ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3244/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219 din 25 mai 2012

Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca fiind tardiv introdusă,

plângerea formulată de petentul B.N. împotriva ordonanței din data de 28

februarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a constatat că petentul a formulat plângere penală

împotriva intimaților A.M. și D.D. Prin ordonanța nr. GG din 28 februarie 2012

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimatul A.M. și disjungerea cauzei privind pe intimatul D.D.,

în vederea continuării cercetărilor.

Împotriva acestei

ordonanțe, în termen legal, petentul a formulat plângere, la procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, plângere ce a fost

respinsă prin rezoluția nr. 729/II-2/2012 din data de 16 martie 2012, rezoluție

comunicată petentului la data de 23 martie 2012.

Urmare a acestei soluții,

petentul a formulat mai multe sesizări la D.G.P.M.B. la data de 9 aprilie 2012,

iar apoi la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

la datele de 14 mai 2012 și 8 mai 2012, iar la data de 11 mai 2011 pe rolul Curții

de Apel București, secția I penală, s-a înregistrat cererea petentului de „reluare

a anchetei”.

Împotriva acestei hotărâri

petentul B.N. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010

au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac,

cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută

de art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens, potrivit

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează

plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, este definitivă.

Aceste modificări au impus

inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în

disp. art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta

stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute

de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde

atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare,

cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare

și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând

că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 25 mai 2012,

așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că

această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât

și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât

petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte

urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petent

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul B.N. împotriva sentinței penale nr. 219 din 25 mai

2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petent

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie

2012.