ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2012

Examinând

actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin

plângerea formulată la data de 23 septembrie 2011, petentul S.N. a solicitat

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 27

iulie 2011 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1314/P/2011

și trimiterea în judecată a făptuitorului T.P.R., procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Cornetu sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246,

art. 264 și art. 291 C. pen.

În

motivarea detaliată a plângerii petentul a susținut în esență, că făptuitorul a

înregistrat o plângere în numele său și a emis rezoluția nr. 643/II-2/2011 din

data de 5 mai 2011, pe care a depus-o în dosarul de urmărire penală și pe baza

căreia a primit o soluție de NUP. Pentru acest motiv a solicitat extinderea

urmăririi penale și sub aspectul infracțiunilor conexe prevăzute de art. 289 și

291 C. pen.

În

susținerea plângerii petentul a depus, în copie, rezoluția din 21 decembrie

2010 dată în Dosarul 491/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu,

rezoluția nr. 643/II-2/2011 din 5 mai 2011 a prim-procurorului Parchetului de

pe lângă Judecătoria Cornetu, rezoluția din 17 mai 2011 dată în Dosarul

926/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluția din

27 iulie 2011 dată în Dosarul 1314/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, rezoluția din 29 iunie 2011 dată în Dosarul 1731/II-2/2011 al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

rezoluția din 2 septembrie 2011 dată în Dosarul 2357/11-2/2011 al procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și plângerile

penale care au stat la baza acestor dosare.

La

termenul de judecată din 14 octombrie 2011, urmare a respingerii probei cu

înscrisuri solicitată de petent, acesta a declarat verbal că își retrage

plângerea formulată.

Prin

sentința penală nr. 395 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a I-a penală, s-a luat act de declarația petentului că își

retrage plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 2357/II-2/2011, prin care

s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluției adoptată în Dosarul nr.

1314/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În

motivarea hotărârii s-a luat act de manifestarea de voință neechivocă a

petentului S.N., în raport și de dispozițiile deciziei nr. 27 din 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii („...instanța

învestită cu soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 278 C. proc.

pen., în cazul retragerii acesteia de către persoana vătămată ...urmează să ia

act de această manifestare de voință").

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petentul S.N., criticând-o prin aceea că i

s-a respins cererea de atașare a dosarelor menționate în plângere, solicitând

admiterea recursului și atașarea dosarelor, întrucât au legătură cu denunțul

împotriva intimatului T.P.R.

Recursul

petentului este inadmisibil.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin plângerea formulată

pe rolul Curții de Apel București, secția I-a penală, petentul S.N. a solicitat

desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 27

iulie 2011 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1314/P/2011

și trimiterea în judecată a făptuitorului T.P.R., procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246,

art. 264 și art. 291 C. pen.

Prin

sentința penală nr. 395 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a I-a penală, s-a luat act de declarația petentului că își

retrage plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 2357/H-2/2011, prin care

s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluției adoptată în Dosarul nr.

1314/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Hotărârea

pronunțată în cauză este definitivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu

recurs:

a)

sentințele pronunțate de judecătorii;

b)

sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c)

sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție;

d

1

) sentințele privind

infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate;

e)

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și curtea militară

de apel;

f)

sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când

legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Prin

urmare, potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., hotărârile

definitive nu pot fi atacate cu recurs.

Recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest motiv, apare

ca o soluție inadmisibilă.

Așa

fiind, recursul declarat de petent este inadmisibil și urmează a fi respins în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de petentul S.N. împotriva sentinței penale nr.

395 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 23 februarie 2012.