ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC I. S.R.L. Zalău a chemat în

judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și

Administrația Națională a Drumurilor București – Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Cluj, pentru a se dispune desființarea deciziei nr. 141/10 ianuarie

2002, precum și a procesului verbal nr. 9562 din 11 decembrie 2001 pentru suma

de 2.075.957.028 lei.

Reclamanta a arătat că a

achiziționat motorină fără cotă, la fondul special al drumurilor publice pe

care a vândut-o mai departe, păstrând destinația finală prezentă în declarație

și scopul declarat, respectiv a vândut-o pentru aprovizionarea autovehiculelor

în scopul desfășurării altor activități.

A solicitat și suspendarea

executării măsurilor dispuse prin procesul verbal, în temeiul art. 9 din Legea

29/1990.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 347/12 septembrie

2002, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte actele contestate,

exonerând pe reclamantă de la plata sumei de 2.075.957.028 lei reprezentând:

1.547.268.822 lei, debit, 473.171.343 lei majorări de întârziere și 55.516.863

lei penalități de întârziere și a obligat pârâta la 19.730.000 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză în care a

arătat că motorina aprovizionată fără taxă de drum a fost comercislizată tot

fără taxă, că reclamanta și-a condus evidența contabilă în această privință

separat, așa cum prevede legea și posedă declarații pe propria răspundere

pentru scopul final al consumului acestei motorine care este pentru

desfășurarea altor activități și nu pentru aprovizionarea autovehiculelor,

conform art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice nr. 4566/1999.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală pârâții au declarat recurs și au solicitat admiterea și casarea

sentinței.

Administrația Națională a Drumurilor

– Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, susține că acțiunea trebuia să fie

respinsă față de ea. Întrucât nu are calitate procesuală pasivă, organele sale

doar au efectuat controlul, or luarea măsurilor de recuperare a sumelor

datorate este de competența Autorității Rutiere Române. În mod greșit a fost

obligată cu celălalt pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor și Locuinței solicită, admiterea recursului, casarea sentinței

și în fond respingerea acțiunii întrucât reclamanta, fără a avea calitatea de

producător sau importator, se ocupă cu comercializarea carburanților auto în

stațiile Peco proprii, a achiziționat combustibil fără cotă conform declarației

pe proprie răspundere dată pentru consum propriu și în alte scopuri decât

alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice și le-a revândut.

În mod greșit instanța a apreciat că

prin această metodă reclamanta nu ar fi prejudiciat Fondul Special al

recursurilor publice, bazându-se pe o expertiză neconcludentă al cărui obiect a

constat în verificarea declarațiilor pe propria răspundere al celor care le-au

dat, atribut al organelor de urmărire penală.

Recursul Administrației Naționale a Drumurilor –

Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj este nefondat.

În urma controlului efectuat la SC

I. SRL Zalău, s-a verificat modul de respectare a legii 118/1996, republicată,

cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice cu

aplicare ale acesteia, în perioada 1 ianuarie 1997 – 10 noiemnrie 2001.

Prin procesul verbal nr. 9562/11

decembrie 2001, s-a reținut că reclamanta datorează suma de 2.075.957.028 lei,

prin care:

- 1.547.268.822 lei debit la fondul

special al drumurilor publice,

- 473.171.343 lei majorări de

întârziere la plata debitului datorat

- 55.516.863 lei penalități de

întârziere la plată conform O.G. 26/2001.

Împotriva acestui proces verbal s-a

formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia

141/2000.

Administrația Națională a Drumurilor

– Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj susține că nu ar avea calitate

procesuală pasivă pentru că lucrătorii săi au efectuat doar controlul, or

luarea măsurilor de recuperare a sumelor datorate este de competența

autorităților rutiere române.

Susținerea sa nu poate fi primită

întrucât aceasta face parte din Administrația Națională a Drumurilor,

participarea sa în proces fiind justificată prin actul de control contestat,

pentru a putea să-și facă apărări și pentru opozabilitatea hotărârii.

Față de soluția pronunțată,

obligarea la plata cheltuielilor de judecată alături de celălalt pârât se

justifică față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În consecință, recursul fiind

nefondat urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Recursul Ministerului Lucrărilor Publice

Transporturilor și Locuinței este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

Legea 118/1996, modificată și completată cu Legea 264/2001 „obligația

calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din

Legea 118/1996 revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și

persoane juridice”

În consecință, SC I. S.R.L. Zalău

care se regăsește în categoria comercianților cu ridicata nu face parte dintre

agenții economici plătitori de taxă pentru constituirea fondului special al

drumurilor publice, adică producători sau importatori.

În conformitate cu art. 4 alin. (1)

pct. 1 și 2 „sumele fondului special al drumurilor publice se constituie după

cum urmează:

1.prin aplicarea unei cote de 25%

asupra (modificată ulterior la 45%):

a) prețul cu ridicata, excluziv

accizele, pentru carburanți auto livrați la intern de către producători;

b) valorii în vamă, stabilită

potrivit legii, pentru carburanțiauto importanți.

asupra:

a) prețului cu ridicata, exclusiv

accizele, pentru autoturismele și remorcile livrate de către producătorii din

țară și destinate vânzării pe piața internă”;

Art. 14 din Legea 118/1996 stabilește:

„Constituirea și gestionarea Fondului Special al Drumurilor Publice, stabilit

potrivit prevederilor art. 4 din prezenta lege, se efectuiază de către

Ministerul Transporturilor”, iar art. 15 arată „Controlul respectării

prevederilor prezentei legi se exercită de către RA Administrația Națională a

Drumurilor din România, precum și de către organele de specialitate ale

Ministerului Transporturilor.

Din prevederile art. 2 lit. b) alin.

(4) din Normele metodologice 4556/1999 rezultă „obligația de a calcula și de a

vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine

producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de

organizare”.

Art. 2 alin. (2) și lit. b) din

primul alineat stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod

distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru

folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea

menționată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația

pe propria răspundere din care va reieși scopul achiziției.

Perioada verificată cuprinde și anul

2001, astfel că, în speță sunt aplicabile atât Legea 264/2001, cât și Norma

metodologică nr. 3705/2001 care cuprinde dispozițiile arătate mai sus în altă

numerotare.

Potrivit actelor, rezultă că

obligația la fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni

și importatorii, aceștia țin evidența vânzărilor de carburant cu cotă și fără

cota datorată Fondului special al drumurilor publice .

Numai aceștia au obligația, prin

lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărător, să întocmească

și să transmită situația centralizată la titularul fondului, respectiv la

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

În speță, reclamanta nu are

calitatea de producător sau importator, astfel că nu putea face valabil astfel

de acte, prin aceasta prejudiciindu-se Fondul special al drumurilor. În

consecință se vor înlătura ca neconcludente concluziile expertizei contabile

efectuate în cauză.

În consecință, recursul declarat de

Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței este fondat, urmează

a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ. și a se casa sentința atacată, iar în

fond se va respinge acțiunea, actele contestate fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de de

Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri

Cluj împotriva sentinței civile nr. 347 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Admite recursul declarat de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva aceeași

sentințe.

Casează sentința atacată și în fond

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2003.