ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1264/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.105 din 14 octombrie 2010 Curtea de

Apel Alba Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petenta D.V.,

împotriva rezoluției din dosar

nr. 209/P/2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, la data de 8 iunie 2010 și menținută prin rezoluția din dosar

nr. 495/11/2/2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30 iunie 2010.

A obligat petenta să plătească intimatului R.D. suma

de 1075 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat petenta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr. 978/57/2010

petentul D.V. a solicitat desființarea rezoluției din dosar nr.

209/P/2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia, la data de 8 iunie 2010 și menținută prin rezoluția din dosar nr.

495/11/2/2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30 iunie 2010 și trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii petenta a susținut că la dosar există

suficiente probe care dovedesc vinovăția făptuitorului astfel că soluțiile parchetului sunt nelegale.

Prin plângerea penală înregistrată la 18 februarie 2010 la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petenta a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorului R.D., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. proc. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că a executorul

judecătoresc a îndeplinit cu rea credință în mod defectuos obligațiile

ce-i reveneau în cadrul executării silite, neemițând somația prevăzută

de lege și neînștiințând și pe celălalt creditor, respectiv pe fostul ei

soț, despre existența executării și data licitației publice.

Prin rezoluția din 08 06 201 OP emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia în dosar 151/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor.

Pentru a dispune această soluție s-a reținut, în esență, că din

verificările efectuate nu a rezultat că făptuitorul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi săvârșit vreo faptă penală, dimpotrivă măsurile luate de acesta în cadrul dosarului de executare civilă au fost conforme dispozițiilor legale.

Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluții a fost

respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că nu există și nu se pot

procura dovezi care să releve faptul că făptuitorul și-ar fi exercitat

atribuțiile de serviciu defectuos ori cu rea-credință.

Soluțiile dispuse în cauză au fost considerate legale și temeinice.

Prin ordonanța nr. 1030/C A/2002 pronunțată în dosar

2949/2002 a fost admisă cererea formulată de creditorul SC I.M. SRL

Cisnădie împotriva debitoarei D.V. și a fost somată

aceasta din urmă să plătească creditorului suma de 19 211 000 lei cu

titlu de preț și 11526 610 lei cu titlu de penalități de întârziere, - fila 14. În temeiul acestei hotărâri investite cu formulă executorie creditorul a formulat cerere de executare silită la 22 februarie 2002 - fila 15- 16. În dosarul executional format la Biroul executorului

judecătoresc R.D., 124/2002, s-a emis somație la data de

01 octombrie 2002 - fila 17, aceasta fiind înscrisă și în foaia de sarcini a cărții funciare -fila 18.

Întrucât imobilul supus executării silite se afla în stare de

indiviziune între debitoare și soțul ei creditoarea a solicitat în dosarul

983/2003 al Judecătoriei Brad sistarea indiviziunii. Sistarea stării de

indiviziune s-a realizat prin atribuirea imobilului în favoarea debitoarei

cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 252 365 000 lei către D.C., prin sentința civilă 417/2005.

Ulterior clarificării situației juridice a imobilului creditorul a

solicitat continuarea executării silite și în dosarul execuțional au fost

efectuate actele impuse de această procedură, respectiv au fost trimise notifică debitoarei prin care i se aducea la cunoștință vânzarea la licitație publică a imobilului și au fost efectuate publicațiile de vânzare ( fila 25-289).

Debitoarea a cunoscut faptul că este în derulare procedura de

valorificare a imobilului în procedura executării silite aspect rezultat

și din adresa emisă de aceasta către biroul executorului judecătoresc

- fila 25 verso, în care a solicitat ca executarea să se facă asupra

veniturilor sale prin poprire.

Din dosarul de executare silită nu a rezultat că, creditorul D.C.

ar fi formulat vreo cerere de executare silită pentru recuperarea creanței sale înainte de adjudecarea imobilului,

adjudecare înscrisă în cartea funciară la 26 martie 2007. Dimpotrivă din

actele dosarului a rezultat că acesta a formulat cerere de executare silită la 10 mai 2010 - fila 38. În consecință din conținutul probatoriilor

administrate a rezultat că executorul judecătoresc a acționat în

temeiul și limite competențelor conferite de atribuțiile de serviciu. în

nici un caz nu au fost decelate în speță indicii în sensul că acesta, cu

știință, a îndeplinit defectuos aceste atribuții urmărind prejudicierea

petentei. Dealtfel împotriva fiecărui act procedural îndeplinit de

executorul judecătoresc aceasta avea posibilitatea să se adreseze

instanței cu contestație.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petenta D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței

în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Recurenta petentă, deși legal citată, nu s-a prezentat la

termenul de astăzi 30 martie 2011, pentru a-și susține recursul.

Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor preceda:

Instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatul R., în calitate de

executor judecătoresc, și-a exercitat atribuțiile de serviciu în mod legal în conformitate cu atribuțiile specifice.

Înalta Curte, a constatat faptul că procurorul de la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în mod corect a apreciat că

executorul judecătoresc și-a îndeplinit sarcinile care-i reveneau, fără

a-și încălca atribuțiile specifice, măsurile luate de acesta în cadrul

dosarului de executare civilă au fost conforme dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, deși recurenta petiționară a arătat, în concret,

în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu

orice nemulțumire a recurentei petente cu privire la modalitatea în

care s-a desfășurat executarea silită, angajează răspunderea penală

a intimatului, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care

acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a

infracțiunilor reclamate.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor legale invocate de către

petentă, au fost analizate corect de către procuror și instanța de fond care au dispus soluții legale, temeinice și corect motivate în fapt și în

drept.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția dispusă de procuror precum și sentința pronunțată în cauză sunt legale și

temeinice, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta petentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.V.

împotriva sentinței penale nr. 105 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2011.