ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 24

septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 711/57/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul G.A. împotriva rezoluției emise la 20 mai 2009 de către Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar penal nr. 420/P/2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat petiționarul să plătească statului suma de 50 lei

cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. a

fost obligat petiționarul să plătească intimaților P.A. și C.G. suma de 2975

lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată sub nr.

711/57/2009 petentul G.A. a solicitat desființarea rezoluției adoptate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 420/P din 20 mai 2009 și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimații P.A. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 250 C. pen.

În expunerea scrisă a motivelor

plângerii sale, petiționarul a relevat, în esență, că intimații se fac vinovați

de acuzațiile aduse în plângerea inițială, întrucât l-au hărțuit prin

constatarea abuzivă a unei presupuse contravenții la legea circulației și prin

aducerea unor grave atingeri onoarei și demnității sale umane, în curtea

Poliției.

De asemenea, petentul a specificat

cu claritate că nu este în măsură să probeze testimonial acuzațiile aduse

intimaților.

Verificând rezoluția atacată în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform exigențelor impuse de

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., curtea de apel a constat că prin

rezoluția adoptată la data de 20 mai 2009 în dosar nr. 420/P/2009 Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față

de făptuitorii P.A. și C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 250 alin. (2) C. pen.

În considerentele rezoluției

parchetului au fost reținute următoarele aspecte de fapt și de drept:

Numitului G.A.V. la data de 23

octombrie 2007 i-a fost reținut permisul de conducere auto de către agentul

constatator din cadrul Poliției Rutiere Sibiu și i-a fost aplicată măsura

suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile

publice pe o perioadă de 30 de zile (procesul-verbal de contravenție seria PCA

nr. 2665314), în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. c) din

O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Numitul G.A.V. a contestat în

instanță procesul-verbal susmenționat, solicitând anularea acestuia, iar prin

sentința nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, plângerea sa a

fost admisă.

Prin decizia nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admis recursul numitului G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 6304

din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, dispunându-se modificarea

procesului-verbal seria PCA nr. 2665314, în sensul că a înlocuit sancțiunea

amenzii contravenționale de 156 lei, cu avertisment.

La data de 26 august 2008 ca urmare a

solicitării petentului, în baza prezentării unui certificat de grefă ce atesta

faptul că pe rolul Tribunalului Sibiu se afla înregistrat un dosar având ca

obiect contestație în anulare, Poliția Rutieră Sibiu a dispus restituirea

permisului de conducere către numitul G.A.V.

La data de 12 ianuarie 2009 Inspectoratul

de Poliție al Județului Sibiu, Serviciul Poliței Rutiere a solicitat petentului,

prin adresa nr. 60355/S.P.R. din 27 ianuarie 2009 să restituie acestei

instituții permisul de conducere, motivând că din eroare i-a fost predat.

Prin decizia nr. 191/C din 13 martie 2009

(dosar nr. 3785/85/2008 a Tribunalului Sibiu) s-a dispus admiterea contestației

în anulare formulată de către G.A.V. împotriva deciziei civile nr. 281/CA din 18

aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, și pe cale de consecință a admis și recursul

formulat împotriva sentinței civile nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a

Judecătoriei Sibiu pe care a modificat-o în sensul că a admis plângerea

contravențională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al

Județului Sibiu – dispunând anularea procesului-verbal de contravenție seria

PCA nr. 2665314 din 10 octombrie 2007 de către Inspectoratul de Poliție al

Județului Sibiu.

Având în vedere cele de mai sus nu s-a

putut reține în sarcina numiților P.A. și C.G., în calitatea pe care o dețin în

cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Serviciul Poliției

Rutiere, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 250

alin. (1) și (2) C. pen. Calea legală de a ataca actul întocmit de către

organele de poliție a fost uzitată de către numitul G.A.V., numiții P.A. și C.G.

nedesfășurând nicio activitate abuzivă sau jignitoare la adresa petentului.

Prin rezoluția emisă la data de 2 iunie

2009 în dosar nr. 49/II/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea formulată de petiționar

împotriva rezoluției sus menționate, cu următoarele argumente:

Din actele premergătoare efectuate a

rezultat că polițiștii au acționat legitim, în limita prerogativelor ce le

recunoaște legea, evaluarea diferită a polițiștilor și a judecătorului în

legătură cu gravitatea abaterii comise de către petent nu dovedește prin ea

însăși reaua-credință a celor doi polițiști.

Nu au existat date, informații, dovezi

indubitabile din care să rezulte că lucrătorii de poliție au fost de

rea-credință în demersurile administrative ce le-au întreprins împotriva

persoanei vătămate.

Nu au existat și nu s-au putut procura

dovezi din care să rezulte conduita insultătoare a polițiștilor.

Curtea de apel a reținut, la rândul său,

în urma examinării aspectelor esențiale ce-i sunt supuse aprecierii, că în

cauză nu există motive pertinente și suficiente care să convingă un observator

obiectiv asupra vreunei încălcări, cu știință, a atribuțiilor de serviciu ce le

revin celor doi intimați.

Curtea a arătat că în cauză intimatul, în

calitate de șef al Serviciului Poliției Rutieră a comunicat petentului

necesitatea îndeplinirii anumitor obligații prevăzute de lege, singura tangență

între cei doi fiind corespondența purtată.

Curtea a reținut că, urmare a săvârșirii

de către petent a unei contravenții la legea circulației acesta a uzat de

dreptul conferit de lege de a contesta procesul-verbal de contravenție în

instanță.

Chiar dacă petentului i s-a acordat

parțial satisfacție prin modificarea procesului-verbal de contravenție și

înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment, în urma

adoptării deciziei penale nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, acest aspect nu presupune, imediat, că intimații, în calitatea lor de șef

al Serviciului Poliției Rutieră și respectiv, jurist al I.P.J. și-au exercitat

abuziv prerogativele conferite de lege.

Curtea a subliniat că, în cauză,

corespondența purtată între I.P.J. și petent, și în baza căreia – urmare a

dispozițiilor legale interpretate într-o manieră corespunzătoare de către

intimatul P.A. – acesta din urmă era somat să predea permisul de conducere până

la definitivarea situației sale juridice în instanță, nu poate reprezenta un

temei al angrenării răspunderii penale a intimatului.

Referitor la acuzațiile aduce sub

aspectul săvârșirii de către intimatul P.A. a infracțiunii prevăzută de art.

250 alin. (2) C. pen., curtea de apel a constatat că în cauză simplele

afirmații ale petentului, susținute de probe – după cum el însuși a relevat în

plângere (f. 3) nu pot conduce, prin ele însele la reținerea faptei de

cercetare abuzivă.

Curtea de apel a arătat că în speță, cu

ocazia efectuării actelor premergătoare nu s-au conturat indicii suficient de

puternice și care să justifice adoptarea unei soluții de începere a urmăririi

penale.

Nu a rezultat din niciun act de la dosar

că intimatul P.A. a adus prin cuvintele și gesturile sale atingere onoarei și

demnității petentului.

Față de cele ce preced, curtea de apel a

reținut că rezoluția atacată nu este susceptibilă de critici, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și a respins, ca nefondată, plângerea

petentului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termenul legal, recurs petiționarul G.A.V., criticând-o, arătând

în scris că la data pronunțării hotărârii, respectiv 24 septembrie 2009 instanțele

de judecată din toată țara erau în formă de protest și nu judecau cauze, ci

doar acordau termene de amânare, iar la termenul anterior a fost prezent în

sala de ședință, și-a amânat cursurile, fiind profesor, a avut cheltuieli de

transport de la Sibiu la Alba-Iulia și retur și a primit amânarea cauzei pe

data de 24 septembrie 2009 fără nicio discuție.

Pentru termenul din 24 septembrie

2009 știind că magistrații sunt tot în formă de protest a trimis prin fax o

cerere în care solicita amânarea cauzei la un termen când forma de protest se

termina și fără a se ține cont de acest lucru, cauza a fost soluționată în

lipsa sa, neavând posibilitatea materială să-și angajeze un apărător, a primit

o copie după minuta sentinței penale pronunțate prin care i-a fost respinsă

plângerea și a fost obligat la plata către intimați a sumei de 2975 RON,

cheltuieli judiciare, deși aceștia nu s-au prezentat nici ei, nici vreun

apărător de-al loc, până la termenul din 24 septembrie 2009 niciodată.

Recurentul petiționar a menționat că

tot el a fost sancționat, prin obligarea la cheltuieli judiciare, care nu se

justifică din punctul său de vedere, apreciind că în acest mod se confirmă

amenințările făcute de comisarul P. în curtea I.P.J. Sibiu că în instanță nu va

câștiga nimic. De asemenea a mai precizat că intimatul C.G. este juristul

M.A.I. Sibiu și care se poate reprezenta singur cum de fapt reprezintă I.J.P. Sibiu

în fața instanțelor de judecată tot timpul, menționând și alte aspecte,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel

Alba Iulia în întregime și în rejudecare admiterea plângerii astfel cum a fost

formulată, condamnarea și sancționarea intimaților pentru infracțiunea de abuz

în serviciu și purtare abuzivă.

Recurentul petiționar a mai

menționat că atașează, prezentul recurs în două exemplare, copie după chitanța

de fax și conținutul fax-ului din 23 septembrie în două exemplare, copie după

minuta sentinței instanței, acestea aflându-se la filele 4-9 dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de judecată de la 3

decembrie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare

formulată de intimați, față de împrejurarea că este prim termen în ședință

publică și pentru a li se da posibilitatea să-și angajeze un apărător, a amânat

cauza la 4 februarie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea

dată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse

concluzii formulate de intimații P.A. și C.G., trimise prin fax și aflate la

filele 19-20 dosarul Înaltei Curți, în care aceștia au arătat că dreptul de

conducere al petentului nu a fost suspendat în mod abuziv și nelegal, ci numai

în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care a fost modificat și

validat procesul-verbal de contravenție, devenit titlu executoriu și pentru

perioada în care executarea hotărârilor judecătorești și procesului-verbal de

contravenție nu a fost suspendată, învederând aspecte privind situația juridică

a dreptului petiționarului.

La termenul de astăzi, s-a prezentat

recurentul petiționar G.A.V., lipsind intimații P.A. și C.G., procedura de

citare fiind legal îndeplinită.

Recurentul petiționar, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 30 de milioane

lei vechi, apreciindu-le ca fiind nejustificate și trimiterea cauzei la parchet

pentru efectuarea de cercetări, dacă instanța consideră că s-a săvârșit vreo

infracțiune.

Examinând recursul declarat de

recurentul petiționar G.A.V. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță,

conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate

în scris, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că la

termenul de judecată de la 3 septembrie 2009, în primă instanță, petiționarul G.A.V.

a fost prezent personal, lipsind intimații P.A. și C.G., constatându-se că au

fost depuse la dosar cereri prin care intimații au solicitat amânarea cauzei

pentru angajare de avocați.

Prima instanță, având în vedere

Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia din 1

septembrie 2009 prin care s-a hotărât că începând cu data de 2 septembrie 2009

se vor soluționa doar cauzele urgente – cu arestați – așa cum sunt definite

prin Hotărârea Colegiului de conducere, iar celelalte cauze vor fi amânate

pentru noi termene de judecată, luând în considerare cererile de amânare

formulate de intimații P.A. și C.G. a dispus amânarea soluționării cauzei la

data de 24 septembrie 2009 pentru când se va repeta procedura de citare cu

părțile lipsă, petentul având termen în cunoștință, așa cum rezultă din

încheierea de ședință de la fila 12 dosarul nr. 711/57/2009 al curții de apel.

La dosarul primei instanțe a fost

depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Curții de

Apel Alba Iulia la dosarul nr. 711/57/2009 la data de 23 septembrie 2009,

aflată la fila 15 dosarul curții de apel, o cerere formulată de petiționarul G.A.V.

și transmisă prin fax la aceeași dată de 23 septembrie 2009, ora 12:34, conform

mențiunii exprese, cerere în care petiționarului a învederat că „am termen de

judecată mâine 24 septembrie 2009, întrucât magistrații fac grevă, eu am venit

la ultimul termen și nu s-a judecat, nu am fost anunțat în înscris de termenul

de mâine, nu pot să lipsesc de la serviciu și să fac drumul de la Sibiu la Alba…rog de aceea să-mi fixați un alt termen, cert, și de care să fiu anunțat în

scris.”

La termenul de la 24 septembrie

2009, cauza a fost judecată, iar în partea introductivă a sentinței pronunțate

s-a consemnat că instanța de judecată a pus în discuția părților cererea de

amânare formulată de petent, apărătorul ales al intimaților, avocat V.L. a

solicitat respingerea cererii, apreciind că motivul nu subzistă, petentul având

termen în cunoștință, reprezentanta parchetului a solicitat respingerea cererii

de amânare ca nefondată, învederând că petentul a fost prezent la termenul

anterior și a luat cunoștință de noul termen de judecată.

Curtea de apel, având în vedere

cererea de amânare formulată de petent, sub aspectul conținutului acesteia,

prin care a invocat imposibilitatea prezentării datorită împrejurării că nu a

avut cunoștință de termen, a constatat că cererea este nefondată, întrucât,

conform art. 290 și următoarele C. proc. pen., partea care se prezintă la un

termen de judecată nu va mai fi citată și a constatat că petentul nu se poate

prevala de necunoașterea termenului și nici că i-a fost îngrădit dreptul la

apărare, potrivit mențiunilor aflate la fila 20 dosarul curții de apel.

Față de cele mai sus menționate, Înalta

Curte constată că prima instanță în mod greșit a respins, ca nefondată cererea

de amânare a cauzei formulată de petiționarul G.A.V., care a învederat, mod

expres caracterul incert al activității de judecată, în raport cu împrejurarea

specială a protestului magistraților, aceasta dând o interpretare restrictivă

conținutului dispozițiilor art. 291 alin. (3) C. proc. pen., având drept

consecință, afectarea dreptului la apărare al petiționarului.

Astfel, deși petiționarul G.A.V. a fost

prezent la termenul de judecată de la data de 3 septembrie 2009, cauza a fost

amânată, în principal, ca urmare a unei situații speciale, aceea a protestului

magistraților, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință arătată,

împrejurare ce avea sub aspectul duratei în timp un caracter nedeterminat,

fiind incertă reluarea judecății, situație care prin natura sa afecta prezumția

de certitudine asupra termenului la care cauza a fost amânată, respectiv 24

septembrie 2009, ceea ce în mod justificat a îndreptățit petiționarul de a

formula o cerere de amânare și respectiv solicitarea de a fi încunoștințat cu

privire la judecata efectivă a cauzei.

Înalta Curte consideră că petiționarul G.A.V.

nu s-a aflat în nicio culpă procesuală, dovedind dimpotrivă diligență, prin

formularea unei cereri, pe care a transmis-o în timp util instanței, motivată

și prin faptul că acesta urma să se deplaseze de la Sibiu la Alba Iulia la sediul curții de apel, ceea presupunea și justificarea acesteia la

serviciu, pe de-o parte, iar pe de altă parte și efectuarea unor cheltuieli de

deplasare, iar motivele de amânare se fundamentau pe o situație specială,

incertă, care l-au îndreptățit să adopte o asemenea conduită procesuală.

Așadar, absența petiționarului G.A.V. de

la data de 24 septembrie 2009, a fost motivată, iar prin judecarea cauzei, ca

urmare a respingerii cererii de amânare, chiar dacă aceasta a fost pusă în

discuția părților, respectându-se principiul contradictorialității, a condus la

afectarea dreptului la apărare al petiționarului, împiedicându-l pe acesta

să-și expună motivele plângerii formulate, să formuleze eventual o cerere de

probe, respectiv să-și asigure în mod eficient și complet dreptul la apărare.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de recurentul petiționar G.A.V. împotriva sentinței penale

nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, va

casa sentința penală și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță,

Curtea de Apel Alba-Iulia, cu respectarea tuturor dispozițiilor speciale impuse

de art. 278

1

C. proc. pen., a tuturor drepturilor și garanțiilor

procesuale ale părților, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești

legale și temeinice sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul

petiționar G.A.V. împotriva sentinței penale nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Casează sentința penală și trimite cauza

spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel Alba-Iulia.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 4

februarie 2010.