ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 711/57/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.A. împotriva rezoluției emise la 20 mai 2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar penal nr. 420/P/2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat petiționarul să plătească intimaților P.A. și C.G. suma de 2975 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată sub nr. 711/57/2009 petentul G.A.

a solicitat desființarea rezoluției adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 420/P din 20 mai 2009 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimații P.A. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 250 C. pen. În expunerea scrisă a motivelor plângerii sale, petiționarul a relevat, în esență, că intimații se fac vinovați de acuzațiile aduse în plângerea inițială, întrucât l-au hărțuit prin constatarea abuzivă a unei presupuse contravenții la legea circulației și prin aducerea unor grave atingeri onoarei și demnității sale umane, în curtea Poliției. De asemenea, petentul a specificat cu claritate că nu este în măsură să probeze testimonial acuzațiile aduse intimaților.

Verificând rezoluția atacată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform exigențelor impuse de art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., curtea de apel a constat că prin rezoluția adoptată la data de 20 mai 2009 în dosar nr. 420/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii P.A. și C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 250 alin. (2) C. pen. În considerentele rezoluției parchetului au fost reținute următoarele aspecte de fapt și de drept: Numitului G.A.V. la data de 23 octombrie 2007 i-a fost reținut permisul de conducere auto de către agentul constatator din cadrul Poliției Rutiere Sibiu și i-a fost aplicată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile (procesul-verbal de contravenție seria PCA nr. 2665314), în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G.

nr. 195/2002 republicată. Numitul G.A.V. a contestat în instanță procesul-verbal susmenționat, solicitând anularea acestuia, iar prin sentința nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, plângerea sa a fost admisă. Prin decizia nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu a fost admis recursul numitului G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu, dispunându-se modificarea procesului-verbal seria PCA nr. 2665314, în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale de 156 lei, cu avertisment. La data de 26 august 2008 ca urmare a solicitării petentului, în baza prezentării unui certificat de grefă ce atesta faptul că pe rolul Tribunalului Sibiu se afla înregistrat un dosar având ca obiect contestație în anulare, Poliția Rutieră Sibiu a dispus restituirea permisului de conducere către numitul G.A.V.

La data de 12 ianuarie 2009 Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, Serviciul Poliței Rutiere a solicitat petentului, prin adresa nr. 60355/S.P.R. din 27 ianuarie 2009 să restituie acestei instituții permisul de conducere, motivând că din eroare i-a fost predat. Prin decizia nr. 191/C din 13 martie 2009 (dosar nr. 3785/85/2008 a Tribunalului Sibiu) s-a dispus admiterea contestației în anulare formulată de către G.A.V. împotriva deciziei civile nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, și pe cale de consecință a admis și recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 6304 din 6 decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu pe care a modificat-o în sensul că a admis plângerea contravențională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu – dispunând anularea procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 2665314 din 10 octombrie 2007 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

Având în vedere cele de mai sus nu s-a putut reține în sarcina numiților P.A. și C.G., în calitatea pe care o dețin în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Serviciul Poliției Rutiere, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 250 alin. (1) și (2) C. pen. Calea legală de a ataca actul întocmit de către organele de poliție a fost uzitată de către numitul G.A.V., numiții P.A. și C.G. nedesfășurând nicio activitate abuzivă sau jignitoare la adresa petentului.

Prin rezoluția emisă la data de 2 iunie 2009 în dosar nr. 49/II/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției sus menționate, cu următoarele argumente: Din actele premergătoare efectuate a rezultat că polițiștii au acționat legitim, în limita prerogativelor ce le recunoaște legea, evaluarea diferită a polițiștilor și a judecătorului în legătură cu gravitatea abaterii comise de către petent nu dovedește prin ea însăși reaua-credință a celor doi polițiști. Nu au existat date, informații, dovezi indubitabile din care să rezulte că lucrătorii de poliție au fost de rea-credință în demersurile administrative ce le-au întreprins împotriva persoanei vătămate.

Nu au existat și nu s-au putut procura dovezi din care să rezulte conduita insultătoare a polițiștilor. Curtea de apel a reținut, la rândul său, în urma examinării aspectelor esențiale ce-i sunt supuse aprecierii, că în cauză nu există motive pertinente și suficiente care să convingă un observator obiectiv asupra vreunei încălcări, cu știință, a atribuțiilor de serviciu ce le revin celor doi intimați. Curtea a arătat că în cauză intimatul, în calitate de șef al Serviciului Poliției Rutieră a comunicat petentului necesitatea îndeplinirii anumitor obligații prevăzute de lege, singura tangență între cei doi fiind corespondența purtată. Curtea a reținut că, urmare a săvârșirii de către petent a unei contravenții la legea circulației acesta a uzat de dreptul conferit de lege de a contesta procesul-verbal de contravenție în instanță.

Chiar dacă petentului i s-a acordat parțial satisfacție prin modificarea procesului-verbal de contravenție și înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment, în urma adoptării deciziei penale nr. 281/CA din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Sibiu, acest aspect nu presupune, imediat, că intimații, în calitatea lor de șef al Serviciului Poliției Rutieră și respectiv, jurist al I.P.J. și-au exercitat abuziv prerogativele conferite de lege. Curtea a subliniat că, în cauză, corespondența purtată între I.P.J. și petent, și în baza căreia – urmare a dispozițiilor legale interpretate într-o manieră corespunzătoare de către intimatul P.A. – acesta din urmă era somat să predea permisul de conducere până la definitivarea situației sale juridice în instanță, nu poate reprezenta un temei al angrenării răspunderii penale a intimatului.

Referitor la acuzațiile aduce sub aspectul săvârșirii de către intimatul P.A. a infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., curtea de apel a constatat că în cauză simplele afirmații ale petentului, susținute de probe – după cum el însuși a relevat în plângere (f. 3) nu pot conduce, prin ele însele la reținerea faptei de cercetare abuzivă. Curtea de apel a arătat că în speță, cu ocazia efectuării actelor premergătoare nu s-au conturat indicii suficient de puternice și care să justifice adoptarea unei soluții de începere a urmăririi penale. Nu a rezultat din niciun act de la dosar că intimatul P.A. a adus prin cuvintele și gesturile sale atingere onoarei și demnității petentului. Față de cele ce preced, curtea de apel a reținut că rezoluția atacată nu este susceptibilă de critici, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. și a respins, ca nefondată, plângerea petentului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul G.A.V., criticând-o, arătând în scris că la data pronunțării hotărârii, respectiv 24 septembrie 2009 instanțele de judecată din toată țara erau în formă de protest și nu judecau cauze, ci doar acordau termene de amânare, iar la termenul anterior a fost prezent în sala de ședință, și-a amânat cursurile, fiind profesor, a avut cheltuieli de transport de la Sibiu la Alba-Iulia și retur și a primit amânarea cauzei pe data de 24 septembrie 2009 fără nicio discuție.

Pentru termenul din 24 septembrie 2009 știind că magistrații sunt tot în formă de protest a trimis prin fax o cerere în care solicita amânarea cauzei la un termen când forma de protest se termina și fără a se ține cont de acest lucru, cauza a fost soluționată în lipsa sa, neavând posibilitatea materială să-și angajeze un apărător, a primit o copie după minuta sentinței penale pronunțate prin care i-a fost respinsă plângerea și a fost obligat la plata către intimați a sumei de 2975 RON, cheltuieli judiciare, deși aceștia nu s-au prezentat nici ei, nici vreun apărător de-al loc, până la termenul din 24 septembrie 2009 niciodată. Recurentul petiționar a menționat că tot el a fost sancționat, prin obligarea la cheltuieli judiciare, care nu se justifică din punctul său de vedere, apreciind că în acest mod se confirmă amenințările făcute de comisarul P. în curtea I.P.J.

Sibiu că în instanță nu va câștiga nimic. De asemenea a mai precizat că intimatul C.G. este juristul M.A.I. Sibiu și care se poate reprezenta singur cum de fapt reprezintă I.J.P. Sibiu în fața instanțelor de judecată tot timpul, menționând și alte aspecte, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în întregime și în rejudecare admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, condamnarea și sancționarea intimaților pentru infracțiunea de abuz în serviciu și purtare abuzivă. Recurentul petiționar a mai menționat că atașează, prezentul recurs în două exemplare, copie după chitanța de fax și conținutul fax-ului din 23 septembrie în două exemplare, copie după minuta sentinței instanței, acestea aflându-se la filele 4-9 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 3 decembrie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de intimați, față de împrejurarea că este prim termen în ședință publică și pentru a li se da posibilitatea să-și angajeze un apărător, a amânat cauza la 4 februarie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei au fost depuse concluzii formulate de intimații P.A.

și C.G., trimise prin fax și aflate la filele 19-20 dosarul Înaltei Curți, în care aceștia au arătat că dreptul de conducere al petentului nu a fost suspendat în mod abuziv și nelegal, ci numai în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care a fost modificat și validat procesul-verbal de contravenție, devenit titlu executoriu și pentru perioada în care executarea hotărârilor judecătorești și procesului-verbal de contravenție nu a fost suspendată, învederând aspecte privind situația juridică a dreptului petiționarului. La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiționar G.A.V., lipsind intimații P.A. și C.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 30 de milioane lei vechi, apreciindu-le ca fiind nejustificate și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări, dacă instanța consideră că s-a săvârșit vreo infracțiune. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar G.A.V. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că la termenul de judecată de la 3 septembrie 2009, în primă instanță, petiționarul G.A.V. a fost prezent personal, lipsind intimații P.A. și C.G., constatându-se că au fost depuse la dosar cereri prin care intimații au solicitat amânarea cauzei pentru angajare de avocați. Prima instanță, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia din 1 septembrie 2009 prin care s-a hotărât că începând cu data de 2 septembrie 2009 se vor soluționa doar cauzele urgente – cu arestați – așa cum sunt definite prin Hotărârea Colegiului de conducere, iar celelalte cauze vor fi amânate pentru noi termene de judecată, luând în considerare cererile de amânare formulate de intimații P.A.

și C.G. a dispus amânarea soluționării cauzei la data de 24 septembrie 2009 pentru când se va repeta procedura de citare cu părțile lipsă, petentul având termen în cunoștință, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 12 dosarul nr. 711/57/2009 al curții de apel. La dosarul primei instanțe a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Curții de Apel Alba Iulia la dosarul nr. 711/57/2009 la data de 23 septembrie 2009, aflată la fila 15 dosarul curții de apel, o cerere formulată de petiționarul G.A.V.

și transmisă prin fax la aceeași dată de 23 septembrie 2009, ora 12:34, conform mențiunii exprese, cerere în care petiționarului a învederat că „am termen de judecată mâine 24 septembrie 2009, întrucât magistrații fac grevă, eu am venit la ultimul termen și nu s-a judecat, nu am fost anunțat în înscris de termenul de mâine, nu pot să lipsesc de la serviciu și să fac drumul de la Sibiu la Alba…rog de aceea să-mi fixați un alt termen, cert, și de care să fiu anunțat în scris.” La termenul de la 24 septembrie 2009, cauza a fost judecată, iar în partea introductivă a sentinței pronunțate s-a consemnat că instanța de judecată a pus în discuția părților cererea de amânare formulată de petent, apărătorul ales al intimaților, avocat V.L.

a solicitat respingerea cererii, apreciind că motivul nu subzistă, petentul având termen în cunoștință, reprezentanta parchetului a solicitat respingerea cererii de amânare ca nefondată, învederând că petentul a fost prezent la termenul anterior și a luat cunoștință de noul termen de judecată. Curtea de apel, având în vedere cererea de amânare formulată de petent, sub aspectul conținutului acesteia, prin care a invocat imposibilitatea prezentării datorită împrejurării că nu a avut cunoștință de termen, a constatat că cererea este nefondată, întrucât, conform art. 290 și următoarele C. proc. pen., partea care se prezintă la un termen de judecată nu va mai fi citată și a constatat că petentul nu se poate prevala de necunoașterea termenului și nici că i-a fost îngrădit dreptul la apărare, potrivit mențiunilor aflate la fila 20 dosarul curții de apel.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit a respins, ca nefondată cererea de amânare a cauzei formulată de petiționarul G.A.V., care a învederat, mod expres caracterul incert al activității de judecată, în raport cu împrejurarea specială a protestului magistraților, aceasta dând o interpretare restrictivă conținutului dispozițiilor art. 291 alin. (3) C. proc. pen., având drept consecință, afectarea dreptului la apărare al petiționarului. Astfel, deși petiționarul G.A.V.

a fost prezent la termenul de judecată de la data de 3 septembrie 2009, cauza a fost amânată, în principal, ca urmare a unei situații speciale, aceea a protestului magistraților, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință arătată, împrejurare ce avea sub aspectul duratei în timp un caracter nedeterminat, fiind incertă reluarea judecății, situație care prin natura sa afecta prezumția de certitudine asupra termenului la care cauza a fost amânată, respectiv 24 septembrie 2009, ceea ce în mod justificat a îndreptățit petiționarul de a formula o cerere de amânare și respectiv solicitarea de a fi încunoștințat cu privire la judecata efectivă a cauzei. Înalta Curte consideră că petiționarul G.A.V.

nu s-a aflat în nicio culpă procesuală, dovedind dimpotrivă diligență, prin formularea unei cereri, pe care a transmis-o în timp util instanței, motivată și prin faptul că acesta urma să se deplaseze de la Sibiu la Alba Iulia la sediul curții de apel, ceea presupunea și justificarea acesteia la serviciu, pe de-o parte, iar pe de altă parte și efectuarea unor cheltuieli de deplasare, iar motivele de amânare se fundamentau pe o situație specială, incertă, care l-au îndreptățit să adopte o asemenea conduită procesuală. Așadar, absența petiționarului G.A.V.

de la data de 24 septembrie 2009, a fost motivată, iar prin judecarea cauzei, ca urmare a respingerii cererii de amânare, chiar dacă aceasta a fost pusă în discuția părților, respectându-se principiul contradictorialității, a condus la afectarea dreptului la apărare al petiționarului, împiedicându-l pe acesta să-și expună motivele plângerii formulate, să formuleze eventual o cerere de probe, respectiv să-și asigure în mod eficient și complet dreptul la apărare. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul petiționar G.A.V. împotriva sentinței penale nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, va casa sentința penală și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel Alba-Iulia, cu respectarea tuturor dispozițiilor speciale impuse de art. 278 1 C. proc.

pen., a tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul petiționar G.A.V. împotriva sentinței penale nr. 105 din 24 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală. Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel Alba-Iulia. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2010.