ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 17 septembrie 2010 petiționara N.R. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 145 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1379 din 13 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție susținând că soluția de respingere a plângerii sale împotriva Rezoluției nr. 533/P/2008 din 18 septembrie 2008 este nelegală și netemeinică. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, după efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. a sesizat instanța cu concluzii de respingere a cererii petiționarei. Prin Sentința penală nr. 116 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire cu motivarea că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a tranșat fondul cauzei și astfel este incompatibilă cu dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc.
pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal petiționara N.R., aceasta susținând că soluția de respingere a cererii de revizuire nu este corectă. Recursul declarat nu este întemeiat. În raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei deoarece nici una dintre aceste soluții nu implica stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea art. 345 din același cod respectiv condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Ca atare, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. XVII din 14 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei astfel de hotărâri judecătorești este inadmisibilă. Din examinarea actelor dosarului se constată că revizuenta N.R. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 145 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1379 din 13 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins plângerea petiționarei N.R. împotriva Rezoluției nr. 533/P/2008 din 18 septembrie 2008 de neîncepere în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a urmăririi penale față de avocatul C.G. din baroul Alba pentru săvârșirea infracțiunilor de fals art. 290 C. pen.
și evaziune fiscală prin eliberarea cu întârziere a chitanței pentru onorariul achitat și față de două funcționare de la cadastru pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. prin eliberarea doar a trei extrase de carte funciară. Întrucât prin hotărârea atacată pe calea revizuirii nu a fost soluționat fondul cauzei, în mod justificat prima instanță a considerat inadmisibilă această cale de atac exercitată de petiționară. Ca urmare. Constatând că au fost respectate dispozițiile legale evocate, criticile din recursul petiționarei nu sunt întemeiate. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta N.R. împotriva Sentinței penale nr. 116/2010 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia - secția penală. Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.