Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3456/2012

HOTĂRÂRE
24.10.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3456/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, petentul I.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților D.S.A. și S.I.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, și art. 248 C. pen. susținând că făptuitorii i-au suprimat dreptul la un proces echitabil prin neefectuarea urmăririi penale. Prin rezoluția nr. 587/P/2011 din 18 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a fost respinsă plângerea formulată de petent cu motivarea că acesta a mai formulat împotriva acelorași procurori și pentru aceleași motive, o plângere penală finalizată cu o soluție de neîncepere a urmăririi penale, soluție ce a rămas definitivă în urma exercitării controlului judiciar; totodată, s-a arătat că nu au fost relevate elemente noi, de natură infracțională care ar putea fi reținute în sarcina făptuitorilor.

Împotriva sus-arătatei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, plângere, care, prin rezoluția nr. 35/11/2/2012 din 08 februarie 2012 a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că acesta nu formulează în mod real critici la adresa soluției pronunțate și că din oficiu nu au fost relevate aspecte care să conducă la concluzia că soluția procurorului de caz este nelegală ori netemeinică. Nemulțumit, petentul a formulat plângere la instanța competentă. Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, prin sentința penală nr. 31 din 15 martie 2012, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.A. împotriva rezoluției nr. 587/P/2011 din 18 octombrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen., persoana în privința căruia judecătorul, printr-o hotărâre definitivă, a decis că nu e cazul să se înceapă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă decât dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală. În speță, pentru aceleași acuzații, asupra plângerii penale formulate de petent s-a pronunțat definitiv instanța prin sentința penală nr. 9/2011, iar în cauză nu au fost relevate, nici măcar de către petent, aspecte ori împrejurări noi care să reprezinte indicii ale săvârșirii de către făptuitori a infracțiunilor reclamate de petent.

Împotriva acestei din urmă sentințe, petentul I.A. a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nicio cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul I.A. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul I.A. împotriva sentinței penale nr. 31 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1333/2012
Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 141 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul l.l. î
ÎCCJ 2013-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală
. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii U.M., G.L.C., M.D., P.A., F.E., B.C.M., D.D., E.C., L.V., T.O., P.D.A. și V.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.
ÎCCJ 2010-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2010
. 133 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara G.L. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încă
ÎCCJ 2011-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 814/2011
iterând nemulțumirile care au determinat și formularea primei plângeri. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul S.C. La termenul de astăzi 2 martie 2011, recurentul petiționar, deși legal citat nu s-a pre
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3555/2012
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Petiționarul I.D.C. a depus la data de 10 mai 2012 plângerea împotriva Rezoluției nr. 2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în ceea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă