ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1909/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 13 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 4619/107/2008, s-a admis excepția invocată de inculpatul I.F. privind lipsa plângerii prealabile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților:

1) I.F.

2) H.I.C.

3) C.G.

4) P.F. , cu privire la infracțiunea de contrafacere în formă continuată prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații I.F., H.I.C. și C.G. cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004.

S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 25 mai 2007 întocmit de DIICOT - Serviciul teritorial Alba, înregistrat la Tribunalul Alba sub Dosar nr. 4619/107/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea 508/2004, contrafacerea, folosirea și punerea în circulație fără drept, a unei mărci notorii prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- H.I.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional ne structurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004, contrafacerea, folosirea și punerea în circulație fără drept a unei mărci notorii, prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004, contrafacerea, folosirea și punerea în circulație fără drept a unei mărci notorii prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de contrafacere, folosire și punere în circulație fără drept a unei mărci notorii prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpaților s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au contrafăcut, imitat, folosit și pus în circulație, fără drept, un produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, faptă ce constituie infracțiunea de contraface în formă continuată.

S-a mai reținut că faptele inculpaților I.F., H.I.C. și C.G. care au efectuat împreună, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni reprezentând elementul material al infracțiunii de contrafacere privind marca A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional ne structurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004.

Cu privire la inculpatul I.F. s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a indus în eroare pe reprezentanții firmelor SC S. SRL și SC A. SRL, cu prilejul încheierii și executării unor contracte comerciale (convenții verbale privind comercializarea cafelei marca A.), fapte săvârșite prin întocmirea, din dispoziția sa, a unor produse de cafea purtând marca A. S-a apreciat că această faptă constituie înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și că ea nu a produs prejudicii efective. Cu privire la inculpatul H.I., legat de această faptă, s-a reținut complicitate la înșelăciune.

În sarcina celor patru inculpați s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale au falsificat produse și au vândut mai multor societăți comerciale și au determinat expunerea spre vânzare către populație, tot prin unele societăți comerciale, a unor produse falsificate ori substituite, respectiv cafea M. în ambalaje de cafea A. S-a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la inculpatul I.F. s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat dispoziții inculpatului H.C. să întocmească facturi fiscale purtând mențiuni false referitoare la produsul comercializat, respectiv A., în loc de M., fără ca prin aceasta să denatureze rezultatele financiare ce se reflectă în bilanțul contabil al vreunei societăți. S-a apreciat că fapta constituie instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai apreciat că fapta inculpatului H.I. de a întocmi efectiv acele facturi constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a precizat că faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la inculpatul I.F., acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, iar cu privire la ceilalți inculpați prin rechizitoriu.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru faptele arătate mai sus. S-a reținut, în fapt, că în luna iulie 2005 inculpatul I.F. a importat prin SC I.D. o cantitate de 557 baxuri a câte 12 pachete de 500 gr. de cafea M.G. În august 2005, inculpatul a importat prin firma SC I.D.C. SRL 584 baxuri de cafea, aceeași marcă. Ulterior, inculpatul I.F., ajutat de inculpații H.I.C. și C.G., a procurat ambalaje de cafea marca A. în care a ambalat cafea marca M. Ulterior, inculpatul I. a apelat la firma SC S. SRL din Iași pentru a îngreuna posibilitatea de constatare și verificare a circuitului scriptic al mărfii comercializate, cafea marca M. ambalată sub marca A. SC I.D.C. SRL a înstrăinat scriptic către această firmă, cantitatea de 6.655 parchete marca M. Apoi, în mod scriptic și fals, s-a vândut de către SC S. Iași cantitatea de 2004 pachete cafea A. către SC A.C. SRL Târgu Mureș. Ulterior, cu ocazia unor verificări făcute de Garda Financiară Târgu Mureș s-au observat neconcordanțe constând în diferența dintre marca de cafea cumpărată de SC S. SRL - M. și cea vândută, A. S-au întocmit facturi de stornare de către SC A.C. SRL cu privire la marfa achiziționată de la SC S. SRL pentru cantitatea de 1638 pachete, restul de 66 pachete fiind vândute către persoane fizice neidentificate.

Ulterior, pentru comercializarea cafelei ambalate sub marca A., inculpatul I. a apelat la două societăți comerciale să joace rol de intermediari: SC A. SRL București și SC I. SRL Cugir. Astfel, SC I.D.C. SRL a facturat cantitatea de 13.283 pachete cafea M. către SC A. SRL București. Ulterior, având facturi ștampilate în alb de la SC A. SRL, inculpatul H. a emis o factură prin care această societate a comercializat scriptic, cantitatea de 5.952 pachete A. către SC I. SRL.

În aceleiași condiții s-a mai emis o factură prin care s-a comercializat către aceleași societăți cantitatea de 7.255 pachete cafea A.

De la SC I. SRL, inculpatul I.F., care deținea facturile și ștampila acestei societăți al cărei administrator era inculpatul P.F., a vândut fără știrea acestuia mai multe cantități de cafea A. către mai multe societăți comerciale. Ulterior, s-au întocmit facturi de stornare pentru o parte a mărfurilor vândute care au revenit astfel la SC I. SRL care la rândul ei a stornat cantitatea rămasă către SC A. SRL. Aceasta nu a putut storna marfa către SC I.D.C. SRL, pentru că aceasta din urmă nu deținuse scriptic cafea A.

Inițial, această instanță s-a desesizat prin Sentința penală nr. 39/2008, dispunând, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen., restituirea la DIICOT - Serviciul Teritorial Alba a prezentei cauze. Instanța a reținut că în dispozitivul rechizitoriului, la punctul „părți vătămate-părți civile" nu se menționează partea vătămată a infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 84/1998, care în realitate este titularul mărcii înregistrate care a fost prejudiciat prin activitatea infracțională a celor patru inculpați. S-a mai apreciat că Tribunalul nu poate complini această lipsă din dispozitivul rechizitoriului întrucât nu este vorba despre o parte a cărei introducere în cauză să poată fi dispusă din oficiu de către instanță, ci de o parte vătămată al cărei nume sau denumire nu au fost stabilite deloc de către organul de urmărire penală. La parag. 9 din Rechizitoriu se menționează că în anul 2005 titularul mărcii A. ar fi fost K.F.S. AG, dar în același timp se vorbește și de SC R. SRL pentru ca în final să nu se menționeze în dispozitivul rechizitoriului nici o parte vătămată la infracțiunea prev. de art. 83 din Legea nr. 84/1998.

S-a concluzionat că rechizitoriul nu cuprinde toate mențiunile cerute de lege și neregularitatea nu poate fi înlăturată de către instanță, astfel că, se impune restituirea cauzei la DIICOT - Serviciul Teritorial Alba.

Prin Decizia penală nr. 418/2008 a Curții de Apel Alba Iulia s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, s-a casat Sentința penală nr. 39/2008 și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba.

Instanța de recurs a admis că poate fi vorba despre o neregularitate a actului de sesizare câtă vreme nu s-a menționat pentru a fi citată nici o parte vătămată sau civilă. Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., dosarul se restituie organului de urmărire penală, dacă neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop. Instanța a restituit cauza fără să acorde vreun termen pentru înlăturarea neregularității constatate. S-a stabilit potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. că judecata se va relua de la momentul punerii în discuție a excepției neregularității actului de sesizare .

Urmare a acestei decizii, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr. 4619/107/2008.

Pentru a se respecta indicațiile din decizia de recurs și pentru a se lămuri problema existenței sau inexistenței vreunei părți vătămate sau civile față de comiterea infracțiunii prev. de art. 83 din Legea nr. 84/1998, s-au solicitat și comunicat la dosar unele înscrisuri:

- o adresă de la OSIM comunicată în faza urmăririi penale către BCCO Alba Iulia prin care se arată că în baza de date a acestei instituții s-a evidențiat existența mărcii A. nr. 42276 ce beneficiază de protecție pe teritoriul României începând cu 20 martie 2000, titularul mărcii fiind K.F.S. AG Elveția.

- o adresă emisă de R. - Agenția de proprietate industrială cu nr. 2221 din 11 aprilie 2006 prin care această instituție comunică faptul că a luat legătura cu titularul mărcii A., firma K.F.S. AG Elveția și că aceasta a comunicat că nu dorește să depună plângere împotriva firmei SC I.D.G. SRL dat fiind că firma elvețiană nu a folosit marca A. pe teritoriul României. Se mai arată că firma elvețiană a hotărât deja să cesioneze marca A. firmei SC R. SRL care va deveni noul titular, firmă cu care se va discuta orice problemă pe viitor legată de această marcă.

Așa cum rezultă din rechizitoriu numitul M.G., reprezentant al SC R. SRL, a arătat că a dobândit drepturile referitoare la marca A., doar pentru acte și fapte săvârșite ulterior dobândirii mărcii, astfel că nu are pretenții materiale.

S-a reținut că din cele de mai sus se desprind două concluzii: în primul rând, în cauză nu există vreo parte vătămată sau civilă cu privire la infracțiunea de contrafacere prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, nici o persoană juridică nu și-a exprimat dorința de a participa în proces în vreo astfel de calitate. Pentru a fi parte vătămată sau civilă în proces este necesară o manifestare de voință expresă în acest sens din partea unei persoane juridice.

Pe de altă parte, a apărut ca evident faptul că, cu privire la această infracțiune, nu s-a formulat nici un fel de plângere prealabilă, reținându-se că împrejurarea prezintă relevanță din perspectiva unei alte excepții ridicate de inculpatul I.F., prin avocat, chiar înainte ca instanța să se desesizeze și să trimită cauza la procuror.

Astfel, s-a constatat că la filele 125 - 127 se află un memoriu penal prin care se arată că potrivit art. 83 alin. (5) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în forma inițială, în vigoare până la data de 31 decembrie 2005, pentru infracțiunea prev. de alin. (1) lit. a) și b) ale aceluiași articol, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate. S-a apreciat că, întrucât lipsește plângerea prealabilă, se impune încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune, reținându-se că modificările care au înlăturat cerința plângerii prealabile au intrat în vigoare doar la data de 1 ianuarie 2006, care este ulterioară față de perioada iulie - octombrie 2005 când inculpatul I.F. a efectuat operațiunile de cumpărare, ambalare și vânzare a cafelei adusă din Olanda.

S-a reținut, de asemenea, că excepția lipsei plângerii prealabile prezintă relevanță și în ceea ce privește infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004, întrucât prin rechizitoriu s-a reținut că infracțiunea scop pentru comiterea căreia s-a constituit și a acționat grupul a fost aceea de contrafacere a mărcii A.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate atunci când aceasta este o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Cu privire la dispozițiile Legii nr. 83/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, instanța a reținut următoarele:

- în faza inițială, în cazul infracțiunii prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b), acțiunea penală se putea pune în mișcare doar la plângerea prealabilă a părții vătămate, potrivit alin. (5) al aceluiași articol;

- prin O.U.G. nr. 190 din 21 noiembrie 2005 a fost abrogat alin. (5) al art. 83 din lege, astfel că a fost eliminată cerința plângerii prealabile ca și condiție pentru exercitarea acțiunii penale. Ordonanța de Urgență a fost publicată în M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005, astfel că a intrat în vigoare doar după această dată.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune să se verifice perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională încadrată de procuror la art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998. S-a constatat că la rubrica „în drept" nu se face nici o referire concretă, astfel că se impune analiza stării de fapt.

Cu privire la inculpații I.F., H.I. și C.G., s-a reținut că activitatea acestora s-a desfășurat până la data de 20 octombrie 2005, dată la care s-a emis factura fiscală prin care a fost stornată de la SC I. SRL către SC A. SRL cantitatea de 5.702 pachete de cafea cu marca A., după această dată, procurorul nefăcând nici o referire la vreo acțiune a inculpaților care să se încadreze în textul de incriminare menționat.

Cu privire la inculpatul P.F., s-a reținut că în rechizitoriu nu se face nici o referire cu privire la perioada în care acesta a luat cantitatea de 5.702 pachete cafea din depozitul SC I. SRL Cugir, ce a fost comercializată la diverse persoane juridice. Inculpatul a declarat că a luat cafeaua în luna septembrie 2005. În perioada imediat următoare a vândut cafea fără facturi la diverse persoane care reprezentau firme. Inculpatul a susținut că li s-a spus la toți că, cafeaua nu e bună, nu e originală A. Nu a putut indica data vânzării și nici în declarațiile cumpărătorilor nu se poate stabili concret momentul la care s-au făcut acele vânzări. Martora B.V., mama lui B.N., administrator la SC N. SRL a arătat că țigările s-ar fi cumpărat în toamna lui 2005 sau iarna 2005 - 2006. B.N. a arătat că țigările s-ar fi cumpărat în ianuarie 2006, dar totuși nu își amintește foarte bine data cumpărării. Mai exact, în declarații este martorul P.S., administrator al SC L.S. SRL Sebeș care a arătat că a cumpărat cafea de la inculpatul P.F. în luna noiembrie 2005. Și martorul V.D. confirmă că vânzarea s-a făcut în 2005. S-a reținut astfel că din declarațiile inculpatului ar rezulta că vânzările de cafea către Cooperativa de Consum Bărcănești și SC L.I. s-au realizat în anul 2005, întrucât au fost anterioare vânzării către SC L.S. din 2005.

Vânzările inculpatului s-au făcut „la negru" fără facturi, astfel că nu se pot stabili datele la care s-au făcut decât pe bază de declarații. Declarațiile plasează acțiunile inculpatului de a ridica marfa și de a o vinde în cursul anului 2005, cu excepția vânzări către SC N. SRL față de care există un dubiu. Acest dubiu profită inculpatului, potrivit principiului „in dubio pro reo". Pe de altă parte, s-a reținut că se impune oricum aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 13 C. pen., fiind evident că reglementarea mai favorabilă inculpatului este aceea care impune ca și condiție de exercitare a acțiunii penale existența unei plângeri prealabile.

Față de aspectele reținute, instanța a constatat că excepția este întemeiată, în sensul că, într-adevăr, lipsește plângerea prealabilă cu privire la infracțiunea prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, în condițiile în care aceasta era o condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și exercitarea ei. în consecință, s-a apreciat că se impune încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În aceste condiții, s-a apreciat necesar să se rețină în ce-i privește pe inculpații I.F., H.I.C. și C.G., că fapta reținută în sarcina lor la punctul 2 de la rubrica „în drept" nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004 sub aspectul laturii obiective, lucru evident câtă vreme nu se poate exercita acțiunea penală cu privire la infracțiunea pentru care s-ar fi constituit grupul.

Ca atare, s-a constatat că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru o mai bună administrare a justiției și pentru o corectă soluționare a excepției invocate de apărătorul inculpatului I.F., prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2009, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la două categorii de infracțiuni, după cum urmează:

- infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații I.F., H.I.C. și C.G., prev.de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004;

- infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.I.C.;

- infracțiunile prev. de art. .297 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații I.F., H.I.C., C.G. și P.F.;

- infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.F.;

- infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.I.C.

Cu privire la infracțiunile de la punctul 2, s-a stabilit că acestea vor face obiectul unui alt dosar, înregistrat separat, în acest dosar, soluția vizând doar faptele de la punctul 1.

Disjungerea în această modalitate a fost justificată de faptul că excepția invocată putea avea efect asupra infracțiunilor de la pct. 1, iar soluția, în caz de admitere, se impune a se pronunța fără efectuarea vreunei cercetări judecătorești.

Față de considerentele prezentate mai sus, excepția invocată s-a constatat a fi întemeiată, astfel că a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe, în termen, a declarat apel DIICOT - ST Alba Iulia, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Alba în vederea judecării cauzei în fond.

În expunerea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus disjungerea cauzei conform încheierii de ședință pronunțată la 23 noiembrie 2009 cu privire la infracțiunea de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu motivarea că numai în acest context se va putea pronunța asupra excepției invocate de inculpați cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004.

S-a arătat că instanța de fond, prin dispunerea disjungerii, este în imposibilitate de a analiza obiectiv întreg materialul probator pus la dispoziție.

S-a mai criticat sentința și prin faptul că în mod greșit s-a admis excepția invocată de inculpatul I.F., privind lipsa plângerii prealabile pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a criticat sentința instanței de fond întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 93/A/2010 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat de Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinței penale nr. 13 din 25 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 4619/107/2008 și în consecință:

A desființat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului probator aflat la dosar, precum și din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelul declarat este fondat, reținându-se că la termenul din 20 iulie 2009 inculpatul I.F., prin avocatul său, a solicitat restituirea cauzei la procuror și a invocat excepția lipsei plângerii prealabile cu privire la infracțiunea de contrafacere formă continuată prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La termenele din 14 septembrie 2009, 28 septembrie 2009, 26 octombrie 2009 și 07 decembrie 2009 instanța a prorogat discutarea cererii formulate de inculpat.

În ședința publică din 18 ianuarie 2010 instanța a pus în discuția părților cererea de disjungere a cauzei cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea 508/2004, cerere asupra căreia s-a pronunțat, iar pentru celelalte infracțiuni de la pct. 2 a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 15 februarie 2010.

Din verificarea legalității soluționării acestei cereri, curtea de apel a constatat că este legală, apelul DIICOT sub acest aspect fiind nefondat.

Pe de altă parte, s-a reținut că la această dată, Tribunalul a pus în discuție excepția lipsei plângerii prealabile cu privire la infracțiunea de contrafacere în formă continuată prev. de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fără ca excepția să fie discutată în contradictoriu cu reprezentantul parchetului, prin aceasta încălcându-se principiile de bază ce vizează desfășurarea procesului penal, pronunțând în acest sens o hotărâre lovită de nulitate.

Raportat la cele de mai sus, apelul DIICOT a fost apreciat ca fondat pentru motivul arătat, astfel că în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul și, pe cale de consecință, a fost desființată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca dezbaterile să fie reluate de la încheierea din 18 ianuarie 2010.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații I.F., H.R.C. și D.G., primii doi fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Recurentul inculpat C.G., prin motivele scrise de recurs, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Cu prilejul dezbaterii recursurilor, prin concluziile formulate oral în fața instanței de judecată, apărătorul desemnat din oficiu pentru cei trei recurenți inculpați a invocat același caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, solicitând, de asemenea, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței Tribunalului Alba.

Concluziile reprezentantului Parchetului, ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma cazului de casare invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Criticile formulate în recurs, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., vizând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, nu sunt întemeiate, soluția dispusă în cauză de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în sensul desființării Sentinței penale nr. 13 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Alba și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță fiind temeinică și legală.

Se constată că la filele 128 - 131 ale dosarului Tribunalului Alba se regăsește cererea formulată de inculpatul I.F., prin apărător, de restituire a cauzei la procuror, argumentându-se, printre altele, că pentru perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 84/1998 - 27 aprilie 1998 și până la data publicării în M.O. a O.U.G. nr. 190/2005 - 28 decembrie 2005, pentru infracțiunile prevăzute de art. 83 din Legea nr. 84/1998, acțiunea penală putea fi pusă în mișcare doar la plângerea prealabilă a părții vătămate și că persoana vătămată K.F.S. AG din Elveția nu a formulat în cauză plângere penală, astfel că pentru infracțiunile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004, DIICOT trebuia să dispună încetarea urmăririi penale în baza art. 11 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2010, Tribunalul Alba a acordat cuvântul asupra excepției lipsei plângerii prealabile, prilej cu care reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea excepției invocate fără a formula însă concluzii pe fondul cauzei.

Totodată, se constată că prin Sentința penală nr. 13 din 25 ianuarie 2010, Tribunalul Alba s-a pronunțat în sensul achitării inculpaților I.F., H.I.C. și C.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea nr. 508/2004, fără ca procurorul să aibă cuvântul cu privire la acest aspect, instanța pronunțând astfel o hotărâre lovită de nulitate.

Pe de altă parte, se reține că la același termen de judecată, în ședință publică, Tribunalul Alba, constatând că poziția apărătorilor inculpaților a fost deja exprimată la termenul din 23 noiembrie 2009, a pus în discuția părților cererea de disjungere a cauzei cu privire la cele două categorii de infracțiuni, după cum urmează:

- infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații I.F., H.I.C. și C.G., prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 12 lit. e) din Legea 508/2004;

- infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.I.C.;

- infracțiunile prev. de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații I.F., H.I.C., C.G. și P.F.;

- infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.F.;

- infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.I.C.

Se reține în acest sens că instanța a acordat cuvântul reprezentantului Parchetului, care a formulat concluzii de respingere a cererii de disjungere formulată în cauză.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că soluția adoptată de Tribunalul Alba, de disjungere a cauzei cu privire la o parte dintre infracțiunile menționate în rechizitoriu este temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel, de casare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare este la adăpostul oricărei critici, împrejurare ce atrage adoptarea unei soluții de respingere a recursurilor declarate de inculpați, întemeiată pe dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.F., H.I.C. și C.G. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.