ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.C. împotriva rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 17 februarie 2011 în dosarul nr. 54/P/2011, menținută prin rezoluția procurorului general dată în dosarul nr. 515/11/2/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petiționarul să plătească statului 10 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată sub nr. 869/57/2011, petiționarul S.C.

a solicitat desființarea rezoluției adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 17 februarie 2011 în dosarul nr. 54/P/2011 și trimiterea cauzei la procuror în vederea tragerii la răspundere penală a numiților F.N., judecător la Judecătoria Sibiu și B.I., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. În expunerea scrisă a motivelor plângerii sale, petiționarul a arătat că acuzațiile aduse celor doi făptuitori sunt pe deplin dovedite cu actele de la dosar (hotărâri judecătorești, încheieri interlocutorii, sentințe judecătorești, etc.) și relevă că aceștia și-au îndeplinit cu rea credință atribuțiile ce le reveneau în calitate de magistrat și, respectiv, procuror, lezându-i în mod iremediabil interesele legitime.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor noi prezentate de către petiționar, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele: Prin rezoluția emisă la 17 februarie 2011 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul 54/P/2011, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) și j) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii F.N., în calitate de judecător la Judecătoria Sibiu și B.I., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a reținut, în considerentele soluției, următoarele motive de fapt și de drept: În cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată S.C., prin care se menționează că magistratul judecător, prin pronunțarea sentinței penale nr. 1247 din 7 noiembrie 2003 în dosarul nr. 737/2003 al Judecătoriei Sibiu, a procedat la interpretarea tendențioasă a probațiunii administrată în cauză, favorizând în mod voluntar partea adversă, iar magistratul procuror, în soluționarea plângerii formulate de către persoana vătămată din prezenta cauză față de judecătorul F.N.

(care a format obiectul dos. nr. 284/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia) în mod eronat a apreciat că faptele imputate de către persoana vătămată magistratului judecător nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei a rezultat că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorilor pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., fiind incidente sub aspect procesual dispozițiile art. 10 lit. d) și j) C. proc. pen. Prin rezoluția emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 21 iunie 2011 în dosarul nr. 515/II/2/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petiționarului S.C.

împotriva soluției sus arătate, apreciindu-se că în mod întemeiat procurorul de caz a reținut că nu există și nu se pot procura dovezi indubitabile din care să rezulte că procurorul B.I., suspectat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ar fi fost de rea-credință când a derulat procedurile din cauza indicată. S-a reținut că nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de dovezi, mărginindu-se să exprime nemulțumirea în legătură cu modul în care a fost finalizată cauza sa, afirmațiile persoanei vătămate nu sunt suficiente pentru a construi o inculpare fundamentată. În legătură cu judecătorul F.N., s-a reținut întemeiat că s-a mai emis o soluție confirmată de instanțe, iar persoana vătămată repetă periodic aceleași modele de plângeri împotriva judecătorului care 1-a condamnat, indiferent de explicațiile și recomandările ce i se oferă.

Astfel fiind, curtea de apel a reținut, în urma examinării efective a actelor și lucrărilor esențiale supuse aprecierii sale, că în cauză nu există motive pertinente și suficiente care să justifice infirmarea rezoluției atacate și începerea urmăririi penală față de cei doi făptuitori, iar simplele afirmații ale petiționarului, nesusținute de date certe, nu pot reprezenta un temei al angrenării răspunderii penale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul S.C. este inadmisibil pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționar. Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul S.C. împotriva sentinței penale nr. 100 din 08 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.