ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1379/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 145

din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara N.R. împotriva

rezoluției din 18 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. A fost menținută rezoluția atacată.

A fost obligată petiționara

să plătească statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligată petiționara

să plătească intimaților C.G. și M.V. câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 18

septembrie 2008, dată în dosarul nr. 533/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul

infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzute de art. 289 și 246 C. pen., față de numiții M.E. și M.V.

și sub aspectul infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și

evaziune fiscală, prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 9 pct. 1 lit. b) din

Legea nr. 241/2005 față de numitul C.G. (avocat).

Parchetul a reținut că, prin

plângerea formulată, petiționara N.R. a susținut că, deși a achitat taxele

necesare eliberării extraselor de carte funciară, pentru un număr de cinci

cărți funciare, numita M.V. nu i-a eliberat extrase de C.F. decât pentru trei

cărți funciare, iar numita M.E. i-a comunicat, în scris, că celelalte două

cărți funciare nu există, aducându-i prin aceasta grave prejudicii intereselor

sale legitime.

De asemenea, N.R. a mai

susținut că avocatul C.G. i-a eliberat, cu întârziere, actul doveditor

(chitanță), privind încasarea onorariului de apărător în cuantum de 500 lei.

Din actele premergătoare

efectuate parchetul a reținut că urmărirea penală nu poate fi începută

împotriva numiților M.E., M.V. și C.G. deoarece:

- aspectele comunicate de

către M.E. și M.V. cu privire la situația C.F.-urilor nr. 481 și nr. 2437 Cugir

din datele de 18 august 2007 și respectiv 14 noiembrie 2007 corespundeau

realității, cele două cărți funciare fiind găsite, prin atașare, la cărțile

funciare cu același număr ale altor localități abia în cursul anului 2008;

- eliberarea, cu întârziere,

de către avocatul C.G. a chitanței privind încasarea onorariului de la persoana

vătămată N.R. nu a produs niciun fel de consecințe juridice referitoare la

drepturile și interesele procesuale ale acesteia, ci doar a generat o serie de

efecte fiscale privind realizarea de către avocat a unui venit în cuantum de

500 lei.

Plângerea formulată de

petiționara N.R., potrivit art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de

neînceperea urmăririi penale, a fost respinsă, ca nefondată, de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumită de soluțiile date

de parchet, petiționara N.R. s-a adresat cu plângere Curții de Apel Alba Iulia,

competentă să judece cauza în primă instanță.

Verificând rezoluția atacată

și actele premergătoare administrate în cauză, prima instanță a reținut că, în

mod corect, procurorul a constatat existența unei cauze care împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale, respectiv a cauzei prevăzută de art. 10 lit. d) C.

proc. pen., faptelor lipsindu-le unul din elementele constitutive ale

infracțiunii (intenția).

Fapta numitelor M.E. și M.V.

de a elibera numai trei extrase de carte funciară din cele cinci solicitate de

petiționară, datorită împrejurării că două cărți funciare nu au fost găsite

decât în anul 2008, nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor de

fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neexistând

intenție și nici rea-credință în îndeplinirea de către acestea a atribuțiilor

de serviciu.

Disfuncționalitatea din

cadrul O.C.P.I. Alba nu este de natură a atrage răspunderea penală a

angajaților, ci o eventuală sancțiune disciplinară.

Totodată, eliberarea, cu

întârziere, a chitanței privind încasarea onorariului de către avocat C.G., nu

a reliefat o omisiune a acestuia în evidențierea în actele contabile a sumei

încasată, de natură a cauza un prejudiciu bugetului statului și nici nu a

produs o vătămare intereselor legale ale petiționarei. Pe de altă parte, în

cauză nu s-a făcut dovada exercitării abuzive de către avocat a obligațiilor

sale rezultate din contractul de mandat.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs petiționara N.R., care a solicitat casarea hotărârii atacate,

admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și

trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a

persoanelor reclamate.

Înalta Curte constată că

recursul declarat de petiționara N.R. este tardiv introdus.

Formularea cererilor de

recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și,

doar în mod excepțional, peste aceste limite, dacă există motive legale ce au

împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel.

Totodată, în conformitate cu

dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile potrivit art. 385

3

alin. (1) din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau

la pronunțare, termenul curge de la pronunțare, iar pentru părțile care au

lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare termenul curge de la comunicarea

copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Din actele dosarului rezultă

că petiționara N.R. a fost prezentă la dezbateri, pe data de 18 decembrie 2008,

astfel că termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de art. 385

3

alin.

(1) C. proc. pen., a început să curgă de la această dată (care este și data

pronunțării hotărârii).

Întrucât petiționara N.R. a

depus cererea, prin care a declarat recurs în cauză, abia la data de 25

februarie 2009, ultima zi de declarare a recursului fiind 5 ianuarie 2009,

Înalta Curte constată că exercitarea căii de atac a recursului de către aceasta

s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile în care putea fi declarat.

Termenul de recurs fiind

peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia

putând să promoveze calea de atac doar în interiorul intervalului de timp

prevăzut de lege, rezultă că nedeclararea recursului în acest termen conduce la

respingerea lui ca tardiv introdus, subiectul îndrituit fiind decăzut din

exercițiul dreptului procesual respectiv.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv introdus,

recursul declarat de petiționara N.R. împotriva sentinței penale nr. 145 din 18

decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv

introdus, recursul declarat de petiționara N.R. împotriva sentinței penale nr. 145

din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 aprilie 2009.