ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 304 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva Rezoluției nr. 201/II-2/2009 din 23 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: La data de 13 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea petiționare A.C.M.E. împotriva Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Totodată, s-a constatat că prin Rezoluția nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva ordonanței procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1485/P/2008. În acest context, având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. competența de a soluționa plângerea petiționarei ar reveni Curții de Apel București. La Curtea de Apel București cauza a fost înregistrată sub nr. 2565/2/2011. Examinând plângerea formulată de petiționara A.C.M.E. sub aspectul admisibilității, Curtea a constatat că petiționara a formulat plângerea ce face obiectul prezentei cauze împotriva Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin această rezoluție a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva Ordonanței din 19 ianuarie 2009 emisă în Dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Totodată, Curtea a constatat că anterior, prin Sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul-făptuitor A.I. în calitate de reprezentant al A.C.M.E., împotriva Ordonanței din data de 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă în Dosarul nr. 1485/P/2008 și a Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a rămas definitivă prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de petiționar.

Sub acest aspect, așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, raționament pe deplin aplicabil și în prezenta cauză, este unanim admis că situația juridică stabilită prin soluționarea definitivă a unei cauze penale deduse judecății reflectă adevărul impus de recunoașterea principiului de drept "res judicata pro veritate habetur". De aceea, în măsura în care rezolvarea dată asupra plângerii împotriva soluției privește persoane, temeiuri juridice, motive și apărări ce fac obiectul unei plângeri ulterioare, cu conținut identic, această nouă plângere nu constituie decât o repetare a celei deja soluționate, intrând în coliziune cu dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.

Evident, în lipsa unei reglementări adecvate în legislația penală a conținutului autorității de lucru judecat, constatarea existenței acesteia nu poate fi făcută decât în conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 C. civ., potrivit căreia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate". Pentru aceeași rațiune, o atare plângere devine inadmisibilă, operând efectele autorității de lucru judecat în raport cu plângerea rezolvată anterior, cu caracter definitiv. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta A.C.M.E., reiterând, prin cererea scrisă depusă la dosar, motivele invocate anterior.

La termenul din 11 octombrie, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petentă. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petenta A.C.M.E. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii micii reforme”, respectiv la data de 21 martie 2011, și drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, printre modificările aduse C. proc. pen.

de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta A.C.M.E. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara A.C.M.E. împotriva Sentinței penale nr. 304 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 octombrie 2011.