ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 27 martie 2002, reclamanta SC V.I. SRL Zalău a chemat în judecată

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și A.N.D.- Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 154 din

25 februarie 2002, emisă de primul pârât, prin care a fost menținut procesul-verbal

nr. 823/143 din 5 februarie 2002, întocmit de cel de al doilea pârât și în

consecință, exonerarea obligării sale la plata sumei de 1.159.583.451 lei pentru

Fondul special al drumurilor, stabilită prin actul de constatare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că prin actul de constatare menționat, inspectorii A.N.D. au

efectuat controlul respectării prevederilor Legii nr. 118/1996, republicată, cu

modificările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001,

stabilind că datorează Fondului special al drumurilor, suma de 615.991.433 lei,

la care se adaugă 543.592.018 lei, majorări de întârziere calculate până la 5

februarie 2002.

Organele de control au

reținut că în intervalul 11 mai 2000 - 21 mai 2001, reclamanta a achiziționat

de la producători, fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice,

cantitatea de 413.696 kg carburanți auto, respectiv motorină.

Reclamanții susțin că întreaga

cantitate de motorină a fost vândută de ea, tot fără a încasa taxe, pentru

Fondul special al drumurilor, luând declarații că acești carburanți vor fi

utilizați numai pentru vehicule sau utilaje care se încadrează în normele

legale, adică cele care nu folosesc drumurile publice.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 388 din 2

octombrie 2002, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a exonerat-o

pe reclamantă de plata sumelor la care fusese obligată, reținând că reclamanta

nu a produs nici un prejudiciu pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, prin revânzarea motorinei, întrucât consumatorii

finali au utilizat motorina fără taxa de drum pentru alte activități, decât

folosirea drumurilor publice. Expertul a concluzionat că 76,63% din cantitatea

de motorină verificată, a fost utilizată pentru transportul intern al

utilajelor (buldozere, încărcătoare, macarale, locomotive), nefiind folosită

pentru transportul pe drumurile publice.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,

susținând, în esență, că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, obligația

calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din

Legea nr. 118/1996, revine producătorilor și importatorilor, nu și

intermediarilor, așa cum este cazul intimatei-reclamante.

Instanța a apreciat în mod

greșit faptul că prin această metodă, intimata-reclamantă nu ar fi prejudiciat

Fondul special al drumurilor publice.

Raportul de expertiză este

nefondat, recurenta opunându-se la majoritatea obiectivelor și în special, la

obiectivul 4 și 6.

Recursul este fondat.

În conformitate cu

prevederile art. 5 din Legea nr. 118/1996, „obligația calculării și virării

sumelor rezultă din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/1996 și

revine producătorilor și importatorilor”.

Intimata-reclamantă

recunoaște faptul că nu are calitatea de producător sau importator, ci se ocupă

cu comercializarea carburanților auto prin stațiile P. proprii.

Prevederile art. 2 alin. (4)

lit. b) din Normele metodologice nr. 4556/1999 precizează că „obligația de a

calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice

revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de

forma de organizare.

Dispozițiile art. 2 alin.

(2) lit. b) stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod

distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru

folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea

menționată la lit. o)”.

În aceste cazuri

cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe proprie răspundere, din care

va reieși scopul achiziției.

Întrucât perioada verificată

este cuprinsă între 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, sunt aplicabile în

speță, atât prevederile Legii nr. 118/1996, cât și cele ale Legii nr. 264/2001,

pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1996 (M. Of. nr.

271/25.05.2001).

Aceleași prevederi enunțate,

se regăsesc și în dispozițiile Legii nr. 264/2001 și ale Normei metodologice nr.

3705/2001.

Din analiza acestor acte normative

rezultă că obligații la Fondul special al drumurilor publice au numai

producătorii interni și importatorii. Numai producătorii interni și

importatorii țin evidența vânzărilor de carburant cu cota și fără cota datorată

Fondului special al drumurilor publice. Numai producătorii interni și

importatorii au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de

la cumpărător, să întocmească și să transmită situația centralizată la

titularul fondului, respectiv la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Din analiza acestor prevederi legale

rezultă că intimata-reclamantă putea achiziționa combustibil de la producător, numai

cu cota pentru drumuri, dacă dorea să o revândă, întrucât cumpărătorii nu

puteau cumpăra combustibil fără cotă decât numai de la producător sau

importator, pentru că numai aceștia erau îndreptățiți de lege să primească

declarații pe proprie răspundere și să țină evidența în mod distinct pentru

cele două categorii (cu cotă sau fără cotă) către Fondul special al drumurilor.

Achiziționarea de combustibil fără

cotă conform declarației pe proprie răspundere dată de către reclamanta-intimată,

pentru consum propriu, duce la concluzia că acest combustibil era destinat

numai pentru intimată și în alte scopuri decât alimentarea autovehiculelor care

circulă pe drumurile publice. Folosirea acestui combustibil în scopul

revânzării este contrară prevederilor legale, încalcă scopul din declarația pe

proprie răspundere și prevederile legale care stabilesc cine este îndreptățit

să ia declarația pe proprie răspundere (numai producătorul și importatorul).

Instanța de fond a admis acțiunea,

nesocotind faptul că reclamanta a încălcat legea.

Având în vedere argumentele mai sus

expuse și văzând și prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica sentința atacată,

în sensul respingerii, ca nefondată, a acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței

civile nr. 388 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de SC V.I. SRL Zalău, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2005.