ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4005/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 62 din 1 iulie 2010,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea

petiționarei SC G.S. SRL Garda de Sus împotriva rezoluției nr. 1188/P/2009 din

16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

menținută prin Ordonanța nr. 245/11/2 din 18 martie 2010 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî

astfel Curtea de Apel a reținut că din ansamblul probator rezultă că numitul

B.A., socrul numiților S.G.P. și P.S., revendică aceeași suprafață de teren cu

privire la care SC G.S. SRL a dobândit la rândul ei acte translative de

proprietate. Ori, atâta timp cât părțile pretind, fiecare în parte, drepturi

proprii asupra porțiunii din terenul situat în „D." s-a apreciat că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile legii penale, întrucât neînțelegerile

intervenite au ca obiect însăși dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi

soluționat numai în cadrul unui proces civil.

Prin Ordonanța nr.

245/11/2/2010 din 18 martie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondată plângerea

petiționarei SC G.S. SRL și s-a modificat temeiul emiterii Ordonanței nr.

1188/P/2009 din 16 februarie 2009 din art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 10

lit. d) C. proc. pen.

După cum rezultă din

actele premergătoare efectuate de procuror terenul la care se face referire în

plângere este unul litigios, posesia fiind reclamată atât de petiționară, cât

și de familia intimatului S.

În examinarea laturii

subiective instanța de fond a considerat necesar a sublinia faptul că intimatul

S. nu a fost parte în procesul prin care petenta a dobândit dreptul de

proprietate și nu există probe că ar fi aflat pe altă cale de acesta. De

altfel, întabularea a avut loc la data de 03 septembrie 2009, deci ulterior

faptei reclamată de petiționară.

Mai mult, fiecare

parte clamează un drept asupra terenului întemeiat pe posesie, petiționara pe

posesia exercitată de o altă persoană, iar intimatul pe posesia propriei

familii.

În acest context,

având în vedere și argumentele pertinente reținute de procuror în ordonanță

(faptul că părțile au avut încredințarea că acționează legitim, în situația în

care, față de particularitățile amplasării terenului, actul posesiei se

realizează întrerupt, la intervale mari, iar faptele pretins tulburătoare s-au

comis de o persoană străină de zonă și care nu trăiește în localitate), se

constată că plângerea petiționarei este neîntemeiată, pentru lămurirea cauzei

nefiind necesară administrarea de noi probe.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționara SC G.S. SRL, cale de atac nemotivată în

fapt și în drept.

Examinând recursul

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin plângerea

formulată petiționara SC G.S. SRL a solicitat desființarea Ordonanței nr.

1188/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia, menținută prin Ordonanța nr. 245/11/2/2010 din 16 martie 2010 a

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea

plângerii aceasta a arătat că ordonanțele sunt netemeinice, întrucât era

necesară audierea administratorului petiționarei, care avea posibilitatea să

propună administrarea de probe, cu care să dovedească că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.

220 C. pen. Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea plângerii și trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

Din analizarea

actelor dosarului Înalta Curte constată că litigiul existent între părți

vizează posesia unui teren asupra căruia ambele părți reclamă câte un drept de

proprietate, obținut în mod legal.

Infracțiunea de

tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. presupune, în mod obligatoriu,

ca persoana să ocupe fără drept un imobil.

Or din actele

premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar fi fost săvârșită vreo

faptă de natură penală astfel că, în mod corect, s-a apreciat că în cauză nu

sunt incidente dispozițiile legii penale, întrucât neînțelegerile intervenite

au ca obiect însăși dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi soluționat

numai în cadrul unui proces civil.

Astfel că sentința

Curții de Apel Alba Iulia este temeinică și legală, motiv pentru care Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge

ca nefondat recursul petiționarei.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara SC G.S. SRL împotriva Sentinței

penale nr. 62 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 noiembrie 2010.