ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 16/ F pronunțată la 5 februarie 2009, Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul B.F. jr., prin B.F. sen., împotriva ordonanței nr. 158/P/2008 din 20

octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Brașov, înregistrată sub nr. 158/P/2008 din 14 mai 2008

persoana vătămată B.F. jr., reprezentată de B.F. sen.și SC P.C.P. SRL – Sf. Gheorghe,

au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor H.I. și S.E. –

comisari șefi, N.S. – subcomisar, B.I.M. – agent șef principal, P.N.V. și C.D. –

agenți șefi, S.C.I., agent principal, toți din cadrul Inspectoratului Județean

de Poliție Covasna, V.L. și R.E., angajați la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Secția Drumuri Naționale Sf.

Gheorghe, pentru abuzurile săvârșite de aceștia cu prilejul ridicării

permisului de conducere al persoanei vătămate B.F. jr. în data de 4 martie  2008,

cât și pentru faptul că ulterior, în mod abuziv, s-a refuzat restituirea

permisului de conducere.

În motivarea plângerii, a arătat că în data de

4 martie  2008, persoana vătămată B.F. jr., în timp ce conducea autoutilitara C.,

ce aparținea SC P.C.P. SRL Sf. Gheorghe, societate la care persoana vătămată

era angajată în calitate de șofer cu permis de conducere categoriile A și B, a

fost oprită în localitatea Vâlcele de un polițist, însoțit de două persoane,

care i-a solicitat actele la control. În urma verificării actelor, polițistul

i-a comunicat persoanei vătămate că nu avea dreptul să conducă acel

autovehicul, care avea trecută în certificatul de înmatriculare o masă mai mare

de 3500 kg, deoarece era necesar să aibă și permis de conducere categoria C,

situație în care îi va întocmi dosar penal, reținându-i, totodată, permisul de

conducere. Insistențele ulterioare ale persoanei vătămate și ale reprezentantului

societății comerciale, cu privire la faptul că în realitate autovehiculul nu

are o masă mai mare de 3500 kg, că maximul trecut în certificatul de

înmatriculare se referă la situația în care ar exista și o remorcă, nu au

determinat agentul de poliție să revină asupra măsurilor luate. De asemenea, demersurile

făcute de persoana vătămată la I.J.P. Covasna, după ce procurorul a infirmat în

data de 2 aprilie 2008 soluția de începere a urmăririi penale, în vederea

recuperării permisului de conducere, nu au avut un rezultat favorabil, I.J.P. Covansa

comunicându-i că permisul de conducere a fost suspendat 90 de zile.

În concret, s-a solicitat cercetarea celor de

mai sus, după cum urmează:

- numitul S.C. pentru că în mod abuziv a

ridicat permisul de conducere și a înscris în procesul verbal o greutate ce nu

era reală, în baza căruia s-a format dosar penal;

- numitul P.N. pentru că în mod abuziv l-a

susținut pe numitul S.C.;

- numitul N.S. pentru că în mod abuziv a

dispus să se întocmească dosar penal pe baza celor susținute de cei doi agenți

de poliție;

- numitul V.L., care a susținut existența unei

încălcări a legii și a semnat procesul-verbal;

- numitei R.E., care a întocmit în fals

procesul-verbal de constatare înscriind greutatea de 4333 kg.

- numitului B.I., care în mod abuziv a început

urmărirea penală, cu toate că avea și răspunsul de la RAR;

- numitului H.I., care a comunicat luarea

măsurii suspendării permisului pentru 90 de zile;

- numitului C.D., care a refuzat să restituie

permisul.

Prin rezoluția nr. 158/P/2008 din data de 20

octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numiții H.I., N.S. și S.E. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen. Totodată, s-a

dispus disjungerea și declinarea competenței soluționării cauzei privind pe

numiții S.C., P.N.V., B.I.M., V.L., R.E. și C.D., în favoarea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Covasna.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut

că faptele reclamate, privind pe numiții S.E. și N.S., analizate prin prisma

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor. Față de informațiile primite,

numitul N.S., neavând cunoștință despre conținutul cărții de identitate și

neavând posibilitatea, a dat un răspuns corect. Față de dispozițiile art. 13 lit.

c) din O.U.G. nr. 195/2002, nici N.S., nici S.E. nu puteau lua nicio măsură privind

restituirea imediată a permisului de conducere, înainte de a se pronunța

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe. Deși este absurd ca, după ce o

persoană a fost cercetată într-un dosar penal pentru o infracțiune la legea

circulației pe drumurile publice, constatându-se, în final, că fapta nu există,

să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă

de 90 de zile, totuși în viziunea Direcției Poliției Rutiere din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române, concretizată prin dispoziția nr. 111670/2007

și confirmată prin adresa din 18 septembrie 2008, textul de lege este

interpretat în mod restrictiv, apreciindu-se că șeful poliției rutiere pe raza

căreia a fost săvârșită fapta, aplică posesorului permisului de conducere

sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului

de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile la art. 85, art. 86 alin.

(2) (în care se găsește și cazul de față), art. 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art.

89 alin. (1) și (2), art. 90 alin. (1) și art. 92 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Nefăcându-se nici o referire la situația în care fapta pentru care s-au

efectuat cercetări penale nu există, dispoziția menționată mai sus a fost

aplicată „stricto senso” în toate cazurile în care faptele au fost urmărite ca

infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. S-a mai constatat că

numitul N.S. a redactat referatul și adresa conform interpretării date textului

de lege de către Inspectoratul General al Poliției Române, pentru același motiv

adresa fiind semnată de numitul S.E., ambii fiind convinși că respectă

dispozițiile legale. Prin urmare, nu este realizată latura obiectivă a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și ale art. 249 C. pen.

Faptele reclamate privind pe numitul H.I. nu

au fost săvârșite de acesta.

Față de celelalte persoane care fac obiectul

cercetărilor, competența după calitatea persoanei revine Parchetului de pe

lângă Tribunalul Covasna.

Prin ordonanța nr. 1017/II/2/2008 din data de

10 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov a respins plângerea formulată de petentul B.F. împotriva rezoluției de

mai sus.

În motivarea ordonanței se arată că textele de

lege au fost corect aplicate, polițistul neavând dreptul de a realiza

interpretări în raport de speță, drept dat procurorului sau instanței. De

aceea, suspendarea dreptului de a conduce cu referire la speța de față s-a

efectuat din perspectiva legii speciale, iar restituirea permisului se putea

realiza numai cu respectarea acestei legi, în caz contrar, intrând în domeniul

arbitrariului.

Examinând actele și lucrările dosarului,

Curtea a reținut că ordonanța nr. 158/P/2008 din 20 octombrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov este legală și temeinică și a

menținut-o cu următoarea motivare:

În esență, petentul B.F. jr.a solicitat

tragerea la răspundere penală a polițiștilor care i-au reținut permisul de

conducere, au dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale împotriva sa

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002

și, deși procurorul a dispus infirmarea rezoluției și neînceperea urmăririi

penale, ulterior au refuzat restituirea, deși s-a constatat că petentul nu

săvârșise nici o infracțiune și că acesta formulase și acțiuni în instanță în

vederea anulării procesului verbal prin care s-a constatat starea de fapt și

care a stat la baza întocmirii dosarului penal, a actelor prin care s-a dispus

suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și a obligării

organelor de poliție să restituie permisul de conducere.

Petentul B.F. jr. era îndreptățit la

restituirea permisului de conducere în urma revocării sancțiunii constând în

suspendarea dreptului de a conduce, cât și în urma dispunerii neînceperii

urmăririi penale împotriva sa, întrucât fapta pentru care a fost cercetat nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii

obiective și subiective și, deci, petentul nu a încălcat nici o regulă de

circulație.

Aceasta ar fi fost soluția firească rezultată

din interpretarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, mai precis a dispozițiilor

art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora suspendarea

exercitării dreptului de a conduce se dispune pentru o perioadă de 90 de zile

când fapta a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației, dacă pentru

regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede

suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Or, s-a constatat atât prin

rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, cât și prin sentința

civilă prin care s-a revocat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule,

că petentul nu a încălcat nici o regulă de circulație.

Petentului B.F. jr. i s-a reținut permisul de

conducere în temeiul art. 111 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, agentul de

poliție susținând că petentul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin.

(2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit art. 113 din O.U.G. nr. 195/2002,

permisul de conducere se restituie titularului la expirarea perioadei de

suspendare sau în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă prin care s-a

dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de anulare a contravenției a

fost anulat.

Conform art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr.

195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se

dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de

autovehicul a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile

publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat

decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau

procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire

penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație

încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului

de a conduce.

Cu toate acestea, I.P.J. Covansa, prin

intermediul numiților N.S., subcomisar și S.E., comisar șef în cadrul

Serviciului Poliției Rutiere al I.P.J. Covansa, prevalându-se de o interpretare

dată de Inspectoratul General al Poliției Române prin dispoziția nr. 111670/2007

a respins cererile petentului de restituire a permisului de conducere, până în

momentul în care acesta a prezentat sentința civilă prin care s-a dispus

revocarea sancțiunii aplicate și restituirea permisului de conducere către

petent.

Prin adresa din 20 septembrie 2007 I.G.P.R. –

Direcția Poliției Rutiere (f. 99-100 dosar parchet) a dat dispoziție tuturor

inspectoratelor de poliție județene să ia mai multe măsuri pentru aplicarea

unitară a dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile

publice republicată cu modificările și completările ulterioare, printre care

măsura privind aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea dreptului de

a conduce. Astfel, s-a dispus ca, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin.

(1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, atunci când fapta a fost urmărită ca

infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice și instanța de judecată

sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire

penală sau încetarea urmăririi penale, șeful poliției rutiere pe raza căreia a

fost săvârșită fapta aplică posesorului permisului de conducere sancțiunea

contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a

conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile prevăzute de art. 85, art.

86 alin. (2), 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1) și (2), art. 90 alin.

(1), art. 92 alin. (3) din actul normativ amintit. La stabilirea perioadei de

suspendare se va lua în calcul, obligatoriu, perioada în care titularul

permisului nu a avut drept de circulație.

În acest mod, a procedat subcomisarul N.S.,

întocmind adresa către petentul B.F. cu privire la suspendarea dreptului de a

conduce, după ce procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de

petent pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002, adresă semnată și șeful acestuia, comisarul șef S.E., ambii fiind

convinși că respectă dispozițiile legale. O dovadă în acest sens o constituie

multitudinea de situații similare în care cei doi au procedat în același mod

(f. 115-178 dosar parchet).

Pe cale de consecință, în mod corect a

apreciat procurorul că nu este realizată latura subiectivă a infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen., dispunând neînceperea

urmăririi penale față de N.S. și S.E.

În cazul infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., care se

săvârșește numai cu intenție, termenul „cu știință” pe care îl conține textul

incriminator implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului

necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau

acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale

unei persoane. Or, în speță, făptuitorii N.S. și S.E. nu au avut reprezentarea

faptului că își îndeplinesc necorespunzător atribuțiile de serviciu, fiind ferm

convinși că respectă dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut

altceva decât să respecte o dispoziție dată de I.G.P.R.

În cazul infracțiunii de neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., care se săvârșește numai din culpă, la

stabilirea culpei funcționarului public trebuie avute în vedere obligațiile de

serviciu ale acestuia, cât și analiza modului în care a acționat, în raport de

aceste obligații. Cei doi ofițeri de poliție au acționat în virtutea

dispozițiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a

dispozițiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere, precum și în

raport de dispozițiile legale referitoare la restituirea permisului de

conducere reținut. Situația petentului, față de care în mod greșit s-a

constatat că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002 și, urmare a acestui fapt, i s-a reținut permisul de conducere nu este

reglementată în mod expres în O.U.G. nr. 195/2002, astfel că s-a făcut

aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere și

la restituirea acestuia, care au fost interpretate conform dispoziției primite.

Trebuie observat faptul că procesul-verbal din data de 4 martie 2008 întocmit

de agentul principal de poliție S.C.I. nu este un proces-verbal de contravenție

în sensul legii, întrucât în cuprinsul acestuia, agentul a consemnat doar o

anumită stare de fapt, fără a aplica o sancțiune contravențională.

Astfel, nu se poate aprecia că făptuitorii au

prevăzut rezultatul acțiunilor lor, socotind fără temei că el nu se va produce

și nici că nu au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, deși trebuiau și puteau să

îl prevadă, deoarece au acționat conform dispoziției primite, procedând în

același și în alte situații similare.

Față de împrejurarea că H.I. a fost în

concediu în perioada în care au fost emise adresele către petent, este corectă

soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu au fost

săvârșite de către acesta.

S-a mai motivat că în raport de soluția

dispusă față de persoanele care atrăgeau competența Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, este temeinică și legală soluția de disjungere față de

celelalte persoane, împotriva cărora petentul a formulat plângere penală,

competența revenind Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a numiților S.C.P.,

P.N.V. și B.I.M.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul

B.F. jr., care a criticat-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs scrise a susținut, în

esență, că:

- sentința nu cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus la adoptarea soluției;

- arătarea în considerente că procurorul a

stabilit o corectă situație de fapt, pe baza actelor premergătoare, fără

referire la criticile petentului și la toate motivele în parte echivalează cu

nemotivarea soluției;

- nu s-a răspuns în nici un fel criticilor și

motivelor expuse de petent în motivarea plângerii depuse la Curtea de Apel Brașov;

- învinuiții, în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, cu știință sau din culpă au îndeplinit sarcinile de serviciu în mod

defectuos cauzând o vătămare a intereselor legale ale petentului. Ei s-au

substituit legii, interpretând o dispoziție fără forța juridică care nici nu a

fost probată dacă este autentică. Au refuzat să pună în aplicare rezoluția

procurorului și sentința civilă nr. 1029 din 8 mai 2008. La termenul din 28

aprilie 2009 la cererea petentului și intimaților, s-a acordat termen în

vederea angajării de avocați care să le susțină interesele și s-a stabilit noul

termen la 26 mai 2009.

La 25 mai 2009, petentul a transmis prin

mijloace electronice o cerere prin care a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 103 lit. c) și art. 113 lit. a) din O.U.G.

nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

A susținut, în esență că aceste prevederi contravin

dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (12) conform cărora nici o

pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată direct în condițiile și în temeiul

legii și art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor

libertăți poate fi restrâns numai dacă este necesară într-o societate

democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a

determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere

existenței dreptului sau a libertății.

De asemenea, prevederile art. 103 și art. 113

din O.U.G. nr. 195/2002 contravin și dispozițiilor art. 4 din Protocolul nr. 7/1984

– la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale. Cauza a fost amânată la termenul de astăzi pentru ca procurorul

și intimații să ia cunoștință de cererea depusă.

Excepția ridicată a fost pusă în discuție după

care, luând concluziile procurorului și apărătorului făptuitorilor, Înalta

Curte, verificând hotărârea prin prisma criticilor formulate, constată că

excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza și urmează ca

cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie respinsă ca inadmisibilă,

iar recursul este nefondat și urmează a fi respins, ca atare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

republicată „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, a unei dispoziții dintr-o lege

sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în

orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestora.

Potrivit alin. (6) al art. 29 „dacă excepția

este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții

Constituționale”.

Instanța de judecată a procedat conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., verificând ordonanța pe baza actelor și lucrărilor de

la dosar.

Excepția de neconstituționalitate ridicată de

recurent are doar în aparență legătură cu cauza. Astfel, petentul cercetat

pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzută de art.

86 pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 putea și trebuia să invoce

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 103 și art. 113 din O.U.G. nr. 195/2002

în cursul judecății în cauzele civile în care au fost pronunțate sentința

civilă nr. 1029 din 8 mai 2008 a Judecătoriei Sf. Gheorghe și sentința civilă nr.

1022 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Covasna, prin care s-a revocat

suspendarea dreptului de a conduce autovehicule și, respectiv, s-a constatat că

actul A/C/227 din 7 aprilie 2008 și actele 162788 și 162815 din 24 aprilie 2008

ale Serviciului Poliției Rutiere sunt nelegale.

În cauza de față obiectul îl constituie

plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

unei soluții de neîncepere a urmăririi penale față de numiții H.I., N.S. și S.E.,

învinuiți de petent pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art.

289 C. proc. pen.

Potrivit alin. (7) al art. 278

1

, judecătorul,

soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că

judecătorul, nu numai că a respectat această dispoziție dar a făcut o analiză

exhaustivă a situației de fapt reținută în ordonanță și constatând că nefiind

realizată latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C.

pen., corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.S. și S.E.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu

prevăzută de art. 246 C. pen., faptă care se săvârșește numai cu intenție,

instanța reține și motivează că în mod temeinic, procurorul a reținut și

motivat că făptuitorii N.S. și S.E. nu au avut reprezentarea faptului că își

îndeplinesc necorespunzător atribuțiile de serviciu, fiind ferm convinși că

respecte dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut altceva decât

să respecte o dispoziție dată de I.G.P.R. (circulara 111670 din 20 septembrie 2007,

fila 99, d.u.p).

Și în ceea ce privește infracțiunea de

neglijență în serviciu reclamată prin plângere, instanța a reținut că în mod

corect procurorul a constatat că nu este realizată latura subiectivă. Din

analiza modului în care au acționat făptuitorii, în raport de obligațiile de

serviciu rezultă că au acționat în virtutea dispozițiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor referitoare la suspendarea dreptului

de a conduce.

Situația petentului, față de care s-a decis

ulterior că, în mod greșit s-a constatat săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt care a atras suspendarea dreptului

de a conduce au fost interpretate conform dispoziției primite de la I.G.P.R.

În aceste condiții se motivează că nu se poate

aprecia că făptuitorii au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, socotind fără

temei că el nu se va produce și nici că nu au prevăzut rezultatul acțiunilor

lor, deși trebuiau și puteau să le prevadă, deoarece ei au acționat conform

dispoziției primite procedând în același mod și în alte situații similare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul

formulat este nefondat și urmează ca, în temeiul art. 385

13

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

petiționarul B.F. jn. împotriva sentinței penale nr. 16/ F din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția privind neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 103 lit. c) și art. 113 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu recurs, în ceea ce privește cererea de

sesizare a Curții Constituționale în 48 de ore de la pronunțare.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie

2009.