ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC M.M. SA Salonta a solicitat anularea deciziei nr. 188 din 13 august 2002, a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și a procesului-verbal de constatare încheiat de Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, sub numărul 6647 din 26 august 2002 și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea sumelor achitate în plus. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul de control s-a reținut în sarcina sa, că în calitate de producător de remorci pentru piața internă, este în culpă pentru neplata integrală și la termen a sumelor datorate la Fondul special al drumurilor publice, aferente remorcilor vândute în perioada 1 iulie 1997 – 10 iulie 2002, datorând suma de 66.459.939 lei, reprezentând debit și majorări de întârziere.

Organul de control, se susține, a inclus în mod nejustificat în baza de calcul, și contravaloarea prelatelor și covertilelor facturate separat, ca elemente independente și vândute ca piese de schimb evidențiate în anexa nr. 1 la actul de control. Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 258 din 23 iunie 2003, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, a admis în parte acțiunea; a anulat în parte actele administrative atacate, pentru suma de 66.459.839 lei, reprezentând debit și majorări de întârziere și a dispus restituirea acestei sume, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prelatele și covertilele a căror contravaloare a fost inclusă de organul de control, în baza de calcul, asupra căreia a aplicat o cotă de 5%, aferentă Fondului special al drumurilor publice, pentru livrările la intern în perioada 1 iulie 1997 – 10 iulie 2002, a remorcilor produse și destinate vânzării pe piața internă, au fost vândute și facturate separat de remorci, ele nefăcând parte din mijlocul fix, aceasta putând funcționa și fără accesoriul respectiv, astfel că nu sunt incidente prevederile pct. 52 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 7014/1993.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/1996, cota de 5% asupra prețului cu ridicata, exclusiv accizele, se datorează pentru autovehiculele și remorcile livrate către producătorii din țară și destinate vânzării pe piața internă, iar prețul covertilelor și prelatelor nu poate fi facturat în prețul remorcilor, întrucât nu constituie piese indispensabile funcționării remorcii, ele având alte utilități. Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj.

Primul recurent susține, în esență, că covertilele și prelatele fac parte din dotarea remorcii, formând un set, care nu poate fi folosit decât ca atare, astfel că sunt incidente prevederile alin. (2) pct. 53 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, respectiv la încadrarea obiectelor ca mijloace fixe, se are în vedere valoarea întregului set, asupra căruia se aplică cota de 5%, aferentă Fondului special al drumurilor publice. Prin recursul său, Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj pretinde că, în cauză, nu are calitate procesuală pasivă.

Recursurile sunt fondate, pentru următoarele motive: Potrivit punctului 53 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, se consideră mijloc fix, obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare, iar alin. (2) al articolului prevede că, pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea lor, ca mijloace fixe, se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. În raport cu aceste dispozițiuni, la stabilirea obligațiilor restante generate de livrările la intern a remorcilor, organul de control fiscal a inclus în mod legal în suma datorată de reclamantă, și contravaloarea prelatelor și covertilelor, întrucât acestea fac parte din mijlocul fix, fiind montate pe acesta.

Așadar, cota de 5%, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/1996, a fost aplicată în mod corect asupra mijlocului fix, respectiv a remorcilor livrate la intern, în perioada 1 iulie 1997 – 10 iulie 2002, din care fac parte și prelatele și covertilele montate pe remorci. Evident, în condițiile date, în mod nelegal au fost emise de către reclamantă, facturi separate pentru covertile și prelate, întrucât acestea formează împreună cu remorcile, un singur mijloc fix, asupra căruia organul de control a aplicat corect cota de 5% aferentă Fondului special al drumurilor publice. Față de cele menționate, referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței, se apreciază că nu se impune a fi examinat, și motivul de casare invocat de Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj.

În consecință, recursurile apar fondate, urmând să fie admise, casată sentința și pe fond, respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și de Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva sentinței civile nr. 258/CA/2003 – P din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC M.M. SA Salonta, județul Bihor. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.