ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2010

Asupra recursului penal de

față;

Prin

sentința penală nr. 14 din 23

februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă

plângerea formulată de petenta V.I. împotriva rezoluției nr. 1199/P/2009 din 12

ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținut

prin rezoluția nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului generala al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe intimatele I.S.,

D.L. și M.P.

A fost obligată petenta la

plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că

prin plângerea formulată și

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 02

februarie 2010 petenta V.I. a criticat rezoluția nr. 1199/P/2009 din 12

ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută

prin rezoluția nr. 91/II/212010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.I., D.L. și P.M. pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.

246 C. pen.

În motivarea plângerii,

petenta a relevat în esență că magistrații nu și-au îndeplinit corespunzător

atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului său, în sensul că

instanța nu a ținut cont de adresa primăriei din care rezulta că titlul de

proprietate urmează a fi emis, la interogatoriul numitei F. întrebările au fost

incomplete, iar cererea de amânare formulată de avocata părții adverse a fost

pusă în discuție fără a exista înscrisurile doveditoare necesare.

De asemenea, instanța nu a

ținut seama de intervenirea prescripției, precum și de reaua credință a numitei

F.M.

Rezoluțiile au fost

criticate, petenta motivând că a relevat aceste aspecte și în fața

procurorilor, însă au fost ignorate.

Totodată, s-a invocat lipsa

actelor menționate(interogatoriu, adresa emisă de primărie) de la dosarul de

urmărire penală.

Plângerea nu a fost

întemeiată în drept.

Prin adresă, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia a înaintat Curții de Apel Alba Iulia plângerea

petentei spre competentă soluționare, aceasta fiind înregistrată sub nr.

154/57/2010.

Au fost atașate Dosarele nr.

1199/P12009 și nr. 154/57/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prin rezoluția nr.

1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele S.I., D.L. și

P.M., judecătoare în cadrul Tribunalului Alba, pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.,

reținând incidența prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat că prin denunțul

formulat, petenta V.I. a solicitat proceduri penale față de intimate, susținând

în esență că s-au pronunțat abuziv și cu rea credință în două cauze civile

privind pe numiții F.N. și F.M., într-o acțiune în pretenții vizând un

antecontract de vânzare cumpărare a unui teren din Pâclișa - Dosar nr. 6601/176/2008

(recurs) și Dosar nr. 3360/107/2009 (contestație în anulare) înregistrate la

Tribunalul Alba, fiind enumerate totodată pretinse vicii ale procedurilor

derulate în fața magistraților mentionati.

S-a reținut că actele

premergătoare nu confirmă susținerile din denunț, iar magistrații au fost legal

investiți cu efectuarea procedurilor, pronunțându-se în mod legitim în raport

cu dovezile administrate în cele două cauze.

S-a constatat că nu există

date, informații, suspiciuni sau dovezi din care să rezulte că magistrații au

fost de rea credință când s-au pronunțat în cauzele la care a făcut referire

denunțătoarea, dimpotrivă, actele premergătoare au relevat că judecătorii au

dispus legal, în limita puterilor legale, iar procurorul nu este îndreptățit ca

pe cale paralelă, penală, să rejudece cauzele civile indicate.

Soluția a fost menținută

prin rezoluția nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă

plângerea formulată de petentă, conform prevederilor art. 278 C. proc. pen.

Verificând rezoluțiile

atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., Curtea de Apel a constatat că plângerea petentei este nefondată.

Curtea reține că în

cuprinsul plângerii formulate petenta își exprimă nemulțumirile în legătură cu

desfășurarea proceselor ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6601/176/2008

(recurs) și nr. 3360/107/2009 (contestație în anulare) ale Tribunalului Alba.

În acest sens, în mod corect

procurorul a constat că a proceda la verificarea actelor întocmite de

judecători în cauză și a formula aprecieri în legătură cu legalitatea soluției

pronunțate sau cu modalitatea de derulare a procedurilor, în lipsa oricăror

indicii din care să rezulte reaua-credință în instrumentarea dosarului, ar

echivala cu o imixtiune nejustificată în activitatea de judecată și ar aduce

atingere independentei judecătorilor.

Întrucât în cauză lipsesc

indiciile din care să rezulte încălcări cu rea credință, ale atribuțiilor de

serviciu ale magistraților, aceștia desfășurându-și activitatea în limitele

prerogativelor conferite de lege, Curtea constată că în mod corect a fost

adoptată o soluție de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe prevederile

art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. pen.

Curtea de Apel a constatat

că acestea au fost temeiurile pentru care procurorii nu s-au pronunțat cu

privire la aspectele de fond semnalate de petentă, ceea ce nu semnifică însă că

susținerile sale nu au fost analizate, în limitele menționate mai sus.

Mai mult, Curtea reține că

afirmațiile petentei, în sensul că instanța sesizată a dispus cu rea-credință

asupra cererii de amânare formulate de avocata părții adverse, care nu a depus

împuternicire sau înscrisuri în susținerea cererii formulate, nu pot fi primite,

din examinarea încheierii civile din ședința din 23 iunie 2009 - Dosar nr.

6601/176/2008 rezultând că cererea formulată a fost respinsă, instanța acordând

termen de pronunțare.

Referitor la înregistrarea

separată a plângerii privind avocata părții adverse din dosarele menționate,

dispusă de procurorul general prin rezoluția nr. 91/11/2/2010 din 28 ianuarie

2010, Curtea constată că această dispoziție excede controlului de legalitate

impus de prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., nefiind

adoptată o soluție de netrimitere în judecată care să fie supusă cenzurii

instanței în procedura reglementată de acest text.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petenta V.I., susținând că nu a fost audiată în legătură cu

plângerea depusă și că aceasta o viza și pe avocata P.M.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit art.

246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește

activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și

aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial

și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii

penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea

existenței lor.

În acest

context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele judecătorești

sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și

textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o

consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează

cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților

și prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni

de abuz în serviciu.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea

analizată,numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor,

urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță,

petenta a formulat o plângere penală împotriva magistraților care au soluționat

o cauză civilă, punând în discuție în realitate însăși legalitatea și

temeinicia deciziei pronunțate de ei, susținând că aceasta este rezultatul unei

greșite interpretări și aplicări a legii.

Or,potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot

fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

În mod corect

s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,respectiv

procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu

soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către

intimați a infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art. 246 C. pen.

Pe de altă

parte, cu referire la criticile punctuale formulate de către petentă în recurs,

Curtea constată că nu există o obligație legală a organului de urmărire penală

de a audia persoana care a formulat o plângere penală, acesta urmând a aprecia dacă

o asemenea activitate este necesară, în limitele actelor premergătoare pe care

le poate efectua.

În ce privește

avocata părții adverse din cauza civilă menționată în plângere, Curtea constată

că prin rezoluția emisă de procurorul general conform art. 278 C. proc. pen.

s-a dispus înregistrarea unei noi cauze în care să se efectueze acte

premergătoare și cu privire la aceasta

În consecință,

recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționara V.I.

împotriva sentinței penale nr. 14 din 23 februarie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 aprilie 2010.