ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 14 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă plângerea formulată de petenta V.I. împotriva rezoluției nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținut prin rezoluția nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului generala al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe intimatele I.S., D.L. și M.P. A fost obligată petenta la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 02 februarie 2010 petenta V.I.

a criticat rezoluția nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția nr. 91/II/212010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.I., D.L. și P.M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petenta a relevat în esență că magistrații nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului său, în sensul că instanța nu a ținut cont de adresa primăriei din care rezulta că titlul de proprietate urmează a fi emis, la interogatoriul numitei F. întrebările au fost incomplete, iar cererea de amânare formulată de avocata părții adverse a fost pusă în discuție fără a exista înscrisurile doveditoare necesare.

De asemenea, instanța nu a ținut seama de intervenirea prescripției, precum și de reaua credință a numitei F.M. Rezoluțiile au fost criticate, petenta motivând că a relevat aceste aspecte și în fața procurorilor, însă au fost ignorate. Totodată, s-a invocat lipsa actelor menționate(interogatoriu, adresa emisă de primărie) de la dosarul de urmărire penală. Plângerea nu a fost întemeiată în drept. Prin adresă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a înaintat Curții de Apel Alba Iulia plângerea petentei spre competentă soluționare, aceasta fiind înregistrată sub nr. 154/57/2010. Au fost atașate Dosarele nr. 1199/P12009 și nr. 154/57/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele: Prin rezoluția nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele S.I., D.L. și P.M., judecătoare în cadrul Tribunalului Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., reținând incidența prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a arătat că prin denunțul formulat, petenta V.I. a solicitat proceduri penale față de intimate, susținând în esență că s-au pronunțat abuziv și cu rea credință în două cauze civile privind pe numiții F.N.

și F.M., într-o acțiune în pretenții vizând un antecontract de vânzare cumpărare a unui teren din Pâclișa - Dosar nr. 6601/176/2008 (recurs) și Dosar nr. 3360/107/2009 (contestație în anulare) înregistrate la Tribunalul Alba, fiind enumerate totodată pretinse vicii ale procedurilor derulate în fața magistraților mentionati. S-a reținut că actele premergătoare nu confirmă susținerile din denunț, iar magistrații au fost legal investiți cu efectuarea procedurilor, pronunțându-se în mod legitim în raport cu dovezile administrate în cele două cauze. S-a constatat că nu există date, informații, suspiciuni sau dovezi din care să rezulte că magistrații au fost de rea credință când s-au pronunțat în cauzele la care a făcut referire denunțătoarea, dimpotrivă, actele premergătoare au relevat că judecătorii au dispus legal, în limita puterilor legale, iar procurorul nu este îndreptățit ca pe cale paralelă, penală, să rejudece cauzele civile indicate.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă, conform prevederilor art. 278 C. proc. pen. Verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că plângerea petentei este nefondată. Curtea reține că în cuprinsul plângerii formulate petenta își exprimă nemulțumirile în legătură cu desfășurarea proceselor ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6601/176/2008 (recurs) și nr. 3360/107/2009 (contestație în anulare) ale Tribunalului Alba.

În acest sens, în mod corect procurorul a constat că a proceda la verificarea actelor întocmite de judecători în cauză și a formula aprecieri în legătură cu legalitatea soluției pronunțate sau cu modalitatea de derulare a procedurilor, în lipsa oricăror indicii din care să rezulte reaua-credință în instrumentarea dosarului, ar echivala cu o imixtiune nejustificată în activitatea de judecată și ar aduce atingere independentei judecătorilor. Întrucât în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încălcări cu rea credință, ale atribuțiilor de serviciu ale magistraților, aceștia desfășurându-și activitatea în limitele prerogativelor conferite de lege, Curtea constată că în mod corect a fost adoptată o soluție de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Curtea de Apel a constatat că acestea au fost temeiurile pentru care procurorii nu s-au pronunțat cu privire la aspectele de fond semnalate de petentă, ceea ce nu semnifică însă că susținerile sale nu au fost analizate, în limitele menționate mai sus. Mai mult, Curtea reține că afirmațiile petentei, în sensul că instanța sesizată a dispus cu rea-credință asupra cererii de amânare formulate de avocata părții adverse, care nu a depus împuternicire sau înscrisuri în susținerea cererii formulate, nu pot fi primite, din examinarea încheierii civile din ședința din 23 iunie 2009 - Dosar nr. 6601/176/2008 rezultând că cererea formulată a fost respinsă, instanța acordând termen de pronunțare.

Referitor la înregistrarea separată a plângerii privind avocata părții adverse din dosarele menționate, dispusă de procurorul general prin rezoluția nr. 91/11/2/2010 din 28 ianuarie 2010, Curtea constată că această dispoziție excede controlului de legalitate impus de prevederile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., nefiind adoptată o soluție de netrimitere în judecată care să fie supusă cenzurii instanței în procedura reglementată de acest text. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta V.I., susținând că nu a fost audiată în legătură cu plângerea depusă și că aceasta o viza și pe avocata P.M. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen.,Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților,atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție,cu referire la infracțiunea analizată,numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, petenta a formulat o plângere penală împotriva magistraților care au soluționat o cauză civilă, punând în discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de ei, susținând că aceasta este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii. Or,potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art. 246 C. pen. Pe de altă parte, cu referire la criticile punctuale formulate de către petentă în recurs, Curtea constată că nu există o obligație legală a organului de urmărire penală de a audia persoana care a formulat o plângere penală, acesta urmând a aprecia dacă o asemenea activitate este necesară, în limitele actelor premergătoare pe care le poate efectua.

În ce privește avocata părții adverse din cauza civilă menționată în plângere, Curtea constată că prin rezoluția emisă de procurorul general conform art. 278 C. proc. pen. s-a dispus înregistrarea unei noi cauze în care să se efectueze acte premergătoare și cu privire la aceasta În consecință, recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara V.I. împotriva sentinței penale nr. 14 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2010.