ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.C. împotriva ordonanței din 11 februarie 2010 emisă de procuror în Dosarul nr. 24/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Petentul a fost obligat să plătească 10 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Prin ordonanța din 11 februarie 2010 dată de procuror în Dosarul nr. 24/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.D., în temeiul 228 alin. (4) și art. 10 lit. g) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele: C.G. a formulat plângere împotriva soluției dispuse de procuror în Dosar nr. 1181/P/2009 din 21 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, susținând nelegalitatea acesteia și solicitând totodată efectuarea de acte premergătoare față de judecătoarea C.D. și față de P.L., conducător de carte funciară. Prin rezoluția nr. 35/II/2/2010 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins plângerea ca neîntemeiată și s-a dispus înregistrarea separată a cauzei, în sensul de a se efectua acte premergătoare urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către judecătoarea C.D.

și funcționara P.L., întrucât acestea au refuzat nejustificat o întabulare. Prin memoriul depus la 27 ianuarie 2010 la Parchetul de pe lângă Curtea Apel Alba Iulia, persoana vătămată C.G. precizează obiectul plângerii penale, în sensul „întocmirii de acte premergătoare împotriva judecătoarei C.D. și conducătoarea CF P.L. pentru refuzul abuziv de a-mi întabula dreptul de proprietate asupra terenului liber de 77,22 mp de care am fost frustrat prin încheierea Judecătoriei Sibiu + CF nr. 841/2003". Examinând actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut că încheierea nr. 841 din 29 ianuarie 2003 a fost emisă de Judecătoria Sibiu - Cartea Funciară în baza sentinței civile nr. 5550/2000 a Judecătoriei Sibiu și stipulează procentul de 27% - cotă indiviză a lui G.C.

pentru apartamentul înscris - top 1641/3 și 1642/3. Ulterior, prin încheierea nr. 27993 din 23 iunie 2009 emisă în Dosarul 27993/2009 al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu, în baza cererii introduse de G.C., se îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de întabulare nr. 841/2003, cât și la operarea acesteia în cartea funciară, în sensul că imobilului apartament de mai sus îi revine cota indiviză de 27%, respectiv 207,36 mp teren aferent, din care 91 mp reprezintă suprafața de teren sub construcții, 39,14 mp reprezintă suprafața curte și 77,22 mp reprezintă suprafața de teren liber, apoi se îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de întabulare nr. 8314/2003 în sensul că obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare notată sub B.4 este doar suprafața de 77,22 mp teren liber și nu imobilul în întregime de sub A+l, cum din eroare a fost înscris.

Așadar, încheierea nr. 841/2003 a fost modificată prin încheierea nr. 27993/2009. Având în vedere încadrarea juridică a faptelor reclamate, precum și principiile răspunderii penale, s-a apreciat că în cauză există un impediment în exercitarea acțiunii penale, respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de lege fiind împlinit în ianuarie 2008. Ca atare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. Întrucât G.C. solicită tragerea la răspunderea penală și a funcționarei P.L. - conducător de carte funciară, potrivit normelor de competență materială, cercetarea acesteia aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sens în care s-a disjuns cauza.

Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petentul, iar temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra soluției emise în Dosar nr. 24/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, apreciindu-se că actele premergătoare sunt complete și s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului, astfel încât soluția emisă este temeinică și legală. Deoarece petiționarul a depus plângere și împotriva funcționarei P.L., conducător de carte funciară, competența materială a instrumentării cauzei disjunse privind pe susnumită revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Împotriva sentinței procurorului, petentul G.C. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Alba-Iulia prin sentința penală nr. 34 din 22 aprilie 2010 a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluția atacată ca temeinică și legală, reținând că în mod justificat procurorul prin rezoluția din 11 februarie 2010 a constatat existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale, în condițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., și potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la P.L., ținând seama de competență după calitatea persoanei.

Deoarece față de magistrata C.D. nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală, lezarea intereselor petentului pot fi soluționate numai în cadrul unor acțiuni civile, iar ca urmare a acestor împrejurări, în actuala procedură nu pot fi supuse examinării susținerile petentului, nici soluția dispusă de procuror în Dosarul nr. 1181/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, referitoare la notarul public N.C. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a plângerii, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală atât față de magistrat, cât și față de notarul N.C.

Examinând hotărârea atacată și definitivă sub toate aspectele de fapt conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentul G.C. nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc.

pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute în textul de lege menționat, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pentru determinarea ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. În cauză se constată că faptele imputate intimatei C.D., au fost săvârșite în august 2003, iar petentul a formulat plângere penală împotriva acesteia la data de 16 noiembrie 2009, iar eventuala răspundere penală pentru asemenea fapte se prescrie în termen de 5 ani. În aceste condiții, în cauză există un impediment în executarea acțiunii penale, respectiv intervenția prescripției răspunderii penale conform art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., ceea ce a determinat incidența dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc.

pen. cu consecința soluției de neîncepere a urmăririi penale. Instituind procedura de la art. 278 1 C. proc. pen. privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit persoanei vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca acestea să constituie o cale de atac paralelă neprevăzută de dispozițiile legale în vigoare. Ori, în cauză, Înalta Curte constată că petentul, pe calea plângerilor penale formulate, încearcă că obțină o modificare a unor raporturi juridice. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.C. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.C. împotriva sentinței penale nr. 34 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010.