ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1003/2009

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. l539/ F din data de

23 decembrie 2008,

pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, alături de alți inculpați, inculpații

G.I.F. și P.

A. au fost condamnați la

pedepse de 4 ani, respectiv, 6 ani

închisoare

pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.

Prin aceeași sentință a fost menținută starea

de arest a inculpaților.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpații, cauza fiind înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, pentru soluționarea

apelurilor.

Prin încheierea din data de 19 februarie 2009,

instanța de apel a menținut starea de arest a inculpaților constatând, în

sinteză, că

temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării subzistă, fiind astfel

îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 300

2

raportat la art. l60

b

alin. (3) C.

proc. pen.

De asemenea, instanța de apel a reținut că

cei 2 inculpați, recurenții din prezenta cauză, nu se află la prima încălcare a

Iegii

penale, fiind cunoscuți cu

antecedente penale.

Împotriva încheierii,

inculpații G.I.F. și

P.A. au declarat prezentele recursuri, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursurile

inculpaților sunt nefondate.

Potrivit art. 300

2

cu referire la art.

l60

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic

legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic

menținerea stării

de arest deoarece, pe de

o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care

au determinat

arestarea nu a dispărut (art. 143 și 148 C. proc. pen.) și acestea impun în

continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o

hotărâre condamnatorie la

pedeapsa

închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a

apelării

de către inculpați, este de natură să justifice continuarea privării de

libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum

acesta a fost interpretat

de C.E.D.O. în

cauza W. contra

Germaniei.

Circumstanțele personale ale inculpaților,

inclusiv, pretinsa recunoaștere a faptelor de către inculpați, motiv invocat de

apărător și inculpați pentru revocarea arestării, au fost avute în vedere de

prima instanță la individualizarea pedepselor aplicate.

Față de cele reținute, Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații G.I.F. și P.A. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 19371/3/2008.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie

2009.