ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 388 din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL Zalău, dispunând anularea procesului-verbal de control nr. 823/143 din 5 februarie 2002, încheiat de pârâta Agenția Națională de Drumuri și Poduri Cluj, precum a deciziei nr. 154 din 25 februarie 2002, emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Pe cale de consecință, societatea comercială a fost exonerată de obligația de plată a sumelor de 615.991.433 lei cu titlu de debit la Fondul special al drumurilor și, respectiv, de 543.592.018 lei, majorări de întârziere.

De asemenea, a obligat pe pârâți să plătească reclamantei, în solidar, suma de 31.880.000 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 959 din 15 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat în cauză de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Totodată, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. În esență, instanța de control judiciar a reținut că achiziționarea de combustibil fără cotă, conform declarației pe propria răspundere dată de către intimata-reclamantă, pentru consumul propriu, conduce la concluzia că acest combustibil era destinat numai acesteia și în alte scopuri, decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.

„Folosirea acestui combustibil în scopul revânzării este contrară prevederilor legale, încalcă scopul menționat în declarația pe proprie răspundere și dispozițiile legale care stabilesc cine este îndreptățit să ia declarația pe proprie răspundere (numai producătorul și importatorul)”. La data de 30 mai 2005, SC V.I. SRL Zalău a formulat contestație în anulare împotriva ultimei hotărâri judecătorești, susținând că în mod nelegal instanța de recurs a citat în proces Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, care nu justifică nici un interes în acest sens. Pe de altă parte, dezlegarea dată în această cauză este rezultatul unei greșeli materiale, care constă în nesocotirea și aplicarea eronată a legii, prin interpretarea necorespunzătoare a actului juridic dedus judecății.

În sfârșit, chiar dacă controlul financiar a vizat perioada 1 ianuarie 1997 - 31 octombrie 2001, din procesul-verbal de control rezultă că operațiunile comerciale verificate s-au încheiat la 22 mai 2001, neintrând sub incidența dispozițiilor Legii nr. 264/2001, publicată după câteva zile mai târziu. Contestația în anulare nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002, începând cu anul 2003, veniturile fondurilor speciale prevăzute la art. 1, urmează regimul juridic al creanțelor bugetului de stat; controlul stabilirii, urmăririi și virării sumelor datorate se exercită de Ministerul Finanțelor Publice și organele sale teritoriale, prin organele de control proprii.

În aplicarea acestei noi reglementări legale și a Protocolului nr. 4937/M.M din 10 decembrie 2003/nr. 15191 din 9 ianuarie 2004, la cererea recurentului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Înalta Curte de Casație și Justiție a introdus în cauză, Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală. Reprezentantul legal al acestei autorități publice a declarat, de altfel, la ultimul termen de judecată că își însușește recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, având același interes, ca și acesta, anume, urmărirea realizării unei creanțe bugetare. Cât privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., se apreciază că el este neîntemeiat, deoarece nu s-a demonstrat câtuși de puțin existența vreunei greșeli materiale care, în sensul textului legal, să justifice măsura retratării deciziei atacate. Așadar, chiar reținându-se argumentul contestatoarei că instanța de recurs a aplicat greșit legea, o atare împrejurare poate constitui, cel mult, o eroare de judecată care, însă, nu face incidente dispozițiile procedurale menționate mai sus. Ținând seama de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anularea formulată de SC V.I. SRL Zalău împotriva deciziei nr. 959 din 15 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.