ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 148/2010 din data de 02 Decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 26 august 2010 în Dosarul nr. 235/P/2010. În baza art. 192 (2) C. proc. pen., a obligat petiționarul să plătească statului suma de 160 RON, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția adoptată la data de 26 august 2010 în Dosar nr. 235/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul C.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 C. pen. S-a apreciat că fapta numitului C.I.S. de a formulat la data de 1 iunie 2009 plângere penală împotriva petentului I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. (Dosar nr. 407/P/2009 al Judecătoriei Orăștie) nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni. De asemenea, prin rezoluția emisă la 13 septembrie 2010 în Dosar nr. 695/II/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus respingerea plângerii formulate de petiționarul I.I. împotriva rezoluției sus arătate. Împotriva acestor rezoluții petentul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. A reținut instanța de fond că în cauză nu există date sau elemente minime din care să reiasă săvârșirea de către intimat a infracțiunii de denunțare calomnioasă, având în vedere că simplul demers procesual inițiat de către intimat, în calitate de avocat al fostei soții a petiționarului, demers realizat ca o reacție la anumite afirmații făcute de către petiționar cu privire la activitatea intimatului, nu poate reprezenta un motiv suficient pentru a angaja răspunderea penală sub aspectul infracțiunii prev. de art. 259 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul I.I. invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 2 decembrie 2010, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă. În această situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul petent I.I. împotriva Sentinței penale nr. 148/2010 din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2011.