ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3032/2011

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: La data de 10 septembrie 2008, petiționarul B.E. a formulat plângere penală împotriva mai multor magistrați pe care i-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă simplă și în formă calificată, fapte pretins comise cu ocazia judecării în primă instanță și în apel a dosarului civil nr. 9880/2003 al Judecătoriei sectorului 5 București. În cuprinsul aceleași plângeri, petiționarul B.E. a solicitat să fie efectuate cercetări și față de alte persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de fals, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 2196/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a soluționat cauza la 10 ianuarie 2011, prin ordonanța cu același număr, prin care, în temeiul art. 10 lit. a) și b) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.I. (de la Curtea de Apel București), I.C. (de la Tribunalul București) și P.M. (de la Judecătoria sectorului 5 București) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numiții M.A.S.I., S.E. ș.a. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Împotriva ordonanței din 10 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a formulat plângere petiționarul B.E., conform art. 278 C. proc. pen., criticând soluția de neurmărire penală pentru nelegalitate.

Prin rezoluția nr. 327/II/2/2011 din 25 februarie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea ca neîntemeiată, constatând că ordonanța criticată este legală și temeinică. În continuare, nemulțumit de modul de rezolvare a plângerii sale la nivelul Ministerului Public, petiționarul B.E. s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen., Curții de Apel București, secția a Il-a penală. În urma controlului judiciar efectuat, prin sentința penală nr. 183/F din 15 aprilie 2011, definitivă, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins plângerea petiționarului ca nefondată, menținând ordonanța procurorului. Ulterior, la data 18 mai 2011, petiționarul B.E.

a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 183/F7 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 1168/2/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 12 septembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 pct. 1 Teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva hotărârii atacate.

Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală și legile speciale au stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din Legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în C. proc. pen. și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate căile de atac, precum și cazurile de casare, în timp ce legile speciale au particularizat sistemul căilor de atac la materia specifică pe care o reglementează. Raportat la speța dedusă judecății, se constată că dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010 au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. stabilind că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 183/F din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 183/F din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2011.