ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3393/2009

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, învestită cu judecarea recursului declarat de

inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 88/A din 23 octombrie 2008 a

Tribunalului Covasna, a dispus, în baza art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992,

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea

excepției de neconstituționalitate a art. O.U.G. nr. 195/2002 în integralitate

și a art. 83 C. pen., formulată de inculpat, ca inadmisibilă.

S-a reținut

că inculpatul a invocat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice și a prevederilor art. 83 C. pen., motivând că

acestea încalcă dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art.

24, art. 31, art. 53 și art. 57 din Constituția României și ale art. 11, art. 20,

art. 21 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 din C.E.D.O., întrucât în

cuprinsul ordonanței se găsesc formulări vagi, generice, care nu permit

destinatarilor normelor adoptarea unei conduite în conformitate cu legea,

nefiind accesibilă și predictibilă, iar textul art. 83 C. pen. încalcă

principiul egalității în drepturi și cel al individualizării răspunderii

penale, dând naștere unei discriminări între diferitele categorii de inculpați

în funcție de data descoperirii infracțiunii ulterioare și de forma vinovăției.

Instanța

a reținut, în esență, că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepția de neconstituționalitate invocată să

aibă legătură cu soluționarea cauzei, întrucât a vizat actul normativ în

întregul său, care nu are legătură cu soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu

cât cele mai multe cazuri de casare sunt întemeiate pe motive de legalitate. Cu

privire la textul art. 83 C. pen. s-a reținut că nu este de natură să

discrimineze diferitele categorii de inculpați, ci impune un regim diferențiat

pentru cei ce dau dovadă de perseverență infracțională și care, deși au

beneficiat de îngăduință, înăuntrul termenului de încercare comit din nou o

infracțiune, cu intenție. Discriminarea poate opera numai în situații egale, or

textul criticat nu vizează decât acea categorie a inculpaților care au mai

săvârșit o infracțiune, astfel că nu se poate vorbi de o situație egală.

Împotriva

încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs.

Recursul

inculpatului nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că încheierea

atacată este legală și temeinică și, pe cale de consecință, cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de

inculpat este inadmisibilă.

Examinând

excepția invocată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că nu este

îndeplinită una dintre cerințele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992,

în sensul ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel,

Curtea de Apel Brașov a reținut corect că prin excepția invocată, inculpatul

pretinde că întreaga reglementare din O.U.G. nr. 195/2002 ar contraveni

prevederilor constituționale menționate, prin argumente care țin de tehnica

legislativă, referitoare la termenii și expresiile folosite de legiuitor, care

potrivit susținerilor inculpatului nu ar avea un înțeles clar, ci ambiguu.

Or,

folosirea acestor termeni și expresii nu are legătură cu soluționarea cauzei,

așa cum a motivat instanța curții de apel.

Nici

susținerea că dispozițiile art. 83 C. pen. ar contraveni prevederilor art. 15

alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 31, art. 53 și art. 57 din

Constituția României, nu poate fi admisă.

Într-adevăr,

așa cum a motivat Curtea de Apel, excepția de neconstituționalitate a art. 83 C.

pen. este inadmisibilă.

Pentru

a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea

Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică

să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și,

implicit, asupra situației juridice a inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta

cauză, unde pe baza acestui text nu se creează nici o discriminare între

diferite categorii de inculpați, ci se prevede o sancțiune absolut necesară și

justificată pentru cei cărora, după ce li s-a acordat șansa de a se îndrepta

fără executarea pedepsei, dovedesc contrariul, infirmând încrederea acordată

prin perseverare în comiterea altor infracțiuni intenționate în termenul de

încercare stabilit.

Pentru

aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat N.G. să fie

respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat N.G. împotriva încheierii

din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosar nr. 210/322/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.