Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 28/2010

HOTĂRÂRE
11.01.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 28/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 11 iunie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, s-a luat în examinare cauza penală având ca obiect recursurile declarate de către recurenții inculpați B.G. și M.O.T. împotriva sentinței penale nr. 22/A din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. 1431/122/2006. Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2009, în dosarul nr. 1431/122/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 C. proc. pen., invocată de inculpatul M.O.T.

Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență, că cererea formulată de către recurentul inculpat M.O.T. prin care a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 62 și art. 63 C. proc. pen., este inadmisibilă având în vedere simpla prezumție că probele administrate de către procuror nu au fost corect apreciate, pe de o parte, pe de altă parte că procurorul care a efectuat urmărirea penală ar fi fost condamnat penal. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.O.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9344/1/2009. Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpatul M.O.T. este tardiv. În conformitate cu prevederile art. 385 3 alin. (1) și (3) C. proc.

pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de recurs se socotește pe zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului de apel. În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. La data de 11 iunie 2009 când cauza a rămas în pronunțare la Curtea de Apel București asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 62 și art. 63 C. proc.

pen., cererea formulată de inculpatul M.O.T., potrivit filei 3 dosar recurs, a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 26 noiembrie 2009, fiind depășit termenul procedural legal de declarare a recursului. Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale. Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.O.T., în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul M.O.T. împotriva încheierii din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1431/122/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2013
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații J.A.J. și M.O.R., împotriva deciziei penale
ÎCCJ 2010-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3485/2010
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 2200 din 4 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6455/2/2008 s-a respins,
ÎCCJ 2010-07-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de inculpații Ș.T. și I.E.N. împotriva sentinței penale nr. 628/F di
ÎCCJ 2009-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4206/2009
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2462 din 26 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza disp. art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc
ÎCCJ 2013-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1122/2013
urgiu, secția penală, în Dosarul nr. 2194/122/2010. Față de împrejurarea că la termenul de judecată din 18 decembrie 2012, apelantul inculpat A.I., personal, a arătat că își retrage apelul formulat în prezenta cauză, curtea de apel a luat a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă