ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 44797/3/2008 (16/2010), pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C., M.C. și B.C. împotriva sentinței penale nr. 1024/F din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 44797/3/2008, s-a luat în discuție, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 , cât și ale art. 160 b C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestora. În termen legal, inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. au declarat recurs împotriva încheierii menționate. Inculpatul I.M., personal și prin apărător a solicitat admiterea recursului, susținând că trebuie să primeze prezumția de nevinovăție, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este judecat. A mai susținut că nu știe pentru ce a fost condamnat, că nu există probe împotriva sa, fiind arestat de 1 an si 4 luni. Inculpatul Z.I., personal și prin apărător a susținut că trebuie avută în vedere, în primul rând, prezumția de nevinovăție, fiind infractor primar și a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Inculpatul G.D., personal și prin apărător, a solicitat admiterea recursului și judecarea sa în libertate, susținând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind fără antecedente penale și are un copil minor în îngrijire aflat în prezent la mama sa, care este foarte bolnavă. Inculpatul R.C., personal și prin apărător, a solicitat judecarea în libertate, arătând că a susținut constant că nu este autorul infracțiunilor pentru care este judecat, fiind arestat de 1 an și 6 luni. A mai arătat că are 3 copii minori în îngrijire, iar soția sa nu lucrează. Inculpatul M.C., personal și prin apărător, a solicitat admiterea recursului, arătând că este arestat de 1 an și 2 luni, fără a exista probe împotriva sa.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. „d” a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 7 ianuarie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpaților și chiar dacă hotărârea de condamnare a acestora pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate acestora, în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO. Astfel, se constată că instanța de fond a condamnat pe inculpați, după cum urmează: I.M.: - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

la pedeapsa de 15 ani închisoare, - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare, - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul, urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare. Z.I. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare, - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. G.D. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare, - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. R.C. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare, - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 10 ani închisoare. - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. M.C. - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen.

la pedeapsa de 7 ani închisoare. Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de circumstanțele personale ale inculpaților, precum și de modalitatea de săvârșire. Totodată, s-a ținut seama de circumstanțele reale în care faptele au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. a dispus menținerea stării de arest a acestora. În mod corect instanța a apreciat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Ca atare, încheierea pronunțată la 7 ianuarie 2010, este legală. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen. inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. împotriva încheierii din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 44797/3/2008 (16/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.