ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.C. împotriva rezoluției

emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 17

februarie 2011 în dosarul nr. 54/P/2011, menținută prin rezoluția procurorului

general dată în dosarul nr. 515/11/2/2011.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul să plătească statului

10 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată și

înregistrată sub nr. 869/57/2011, petiționarul S.C. a solicitat desființarea

rezoluției adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data

de 17 februarie 2011 în dosarul nr. 54/P/2011 și trimiterea cauzei la procuror

în vederea tragerii la răspundere penală a numiților F.N., judecător la

Judecătoria Sibiu și B.I., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În expunerea

scrisă a motivelor plângerii sale, petiționarul a arătat că acuzațiile aduse

celor doi făptuitori sunt pe deplin dovedite cu actele de la dosar (hotărâri

judecătorești, încheieri interlocutorii, sentințe judecătorești, etc.) și

relevă că aceștia și-au îndeplinit cu rea credință atribuțiile ce le reveneau

în calitate de magistrat și, respectiv, procuror, lezându-i în mod iremediabil

interesele legitime.

Verificând

rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

precum și a înscrisurilor noi prezentate de către petiționar, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., curtea de apel a

constatat următoarele:

Prin rezoluția

emisă la 17 februarie 2011 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia în dosarul 54/P/2011, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) și j)

C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii F.N.,

în calitate de judecător la Judecătoria Sibiu și B.I., în calitate de procuror

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a

dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a reținut, în

considerentele soluției, următoarele motive de fapt și de drept:

În cauză au

fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată S.C.,

prin care se menționează că magistratul judecător, prin pronunțarea sentinței

penale nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 în dosarul nr. 737/2003 al Judecătoriei

Sibiu, a procedat la interpretarea tendențioasă a probațiunii administrată în

cauză, favorizând în mod voluntar partea adversă, iar magistratul procuror, în

soluționarea plângerii formulate de către persoana vătămată din prezenta cauză

față de judecătorul F.N. (care a format obiectul dos. nr. 284/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia) în mod eronat a apreciat că

faptele imputate de către persoana vătămată magistratului judecător nu

întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Din conținutul

materialului probator administrat în dosarul cauzei a rezultat că urmărirea

penală nu poate fi începută împotriva făptuitorilor pentru săvârșirea de către

aceștia a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., fiind incidente sub aspect

procesual dispozițiile art. 10 lit. d) și j) C. proc. pen.

Prin rezoluția

emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia la data de 21 iunie 2011 în dosarul nr. 515/II/2/2011 a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea petiționarului S.C. împotriva soluției sus arătate,

apreciindu-se că în mod întemeiat procurorul de caz a reținut că nu există și

nu se pot procura dovezi indubitabile din care să rezulte că procurorul B.I.,

suspectat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ar fi fost de

rea-credință când a derulat procedurile din cauza indicată.

S-a reținut că

nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de dovezi, mărginindu-se să

exprime nemulțumirea în legătură cu modul în care a fost finalizată cauza sa,

afirmațiile persoanei vătămate nu sunt suficiente pentru a construi o inculpare

fundamentată.

În legătură cu

judecătorul F.N., s-a reținut întemeiat că s-a mai emis o soluție confirmată de

instanțe, iar persoana vătămată repetă periodic aceleași modele de plângeri

împotriva judecătorului care 1-a condamnat, indiferent de explicațiile și

recomandările ce i se oferă.

Astfel fiind,

curtea de apel a reținut, în urma examinării efective a actelor și lucrărilor

esențiale supuse aprecierii sale, că în cauză nu există motive pertinente și

suficiente care să justifice infirmarea rezoluției atacate și începerea

urmăririi penală față de cei doi făptuitori, iar simplele afirmații ale

petiționarului, nesusținute de date certe, nu pot reprezenta un temei al

angrenării răspunderii penale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul S.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La termenul

din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale

nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul S.C. este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Sentința

penală nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10

C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar

prin recurs solicitat de petiționar.

Această

sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca

inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului,

conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva sentinței penale

nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 martie 2012.