ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2004

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 11 februarie 2002, reclamanta S.C. „I.D.” SRL

Vadu Izei,  a  chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția

Regională  Drumuri și Poduri Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 142 din 10

ianuarie 2002 și a procesului-verbal nr. 10 din 11 decembrie 2001 și exonerarea

societății de plata  sumei de 210.002.166 lei, reprezentând debit stabilit la

fondul special al drumurilor publice, cu majorările și penalitățile de

întârziere aferente.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâții au reținut în mod nelegal

că suma este datorată întrucât societatea s-a aprovizionat cu motorină de la

producător fără a vira cota către fondul special al drumurilor publice și apoi,

a  revândut aceeași cantitate, tot fără cotă, către alte societăți comerciale.

Reclamanta

a mai arătat că pârâții au interpretat în mod  eronat prevederile Legii

nr.118/1996 cu modificările și completările ulterioare, precum și ale normelor

metodologice de aplicare a legii menționate.

Astfel,

obligația calculării și  vărsării cotei incumbă doar producătorilor și

importatorilor și doar pentru combustibilul utilizat la aprovizionarea

autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.

Întrucât

societatea a respectat destinația finală a achiziționării și a utilizării

motorinei, luând declarații pe propria răspundere de la societățile comerciale

cărora le-a vândut combustibilul, greșit   s-a reținut încălcarea prevederilor

legale în materie.

Prin

sentința civilă nr. 348 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea și a dispus anularea

parțială a actelor administrative atacate, în sensul că a exonerat reclamanta

de plata întregului debit stabilit.

De

asemenea, instanța a dispus obligarea celor doi pârâți la plata către

reclamantă a  sumei de 18.436.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea a respectat

scopul declarat la cumpărarea motorinei, respectiv a vândut-o pentru

aprovizionarea autovehiculelor utilizate pentru desfășurarea altor activități

decât circulația pe drumurile publice, în care sens au fost depuse la dosar

declarațiile pe proprie răspundere ale cumpărătorilor.

Împotriva

sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională

Drumuri și Poduri Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

primul pârât a învederat că societatea a încălcat prevederile legale, întrucât,

neavând nici calitatea de producător nici cea de importator, putea achiziționa

combustibil fără cotă numai pentru consum propriu și în alte scopuri decât alimentarea

autovehiculelor care circulau pe drumurile publice.

Cât

privește obligațiile de a  ține evidența distinctă a motorinei cumpărate fără

cotă  și primirea de declarații pe proprie răspundere de la societățile cărora

reclamanta le-a vândut combustibilul prin stațiile PECO proprii, aceste cerințe

nu erau aplicabile față de reclamantă, ele privind doar producătorii externi și

importatorii.

Referitor

la împrejurarea că expertiza a fost favorabilă reclamantei, s-a arătat de către

recurent că expertul s-a rezumat să verifice declarațiile pe proprie răspundere

ale cumpărătorilor și să constate, examinând documentele, destinația motorinei,

fără a putea controla dacă în realitate, consumatorul final a folosit-o în alte

scopuri decât pentru alimentarea autovehiculelor.

Cea

de-a doua pârâtă a criticat sentința sub aspectul  greșitei sale obligări la

plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu are calitate

procesuală pasivă.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi

admise și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii.

Astfel,

Curtea reține că instanța a aplicat în mod eronat prevederile legale în materia

fondului special al drumurilor publice, respectiv cele referitoare la vânzarea

de carburanți auto fără cota M.T.R.

Actele

normative invocate și anume Legea nr.118/1996 privind constituirea și

utilizarea fondului special al drumurilor publice, cu modificările și

completările ulterioare și normele metodologice de aplicare a acestui act

normativ prevede că numai persoanele fizice și juridice producătoare sau

importatoare de carburanți auto pot valorifica prin vânzare combustibilul

achiziționat fără cota destinată acestui fond.

Numai

acestor categorii le revine obligativitatea deținerii de comenzi și de

declarații pe propria răspundere din partea cumpărătorilor de carburanți fără

cotă, din care să rezulte scopul achiziției.

Reclamanta,

care nu are calitatea de producător sau importator, avea dreptul de a procura

combustibil numai pentru consumul propriu. Din actele dosarului, rezultă că

societatea a intermediat vânzarea, achiziționând motorina fără cotă de la producători

și completând declarația pe proprie răspundere că nu va folosi combustibilul

pentru a circula pe drumurile publice.

Dar,

reclamanta a revândut  carburantul achiziționat, solicitând cumpărătorilor,

fără să fie necesar, să declare că nu îl vor folosi pentru consum auto.

Prin

acest procedeu, reclamanta a încălcat prevederile Legii nr.118/1996, datorând

debitul stabilit de echipa de control din cadrul Direcției Regionale Drumuri și

Poduri Cluj și menținut de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere

aferente.

Sub

acest aspect criticile formulate de primul pârât apar ca fondate, urmând a fi

casată sentința și pe fond, respinsă acțiunea.

Cât

privește recursul declarat de cea de-a doua pârâtă, Administrația  Națională a

Drumurilor prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj are calitate

procesuală pasivă în cauză, întocmind procesul verbal contestat. Criticile sunt

însă întemeiate sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, pe care nu le datorează, acțiunea reclamantei fiind nefondată.

În

raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite ambele recursuri și va casa

hotărârea atacată în sensul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de  Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului și Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională

Drumuri și Poduri Cluj împotriva sentinței civile nr. 348 din 12 septembrie

2002 a  Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de S.C. „I.-D.” SRL

Vadu Izei.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.