ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8864/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 38

din 20 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis contestația formulată de reclamanta SC S.I. SRL Bacău,

în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței București și Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și a anulat

decizia nr. 147 din 21 ianuarie 2002 a Ministerului Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței. Prin aceeași sentință au fost admise obiecțiunile

SC S.I. SRL Bacău, împotriva procesului-verbal de control nr. 20554 din 21

decembrie 2001, întocmit de Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, care a

fost anulat integral.

Pentru a se pronunța în

acest fel, instanța de fond a reținut că reclamanta, cumpărând carburanți de la

o societate comercială, care la rândul său le-a achiziționat direct de la

producător, nu a folosit carburanții pentru alimentarea vehiculelor auto care

folosesc drumurile publice și nici pentru consum în alte scopuri, ci le-a

vândut mai departe altor comercianți. Astfel, în mod greșit organul de control,

respectiv Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, a constatat prin procesul-verbal

nr. 20554 din 21 decembrie 2001, că societatea ar datora pentru Fondul special

al drumurilor publice, sumele de 1.798.989.259 lei, cu titlu de debite restante

și, respectiv, 868.707.876 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente.

Referitor la scopul

legiuitorului privind constituirea Fondului special al drumurilor publice, astfel

cum rezultă el din Legea nr. 118/1996, republicată, instanța de fond a apreciat

că s-a urmărit asigurarea, din alte surse, decât cele directe ale bugetului, a

completării surselor de finanțare necesare construcției, modernizării,

administrării, întreținerii și reparării drumurilor publice, Normele

metodologice nr. 4815 din 21 decembrie 1998 și nr. 4566 din 13 decembrie 1998,

de aplicare a legii, fiind emise în același spirit și prevăzând că producătorii

și importatorii de carburanți auto au obligația de a înscrie în documentele de

livrare și în evidențele lor, în mod distinct, carburanții vânduți pentru

alimentarea vehiculelor auto care folosesc drumurile publice și cei vânduți

pentru folosirea în comun, în scopul desfășurării altor activități.

Astfel, instanța a reținut

că este rațional și echitabil ca cel ce folosește carburanții, în alt scop

decât pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice, să nu fie

îndatorat la cota prevăzută de Legea nr. 118/1996, și cum legea nu prevede

expres că s-ar aplica cota respectivă și în ipoteza revânzării carburanților,

această situație fiind nereglementată, organele de control nu puteau interpreta

normele aplicabile extensiv și prin adăugare la lege.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și pentru a fi fost pronunțată cu aplicarea greșită și ignorarea prevederilor

cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/1996, emise tocmai

pentru a face posibilă punerea în executare a legii.

În dezvoltarea motivului de

recurs, recurentula a arătat că potrivit reglementărilor legale menționate,

rezultă că numai importatorii și producătorii pot deține declarații privind vânzarea

fără cotă a combustibililor, că doar aceștia au obligația ținerii evidenței

unor astfel de operațiuni, ca și pe cea a constituirii și virării sumelor

aferente fondului special. Faptul că reclamanta-intimată s-a asigurat că

societățile cărora le-a vândut carburanți, există și le-a și solicitat

declarații privind destinația carburanților, este irelevantă și nu este de

natură a o exonera de obligația de a plăti cota aferentă Fondului special al

drumurilor publice.

Examinând sentința atacată,

prin prisma motivului de recurs invocat, în raport cu probele administrate, ca

și cu prevederile legale incidente în cauză, inclusiv ale art. 304

1

C.

proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce

vor fi în continuare expuse.

Rezultă din actele și

lucrările dosarului, că intimata-reclamantă nu a folosit cantitatea de

carburanți achiziționată direct de la producător, pentru consumul propriu,

fiind aprovizionată fără cota Fondului special al drumurilor publice, ci a

revândut-o către alți comercianți, obligându-se, însă, la momentul

achiziționării, prin declarație dată pe proprie răspundere, că nu va folosi

motorina pentru alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.

Cum Normele metodologice de

punere în aplicare a Legii nr. 118/1996, cu nr. 4815/1998 și, respectiv, nr. 15476/1999,

în variantele în vigoare la data achizițiilor efectuate de intimata-reclamantă,

corespunzător perioadei supuse controlului, respectiv 1 ianuarie 1997 -

septembrie 2001, prevedeau expres în art. 2 lit. b), că motorina fără cota Fondului

special al drumurilor publice poate fi folosită de cumpărători pentru consum și

în scopul desfășurării altor activități, rezultă, astfel cum a fost, de altfel,

corect reținut și de instanța de fond, că ipoteza revânzării carburanților nu a

fost în mod distinct reglementată.

Ca atare, independent de rațiunile

pentru care această ipoteză nu a fost avută în vedere, interpretarea normei

legale sus-menționate nu poate fi decât în sensul aplicării ei, numai în raport

cu categoriile de contribuabili pe care le prevede în mod expres.

În fine, împrejurarea că

începând cu data de 19 septembrie 2001, a intrat în vigoare un amendament la Normele metodologice sus indicate, nr. 3705 din 31 iulie 2001, potrivit cu care nu se mai

face nici o distincție între producătorii importatori și persoanele care

folosesc carburanții auto în alte scopuri, fiind, astfel, incluși și

comercianții care cumpără în scop de revânzare, demonstrează o dată în plus, că

anterior acestei date, în lipsa bunei reglementări exprese, organele de control

nu erau îndreptățite să efectueze o interpretare extensivă, nesusținută de

textele legale aplicabile.

Pentru toate cele

sus-arătate și reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, recursul de față promovat de recurentul Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței urmează a fi respins ca nefondat, conform

art. 312 C. proc. civ., reținându-se că nu există nici alte aspecte de

nelegalitate de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în prezent,

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împotriva sentinței civile

nr. 38 din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2004.