ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC I. S.R.L. Zalău a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația Națională a Drumurilor București – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, pentru a se dispune desființarea deciziei nr. 141/10 ianuarie 2002, precum și a procesului verbal nr. 9562 din 11 decembrie 2001 pentru suma de 2.075.957.028 lei. Reclamanta a arătat că a achiziționat motorină fără cotă, la fondul special al drumurilor publice pe care a vândut-o mai departe, păstrând destinația finală prezentă în declarație și scopul declarat, respectiv a vândut-o pentru aprovizionarea autovehiculelor în scopul desfășurării altor activități.

A solicitat și suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal, în temeiul art. 9 din Legea 29/1990. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 347/12 septembrie 2002, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte actele contestate, exonerând pe reclamantă de la plata sumei de 2.075.957.028 lei reprezentând: 1.547.268.822 lei, debit, 473.171.343 lei majorări de întârziere și 55.516.863 lei penalități de întârziere și a obligat pârâta la 19.730.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză în care a arătat că motorina aprovizionată fără taxă de drum a fost comercislizată tot fără taxă, că reclamanta și-a condus evidența contabilă în această privință separat, așa cum prevede legea și posedă declarații pe propria răspundere pentru scopul final al consumului acestei motorine care este pentru desfășurarea altor activități și nu pentru aprovizionarea autovehiculelor, conform art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice nr. 4566/1999. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală pârâții au declarat recurs și au solicitat admiterea și casarea sentinței. Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, susține că acțiunea trebuia să fie respinsă față de ea.

Întrucât nu are calitate procesuală pasivă, organele sale doar au efectuat controlul, or luarea măsurilor de recuperare a sumelor datorate este de competența Autorității Rutiere Române. În mod greșit a fost obligată cu celălalt pârât la plata cheltuielilor de judecată. Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței solicită, admiterea recursului, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii întrucât reclamanta, fără a avea calitatea de producător sau importator, se ocupă cu comercializarea carburanților auto în stațiile Peco proprii, a achiziționat combustibil fără cotă conform declarației pe proprie răspundere dată pentru consum propriu și în alte scopuri decât alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice și le-a revândut.

În mod greșit instanța a apreciat că prin această metodă reclamanta nu ar fi prejudiciat Fondul Special al recursurilor publice, bazându-se pe o expertiză neconcludentă al cărui obiect a constat în verificarea declarațiilor pe propria răspundere al celor care le-au dat, atribut al organelor de urmărire penală. Recursul Administrației Naționale a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj este nefondat.

În urma controlului efectuat la SC I. SRL Zalău, s-a verificat modul de respectare a legii 118/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Normelor metodologice cu aplicare ale acesteia, în perioada 1 ianuarie 1997 – 10 noiemnrie 2001. Prin procesul verbal nr. 9562/11 decembrie 2001, s-a reținut că reclamanta datorează suma de 2.075.957.028 lei, prin care: - 1.547.268.822 lei debit la fondul special al drumurilor publice, - 473.171.343 lei majorări de întârziere la plata debitului datorat - 55.516.863 lei penalități de întârziere la plată conform O.G. 26/2001. Împotriva acestui proces verbal s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia 141/2000. Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă pentru că lucrătorii săi au efectuat doar controlul, or luarea măsurilor de recuperare a sumelor datorate este de competența autorităților rutiere române.

Susținerea sa nu poate fi primită întrucât aceasta face parte din Administrația Națională a Drumurilor, participarea sa în proces fiind justificată prin actul de control contestat, pentru a putea să-și facă apărări și pentru opozabilitatea hotărârii. Față de soluția pronunțată, obligarea la plata cheltuielilor de judecată alături de celălalt pârât se justifică față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. În consecință, recursul fiind nefondat urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ. Recursul Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea 118/1996, modificată și completată cu Legea 264/2001 „obligația calculării și vărsării sumelor rezultate din aplicarea prevederilor art. 4 din Legea 118/1996 revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și persoane juridice” În consecință, SC I. S.R.L.

Zalău care se regăsește în categoria comercianților cu ridicata nu face parte dintre agenții economici plătitori de taxă pentru constituirea fondului special al drumurilor publice, adică producători sau importatori. În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 1 și 2 „sumele fondului special al drumurilor publice se constituie după cum urmează: 1.prin aplicarea unei cote de 25% asupra (modificată ulterior la 45%): a) prețul cu ridicata, excluziv accizele, pentru carburanți auto livrați la intern de către producători; b) valorii în vamă, stabilită potrivit legii, pentru carburanțiauto importanți.

2. Prin aplicarea cotei de 5% asupra: a) prețului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru autoturismele și remorcile livrate de către producătorii din țară și destinate vânzării pe piața internă”; Art. 14 din Legea 118/1996 stabilește: „Constituirea și gestionarea Fondului Special al Drumurilor Publice, stabilit potrivit prevederilor art. 4 din prezenta lege, se efectuiază de către Ministerul Transporturilor”, iar art. 15 arată „Controlul respectării prevederilor prezentei legi se exercită de către RA Administrația Națională a Drumurilor din România, precum și de către organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor. Din prevederile art. 2 lit. b) alin. (4) din Normele metodologice 4556/1999 rezultă „obligația de a calcula și de a vărsa sumele datorate Fondului special al drumurilor publice revine producătorilor din țară, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare”.

Art. 2 alin. (2) și lit. b) din primul alineat stabilesc că „producătorii vor organiza și evidenția în mod distinct cantitățile și valorile combustibililor vânduți cumpărătorilor pentru folosirea în consum, în scopul desfășurării altor activități decât cea menționată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda și declarația pe propria răspundere din care va reieși scopul achiziției. Perioada verificată cuprinde și anul 2001, astfel că, în speță sunt aplicabile atât Legea 264/2001, cât și Norma metodologică nr. 3705/2001 care cuprinde dispozițiile arătate mai sus în altă numerotare.

Potrivit actelor, rezultă că obligația la fondul special al drumurilor publice au numai producătorii interni și importatorii, aceștia țin evidența vânzărilor de carburant cu cotă și fără cota datorată Fondului special al drumurilor publice . Numai aceștia au obligația, prin lege, să ia declarații pe proprie răspundere de la cumpărător, să întocmească și să transmită situația centralizată la titularul fondului, respectiv la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. În speță, reclamanta nu are calitatea de producător sau importator, astfel că nu putea face valabil astfel de acte, prin aceasta prejudiciindu-se Fondul special al drumurilor. În consecință se vor înlătura ca neconcludente concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.

În consecință, recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței este fondat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ. și a se casa sentința atacată, iar în fond se va respinge acțiunea, actele contestate fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de de Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva sentinței civile nr. 347 din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva aceeași sentințe. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.