ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.12.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1487/2012

HOTĂRÂRE
20.12.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1487/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul l.l.,  în contradictoriu cu intimatul C.l.S. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, plângere formulată împotriva rezoluției procurorului din 13 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 282/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, rezoluție pe care a menținut-o.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la aceasta instanță la data de 13 septembrie 2011 sub Dosar nr. 1060/57/2011 petentul l.l. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C.l.S. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, desființarea rezoluției procurorului din 13 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 282/P/2011 și a rezoluției procurorului general din 25 august 2011 dată în Dosarul nr. 665/11/2/2011, dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că nu a depus plângere prealabilă ci plângere penală, întrucât în cauză existau probe suficiente și incontestabile cu privire la infracțiunile săvârșite de intimat.

Petentul a mai solicitat extinderea cercetărilor penale față de complicii intimatului, judecători și procurori care nu au luat în considerare probele certe, incontestabile existente la dosar.

S-a mai arătat că intimatul a înregistrat acțiunea de partaj ce face obiectul Dosarului nr. 86/272/2009 cu încălcarea prevederilor C. fam. deoarece căsătoria nu era desfăcută.

Pentru aceste motive, petentul a solicitat, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor atacate și reținerea cauzei spre judecare pe baza probelor incontestabile existente la dosar.

S-au comunicat Dosarele nr. 282/P/2011 și nr. 665/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

Din actele și lucrările existente la dosar, instanța a reținut următoarele:

La data de 26 aprilie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 222/P/2011 plângerea penală formulată de către petentul lanchiș loan împotriva intimaților F.G. și C.l.S., iar prin ordonanța procurorului din 25 mai 2011 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în ceea ce îl privește pe intimat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 215, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292, art. 293 C.penal.

Prin plângerea penală formulată, înregistrată inițial la Curtea de Apel Alba lulia, petentul a arătat că intimatul C.l.S. - Decanul Baroului Hunedoara, în Dosarele civile nr. 559/272/2008 s-a prezentat ca fiind reprezentant legal angajat, fără a face dovada mandatului său, iar ulterior a formulat acțiune de partaj tot fără a face dovada calității sale de reprezentant legal, folosindu-se de o împuternicire avocațială falsă. S-a mai arătat că intimatul a folosit în mod abuziv un extras de carte funciară care a fost eliberat fiicei petentului cu scop informativ, a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în mod fals, deși nici de această dată nu a făcut dovada mandatului său și a încheiat contracte de asistență juridică false pe numele fostei soții a petentului.

Prin rezoluția procurorului din 13 iulie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap.la art. 10 lit. a), f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul C.l.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 248

1

, art. 289, art. 291 și art. 323 C. penal, cu motivarea că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, iar plângerea părții vătămate reprezintă o exercitare abuzivă a drepturilor procedurale și procesuale.

Astfel, s-a reținut că din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, a rezultat că aspectele menționate de partea vătămată nu se confirmă, numitul C.S.l. încheind cu numita l.M. (soție) contractul de asistență juridică din 24 iunie 2008 pentru reprezentarea în procesul de divorț aflat pe rolul Judecătoriei Orăștie, precum și contractul de asistență juridică nr. 94724 noiembrie 2008, reprezentând apărarea în acest proces de divorț aflat în calea de atac la Tribunalul Hunedoara.

S-a mai arătat că au mai fost încheiate două contracte de asistență juridică (din 22 ianuarie 2009-redactare, susținere acțiune partaj bunuri - Judecătoria Orăștie și nr. 35 din 21 aprilie 2009 - apel divorț la Curtea de Apel Alba lulia) cu numita l.M., acordul acesteia pentru încheierea contractelor rezultând expres din declarația olografă din data de 9 august 2010 precum și din declarația numitei J.l., mama acesteia.

Procurorul a mai reținut că prin rezoluția din data de 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, ca urmare a soluționării unei plângeri similare depuse de partea vătămată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.S.l.

Împotriva acestei rezoluții petentul l.l. a formulat plângere, iar prin rezoluția procurorului general dată la 16 august 2011 în Dosarul nr. 665/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Față de acestea, petentul s-a adresat instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 278

1

Analizând plângerea formulată, actele dosarului și rezoluția dată de procuror, instanța a reținut următoarele:

Petentul l.l. a reclamat în esență că intimatul C.l.S. - Decanul Baroului Hunedoara, în Dosarele civile nr. 559/272/2008 s-a prezentat ca fiind reprezentant legal angajat, fără a face dovada mandatului său, iar ulterior a formulat acțiune de partaj tot fără a face dovada calității sale de reprezentant legal, folosindu-se de o împuternicire avocațială falsă.

Din actele dosarului, după cum în mod corect a reținut procurorul în rezoluția dată, nu a rezultat că intimatul C.l.S. a săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, acesta exercitându-și îndatoririle de avocat în virtutea mandatului primit de numita l.M., fosta soție a petentului, având astfel calitatea de reprezentant legal al acesteia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 51/1995 avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență.

Față de aceste aspecte, s-a constatat că faptele reclamate de petent nu există, iar în cea ce privește menționarea în plângerea penală a infracțiunilor prev.de art. 215 și de art. 293 C. pen., s-a constatat că petentul nici nu a indicat în ce ar fi constat faptele de inducere în eroare a sa de către avocatul părții adverse și de fals privind identitatea.

Curtea de Apel a mai constatat că, deși în dispozitivul rezoluției procurorului au fost menționate infracțiunile prev. de art. 246, art. 247, art. 248

1

, art. 289, art. 291 și art. 323 C. pen., în loc de infracțiunile prev.de de art. 215, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292, art. 293 C. pen., cum s-a reținut în expunere și cum au fost menționate de petent, aceasta constituie o eroare de tehnoredactare, soluția procurorului fiind argumentată în fapt, raportat la aspectele reclamate de petent. Pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei s-a arătat că este atributul exclusiv al organelor judiciare, petentul enumerând în plângerea sa mai multe infracțiuni, fără a preciza în ce ar consta fiecare dintre acestea.

Eroarea mai sus menționată s-a arătat că nu poate fi îndreptată pe cale a plângerii contra soluțiilor date de procuror, articolul 278

1

alin. (8) C. proc. pen. prevăzând expres și limitativ soluțiile pe care instanța le poate pronunța în aceste situații, procurorul având însă posibilitatea să facă aplicarea dispozițiilor art. 195 C. proc. pen

Pentru toate aceste aspecte și față de considerentele reținute în rezoluția dată de procuror, instanța a constatat că plângerea formulată în cauză nu este întemeiată, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, fiind menținută.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

În acest sens, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. 24.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 20 decembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul l.l. împotriva sentinței penale nr. 156 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2012.

Sursă