ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2871/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 384/42/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.G., prin procurator M.Ș., împotriva rezoluțiilor nr. 167/P/2008 din 12 martie 2008 și nr. 567/II/2/2008 din 26 martie 2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-au menținut rezoluțiile atacate. A fost obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înaintată instanței, petentul M.R.G., prin procurator M.Ș.

(tatăl său) a contestat rezoluțiile nr. 567/11/2/2008 emisă la 26 martie 2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 167/P/2008 emisă de același parchet cu privire la intimații T.C. și C.Ș., ambii având calitatea de comisari în cadrul I.J.P. Prahova. În motivare plângerii, acesta a arătat că cercetarea efectuată de parchet a fost superficială și prin rezoluțiile date cei doi intimați sunt exonerați de orice răspundere, deși în opinia sa prin direcționarea greșită a două plângeri penale formulate de petent împotriva unor polițiști comunitari, au comis infracțiunile reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Petentul a mai susținut că a formulat inițial împotriva unor polițiști comunitari o plângere penală la data de 9 ianuarie 2007 pentru comiterea de către aceștia a unor infracțiuni de abuz și tentativă de tâlhărie și că deși era vorba de o faptă diferită comisă de aceștia la 5 ianuarie 2007, intimații au trimis această plângere la dosarul 446/p/2007 în care petentul era cercetat de comiterea unui accident rutier, fiind acuzat de alți polițiști comunitari. Petentul a mai susținut că a depus și o a doua plângere penală, la data de 29 ianuarie 2007, la Poliția Municipiului Ploiești, înregistrată sub nr. A 8018, dar aceasta a ajuns tot la acești intimați-comisari de poliție la Serviciul circulație și nu la biroul cercetări penale cum ar fi trebuit, iar despre această plângere a sa nu se mai știe nimic.

În final petentul a arătat că el consideră conexarea plângerii sale din 5 ianuarie 2007, ca fiind un abuz și o încercare de favorizare a polițiștilor comunitari pe care i-a acuzat în plângerea respectivă și din acest punct de vedere este greșită soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru lămurirea situației, curtea de apel a dispus atașarea dosarului nr. 167/P/2008 în care s-au emis cele două rezoluții. Examinând actele și lucrările acestui dosar, în raport cu susținerile petentului și de dispozițiile legale incidente în materie, art. 278 1 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că plângerea este nefondată. Prin rezoluția 167/P/2008 din 12 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.C., comisar și C.Ș., comisar șef în cadrul I.J.P.

Prahova – S.P.R., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute și pedepsite de art. 246 și 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că faptele reclamate nu există, așa încât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. În motivarea rezoluției s-a arătat că, la data de 9 ianuarie 2007, petentul M.R.G. s-a prezentat în audiență la inspectorul șef al I.J.P. Prahova, depunând sesizarea înregistrată sub nr. A 4 din 9 ianuarie 2007 în care a solicitat ca în baza Legii nr. 544/2001 să i se comunice identitatea a doi genți de poliție comunitară care au fost de serviciu în data de 5 ianuarie 2007 cu autoturismul marca Dacia Logan, făcând referire și la un incident din 8 ianuarie 2007 cu privire la care susținea că lucrătorii de poliție comunitară au făcut abuz în serviciu.

A mai arătat că la poliție s-a mai înregistrat și o altă sesizare a aceleiași persoane vătămate sub nr. A 8018/2007 în care reclama ambele incidente pe care Ie-a avut cu poliția comunitară la 5 ianuarie 2007 și respectiv 8 ianuarie 2007 și solicita audierea unor martori prezenți la incidente. Prim sesizare a fost repartizată spre soluționare făptuitorului T.C., care la rândul său l-a însărcinat cu efectuarea cercetărilor pe făptuitorul C.Ș., iar acesta a apreciat că între această sesizare și incidentul din 8 ianuarie 2007 în care se efectuau deja cercetări față de persoana vătămată există legătură, așa încât a fost trimisă lucrătorilor de cercetare penală spre a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.

Parchetul a mai arătat că cea de-a doua sesizare a fost rezoluționată direct de ofițerul care a ținut audienta cu indicația de a fi avută în vedere la soluționarea dosarului penal nr. 476/P/2007 și nu a mai ajuns la niciunul dintre cei doi făptuitori. Cu privire la dosarul 476/P/2007, parchetul arătat că față de petentul din prezenta cauză M.G.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție ce i-a fost comunicată la 24 iulie 2007, iar acesta nu a formulat plângere cu privire la această soluție, dar a formulat o nouă plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție comunitară înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 7640/P/2007, trimisă Poliției municipiului Ploiești în vederea efectuării de cercetări.

S-a apreciat de către procurorul care a dat rezoluția că nu sunt indicii din care să rezulte că făptuitorii, prin direcționarea celor două memorii la dosarul 476/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ar fi urmărit să zădărnicească sau să îngreuneze urmărirea penală, ci și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu. Prin rezoluția nr. 576/11/2/2008 din 26 martie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale cu privire la cei doi făptuitori. Actele premergătoare efectuate în cauză au atestat împrejurarea că numai una dintre cele două plângeri depuse de petentul M.G.R.

la I.J.P. Prahova, respectiv cea din 9 ianuarie 2007 a fost repartizată pentru verificări intimatului T.C. în cuprinsul acestei plângeri, petentul se referă la două incidente unul din 5 ianuarie 2007, altul din 8 ianuarie 2007, pe care Ie-a avut cu lucrători ai poliției comunitare pe care i-a acuzat de comportament abuziv și solicita datele de identificare ale acestora. Din declarația intimatului T.C. ce avea funcția de șef al S.P.R. Prahova și calitatea de polițist judiciar a rezultat că acesta a repartizat lucrarea către șeful B.S.C.M.U., comisar C.Ș., iar la nivelul acestei structuri de poliție de această lucrare s-a ocupat agentul de poliție D.L., iar acesta i-a comunicat petentului că s-a procedat la conexarea plângerii respective la dosarul penal deja existent și care a fost înaintat apoi S.C.P.

pentru definitivarea cercetărilor și a propunerii unei soluții legale. Aceeași situație a rezultat și din declarația intimatului C.Ș. Faptul că plângerea sau sesizarea respectivă a fost înaintată la dosarul penal nr. 87/2007 al I.J.P.

Prahova, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 467/P/2007, în opinia curții nu a putut fi considerat un abuz în serviciu al celor doi lucrători de poliție și nici ca favorizare a polițiștilor comunitari implicați în incidentele pe care Ie-a avut petentul la 5 și respectiv 8 ianuarie 2007. Trebuie precizat că acest dosar avea ca obiect un pretins accident de circulație din data de 8 ianuarie 2007, comis de petent și reclamat de unul din agenții de poliție comunitară, reclamația fiind consemnată în procesul-verbal din 8 ianuarie 2007. De asemenea, s-a apreciat ca fiind important de arătat faptul că petentului i s-a comunicat că sesizarea sa a fost înaintată la acest dosar încă de la data de 16 ianuarie 2007, cu adresa aflată la dosar urmărire penală, ceea ce a demonstrat faptul că nu a existat nicio intenție de mușamalizare a responsabilității polițiștilor comunitari, ci, doar faptul că s-a încercat să se dea o rezolvare unitară cu privire la incidentul din 8 ianuarie 2007, reclamat, atât de petent, cât și de polițistul comunitar implicat, P.V.G.

În ce privește efectuarea sau nu în cauză de cercetări cu privire la infracțiunile reclamate de petent de abuz în serviciu și de tentativă de tâlhărie, acest aspect nu era de responsabilitatea celor doi intimați, ci a polițiștilor însărcinați cu cercetarea penală a cazului respectiv. Totodată, curtea de apel a reținut că atâta timp cât cea de-a doua plângere formulată la data de 9 ianuarie 2007 și înregistrată sub nr. A 8018 din 25 ianuarie 2007 nu a ajuns la niciunul dintre intimați, ci a fost direcționată direct de ofițerul de poliție care a ținut audiența la același dosar 476/P/2007 nu se poate susține că aceștia ar fi săvârșit vreo faptă penală în legătură cu plângerea respectivă. Împrejurarea că prin adresa nr. 630.250 din 29 aprilie 2008 a I.G.P.R.

– D.I.I. s-a comunicat petentului că în urma cercetărilor administrative efectuate s-au constatat unele disfuncționalități în legătură cu modul de soluționare a memoriului A 4 ianuarie 2007 pentru care intimatul C.Ș. și subinspectorul D.L. au fost atenționați, poate constitui o satisfacție echitabilă pentru petent, însă nu și un temei pentru a considera că aceștia s-ar face vinovați de săvârșirea vreuneia din infracțiunile reclamate, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. Pentru considerentele ce preced, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.G.R., menținând cele două rezoluții atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul M.G.R. prin procurator M.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivele scrise de recurs, că instanța și parchetul în mod eronat au reținut că o plângere penală în care sunt acuzați doi polițiști comunitari pentru abuz și tentativă de tâlhărie, eveniment ce a avut loc în data de 5 ianuarie 2007 este considerată drept apărare într-un dosar (476) accident de circulație închipuit, iar autorii abuzului și tentativei de tâlhărie nu au fost identificați, nu au fost cercetați și nu au fost audiați de către poliție și parchet tocmai datorită complicității între poliție și parchet.

De asemenea, s-a mai arătat că instanța, respectiv, Curtea de Apel Ploiești nu a judecat după probe, nu a vrut să afle adevărul, adevăr însă pe care speră să-l afle la C.E.D.O. La termenul de astăzi, s-a prezentat procuratorul M.Ș. pentru recurentul petiționar M.R.G., lipsind intimații T.C. și C.Ș., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Procuratorul pentru recurentul petiționar, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, depunând, totodată note scrise la dosar. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, hotărârea fiind legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În notele scrise depuse la dosar, recurentul petiționar prin procurator a menționat că depune rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești din data de 14 august 2008, dată în dosarul nr. 7640/P/2007, în dispozitivul rezoluției se arată că în dosarul nr. 476/P/2007 se afla o copie xerox a plângerii penale adresată de el I.P.J. Prahova și nu originalul plângerii pe care chiar șeful poliției județene comisar B.G.I. a direcționat-o către compartimentul de specialitate (înregistrată în data de 9 ianuarie 2007), că o plângere asemănătoare a fost depusă la Poliția municipiului Ploiești, în data de 25 ianuarie 2007, și înregistrată sub nr. A /8018, plângere care nu a ajuns la S.C.P. și conform adresei fără număr este trimisă la I.J.P.

– PH - Serviciul Rutier, ceea ce reprezintă o dovadă clară că acești comisari T.C. și C.Ș. și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, în scopul de a zădărnici și îngreuna cercetarea celor vinovați, a agenților poliției comunitare. în rezoluția se mai arată că în acest caz cercetarea nu a început, că se va întocmi un nou dosar, asta după aproape 2 ani de la eveniment, afirmațiile sale că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a efectuat o cercetare superficială nu pe dovezi concrete se adeverește, iar instanța de fond a susținut rezoluția parchetului, fapt ce l-a determinat să declare recurs, fiind anexate notelor scris un memoriu adresat prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, precum și rezoluția din 14 august 2008 dată în dosarul nr. 7640/P/2007, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Examinând recursul declarat de petiționarul M.R.G., prin procurator M.Ș. împotriva sentinței pronunțată în primă instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate în declarația de recurs, precum și în notele scrise, aflate la dosarul prezentei cauze, dosarul Înaltei Curți, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului prin procurator, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.G., prin procurator M.Ș., soluția dispusă fiind susținută de o analiză asupra rezoluțiilor atacate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului parchetului, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii T.C., comisar și C.Ș., comisar șef, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât rezultă că faptele nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Criticile formulate de petiționar, prin procurator au fost examinate, în raport cu persoanele și faptele pretins a fi săvârșite de către acestea, procurorul, constatând, în fapt, că la data de 8 ianuarie 2007, orele 18,00, lucrătorii de poliție din cadrul S.P.R.

Prahova, care efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului Ploiești, au fost sesizați că la Spitalul Județean Ploiești s-a prezentat P.V.G., agent de poliție comunitară, care susținea că a fost victima unui accident de circulație, petrecut în aceeași zi, în jurul orelor 17,30. Ca urmare a acestei sesizări, a fost identificată persoana vătămată M.R.G., care s-a prezentat pentru audiere, în data de 9 ianuarie 2007. În aceeași zi, persoana vătămată s-a prezentat în audiență la inspectorul șef al I.P.J. Prahova și a depus sesizarea înregistrată sub numărul A 4 din ianuarie 2007, în care a solicitat ca, în baza Legii nr. 544/2001, să i se comunice identitatea a doi lucrători, agenți de poliție comunitară, care au fost de serviciu în data de 5 ianuarie 2007, cu autoturismul marca Dacia Logan.

În cuprinsul sesizării, persoana vătămată făcea referire și la incidentul din data de 8 ianuarie 2007, acuzându-i pe lucrătorii de poliție comunitară de abuz în serviciu. Sub nr. A/8018/2007 s-a mai înregistrat o altă sesizare a persoanei vătămate în care solicita, în ce privește ambele incidente (din 05 ianuarie 2007 și 08 ianuarie 2007) audierea unor martori prezenți la incident. Ambele sesizări au fost considerate de persoana vătămată ca și plângeri penale îndreptate împotriva lucrătorilor de poliție comunitară. Prima sesizare a fost repartizată spre soluționare făptuitorului T. C., care la rândul său l-a însărcinat pe făptuitorul C.Ș., cu efectuarea cercetărilor. Apreciindu-se că între această sesizare și incidentul din data de 08 ianuarie 2007 în care se efectuau cercetări față de persoana vătămată exista legătură, sesizarea a fost trimisă lucrătorilor de cercetare penală spre a fi avută în vedere la soluționarea cauzei.

Cea de-a doua sesizare, fiind rezoluționată direct de către ofițerul care a ținut audienta, cu indicația de a fi avută în vedere la soluționarea dosarului penal nr. 476/P/2007, nu a mai ajuns la niciunul dintre făptuitori. În ambele memorii, persoana vătămată își face practic apărarea în ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă de care era învinuit. Soluția de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 476/P/2007 i-a fost comunicată persoanei vătămate în data de 24 iulie 2007. Persoana vătămată nu a formulat plângere la soluție, însă a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție comunitară, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 7640/P/2007 și trimisă Poliției municipiului Ploiești în vederea efectuării de cercetări.

Procurorul, față de cele expuse, în mod corect și motivat a constatat că nu sunt indicii din care să rezulte că făptuitorii, prin direcționarea celor două memorii spre dosarul nr. 476/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care avea ca obiect să stabilească condițiile și împrejurările în care persoana vătămată ar fi fost implicată într-un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui lucrător de poliție comunitară, în condițiile în care în ambele sesizări se făcea referire la modul în care s-a ajuns la acest incident, precum și la incidentul din 8 ianuarie 2007, au urmărit să zădărnicească sau să îngreuneze urmărirea penală. De asemenea, procurorul a apreciat că aceștia și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu ce le reveneau în calitate de lucrători de poliție la S.P.R.

Prahova. Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția din 26 martie 2008 în lucrarea cu nr. 567/11/2/2008, care în temeiul art. 278 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de M.R.G. împotriva soluției adoptate în dosarul nr. J67/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, cu referiri exprese la acestea, așa cum rezultă din considerentele sentinței pronunțate, analizând, criticile formulate de petiționar, prin procurator, în raport cu faptele pretins a fi comise de către intimați, motivând temeinic, că plângerea sau sesizarea înaintată la dosarul penal nr. 87/2007 al I.J.P.

Prahova, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 467/P/2007 nu poate fi considerată un abuz în serviciu al celor doi lucrători de poliție și nici ca favorizare a polițiștilor comunitari implicați în incidentele pe care Ie-a avut petentul la 5 și respectiv 8 ianuarie 2007. De asemenea, prima instanță în mod corect a reținut că petentului i s-a comunicat că sesizarea sa a fost înaintată la acest dosar încă de la data de 16 ianuarie 2007, ceea ce demonstrează faptul că nu a existat nicio intenție de mușamalizare a responsabilității polițiștilor comunitari, ci doar, faptul că s-a încercat să se dea o rezolvare unitară cu privire la incidentul din 8 ianuarie 2007, reclamat, atât de petent, cât și de polițistul comunitar implicat, P.V.G.

Prima instanță a motivat, totodată, că efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunile reclamate de petent de abuz în serviciu și de tentativă de tâlhărie nu intrau în responsabilitatea intimaților, ci a polițiștilor însărcinați cu cercetarea, iar cu privire la cea de-a doua plângere formulată la data de 9 ianuarie 2007, aceasta nu a ajuns la niciunul dintre intimați, fiind direcționată direct de ofițerul de poliție care a ținut audiența la același dosar 476/P/2007, apreciind corect că adresa nr. 630.250 din 29 aprilie 2008 a I.G.P.R. – D.I.I. nu poate constitui un temei pentru că intimații s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau favorizarea infractorului.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, a constatat că, nu rezultă existența faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului pretins a fi comise de către intimați, deoarece aceștia au înaintat plângerea la dosarul penal constituit, neavând atribuții cu privire la efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunile reclamate de petent, prin procurator, comunicându-i-se petentului că sesizarea a fost înaintată la dosar, iar referitor la cea de-a doua plângere din data de 9 ianuarie 2007 aceasta nici nu a ajuns la niciunul din intimați, fiind direcționată la același dosar penal constituit, de către ofițerul de poliție, care a ținut audiența, așa încât criticile formulate de recurentul petiționar, prin procurator, nu sunt nefondate.

Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimații T.C. și C.Ș. pentru infracțiunile mai sus arătate, iar pe de altă parte, în mod legal și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului M.R.G., prin procurator M.Ș., împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată. Totodată, Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentul petiționar M.R.G., prin procurator M.Ș.

că prima instanță nu a judecat cauza după probe, că în cauză a fost făcută o cercetare superficială, așa cum s-a susținut în declarația de recurs, precum și în notele scrise depuse la dosarul instanței de recurs, deoarece, pe de-o parte în etapa actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente, în cauză fiind efectuate numeroase acte premergătoare, pe care instanța Ie-a indicat în mod concret, în considerentele sentinței atacate, respectiv plângerea depusă de petiționar din 9 ianuarie 2007, declarațiile intimaților T.C. și C.Ș., reclamația ce a fost consemnată în procesul-verbal din 8 ianuarie 2007, aceste verificări fiind de esența conținutului actelor premergătoare.

De asemenea, din examinarea sentinței atacate rezultă că prima instanță a analizat criticile formulate de petiționar, aceasta, motivând soluția dispusă cu privire la faptele pretins a fi comise de către intimați, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză. Astfel, Înalta Curte consideră criticile recurentului petiționar, prin procurator, ca fiind nejustificate și pentru faptul că, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, așa cum de altfel s-a arătat, că au fost făcute în cauză. Astfel, în raport cu cele menționate, sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.R.G., prin procurator M.Ș. împotriva sentinței penale nr. 85 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.R.G., prin procurator M.Ș. împotriva sentinței penale nr. 85 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2008.