ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2010

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

34 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul G.C. împotriva

ordonanței din 11 februarie 2010 emisă de procuror în Dosarul nr.

24/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Petentul a fost obligat să

plătească 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele:

Prin ordonanța din 11 februarie

2010 dată de procuror în Dosarul nr. 24/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul C.D., în temeiul 228 alin. (4) și

art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut următoarele:

C.G. a formulat plângere împotriva

soluției dispuse de procuror în Dosar nr. 1181/P/2009 din 21 decembrie 2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, susținând

nelegalitatea acesteia și solicitând totodată efectuarea de acte

premergătoare față de judecătoarea C.D. și față

de P.L., conducător de carte funciară.

Prin rezoluția nr. 35/II/2/2010

emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia s-a respins plângerea ca neîntemeiată și s-a dispus

înregistrarea separată a cauzei, în sensul de a se efectua acte premergătoare

urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către judecătoarea

C.D. și funcționara P.L., întrucât acestea au refuzat nejustificat o

întabulare.

Prin memoriul depus la 27 ianuarie 2010

la Parchetul de pe lângă Curtea Apel Alba Iulia, persoana

vătămată C.G. precizează obiectul plângerii penale, în

sensul „întocmirii de acte premergătoare împotriva judecătoarei C.D. și

conducătoarea CF P.L. pentru refuzul abuziv de a-mi întabula dreptul de

proprietate asupra terenului liber de 77,22 mp de care am fost frustrat prin

încheierea Judecătoriei Sibiu + CF nr. 841/2003".

Examinând actele premergătoare

efectuate în cauză s-a reținut că încheierea nr. 841 din 29

ianuarie 2003 a fost emisă de Judecătoria Sibiu - Cartea

Funciară în baza sentinței civile nr. 5550/2000 a Judecătoriei

Sibiu și stipulează procentul de 27% - cotă indiviză a lui

G.C. pentru apartamentul înscris - top 1641/3 și 1642/3.

Ulterior, prin încheierea nr. 27993

din 23 iunie 2009 emisă în Dosarul 27993/2009 al Biroului de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Sibiu, în baza cererii introduse de G.C.,

se îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de

întabulare nr. 841/2003, cât și la operarea acesteia în cartea

funciară, în sensul că imobilului apartament de mai sus îi revine cota

indiviză de 27%, respectiv 207,36 mp teren aferent, din care 91 mp

reprezintă suprafața de teren sub construcții, 39,14 mp

reprezintă suprafața curte și 77,22 mp reprezintă

suprafața de teren liber, apoi se îndreaptă eroarea materială strecurată

în încheierea de întabulare nr. 8314/2003 în sensul că obiectul

promisiunii de vânzare-cumpărare notată sub B.4 este doar

suprafața de 77,22 mp teren liber și nu imobilul în întregime de sub

A+l, cum din eroare a fost înscris.

Așadar, încheierea nr. 841/2003

a fost modificată prin încheierea nr. 27993/2009.

Având în vedere încadrarea

juridică a faptelor reclamate, precum și principiile răspunderii

penale, s-a apreciat că în cauză există un impediment în

exercitarea acțiunii penale, respectiv intervenirea prescripției

răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul

de prescripție de 5 ani prevăzut de lege fiind împlinit în ianuarie

C. proc. pen.

Întrucât G.C. solicită tragerea

la răspunderea penală și a funcționarei P.L. -

conducător de carte funciară, potrivit normelor de competență

materială, cercetarea acesteia aparține Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sibiu, sens în care s-a disjuns cauza.

Împotriva rezoluției

procurorului a formulat plângere petentul, iar temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea

a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii

contra soluției emise în Dosar nr. 24/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, apreciindu-se că actele

premergătoare sunt complete și s-au efectuat cu respectarea

dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului, astfel

încât soluția emisă este temeinică și legală. Deoarece

petiționarul a depus plângere și împotriva funcționarei P.L., conducător

de carte funciară, competența materială a instrumentării cauzei

disjunse privind pe susnumită revine Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sibiu.

Împotriva sentinței

procurorului, petentul G.C. a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de Apel Alba-Iulia prin

sentința penală nr. 34 din 22 aprilie 2010 a respins plângerea, ca

nefondată, menținând soluția atacată ca temeinică

și legală, reținând că în mod justificat procurorul prin

rezoluția din 11 februarie 2010 a constatat existența unei cauze care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv

prescripția răspunderii penale, în condițiile art. 122 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., și potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale

față de magistratul C.D. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., disjungerea cauzei și

declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu

privire la P.L., ținând seama de competență după calitatea

persoanei.

Deoarece față de

magistrata C.D. nu poate fi pusă în mișcare acțiunea

penală, lezarea intereselor petentului pot fi soluționate numai în

cadrul unor acțiuni civile, iar ca urmare a acestor împrejurări, în

actuala procedură nu pot fi supuse examinării susținerile

petentului, nici soluția dispusă de procuror în Dosarul nr. 1181/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, referitoare la

notarul public N.C.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petentul criticând-o sub aspectul greșitei

respingeri a plângerii, solicitând admiterea căii de atac, casarea

sentinței și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe

urmărirea penală atât față de magistrat, cât și

față de notarul N.C.

Examinând hotărârea atacată

și definitivă sub toate aspectele de fapt conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat

de petentul G.C. nu este fondat, soluția primei instanțe fiind

legală și temeinică.

Astfel, pentru a se putea începe

urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă din

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire

să considere că s-a săvârșit în mod cert o

infracțiune.

Cea de-a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C.

proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b)

1

.

Intervenția oricărui caz

dintre cele prevăzute în textul de lege menționat, rezultând fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, pentru determinarea ca în

locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția

neînceperii urmăririi penale.

În cauză se constată

că faptele imputate intimatei C.D., au fost săvârșite în august

2003, iar petentul a formulat plângere penală împotriva acesteia la data

de 16 noiembrie 2009, iar eventuala răspundere penală pentru asemenea

fapte se prescrie în termen de 5 ani.

În aceste condiții, în

cauză există un impediment în executarea acțiunii penale,

respectiv intervenția prescripției răspunderii penale conform

art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., ceea ce a determinat incidența

dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu consecința

soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Instituind procedura de la art. 278

1

C. proc. pen. privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit

persoanei vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele

și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor

sale, fără însă ca acestea să constituie o cale de atac paralelă

neprevăzută de dispozițiile legale în vigoare.

Ori, în cauză, Înalta Curte

constată că petentul, pe calea plângerilor penale formulate,

încearcă că obțină o modificare a unor raporturi juridice.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.C.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul G.C. împotriva sentinței penale

nr. 34 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă

recurentul petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 30 iunie 2010.