a II-a din O.G.

nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare. Cum în cauză recurentul P.A. nu s-a achitat de obligațiile ce-i revin prin actele normative arătate, se impune aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea acestor obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii. În consecință, urmează a se anula recursul declarat de P.A. În ceea ce privește recursul declarat de SC H. SA, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive.

Privind capătul A2 al actului de sesizare; Din balanța de verificare pe luna decembrie 2001 rezultă că SC H. SA a efectuat în anul 2001 și înregistrat în contul 62301, cheltuieli de protocol în sumă totală de 94.487.666 lei, din care 67.055.838 lei reprezintă depășire a limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal. Limita de 2% a cheltuielilor de protocol deductibile a fost determinată potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din O.G. nr. 70/1994, modificată prin Legea nr. 189/2001. În conformitate cu art. 18 lit. c) din O.U.G. nr. 17/2000, dreptul de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate pentru acțiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate și alte acțiuni prevăzute de lege, se exercită cu respectarea plafoanelor prevăzute de acestea.

Deci, SC H. SA recunoaște atât prin motivele de recurs, depășirea limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal, cât și în declarația privind impozitul pe profit - rândul 20 și aceasta nu a dovedit regularizarea cu bugetul statului a T.V.A., în sumă de 10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol. Susținerea recurentei, că nu putea depune decont anume pentru suma de 10.840.609 lei, această sumă regăsindu-se în tabelul precizat în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, nr. 951 din 23 ianuarie 2002, nu poate fi reținută, deoarece această sumă trebuia cuprinsă cel târziu în decontul lunii decembrie 2001, urmând să fie achitată până la data de 25 a lunii următoare, potrivit art. 25 pct. D lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000. În consecință, corect a reținut instanța, că SC H. SA datorează 10.840.609 lei și majorări și penalități de întârziere aferente, calculate pe perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002, conform art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000 și ale art. 13 din O.G. nr. 11/1996, modificată prin O.G. nr. 26/2001. Cât privește ultimul motiv de recurs, potrivit pct. 19 Cap II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, aprobată prin H.G. nr. 909/1997, diferența rămasă nerecuperată în urma valorificării în cazul amortizării, se recuperează prin includerea în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal pe o perioadă de maxim 5 ani.

Nu poate fi reținut ca întemeiat, nici motivul de recurs 2A, prin care recurenta susține că suma de 42.238.812 lei a fost achitată în baza unor hotărâri judecătorești, aceste cheltuieli făcând parte din categoria „alte cheltuieli, decât cele prevăzute în contractele economice”, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. b) din O.G. nr. 70/1994, modificată prin O.U.G. nr. 217/1999, fiind, în opinia recurentei, cheltuieli deductibile. Or, chiar recurenta precizează în motivele de recurs, că hotărârile judecătorești au fost pronunțate în considerarea „unor contracte economice, fiind derivate din raporturi economice”. Curtea nu poate reține ca fiind întemeiat, nici acest motiv de recurs, întrucât hotărârile judecătorești de care face vorbire recurentul, sunt date tocmai ca urmare a nerespectării unor obligații contractuale față de celelalte părți, cu care recurenta s-a aflat în raporturi juridice, ca urmare a unor contracte economice întocmite între acestea.

Pe cale de consecință, cum în cauză nu există nici un motiv de casare și nici de ordine publică, se va respinge recursul declarat de SC H. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de P.A., ca netimbrat. Respinge recursul declarat de SC H. SA Bihor, ca nefondat, ambele împotriva deciziei nr. 212 din data de 21 martie 2004, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2004.