ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

I penală, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de inculpații Ș.T. și

I.E.N. împotriva sentinței penale nr. 628/F din 05 iunie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 17531/3/2008, la termenul

din 1 iunie 2010, a pus în discuție cererea olografă formulată de apelantul

inculpat Ș.T. la termenul din 11 mai 2010, prin care inculpatul, prin

intermediul apărătorului ales, a solicitat admiterea cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. j), k) și art. 3 din Legea nr. 143/2000 și trimiterea dosarului la

Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției invocată, considerând

că prin aceste dispoziții îi sunt încălcate drepturile prevăzute de art. 21,

art. 22 și art. 23 din Constituție.

Având nevoie de

timp pentru deliberare, instanța de prim control judiciar, în aceeași

compunere, a amânat succesiv, pronunțarea asupra excepției invocată de

apelantul inculpat Ș.T., la termenele din 8 iunie, 10 iunie și respectiv, la 15

iunie 2010.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin încheierea din 15 iunie 2010, în baza art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă,

excepția de neconstituționalitate invocată și a acordat termen de judecată la

data de 22 iunie 2010.

Pentru a dispune

astfel, instanța de prim control judiciar a constatat, în esență, că prin

sentința penală nr. 628/ F din 05 iunie 2009 a Tribunalului București, secția

l-a penală, printre altele, a hotărât: în baza art. 25 C. pen. raportat la art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, l-a

condamnat inculpatul Ș.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru instigare la

săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65

alin. (1) C. pen., prima instanță i-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2

lit. a) C. pen.

De asemenea, în

baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit.

c) din Legea nr. 143/2000, prima instanță l-a condamnat pe același inculpat la

pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de

trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, iar în baza art. 65 alin.

(1) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe o perioadă de 8 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

Totodată, în

baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 75 lit. a) C. pen. și art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat

același inculpat la pedeapsa închisorii de 25 ani.

În baza art. 7

din Legea nr. 39/2003,Tribunalul București, secția a ll-a penală, l-a condamnat

același inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și

în baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2

lit. a) C. pen.

Totodată, prima

instanță, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și în baza art. 35 alin. (3)

C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii,

potrivit art. 66 C. pen.

A dedus, în baza

art. 88 C. pen. detenția preventivă de la 17 martie 2008 la zi, iar în baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului Ș.T.

S-a reținut în

sarcina inculpatului Ș.T. că, în perioada 2003 - 2005 a inițiat, constituit,

coordonat și finanțat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o rețea

infracțională al cărei scop era de a transporta din Turcia în Spania,

tranzitând România, aproximativ 344 kg de heroină, în valoare de circa

22.000.000 euro (la prețul de vânzare al acestora de pe teritoriul spaniol)

drogurile fiind ascunse în compartimentul special amenajat în pereții unor

genți de voiaj, marca S.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații Ș.T. și I.E.N., apelantul inculpat Ș.T. solicitând

administrarea unor probe și, pe fond, achitarea, iar apelantul inculpat I.E.N. a

solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în raport de poziția procesuală

și de circumstanțele personale.

S-a mai relevat,

în considerentele încheierii atacate, că instanța de apel a acordat un număr de

17 termene de judecată, pentru pregătirea apărărilor și pentru administrarea

probei cu acte, prin comisie rogatorie, adresată autorităților judiciare din

Spania, iar după primirea comisiei rogatorii, apelantul inculpat Ș.T. a

invocat, la termenul de judecată din 01 iunie 2010 excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. j) și k) din Legea nr.

143/2000 și a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C.

pen.

Examinând

excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat Ș.T., Curtea

de Apel București, secția I penală, a constatat că aceasta este inadmisibilă,

în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992

republicată, întrucât din actele și lucrările dosarului a rezultat fără nici un

dubiu că apelantul inculpat a fost condamnat de prima instanță pentru infracțiunile

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000; art. 10 din Legea nr. 143/2000; art. 7 din Legea

nr. 39/2003.

S-a considerat

că normele juridice a căror neconstituționalitate a invocat-o apelantul

inculpat Ș.T., respectiv: art. 1 lit. j) și k) din Legea nr. 143/2000 și art. 3

din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C. pen., nu au legătură cu

soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

republicată.

Curtea a mai

reținut că normele juridice prevăzute la art. 1 lit. j) și k) din Legea nr.

143/2000 conțineau definițiile unor expresii ca: livrarea supravegheată și

respectiv investigatorii acoperiți, în sensul acestei legi, iar apelantul

inculpat a fost condamnat, în primă instanță, în baza textelor care

incriminează traficul de droguri de mare risc și nu pe baza acestor definiții.

În ceea ce

privește cea de-a treia normă judiciară, Curtea de Apel București, secția I penală,

a menționat că apelantul inculpat a fost condamnat pentru fapta încriminată de

art. 3 din Legea nr. 143/2000, iar apelantul inculpat a invocat

neconstituționalitatea „art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C.

pen.", reținând că această corelare de norme juridice nu are legătură

directă cu soluționarea cauzei.

Instanța de apel

a mai apreciat că, excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul

inculpat Ș.T. este inadmisibilă și în raport de momentul în care a fost

invocată, respectiv după 17 termene acordate în faza apelului și după epuizarea

tuturor cererilor de probe noi (în apel), această excepție de

neconstituționalitate apreciind-o ca fiind exercitată abuziv și cu un scop care

excede prevederilor Legii nr. 47/2002 republicată și anume, tergiversarea

soluționării cauzei și depășirea termenului rezonabil.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată,

instanța de prim control judiciar a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat Ș.T.

Împotriva

încheierii pronunțată de către instanța de prim control judiciar la data de 15

iunie 2010, inculpatul Ș.T. a formulat recurs la data de 22 iunie 2010,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Cauza s-a

înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 5901/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 14 iulie 2010.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

încheierea atacată, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen.,dar și prin raportare la art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza I C. proc. pen. și cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

constată că recursul formulat de inculpatul Ș.T. este tardiv introdus, pentru

considerentele ce vor urma.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă

cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezervat îndeplinirii a trei condiții,

supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție

și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea

Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă.

Astfel, în

primul rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori

o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta

trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică

de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia

condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se

referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituționale de

către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curții cu o

excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în legătură cu care

aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, „dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. încheierea

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de

48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Or, în speță, Înalta

Curte constată că instanța de prim control judiciar s-a pronunțat cu privire la

excepția de neconstituționalitate la termenul din 15 iunie 2010, iar inculpatul

Ș.T. a formulat recurs împotriva acesteia abia la data de 22 iunie 2010 (astfel

cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din 22 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția I penală - fila 315 dosar apel), deci cu depășirea

termenului prevăzut de lege.

Pentru considerentele

mai sus-enuntate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1)

pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va

respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul împotriva

încheierii din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 17531/3/2008 (nr. 1725/2009).

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga

pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Ș.T. împotriva încheierii din

15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 17531/3/2008 (nr. 1725/2009).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.