ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2011

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 304 din 27 iunie

2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A.C.M.E. împotriva Rezoluției nr.

201/II-2/2009 din 23 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 13

septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

plângerea petiționare A.C.M.E. împotriva Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data

de 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Totodată, s-a

constatat că prin Rezoluția nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost

respinsă plângerea petiționarei împotriva ordonanței procurorului de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1485/P/2008.

În acest context,

având în vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

competența de a soluționa plângerea petiționarei ar reveni Curții de Apel

București.

La Curtea de Apel

București cauza a fost înregistrată sub nr. 2565/2/2011.

Examinând plângerea

formulată de petiționara A.C.M.E. sub aspectul admisibilității, Curtea a

constatat că petiționara a formulat plângerea ce face obiectul prezentei cauze

împotriva Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Prin

această rezoluție a fost respinsă plângerea petiționarei împotriva Ordonanței

din 19 ianuarie 2009 emisă în Dosarul nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

Totodată, Curtea a

constatat că anterior, prin Sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă,

ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul-făptuitor A.I. în calitate de

reprezentant al A.C.M.E., împotriva Ordonanței din data de 19 ianuarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă în Dosarul nr.

1485/P/2008 și a Rezoluției nr. 201/II/2/2009 din data de 23 februarie 2009 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Sentința penală nr.

310 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, a rămas definitivă prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului

declarat de petiționar.

Sub acest aspect, așa

cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009

pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, raționament pe deplin aplicabil și în prezenta cauză, este unanim

admis că situația juridică stabilită prin soluționarea definitivă a unei cauze

penale deduse judecății reflectă adevărul impus de recunoașterea principiului

de drept "res judicata pro veritate habetur".

De aceea, în măsura

în care rezolvarea dată asupra plângerii împotriva soluției privește persoane,

temeiuri juridice, motive și apărări ce fac obiectul unei plângeri ulterioare,

cu conținut identic, această nouă plângere nu constituie decât o repetare a

celei deja soluționate, intrând în coliziune cu dispozițiile legale privind

autoritatea de lucru judecat.

Evident, în lipsa

unei reglementări adecvate în legislația penală a conținutului autorității de

lucru judecat, constatarea existenței acesteia nu poate fi făcută decât în

conformitate cu reglementarea de principiu de la art. 1201 C. civ., potrivit

căreia "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate".

Pentru aceeași

rațiune, o atare plângere devine inadmisibilă, operând efectele autorității de

lucru judecat în raport cu plângerea rezolvată anterior, cu caracter definitiv.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petenta A.C.M.E., reiterând, prin cererea scrisă

depusă la dosar, motivele invocate anterior.

La termenul din 11

octombrie, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac

exercitată de petentă.

Examinând cauza sub

acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petenta A.C.M.E. ca

inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea

ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire

penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță, sesizarea

instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii

micii reforme”, respectiv la data de 21 martie 2011, și drept urmare, hotărârea

primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale,

așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că

exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în

judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de

jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre

modificările aduse C. proc. pen. de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor, se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv

și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta A.C.M.E.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționara A.C.M.E. împotriva Sentinței penale nr. 304

din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 octombrie 2011.