ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 februarie 2002, reclamanta S.C. „I.D.” SRL Vadu Izei, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 142 din 10 ianuarie 2002 și a procesului-verbal nr. 10 din 11 decembrie 2001 și exonerarea societății de plata sumei de 210.002.166 lei, reprezentând debit stabilit la fondul special al drumurilor publice, cu majorările și penalitățile de întârziere aferente. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâții au reținut în mod nelegal că suma este datorată întrucât societatea s-a aprovizionat cu motorină de la producător fără a vira cota către fondul special al drumurilor publice și apoi, a revândut aceeași cantitate, tot fără cotă, către alte societăți comerciale.

Reclamanta a mai arătat că pârâții au interpretat în mod eronat prevederile Legii nr.118/1996 cu modificările și completările ulterioare, precum și ale normelor metodologice de aplicare a legii menționate. Astfel, obligația calculării și vărsării cotei incumbă doar producătorilor și importatorilor și doar pentru combustibilul utilizat la aprovizionarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice. Întrucât societatea a respectat destinația finală a achiziționării și a utilizării motorinei, luând declarații pe propria răspundere de la societățile comerciale cărora le-a vândut combustibilul, greșit s-a reținut încălcarea prevederilor legale în materie. Prin sentința civilă nr. 348 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a actelor administrative atacate, în sensul că a exonerat reclamanta de plata întregului debit stabilit.

De asemenea, instanța a dispus obligarea celor doi pârâți la plata către reclamantă a sumei de 18.436.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea a respectat scopul declarat la cumpărarea motorinei, respectiv a vândut-o pentru aprovizionarea autovehiculelor utilizate pentru desfășurarea altor activități decât circulația pe drumurile publice, în care sens au fost depuse la dosar declarațiile pe proprie răspundere ale cumpărătorilor. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, primul pârât a învederat că societatea a încălcat prevederile legale, întrucât, neavând nici calitatea de producător nici cea de importator, putea achiziționa combustibil fără cotă numai pentru consum propriu și în alte scopuri decât alimentarea autovehiculelor care circulau pe drumurile publice. Cât privește obligațiile de a ține evidența distinctă a motorinei cumpărate fără cotă și primirea de declarații pe proprie răspundere de la societățile cărora reclamanta le-a vândut combustibilul prin stațiile PECO proprii, aceste cerințe nu erau aplicabile față de reclamantă, ele privind doar producătorii externi și importatorii.

Referitor la împrejurarea că expertiza a fost favorabilă reclamantei, s-a arătat de către recurent că expertul s-a rezumat să verifice declarațiile pe proprie răspundere ale cumpărătorilor și să constate, examinând documentele, destinația motorinei, fără a putea controla dacă în realitate, consumatorul final a folosit-o în alte scopuri decât pentru alimentarea autovehiculelor. Cea de-a doua pârâtă a criticat sentința sub aspectul greșitei sale obligări la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii.

Astfel, Curtea reține că instanța a aplicat în mod eronat prevederile legale în materia fondului special al drumurilor publice, respectiv cele referitoare la vânzarea de carburanți auto fără cota M.T.R. Actele normative invocate și anume Legea nr.118/1996 privind constituirea și utilizarea fondului special al drumurilor publice, cu modificările și completările ulterioare și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ prevede că numai persoanele fizice și juridice producătoare sau importatoare de carburanți auto pot valorifica prin vânzare combustibilul achiziționat fără cota destinată acestui fond. Numai acestor categorii le revine obligativitatea deținerii de comenzi și de declarații pe propria răspundere din partea cumpărătorilor de carburanți fără cotă, din care să rezulte scopul achiziției.

Reclamanta, care nu are calitatea de producător sau importator, avea dreptul de a procura combustibil numai pentru consumul propriu. Din actele dosarului, rezultă că societatea a intermediat vânzarea, achiziționând motorina fără cotă de la producători și completând declarația pe proprie răspundere că nu va folosi combustibilul pentru a circula pe drumurile publice. Dar, reclamanta a revândut carburantul achiziționat, solicitând cumpărătorilor, fără să fie necesar, să declare că nu îl vor folosi pentru consum auto. Prin acest procedeu, reclamanta a încălcat prevederile Legii nr.118/1996, datorând debitul stabilit de echipa de control din cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj și menținut de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere aferente.

Sub acest aspect criticile formulate de primul pârât apar ca fondate, urmând a fi casată sentința și pe fond, respinsă acțiunea. Cât privește recursul declarat de cea de-a doua pârâtă, Administrația Națională a Drumurilor prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj are calitate procesuală pasivă în cauză, întocmind procesul verbal contestat. Criticile sunt însă întemeiate sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pe care nu le datorează, acțiunea reclamantei fiind nefondată. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite ambele recursuri și va casa hotărârea atacată în sensul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva sentinței civile nr. 348 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de S.C. „I.-D.” SRL Vadu Izei. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.