ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2374/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16/ F pronunțată la 5 februarie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.F. jr., prin B.F. sen., împotriva ordonanței nr. 158/P/2008 din 20 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, înregistrată sub nr. 158/P/2008 din 14 mai 2008 persoana vătămată B.F. jr., reprezentată de B.F. sen.și SC P.C.P. SRL – Sf. Gheorghe, au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor H.I.

și S.E. – comisari șefi, N.S. – subcomisar, B.I.M. – agent șef principal, P.N.V. și C.D. – agenți șefi, S.C.I., agent principal, toți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, V.L. și R.E., angajați la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Secția Drumuri Naționale Sf. Gheorghe, pentru abuzurile săvârșite de aceștia cu prilejul ridicării permisului de conducere al persoanei vătămate B.F. jr. în data de 4 martie 2008, cât și pentru faptul că ulterior, în mod abuziv, s-a refuzat restituirea permisului de conducere. În motivarea plângerii, a arătat că în data de 4 martie 2008, persoana vătămată B.F. jr., în timp ce conducea autoutilitara C., ce aparținea SC P.C.P.

SRL Sf. Gheorghe, societate la care persoana vătămată era angajată în calitate de șofer cu permis de conducere categoriile A și B, a fost oprită în localitatea Vâlcele de un polițist, însoțit de două persoane, care i-a solicitat actele la control. În urma verificării actelor, polițistul i-a comunicat persoanei vătămate că nu avea dreptul să conducă acel autovehicul, care avea trecută în certificatul de înmatriculare o masă mai mare de 3500 kg, deoarece era necesar să aibă și permis de conducere categoria C, situație în care îi va întocmi dosar penal, reținându-i, totodată, permisul de conducere. Insistențele ulterioare ale persoanei vătămate și ale reprezentantului societății comerciale, cu privire la faptul că în realitate autovehiculul nu are o masă mai mare de 3500 kg, că maximul trecut în certificatul de înmatriculare se referă la situația în care ar exista și o remorcă, nu au determinat agentul de poliție să revină asupra măsurilor luate.

De asemenea, demersurile făcute de persoana vătămată la I.J.P. Covasna, după ce procurorul a infirmat în data de 2 aprilie 2008 soluția de începere a urmăririi penale, în vederea recuperării permisului de conducere, nu au avut un rezultat favorabil, I.J.P. Covansa comunicându-i că permisul de conducere a fost suspendat 90 de zile. În concret, s-a solicitat cercetarea celor de mai sus, după cum urmează: - numitul S.C. pentru că în mod abuziv a ridicat permisul de conducere și a înscris în procesul verbal o greutate ce nu era reală, în baza căruia s-a format dosar penal; - numitul P.N. pentru că în mod abuziv l-a susținut pe numitul S.C.; - numitul N.S. pentru că în mod abuziv a dispus să se întocmească dosar penal pe baza celor susținute de cei doi agenți de poliție; - numitul V.L., care a susținut existența unei încălcări a legii și a semnat procesul-verbal; - numitei R.E., care a întocmit în fals procesul-verbal de constatare înscriind greutatea de 4333 kg.

- numitului B.I., care în mod abuziv a început urmărirea penală, cu toate că avea și răspunsul de la RAR; - numitului H.I., care a comunicat luarea măsurii suspendării permisului pentru 90 de zile; - numitului C.D., care a refuzat să restituie permisul. Prin rezoluția nr. 158/P/2008 din data de 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții H.I., N.S. și S.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței soluționării cauzei privind pe numiții S.C., P.N.V., B.I.M., V.L., R.E. și C.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că faptele reclamate, privind pe numiții S.E. și N.S., analizate prin prisma infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor. Față de informațiile primite, numitul N.S., neavând cunoștință despre conținutul cărții de identitate și neavând posibilitatea, a dat un răspuns corect. Față de dispozițiile art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, nici N.S., nici S.E. nu puteau lua nicio măsură privind restituirea imediată a permisului de conducere, înainte de a se pronunța Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe.

Deși este absurd ca, după ce o persoană a fost cercetată într-un dosar penal pentru o infracțiune la legea circulației pe drumurile publice, constatându-se, în final, că fapta nu există, să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, totuși în viziunea Direcției Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, concretizată prin dispoziția nr. 111670/2007 și confirmată prin adresa din 18 septembrie 2008, textul de lege este interpretat în mod restrictiv, apreciindu-se că șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, aplică posesorului permisului de conducere sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile la art. 85, art. 86 alin. (2) (în care se găsește și cazul de față), art. 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1) și (2), art. 90 alin. (1) și art. 92 alin. (3) din O.U.G.

nr. 195/2002. Nefăcându-se nici o referire la situația în care fapta pentru care s-au efectuat cercetări penale nu există, dispoziția menționată mai sus a fost aplicată „stricto senso” în toate cazurile în care faptele au fost urmărite ca infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. S-a mai constatat că numitul N.S. a redactat referatul și adresa conform interpretării date textului de lege de către Inspectoratul General al Poliției Române, pentru același motiv adresa fiind semnată de numitul S.E., ambii fiind convinși că respectă dispozițiile legale. Prin urmare, nu este realizată latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și ale art. 249 C. pen. Faptele reclamate privind pe numitul H.I.

nu au fost săvârșite de acesta. Față de celelalte persoane care fac obiectul cercetărilor, competența după calitatea persoanei revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna. Prin ordonanța nr. 1017/II/2/2008 din data de 10 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petentul B.F. împotriva rezoluției de mai sus. În motivarea ordonanței se arată că textele de lege au fost corect aplicate, polițistul neavând dreptul de a realiza interpretări în raport de speță, drept dat procurorului sau instanței. De aceea, suspendarea dreptului de a conduce cu referire la speța de față s-a efectuat din perspectiva legii speciale, iar restituirea permisului se putea realiza numai cu respectarea acestei legi, în caz contrar, intrând în domeniul arbitrariului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că ordonanța nr. 158/P/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov este legală și temeinică și a menținut-o cu următoarea motivare: În esență, petentul B.F. jr.a solicitat tragerea la răspundere penală a polițiștilor care i-au reținut permisul de conducere, au dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 și, deși procurorul a dispus infirmarea rezoluției și neînceperea urmăririi penale, ulterior au refuzat restituirea, deși s-a constatat că petentul nu săvârșise nici o infracțiune și că acesta formulase și acțiuni în instanță în vederea anulării procesului verbal prin care s-a constatat starea de fapt și care a stat la baza întocmirii dosarului penal, a actelor prin care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și a obligării organelor de poliție să restituie permisul de conducere. Petentul B.F. jr. era îndreptățit la restituirea permisului de conducere în urma revocării sancțiunii constând în suspendarea dreptului de a conduce, cât și în urma dispunerii neînceperii urmăririi penale împotriva sa, întrucât fapta pentru care a fost cercetat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective și subiective și, deci, petentul nu a încălcat nici o regulă de circulație.

Aceasta ar fi fost soluția firească rezultată din interpretarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002, mai precis a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Or, s-a constatat atât prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, cât și prin sentința civilă prin care s-a revocat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, că petentul nu a încălcat nici o regulă de circulație.

Petentului B.F. jr. i s-a reținut permisul de conducere în temeiul art. 111 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, agentul de poliție susținând că petentul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit art. 113 din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere se restituie titularului la expirarea perioadei de suspendare sau în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de anulare a contravenției a fost anulat. Conform art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Cu toate acestea, I.P.J. Covansa, prin intermediul numiților N.S., subcomisar și S.E., comisar șef în cadrul Serviciului Poliției Rutiere al I.P.J.

Covansa, prevalându-se de o interpretare dată de Inspectoratul General al Poliției Române prin dispoziția nr. 111670/2007 a respins cererile petentului de restituire a permisului de conducere, până în momentul în care acesta a prezentat sentința civilă prin care s-a dispus revocarea sancțiunii aplicate și restituirea permisului de conducere către petent. Prin adresa din 20 septembrie 2007 I.G.P.R. – Direcția Poliției Rutiere (f. 99-100 dosar parchet) a dat dispoziție tuturor inspectoratelor de poliție județene să ia mai multe măsuri pentru aplicarea unitară a dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată cu modificările și completările ulterioare, printre care măsura privind aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea dreptului de a conduce.

Astfel, s-a dispus ca, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, atunci când fapta a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta aplică posesorului permisului de conducere sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile prevăzute de art. 85, art. 86 alin. (2), 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1) și (2), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) din actul normativ amintit.

La stabilirea perioadei de suspendare se va lua în calcul, obligatoriu, perioada în care titularul permisului nu a avut drept de circulație. În acest mod, a procedat subcomisarul N.S., întocmind adresa către petentul B.F. cu privire la suspendarea dreptului de a conduce, după ce procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de petent pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, adresă semnată și șeful acestuia, comisarul șef S.E., ambii fiind convinși că respectă dispozițiile legale. O dovadă în acest sens o constituie multitudinea de situații similare în care cei doi au procedat în același mod (f. 115-178 dosar parchet). Pe cale de consecință, în mod corect a apreciat procurorul că nu este realizată latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 249 C. pen., dispunând neînceperea urmăririi penale față de N.S. și S.E. În cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., care se săvârșește numai cu intenție, termenul „cu știință” pe care îl conține textul incriminator implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Or, în speță, făptuitorii N.S. și S.E. nu au avut reprezentarea faptului că își îndeplinesc necorespunzător atribuțiile de serviciu, fiind ferm convinși că respectă dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut altceva decât să respecte o dispoziție dată de I.G.P.R.

În cazul infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., care se săvârșește numai din culpă, la stabilirea culpei funcționarului public trebuie avute în vedere obligațiile de serviciu ale acestuia, cât și analiza modului în care a acționat, în raport de aceste obligații. Cei doi ofițeri de poliție au acționat în virtutea dispozițiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere, precum și în raport de dispozițiile legale referitoare la restituirea permisului de conducere reținut. Situația petentului, față de care în mod greșit s-a constatat că a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 și, urmare a acestui fapt, i s-a reținut permisul de conducere nu este reglementată în mod expres în O.U.G. nr. 195/2002, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere și la restituirea acestuia, care au fost interpretate conform dispoziției primite. Trebuie observat faptul că procesul-verbal din data de 4 martie 2008 întocmit de agentul principal de poliție S.C.I. nu este un proces-verbal de contravenție în sensul legii, întrucât în cuprinsul acestuia, agentul a consemnat doar o anumită stare de fapt, fără a aplica o sancțiune contravențională. Astfel, nu se poate aprecia că făptuitorii au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, socotind fără temei că el nu se va produce și nici că nu au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, deși trebuiau și puteau să îl prevadă, deoarece au acționat conform dispoziției primite, procedând în același și în alte situații similare.

Față de împrejurarea că H.I. a fost în concediu în perioada în care au fost emise adresele către petent, este corectă soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu au fost săvârșite de către acesta. S-a mai motivat că în raport de soluția dispusă față de persoanele care atrăgeau competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, este temeinică și legală soluția de disjungere față de celelalte persoane, împotriva cărora petentul a formulat plângere penală, competența revenind Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a numiților S.C.P., P.N.V. și B.I.M. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul B.F. jr., care a criticat-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs scrise a susținut, în esență, că: - sentința nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției; - arătarea în considerente că procurorul a stabilit o corectă situație de fapt, pe baza actelor premergătoare, fără referire la criticile petentului și la toate motivele în parte echivalează cu nemotivarea soluției; - nu s-a răspuns în nici un fel criticilor și motivelor expuse de petent în motivarea plângerii depuse la Curtea de Apel Brașov; - învinuiții, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință sau din culpă au îndeplinit sarcinile de serviciu în mod defectuos cauzând o vătămare a intereselor legale ale petentului. Ei s-au substituit legii, interpretând o dispoziție fără forța juridică care nici nu a fost probată dacă este autentică.

Au refuzat să pună în aplicare rezoluția procurorului și sentința civilă nr. 1029 din 8 mai 2008. La termenul din 28 aprilie 2009 la cererea petentului și intimaților, s-a acordat termen în vederea angajării de avocați care să le susțină interesele și s-a stabilit noul termen la 26 mai 2009. La 25 mai 2009, petentul a transmis prin mijloace electronice o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 lit. c) și art. 113 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. A susținut, în esență că aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (12) conform cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată direct în condițiile și în temeiul legii și art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă este necesară într-o societate democratică.

Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. De asemenea, prevederile art. 103 și art. 113 din O.U.G. nr. 195/2002 contravin și dispozițiilor art. 4 din Protocolul nr. 7/1984 – la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cauza a fost amânată la termenul de astăzi pentru ca procurorul și intimații să ia cunoștință de cererea depusă. Excepția ridicată a fost pusă în discuție după care, luând concluziile procurorului și apărătorului făptuitorilor, Înalta Curte, verificând hotărârea prin prisma criticilor formulate, constată că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza și urmează ca cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie respinsă ca inadmisibilă, iar recursul este nefondat și urmează a fi respins, ca atare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestora. Potrivit alin. (6) al art. 29 „dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale”. Instanța de judecată a procedat conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., verificând ordonanța pe baza actelor și lucrărilor de la dosar.

Excepția de neconstituționalitate ridicată de recurent are doar în aparență legătură cu cauza. Astfel, petentul cercetat pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzută de art. 86 pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 putea și trebuia să invoce neconstituționalitatea dispozițiilor art. 103 și art. 113 din O.U.G. nr. 195/2002 în cursul judecății în cauzele civile în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 1029 din 8 mai 2008 a Judecătoriei Sf. Gheorghe și sentința civilă nr. 1022 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Covasna, prin care s-a revocat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule și, respectiv, s-a constatat că actul A/C/227 din 7 aprilie 2008 și actele 162788 și 162815 din 24 aprilie 2008 ale Serviciului Poliției Rutiere sunt nelegale.

În cauza de față obiectul îl constituie plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale față de numiții H.I., N.S. și S.E., învinuiți de petent pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. proc. pen. Potrivit alin. (7) al art. 278 1 , judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că judecătorul, nu numai că a respectat această dispoziție dar a făcut o analiză exhaustivă a situației de fapt reținută în ordonanță și constatând că nefiind realizată latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.S.

și S.E. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., faptă care se săvârșește numai cu intenție, instanța reține și motivează că în mod temeinic, procurorul a reținut și motivat că făptuitorii N.S. și S.E. nu au avut reprezentarea faptului că își îndeplinesc necorespunzător atribuțiile de serviciu, fiind ferm convinși că respecte dispozițiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut altceva decât să respecte o dispoziție dată de I.G.P.R. (circulara 111670 din 20 septembrie 2007, fila 99, d.u.p). Și în ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu reclamată prin plângere, instanța a reținut că în mod corect procurorul a constatat că nu este realizată latura subiectivă.

Din analiza modului în care au acționat făptuitorii, în raport de obligațiile de serviciu rezultă că au acționat în virtutea dispozițiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor referitoare la suspendarea dreptului de a conduce. Situația petentului, față de care s-a decis ulterior că, în mod greșit s-a constatat săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt care a atras suspendarea dreptului de a conduce au fost interpretate conform dispoziției primite de la I.G.P.R. În aceste condiții se motivează că nu se poate aprecia că făptuitorii au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, socotind fără temei că el nu se va produce și nici că nu au prevăzut rezultatul acțiunilor lor, deși trebuiau și puteau să le prevadă, deoarece ei au acționat conform dispoziției primite procedând în același mod și în alte situații similare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat și urmează ca, în temeiul art. 385 13 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.F. jn. împotriva sentinței penale nr. 16/ F din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 103 lit. c) și art. 113 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002. Cu recurs, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale în 48 de ore de la pronunțare. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.