ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de SNP „Petrom” SA – Sucursala „P:” Moinești împotriva

sentinței civile nr.36 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, Secția

comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal  s-a

prezentat  intimatul pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței reprezentat de consilierul juridic G. M., lipsind recurenta

reclamantă SNP „Petrom” SA – Sucursala „P.” Moinești și intimata pârâtă

Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

Procedura completă.

Consilierul juridic G. M. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței

de fond ca legală și temeinică.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P. Moinești,

prin acțiunea înregistrată pe data de 11 februarie 2002 la Curtea de Apel

Bacău, a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței, precum și Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, pentru a se

dispune anularea deciziei nr.148 din 21 ianuarie 2002, în temeiul căreia a fost

obligată la plata sumei de 864.049.934 lei, reprezentând obligații la Fondul

special al drumurilor publice. Această sumă este constituită din 523.398.713

lei, cota aferentă consumului de carburanți auto folosiți pentru alimentarea

autovehiculelor care folosesc drumurile publice, și 331.651.221 lei majorări de

întârziere.

Instanța sesizată, prin

sentința nr.36 din 20 martie 2002, a  respins acțiunea față de minister, cât

și față de Regia Autonomă  Administrația Națională a Drumurilor, constatând că

obligația reclamantei era de a plăti o cotă aferentă carburanților folosiți la

deplasarea autovehiculelor înmatriculate în parcul său și destinată fondului

special al drumurilor.

Reclamanta  a atacat cu

recurs sentința pronunțată.

Prin motivele de casare a

susținut că instanța de fond a extins domeniul de  aplicare a Legii

nr.118/1996, care vizează drumurile publice, ceea ce nu era cazul în speță,

drumurile pe care au circulat autovehiculele sale fiind drumuri petroliere. De

asemenea a arătat că nu se justifica aplicarea de majorări de întârziere,

deoarece a plătit sumele datorate pentru fondul drumurilor publice, așa cum s-a

stabilit inițial prin actul de control încheiat.

Recursul este nefondat.

Prin sentința recurată s-a

reținut că sumele la care era obligată unitatea, în temeiul prevederilor Legii

nr.118/1996, erau destinate completării resurselor de finanțare necesare

construcției, modernizării, administrării, întreținerii și reparației

drumurilor publice, iar dispozițiile legii nu fac nici o distincție în privința

categoriilor de drumuri, fiind vizate atât autostrăzile, drumurile naționale,

cât și drumurile județene și comunale. Fondul  alimentat prin aceste

contribuții legale se constituie prin aplicarea unei cote asupra prețului cu

ridicata la carburanții auto livrați pe piața internă.

În ce privește majorările

de întârziere, acestea decurg în mod necesar,

ope legis

, din faptul

neachitării la termen a obligațiilor datorate la fondul special și nu are nici

o relevanță în cauză că stabilirea lor s-ar fi făcut printr-un act de control

separat și ulterior.

Față  de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de SNP „Petrom” SA – Sucursala „P.” Moinești împotriva sentinței civile nr.36

din 20 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi  15 aprilie 2003.