ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2011

Asupra recursului

penal de față;

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 148/2010 din data de

02 Decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul I.I. împotriva rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia la data de 26 august 2010 în Dosarul nr. 235/P/2010.

În baza art. 192 (2)

C. proc. pen., a obligat petiționarul să plătească statului suma de 160 RON,

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția adoptată la data

de 26 august 2010 în Dosar nr. 235/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul C.I.S. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 C. pen.

S-a apreciat că fapta

numitului C.I.S. de a formulat la data de 1 iunie 2009 plângere penală

împotriva petentului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare

calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. (Dosar nr. 407/P/2009 al Judecătoriei

Orăștie) nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

De asemenea, prin

rezoluția emisă la 13 septembrie 2010 în Dosar nr. 695/II/2/2010, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

respingerea plângerii formulate de petiționarul I.I. împotriva rezoluției sus

arătate.

Împotriva acestor

rezoluții petentul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

A reținut instanța de

fond că în cauză nu există date sau elemente minime din care să reiasă

săvârșirea de către intimat a infracțiunii de denunțare calomnioasă, având în

vedere că simplul demers procesual inițiat de către intimat, în calitate de

avocat al fostei soții a petiționarului, demers realizat ca o reacție la

anumite afirmații făcute de către petiționar cu privire la activitatea

intimatului, nu poate reprezenta un motiv suficient pentru a angaja răspunderea

penală sub aspectul infracțiunii prev. de art. 259 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul I.I. invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute

de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

2 decembrie 2010, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă.

În această situație,

întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare,

Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost

învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de

recurentul petent I.I. împotriva Sentinței penale nr. 148/2010 din 2 decembrie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2011.