ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2010

Asupra recursurilor

penale de față constată:

Prin Sentința penală nr. 122 din 13 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. 606/57/2009, a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții M.O. și M.C.

împotriva rezoluției nr. 220/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din 30 aprilie 2009, emisă

în lucrarea nr. 393/II/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi

penale față de intimații T.V. și E.B.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 7 aprilie 2009

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă în Dosarul nr.

220/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.V. și

E.B., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., pe

motiv că, în calitatea lor de lucrători de poliție și-au îndeplinit

corespunzător atribuțiile de serviciu în cadrul anchetei penale desfășurate în

legătură cu incidentul petrecut la data de 11 decembrie 2004, între A.V.C. și

fiul persoanelor vătămate, M.A.I.

Soluția de neurmărire

penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

constatându-se că nu existau elemente în raport de care să se concluzioneze că

lucrătorii de poliție ar fi încercat influențarea anchetei sau a persoanelor

audiate în cauză.

Rezoluția din 7

aprilie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care a confirmat

soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 30 aprilie 2009, în lucrarea nr.

393/II/2/2009.

Nemulțumite de

soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, la data de 20 mai 2009,

persoanele vătămate au formulat plângere la instanța Curții de Apel Alba Iulia,

solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea

cercetărilor față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 248 și art. 264 C. pen.

În motivarea

plângerii s-a invocat, atât reaua-credință, cât și omisiunea culpabilă a

lucrătorilor de poliție în efectuarea actelor de cercetare penală în cauza ce

formase obiectul Dosarului nr. 1014/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu

fiind susținută cu argumente vizând măsurile procesuale și actele de urmărire

efectuate în cursul anchetei penale, acte și măsuri ce ar fi avut de consecință

denaturarea situației de fapt și a vinovățiilor celor implicați în incidentul

petrecut la 11 decembrie 2004.

Pe baza actelor și

lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de

neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină

săvârșirea de către intimați a infracțiunii de abuz în serviciu ori a oricărei

alte fapte prevăzute de legea penală.

S-a reținut de către

instanță că în cadrul anchetei penale fuseseră strânse și analizate probele

utile soluționării cauzei, intimații acționând în limitele legii și într-un mod

diligent și adecvat intereselor anchetei, având în vedere că activitățile

desfășurate au condus la identificarea și pedepsirea celor responsabili.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs petenții M.O. și M.C., reiterând

susținerile formulate în fața primei instanțe referitoare la abuzurile și

deficiențele din activitatea de cercetare penală realizată de intimați cu

ocazia stabilirii faptelor petrecute în incidentul în care au fost implicați.

De asemenea, s-a

arătat că menținând soluția de neurmărire penală dispusă în cauză de către procuror,

prima instanță nu a analizat elementele de conduită necorespunzătoare invocate

în plângerea penală privind pe intimați.

S-a susținut în

esență că prin modul defectuos în care au fost conduse și efectuate actele de

cercetare penală de către intimați, drepturile petenților au fost grav

prejudiciate, prin imposibilitatea de a demonstra nevinovăția fiului lor și de

a se obține în justiție condamnarea adevăraților agresori.

Examinând cauza în

raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Procedurile penale

privind violențele exercitate în cadrul incidentului petrecut la data de 11

decembrie 2004, pe raza orașului Petroșani, au fost inițiate de către intimați,

lucrători de poliție în cadrul I.P.J. Hunedoara - Poliția Municipiului

Petroșani.

După efectuarea

primelor cercetări, constând în audierea persoanelor implicate în conflict și a

celor care puteau furniza informații în legătură cu modul în care se

petrecuseră faptele, Poliția Municipiului Petroșani a consemnat rezultatul

verificărilor preliminare în referatul întocmit la 12 ianuarie 2005, cu

propunerea de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Soluția propusă avea

în vedere posibila încadrare juridică a violențelor exercitate în cadrul

conflictului în tentativă la infracțiunea de omor, agresor prezumat fiind fiul

petenților și victimă A.V.C.

Ulterior, cauza a

fost preluată în instrumentare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara,

iar după efectuarea urmăririi penale de către procuror, a fost emis

rechizitoriul din 14 aprilie 2005, prin care au fost trimiși în judecată M.A.I.

și A.V.C.

Prin Sentința penală

nr. 22 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Hunedoara, M.A.I. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor comisă asupra victimei

A.V.C.; la rândul său, A.V.C. a fost găsit vinovat și condamnat pentru 3

infracțiuni de lovire sau alte violențe comise asupra petenților și a fiului

lor.

Hotărârea de

condamnare pronunțată în cauză a rămas definitivă prin Decizia nr. 4978 din 24

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin plângerea penală

formulată împotriva intimaților, petenții au solicitat cercetarea modului în

care a decurs ancheta penală privind incidentul în care au fost implicați,

susținând că intimații ar fi săvârșit o serie de abuzuri și ilegalități în

instrumentarea cauzei, cu consecințe vătămătoare în planul stabilirii situației

de fapt și identificarea celor vinovați.

Exercitarea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimați a fost invocată

în raport de întârzierea cu care ar fi intervenit la locul incidentului, de

consemnarea unei alte ore decât cea la care avusese loc conflictul în

realitate, neluarea măsurilor necesare pentru constatarea stării fizice a

persoanelor implicate în agresiune, arbitrariul cu care au fost selectate

persoanele audiate în calitate de martori, nerespectarea dispozițiilor legale

prevăzute pentru audierea martorilor ori redarea trunchiată și părtinitoare a

declarațiilor, neinformarea asupra calității părților în anchetă și a

drepturilor lor procesuale, influențarea unor declarații, neridicarea și

neconservarea obiectului corp delict folosit la săvârșirea agresiunii,

efectuarea greșită și nelegitimă a unor conexări de plângeri și cauze și, în

general, caracterul incomplet și superficial al anchetei.

Acuzele aduse

intimaților nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de

fapt din care să rezulte interesul particular al intimaților în instrumentarea

într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz conținând practic

viziunea petenților asupra modului în care ar fi trebuit efectuată cercetarea

penală și stabilite prioritățile în activitatea desfășurată.

Activitatea de

cercetare penală, incluzând și actele premergătoare, este prevăzută în

competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, fiind în atributul

acestora identificarea și planificarea activităților menite să conducă la

stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de

comiterea lor.

Întreaga activitate

desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului,

în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216

și urm. C. proc. pen., fie la cererea persoanei interesate, prin intermediul

plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen.

În cazurile în care

are loc sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de

acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor

legale de atac.

Revenind la speță, se

constată că activitatea intimaților s-a desfășurat doar în faza actelor

premergătoare și că, ulterior acestui moment, procurorul de caz a fost cel care

a efectuat urmărirea penală.

Procurorul de caz a

apreciat astfel asupra suficienței probatoriului administrat în cursul

urmăririi penale, dispunând trimiterea în judecată a persoanelor considerate

responsabile de producerea incidentului petrecut la data de 11 decembrie 2004.

În cursul

procedurilor judiciare subsecvente sesizării instanței a fost analizată

temeinicia acuzațiilor formulate de parchet și apărările părților din proces.

Prin hotărâre

judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost stabilită vinovăția

persoanelor trimise în judecată, fără a se constata existența vreunor

deficiențe în activitatea de urmărire penală.

În acest context,

Înalta Curte constată că nu există indicii care să susțină pretinsul

comportament abuziv, neglijent ori părtinitor al intimaților în efectuarea

anchetei penale, urmărirea penală și, ulterior, cercetarea judecătorească

confirmând întrutotul rezultatul verificărilor preliminare.

Toate aceste elemente

au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea

pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la

nivelul Ministerului Public față de intimații T.V. și E.B.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză

și va dispune obligarea recurenților petenți M.O. și M.C. la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.O. și M.C. împotriva

Sentinței penale nr. 122 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală.

Obligă recurenții petiționari

la plata sumelor de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2010.