ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2010

Asupra recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Numita G.L. a formulat o plângere

penală care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

lulia, prin

care solicita să fie efectuate cercetări fată

de:

- R.E. -

judecător la Judecătoria Sebeș - pentru

săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.

pen.) și sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);

- P.M. -

avocat în cadrul Baroului Alba - pentru

săvârșirea

infracțiunii de sustragere de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);

-

B.L. - executor judecătoresc - pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (art.

246 C. pen.) și fals

intelectual (art. 289 C. pen.), constând în aceea că în soluționarea Dosarului nr.

850/2000 al Judecătoriei

Sebeș, în care a

fost pronunțată sentința civilă nr. 91, magistratul

judecător a procedat

la interpretarea abuzivă a probatiunii

administrate

și a permis avocatului P.M. să sustragă din

dosarul cauzei acte care ar fi justificat pretențiile sale, iar

executorul

judecătoresc a procedat la

executarea silită a dispozitivului sentinței sus-menționate prin întocmirea de

acte false cu privire la evaluarea

imobilului

supus vânzării și a permis achiziționarea acestuia de către

numitul P.P.

- fostul soț al petiționarei.

Prin rezoluția

nr. 15/P/2009 din 13 martie 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia -

confirmată prin rezoluția nr.

311/II/2/2009 din 9 aprilie

2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

lulia - s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

, neînceperea urmăririi penale

față de intimații:

- R.E. -

judecător la Judecătoria Sebeș - sub

aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.

pen.) și sustragerea de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);

- P.M. - avocat în cadrul Baroului Alba – sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de sustragere de înscrisuri (art. 242 alin. (1) C. pen.);

-

B.L.

- executor judecătoresc - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.) și fals intelectual

(art. 289 C. pen.).

S-a

apreciat că în soluționarea cauzei magistratul nu a acționat

cu rea-credință și nu a limitat

drepturile și interesele procesuale ale

persoanei vătămate, că avocatul intimat nu a sustras nici un act din

dosarul cauzei iar executorul

judecătoresc a procedat la punerea în

executare a sentinței civile cu respectarea dispozițiilor procedurale

în

materie, și că în sarcina intimaților nu se poate

reține săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Împotriva

sus-menționatei rezoluții, petiționara s-a adresat cu

plângere

instanței de judecată, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 133 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală

a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de

petiționara G.L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încălcări cu

rea credință a atribuțiilor de serviciu ale magistratului, acesta

desfășurându-și activitatea în limitele prerogativelor conferite de lege, că

intimații P.M. și B.L. nu au săvârșit faptele reclamate

astfel că soluția de neînceperea a urmării penale dispusă în cauză a

fost

legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petiționara G.L. a

declarat, în

termen legal, recursul de

față, solicitând, în esență, casarea hotărârii

recurate și, pe fond, desființarea rezoluțiilor date de Parchetul de pe

lângă

Curtea de Apel Alba lulia, cu finalitatea începerii urmăriri penale, pentru

faptele reclamate, față de intimați.

Recursul

nu este fondat.

Înalta Curte, procedând la examinarea

sentinței atacate în raport, cu motivarea scrisă depusă la dosar (filele 1-2),

precum și,

din oficiu, sub toate aspectele

de legalitate și temeinicie, constată că

aceasta este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi

penale

față de intimații R.E., P.M. și

B.L. -

confirmată, cu justificat temei, de prima instanță- fiind întru totul corectă,

din moment ce nu au putut fi identificate elemente

ale infracțiunilor reclamate care să poată fi

imputate acestora.

Înalta Curte constată că, din actele

premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de

către

magistratul intimat, iar simpla

nemulțumire față de soluția dată de

acesta nu poate constitui un

argument solid și serios pentru a declanșa urmărirea penală împotriva sa.

Împrejurarea că petiționara este

nemulțumită de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia

întrunirii

elementelor constitutive ale

infracțiunilor pe care aceasta Ie-a indicat

în plângerea sa.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților

care au pronunțat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluție

să

se poată face plângeri penale, ar

însemna că s-ar institui noi căi de

atac,

neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând

cauza în care petiționara a fost parte și pronunțând

o soluție- întâmplător, defovorabilă acesteia -

intimata nu au făcut

altceva decât să îndeplinească

activități și acte atribuite în

competența

sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acesteia nu se

poate reține

vreo faptă penală.

Așa cum s-a arătat - avocatul P.M. precum

și executorul judecătoresc B.L. și-au îndeplinit în mod legal și

cu bună credință obligațiile profesionale

conferite de legea, astfel că

în mod

corect s-a dispus neînceperea urmării penale în cauză.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se

motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de

consecință, desființarea rezoluției procurorului,

Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va

respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționara G.L.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara G.L. împotriva sentinței penale nr. 133

din 20 octombrie 2009 a

Curții de Apel Alba lulia, secția

penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.