ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2010

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 7 ianuarie

2010 pronunțată în dosarul nr. 44797/3/2008

(16/2010),

pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C.,

M.C. și B.C. împotriva sentinței penale nr. 1024/F din 13 noiembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, în dosarul nr. 44797/3/2008,

s-a luat în discuție, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpaților I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C.

Constatând că în cauză

subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite

atât cerințele art. 300

2

, cât și ale art. 160

b

C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.

În termen legal, inculpații I.M.,

Z.I., G.D., R.C. și M.C. au declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Inculpatul I.M., personal și

prin apărător a solicitat admiterea recursului, susținând că trebuie să primeze

prezumția de nevinovăție, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care este judecat. A mai susținut că nu știe pentru ce a

fost condamnat, că nu există probe împotriva sa, fiind arestat de 1 an si 4

luni.

Inculpatul Z.I., personal și

prin apărător a susținut că trebuie avută în vedere, în primul rând, prezumția

de nevinovăție, fiind infractor primar și a lăsat la aprecierea instanței

soluționarea recursului.

Inculpatul G.D., personal și

prin apărător, a solicitat admiterea recursului și judecarea sa în libertate,

susținând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind fără antecedente

penale și are un copil minor în îngrijire aflat în prezent la mama sa, care

este foarte bolnavă.

Inculpatul R.C., personal și

prin apărător, a solicitat judecarea în libertate, arătând că a susținut

constant că nu este autorul infracțiunilor pentru care este judecat, fiind

arestat de 1 an și 6 luni. A mai arătat că are 3 copii minori în îngrijire, iar

soția sa nu lucrează.

Inculpatul M.C., personal și

prin apărător, a solicitat admiterea recursului, arătând că este arestat de 1

an și 2 luni, fără a exista probe împotriva sa.

Recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile

preventive, lit. „d” a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de

art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Cu referire la motivele de

recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 7 ianuarie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat

inițial arestarea preventivă a inculpaților și chiar dacă hotărârea de

condamnare a acestora pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția

I

penală, nu are caracter definitiv,

ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate acestora,

în condițiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.

Astfel, se constată că instanța

de fond a condamnat pe inculpați, după cum urmează:

I.M.:

-

pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa

de 15 ani închisoare,

-

pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

la pedeapsa de 10 ani închisoare,

- pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap.

la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul, urmând

să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

Z.I.

- pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de

10 ani închisoare,

- pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003,

la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele

aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare.

G.D.

- pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de

10 ani închisoare,

- pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003,

la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele

aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare.

R.C.

- pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. la pedeapsa de

10 ani închisoare,

- pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003,

la pedeapsa de 10 ani închisoare.

- pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare

În

baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele

aplicate, inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare.

M.C.

- pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Față de cele

arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a

acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru

ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în

raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de circumstanțele

personale ale inculpaților, precum și de modalitatea de săvârșire.

Totodată, s-a

ținut seama de circumstanțele reale în care faptele au fost produse, de

recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

Nu în ultimul rând s-a avut în

vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, precum și limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, astfel că, instanța, constatând legală și temeinică măsura

arestării preventive luată față de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. a

dispus menținerea stării de arest a acestora.

În mod corect instanța a

apreciat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca

prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte

o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment

procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul

că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre în cauză.

Ca atare,

încheierea pronunțată la 7 ianuarie 2010, este legală.

Pentru

considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C.

și M.C. nefiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., vor fi respinse.

În baza art. 192

C. proc. pen. inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.M., Z.I., G.D., R.C. și M.C. împotriva încheierii din

7 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 44797/3/2008 (16/2010).

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26

ianuarie 2010.