ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3555/2012

HOTĂRÂRE
01.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3555/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față, constată

următoarele:

Petiționarul

I.D.C. a depus la data de 10 mai 2012 plângerea împotriva Rezoluției nr.

2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în ceea ce o privește pe intimata I.A.M., procuror la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 3836/2/2012.

Petiționarul a criticat în plângerea depusă,

Rezoluția nr. 2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, și Rezoluția nr. 1227/11/2/2012 din data de 18 aprilie

2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimate,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., și respectiv prin

care s-a respins plângerea împotriva acestei soluții, de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

în motivarea plângerii, petiționarul a arătat

că soluțiile dispuse sunt nelegale, fără a arăta considerentele pentru care

apreciază că aceste soluții sunt nelegale, petentul nu s-a prezentat în fața

Curții la termenul de care a luat cunoștință personal și pe care l-a solicitat

pentru a studia dosarul, nu a depus la dosar nici concluzii, astfel încât

Curtea se va limita la susținerile din cuprinsul plângerii, solicitarea

petiționarului fiind în sensul de a se efectua cercetări de către parchet, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a înțeles să formuleze

plângerile inițiale de către persoana vinovată, respectiv intimata procuror

l.A.M.

Prin Sentința penală nr. 298 din 11 iulie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I a penală, în baza art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată

plângerea petiționarului I.D.C. împotriva Rezoluției nr. 2154/P/2011 din data

de 9 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută

prin Rezoluția 1227/11-2/2012 din data de 18 aprilie 2012 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au menținut soluțiile dispuse în cauză și a

fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instant

de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 2154/P/2011 din data de 09

martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata procuror I.A.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., în baza art. 228 alin. (4)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., reținând în motivarea acestei

soluții că nu s-a constatat încălcarea nici unei dispoziții legale de către

intimată la momentul soluționării cauzei privind plângerea petiționarului,

îndreptată împotriva judecătorului N.R.

S-a arătat că plângerea formulată în termen

împotriva acestei soluții a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 1227/11/2/2012 din data

de 18 aprilie 2012, reținându-se că soluția este legală și temeinică,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București reținând

că soluția dispusă este legală, petiționarul nu a indicat vreun mijloc de probă

care să conducă la schimbarea soluției dispuse de procuror în cauză, apreciind

Procurorul General că nu a rezultat săvârșirea vreunei infracțiuni de către intimată.

Având în vedere că din plângerea depusă în

fața Curții nu a rezultat nici un motiv pentru care petiționarul a apreciat că

soluțiile dispuse de procuror nu sunt legale, și că petiționarul nu s-a

prezentat în fața Curții pentru a-și susține criticile cu ocazia dezbaterilor

pe fond, Curtea a constatat că nemulțumirile petiționarului vizează de fapt

soluțiile dispuse în cauzele în care acesta a fost parte în cadrul unui proces

penal având ca obiect plângerea depusă de petiționar împotriva judecătorului NR.

Plângerea sa a vizat de asemenea pretinse nelegalități ale acesteia efectuate

la momentul soluționării unui dosar având ca obiect o altă plângere împotriva

unei alte rezoluții, soluția dispusă fiind aceea de respingere a plângerii ca

nefondată.

Mai mult decât faptul că petiționarul nu a

arătat nici în plângerea depusă la Curte împotriva soluției procurorului

motivele pentru care intimata se face vinovată de infracțiunile pentru care

acesta s-a plâns, Curtea a constatat că nici în plângerile depuse la Parchet nu

se identifică acele considerente pentru care petiționarul a acuzat pe intimată

de săvârșirea infracțiunilor.

Or, în raport de aceste împrejurări, Curtea a

arătat că motivele pentru care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de intimată sunt justificate, din actele dosarelor în care s-au

pronunțat rezoluțiile și hotărârile în cauza privind pe petiționar, nerezultând

săvârșirea unor încălcări ale dispozițiilor Codului de procedură penală, și,

chiar în măsura în care s-ar fi constatat astfel de nereguli, acestea în sine

nu ar fi putut justifica o eventuală altă soluție decât dacă s-ar fi conturat

și existența unor indicii care să ateste săvârșirea vreunei infracțiuni.

Curtea a constatat că procurorul a apreciat

că activitatea unui magistrat nu poate constitui obiect al unei cercetări

penale sub aspectul soluțiilor dispuse decât în măsura în care se constată

încălcarea legii, sub alte aspecte hotărârile magistratului putând fi

îndreptate prin exercitarea căilor de atac și reamintește în acest context, că,

mutatis mutandis, nici soluțiile dispuse prin rezoluțiile procurorului nu pot

constitui în sine obiect al unei cercetări penale decât în măsura constatării

încălcării legii și întrunirii elementelor constitutive ale unor infracțiuni, alte

eventuale neajunsuri putând fi îndreptate de către instanța de judecată prin

soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor dispuse de procuror urmare a

exercitării dreptului petentului de a formula plângere în fața instanței de

judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petiționarul, criticând-o prin aceea că soluția pronunțată este dată cu

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Examinând hotărârea atacată în raport de

criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarant este

inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legi, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge

ca nefondată prin sentință sau o poate admite și desființând rezoluția sau

ordonanța atacată, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale,ca în cauza de față, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII

pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit

alin. (8), este definitivă.

Împotriva hotărârii pronunțată în temeiul

art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. nu mai poate fi exercitată vreo

cale de atac, nefiind dintre cele prevăzute de art. 385

1

pen.. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea penală,

constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest

motiv apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, recursul declarat de petiționar

este inadmisibil și urmează a fi respins în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de

petiționarul D.C.I. împotriva Sentinței penale nr. 298 din 11 iulie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 1 noiembrie

2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3305/2012
nța nr. 408/P/2011 din data de 20 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin raportare la susținerile petentului, instanța de fond a constatat ca plângerea formulata de petentul B.G.G. este nefondată. Prin rezoluțiile
ÎCCJ 2012-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3244/2012
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 219 din 25 mai 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a res
ÎCCJ 2011-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2011
Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 304 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de
ÎCCJ 2012-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față, În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin rezoluția din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1056/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și
ÎCCJ 2012-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
., astfel că a fost infirmată parțial, sub acest aspect, cu menținerea soluțiilor adoptate pe fond. Fiind nemulțumit de soluția adoptată, petiționarul B.Ș. a formulat plângere împotriva acesteia, în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. pro
Sursă