ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată: Prin încheierea din 24 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva Deciziei nr. 88/ A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. Recurentul a susținut că, prin conținutul său, acest text de lege încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 și art. 53 din Constituția României, egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că excepția invocată este inadmisibilă, nefiind indicate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin excepția invocată de inculpat se tinde la abrogarea dispozițiilor în care se poate desfășura judecata în recurs, limitarea însemnând că nu orice încălcare a legii de procedură penală și a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, încât abrogarea acestor dispoziții contravine principiilor procesual penale. Excepția invocată tinde practic la eliminarea cazurilor de casare care au un caracter general, fiind aplicabile în orice cauză penală, afectând toți recurenții din proces, la acoperirea culpei inculpatului constând în neindicarea criticilor aduse legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

Exercitarea recursului nu poate fi lăsată la discreția părților în scopul sustragerii de la răspunderea penală, mai ales că, în speță, arată instanța în motivare, inculpatul a mai ridicat patru excepții de acest gen, astfel că devine evidentă încercarea de tergiversare a cauzei. Sesizând că excepția invocată nu are legătură cu cauza, Curtea a respins-o și a fixat termen pentru judecarea cauzei la 14 aprilie 2010. În același timp, ținând seama de declarația de recurs formulată de inculpat, a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru soluționarea recursului. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că încheierea atacată cu recurs este legală și temeinică. Constituția stabilește în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești, privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor.

Articolul 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, reia această dispoziție constituțională, stabilind în alin. (1), (2) și (3) situațiile în care o excepție este admisibilă. Prima instanță a verificat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 și constatând că nu are legătură cu soluționarea cauzei, a respins-o ca inadmisibilă. Textul articolului art. 385 6 C. proc. pen. nu oprește părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică desfășurarea unui proces echitabil. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege.

Articolul art. 385 6 C. proc. pen. reglementează efectul devolutiv al recursului, precum și limitele acestuia, ținând seama de două situații distincte prevăzute în alin. (2), când hotărârea penală a fost supusă apelului, iar prin recurs se atacă decizia pronunțată în apel, situație în care instanța de recurs poate examina cauza numai în limita motivelor prevăzute de art. 385 9 și în alin. (3) C. proc. pen., când hotărârea primei instanțe, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situație în care recursul are efect devolutiv ca și apelul, iar instanța este obligată ca în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În speță, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. Sentința a fost apelată de procuror și inculpat, iar în prezent cauza se află în recurs la Curtea de Apel Brașov. Recurentul a avut posibilitatea de a fi apărat și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Prin excepția invocată, așa cum corect a reținut și motivat prima instanță, s-ar tinde la abrogarea dispozițiilor legale privind limitele în care se poate desfășura judecata în recurs, or exercitarea recursului nu poate fi lăsată la discreția părților în scopul sustragerii de la răspundere penală. S-a avut în vedere că, în realitate, recurentul inculpat încearcă tergiversarea cauzei, acest lucru rezultând din aceea că a mai ridicat patru excepții de același gen, toate respinse ca inadmisibile.

Cum excepția ridicată nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atunci când a respins-o și a fixat termen pentru judecarea recursului la 14 aprilie 2010. Recursul fiind respins, inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva încheierii din 24 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 210/322/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 aprilie 2010.