ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4005/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 62 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarei SC G.S. SRL Garda de Sus împotriva rezoluției nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin Ordonanța nr. 245/11/2 din 18 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că din ansamblul probator rezultă că numitul B.A., socrul numiților S.G.P. și P.S., revendică aceeași suprafață de teren cu privire la care SC G.S. SRL a dobândit la rândul ei acte translative de proprietate.

Ori, atâta timp cât părțile pretind, fiecare în parte, drepturi proprii asupra porțiunii din terenul situat în „D." s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legii penale, întrucât neînțelegerile intervenite au ca obiect însăși dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi soluționat numai în cadrul unui proces civil. Prin Ordonanța nr. 245/11/2/2010 din 18 martie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondată plângerea petiționarei SC G.S. SRL și s-a modificat temeiul emiterii Ordonanței nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2009 din art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

După cum rezultă din actele premergătoare efectuate de procuror terenul la care se face referire în plângere este unul litigios, posesia fiind reclamată atât de petiționară, cât și de familia intimatului S. În examinarea laturii subiective instanța de fond a considerat necesar a sublinia faptul că intimatul S. nu a fost parte în procesul prin care petenta a dobândit dreptul de proprietate și nu există probe că ar fi aflat pe altă cale de acesta. De altfel, întabularea a avut loc la data de 03 septembrie 2009, deci ulterior faptei reclamată de petiționară. Mai mult, fiecare parte clamează un drept asupra terenului întemeiat pe posesie, petiționara pe posesia exercitată de o altă persoană, iar intimatul pe posesia propriei familii.

În acest context, având în vedere și argumentele pertinente reținute de procuror în ordonanță (faptul că părțile au avut încredințarea că acționează legitim, în situația în care, față de particularitățile amplasării terenului, actul posesiei se realizează întrerupt, la intervale mari, iar faptele pretins tulburătoare s-au comis de o persoană străină de zonă și care nu trăiește în localitate), se constată că plângerea petiționarei este neîntemeiată, pentru lămurirea cauzei nefiind necesară administrarea de noi probe. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara SC G.S. SRL, cale de atac nemotivată în fapt și în drept. Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Prin plângerea formulată petiționara SC G.S. SRL a solicitat desființarea Ordonanței nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin Ordonanța nr. 245/11/2/2010 din 16 martie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În motivarea plângerii aceasta a arătat că ordonanțele sunt netemeinice, întrucât era necesară audierea administratorului petiționarei, care avea posibilitatea să propună administrarea de probe, cu care să dovedească că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen.

Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați. Din analizarea actelor dosarului Înalta Curte constată că litigiul existent între părți vizează posesia unui teren asupra căruia ambele părți reclamă câte un drept de proprietate, obținut în mod legal. Infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. presupune, în mod obligatoriu, ca persoana să ocupe fără drept un imobil. Or din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar fi fost săvârșită vreo faptă de natură penală astfel că, în mod corect, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legii penale, întrucât neînțelegerile intervenite au ca obiect însăși dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi soluționat numai în cadrul unui proces civil.

Astfel că sentința Curții de Apel Alba Iulia este temeinică și legală, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petiționarei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC G.S. SRL împotriva Sentinței penale nr. 62 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2010.