ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2283/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin Sentința penală nr. 28 din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului A.E. împotriva Rezoluției nr. 32/P/2010 din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimații B.C., N.D.P. și G.C. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă în Dosarul nr. 32/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.C., N.D.P.

și G.C., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constatându-se că în calitatea lor de magistrați - care au participat la soluționarea în recurs a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 632/R/2009 al Tribunalului Hunedoara, și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, soluția pronunțată în recurs și măsurile dispuse în cursul procedurii judiciare, cu referire la cererea de probatorii formulată de petent, găsindu-și fundament în dispozițiile legale menționate de judecători ca fiind incidente cauzei. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că nu existau elemente în raport de care să se concluzioneze că magistrații ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală.

Rezoluția din 29 ianuarie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Rezoluția din 18 februarie 2010 emisă în lucrarea nr. 141/11/2/2009, a confirmat soluția adoptată în cauză. Nemulțumită de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, persoana vătămată A.E. a formulat plângere la instanța Curții de Apel Alba Iulia, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor în cauză, susținându-se că decizia din recurs pronunțată de magistrații Tribunalului Hunedoara era profund nelegală și în favoarea persoanelor în contradictoriu cu care se formulase cererea de revizuire a Deciziei penale nr. 352/R/2009.

Pe baza actelor și lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină pretinsul abuz de putere din partea magistraților implicați în soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței penale nr. 125/2009 a Judecătoriei Brad. S-a reținut de către instanță că soluția pronunțată în recurs de instanța Tribunalului Hunedoara avea la bază propria convingere a magistraților formată pe baza actelor dosarului și pe interpretarea legii, neexistând nicio dovadă din care să rezulte pretinsul comportament abuziv sau părtinitor al intimaților în soluționarea într-un anume fel a cauzei, revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care nu dispune asupra fondului cauzei - în speță era vorba de o decizie pronunțată în procedura plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc.

pen., fiind inadmisibilă, conform interpretării date în materie prin Decizia nr. XVII/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul A.E. fără a formula critici concrete. Prin cererea de recurs formulată, s-a susținut că decizia din recurs în interesul legii pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție era nelegală prin raportare la dispozițiile art. 414 alin. (3) C. proc. pen., dar și inaplicabilă în cauză, cererea sa de revizuire fiind perfect admisibilă față de dispozițiile C. proc. pen. Recursul nu este fondat.

Prin plângerea penală formulată împotriva intimaților în cauză, petentul a solicitat cercetarea modului în care a fost soluționată cauza penală privind cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 352/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, susținându-se că judecătorii instanței de recurs ar fi pronunțat o soluție profundă nelegală și părtinitoare față de persoanele vizate de soluția de neurmărire penală confirmată prin decizia a cărei revizuire o ceruse în cauză. Acuzele aduse intimaților nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al magistraților instanței de recurs în soluționarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conținând opinia petentului cu privire la interpretarea normelor legale cu aplicabilitate în procesul penal.

Însă, așa cum bine a subliniat și prima instanță, magistrații nu pot fi urmăriți penal pentru opiniile exprimate în activitatea lor de judecată, având în vedere principiul independenței justiției. Pe de altă parte, hotărârile judecătorești pot fi cenzurate pentru cauze de nelegalitate și netemeinicie numai prin intermediul căilor legale de atac, fiind de neadmis, ca sub pretextul formulării unor plângeri penale, să ajungă la reexaminarea în fapt a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, judecătorii instanței de recurs au indicat în cuprinsul deciziei pronunțate motivele care au condus la adoptarea soluției, expunând într-o manieră clară și precisă argumentele în raport de care s-a considerat că Decizia penală nr. 352/R/2009 a Tribunalului Hunedoara nu era susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii. Prin urmare, în lipsa oricăror date că confirme obiectiv pretinsul comportament părtinitor și abuziv al intimaților judecători în soluționarea Dosarului 632/R/2009 al Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de neurmărire penală adoptată prin Rezoluția nr. 32/P/2010 din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este legală și temeinică, neimpunându-se desființarea ei.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului petent A.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar A.E. împotriva Sentinței penale nr. 28 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2010.