ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3032/2011

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

La data de 10 septembrie 2008,

petiționarul B.E. a formulat plângere penală împotriva mai multor magistrați pe

care i-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, în formă simplă și în formă calificată, fapte pretins

comise cu ocazia judecării în primă instanță și în apel a dosarului civil nr.

9880/2003 al Judecătoriei sectorului 5 București.

În cuprinsul

aceleași plângeri, petiționarul B.E. a solicitat să fie efectuate cercetări și

față de alte persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de

fals, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Plângerea a

făcut obiectul Dosarului nr. 2196/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București care a soluționat cauza la 10 ianuarie 2011, prin ordonanța cu

același număr, prin care, în temeiul art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., a

dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.I. (de la Curtea de

Apel București), I.C. (de la Tribunalul București) și P.M. (de la Judecătoria

sectorului 5 București) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și de art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C.

pen.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe numiții M.A.S.I., S.E. ș.a. în favoarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva

ordonanței din 10 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București a formulat plângere petiționarul B.E., conform art. 278 C. proc. pen.,

criticând soluția de neurmărire penală pentru nelegalitate.

Prin

rezoluția nr. 327/II/2/2011 din 25 februarie 2011, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea ca

neîntemeiată, constatând că ordonanța criticată este legală și temeinică.

În continuare,

nemulțumit de modul de rezolvare a plângerii sale la nivelul Ministerului

Public, petiționarul B.E. s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc.

pen., Curții de Apel București, secția a Il-a penală.

În urma

controlului judiciar efectuat, prin sentința penală nr. 183/F din 15 aprilie

2011, definitivă, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

plângerea petiționarului ca nefondată, menținând ordonanța procurorului.

Ulterior, la

data 18 mai 2011, petiționarul B.E. a formulat recurs împotriva sentinței

penale nr. 183/F7 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub

nr. 1168/2/2011.

La termenul

fixat pentru soluționarea recursului, 12 septembrie 2011, Înalta Curte, din

oficiu, în temeiul art. 385 pct. 1 Teza a II-a C. proc. pen. raportat la art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva hotărârii

atacate.

Excepția pusă

în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Legea

procesual penală și legile speciale au stabilit un cadru corespunzător

dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art.

21 din Legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor

subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În

consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în

condițiile legii calea procesuală prevăzută în C. proc. pen. și în legi

speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile

legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând

hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și

titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate căile de atac, precum

și cazurile de casare, în timp ce legile speciale au particularizat sistemul

căilor de atac la materia specifică pe care o reglementează.

Raportat la

speța dedusă judecății, se constată că dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea

I

nr.

714/26.10.2010 au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc.

pen. stabilind că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) al

aceluiași text de lege, este definitivă.

Prin urmare,

prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria

hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste

condiții, se constată că sentința penală nr. 183/F din 15 aprilie 2011 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată sub imperiul modificărilor

legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate

face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de

petiționarul B.E. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi

respins ca atare.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale

nr. 183/F din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 12 septembrie 2011.