ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2283/2010

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Sentința penală nr. 28 din 25 martie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea petentului A.E. împotriva Rezoluției nr. 32/P/2010 din

29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care

se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimații B.C., N.D.P. și

G.C.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția din 29 ianuarie

2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă în Dosarul nr.

32/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.C.,

N.D.P. și G.C., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., constatându-se că în calitatea lor de magistrați - care au participat la

soluționarea în recurs a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr.

632/R/2009 al Tribunalului Hunedoara, și-au îndeplinit corespunzător

atribuțiile de serviciu, soluția pronunțată în recurs și măsurile dispuse în

cursul procedurii judiciare, cu referire la cererea de probatorii formulată de

petent, găsindu-și fundament în dispozițiile legale menționate de judecători ca

fiind incidente cauzei.

Soluția de neurmărire

penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

constatându-se că nu existau elemente în raport de care să se concluzioneze că

magistrații ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală.

Rezoluția din 29

ianuarie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin

Rezoluția din 18 februarie 2010 emisă în lucrarea nr. 141/11/2/2009, a

confirmat soluția adoptată în cauză.

Nemulțumită de

soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, persoana vătămată A.E. a

formulat plângere la instanța Curții de Apel Alba Iulia, solicitând

desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor în cauză,

susținându-se că decizia din recurs pronunțată de magistrații Tribunalului

Hunedoara era profund nelegală și în favoarea persoanelor în contradictoriu cu

care se formulase cererea de revizuire a Deciziei penale nr. 352/R/2009.

Pe baza actelor și

lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de

neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină

pretinsul abuz de putere din partea magistraților implicați în soluționarea

recursului formulat împotriva Sentinței penale nr. 125/2009 a Judecătoriei

Brad.

S-a reținut de către

instanță că soluția pronunțată în recurs de instanța Tribunalului Hunedoara

avea la bază propria convingere a magistraților formată pe baza actelor

dosarului și pe interpretarea legii, neexistând nicio dovadă din care să

rezulte pretinsul comportament abuziv sau părtinitor al intimaților în

soluționarea într-un anume fel a cauzei, revizuirea formulată împotriva unei

hotărâri care nu dispune asupra fondului cauzei - în speță era vorba de o

decizie pronunțată în procedura plângerii prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen., fiind inadmisibilă, conform interpretării date în materie prin

Decizia nr. XVII/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul A.E. fără a formula

critici concrete.

Prin cererea de

recurs formulată, s-a susținut că decizia din recurs în interesul legii

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție era

nelegală prin raportare la dispozițiile art. 414 alin. (3) C. proc. pen., dar

și inaplicabilă în cauză, cererea sa de revizuire fiind perfect admisibilă față

de dispozițiile C. proc. pen.

Recursul nu este

fondat.

Prin plângerea penală

formulată împotriva intimaților în cauză, petentul a solicitat cercetarea

modului în care a fost soluționată cauza penală privind cererea de revizuire

formulată împotriva Deciziei nr. 352/R/2009 a Tribunalului Hunedoara,

susținându-se că judecătorii instanței de recurs ar fi pronunțat o soluție

profundă nelegală și părtinitoare față de persoanele vizate de soluția de

neurmărire penală confirmată prin decizia a cărei revizuire o ceruse în cauză.

Acuzele aduse

intimaților nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de

fapt din care să rezulte interesul particular al magistraților instanței de

recurs în soluționarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată

în caz, conținând opinia petentului cu privire la interpretarea normelor legale

cu aplicabilitate în procesul penal.

Însă, așa cum bine a

subliniat și prima instanță, magistrații nu pot fi urmăriți penal pentru

opiniile exprimate în activitatea lor de judecată, având în vedere principiul

independenței justiției.

Pe de altă parte,

hotărârile judecătorești pot fi cenzurate pentru cauze de nelegalitate și

netemeinicie numai prin intermediul căilor legale de atac, fiind de neadmis, ca

sub pretextul formulării unor plângeri penale, să ajungă la reexaminarea în

fapt a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.

Răspunderea penală a

magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea de abuz în

serviciu, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor,

urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, judecătorii

instanței de recurs au indicat în cuprinsul deciziei pronunțate motivele care

au condus la adoptarea soluției, expunând într-o manieră clară și precisă

argumentele în raport de care s-a considerat că Decizia penală nr. 352/R/2009 a

Tribunalului Hunedoara nu era susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

Prin urmare, în lipsa

oricăror date că confirme obiectiv pretinsul comportament părtinitor și abuziv

al intimaților judecători în soluționarea Dosarului 632/R/2009 al Tribunalului

Hunedoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de

neurmărire penală adoptată prin Rezoluția nr. 32/P/2010 din 29 ianuarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este legală și temeinică,

neimpunându-se desființarea ei.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va dispune

obligarea recurentului petent A.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar A.E. împotriva Sentinței

penale nr. 28 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 iunie 2010.