ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2010

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 122 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. 606/57/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenții M.O. și M.C. împotriva rezoluției nr. 220/P/2008 din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din 30 aprilie 2009, emisă în lucrarea nr. 393/II/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimații T.V. și E.B. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 7 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă în Dosarul nr. 220/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.V.

și E.B., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., pe motiv că, în calitatea lor de lucrători de poliție și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu în cadrul anchetei penale desfășurate în legătură cu incidentul petrecut la data de 11 decembrie 2004, între A.V.C. și fiul persoanelor vătămate, M.A.I. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatându-se că nu existau elemente în raport de care să se concluzioneze că lucrătorii de poliție ar fi încercat influențarea anchetei sau a persoanelor audiate în cauză. Rezoluția din 7 aprilie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 30 aprilie 2009, în lucrarea nr. 393/II/2/2009.

Nemulțumite de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, la data de 20 mai 2009, persoanele vătămate au formulat plângere la instanța Curții de Apel Alba Iulia, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 264 C. pen.

În motivarea plângerii s-a invocat, atât reaua-credință, cât și omisiunea culpabilă a lucrătorilor de poliție în efectuarea actelor de cercetare penală în cauza ce formase obiectul Dosarului nr. 1014/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu fiind susținută cu argumente vizând măsurile procesuale și actele de urmărire efectuate în cursul anchetei penale, acte și măsuri ce ar fi avut de consecință denaturarea situației de fapt și a vinovățiilor celor implicați în incidentul petrecut la 11 decembrie 2004. Pe baza actelor și lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea de către intimați a infracțiunii de abuz în serviciu ori a oricărei alte fapte prevăzute de legea penală.

S-a reținut de către instanță că în cadrul anchetei penale fuseseră strânse și analizate probele utile soluționării cauzei, intimații acționând în limitele legii și într-un mod diligent și adecvat intereselor anchetei, având în vedere că activitățile desfășurate au condus la identificarea și pedepsirea celor responsabili. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petenții M.O. și M.C., reiterând susținerile formulate în fața primei instanțe referitoare la abuzurile și deficiențele din activitatea de cercetare penală realizată de intimați cu ocazia stabilirii faptelor petrecute în incidentul în care au fost implicați. De asemenea, s-a arătat că menținând soluția de neurmărire penală dispusă în cauză de către procuror, prima instanță nu a analizat elementele de conduită necorespunzătoare invocate în plângerea penală privind pe intimați.

S-a susținut în esență că prin modul defectuos în care au fost conduse și efectuate actele de cercetare penală de către intimați, drepturile petenților au fost grav prejudiciate, prin imposibilitatea de a demonstra nevinovăția fiului lor și de a se obține în justiție condamnarea adevăraților agresori. Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Procedurile penale privind violențele exercitate în cadrul incidentului petrecut la data de 11 decembrie 2004, pe raza orașului Petroșani, au fost inițiate de către intimați, lucrători de poliție în cadrul I.P.J.

Hunedoara - Poliția Municipiului Petroșani. După efectuarea primelor cercetări, constând în audierea persoanelor implicate în conflict și a celor care puteau furniza informații în legătură cu modul în care se petrecuseră faptele, Poliția Municipiului Petroșani a consemnat rezultatul verificărilor preliminare în referatul întocmit la 12 ianuarie 2005, cu propunerea de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Soluția propusă avea în vedere posibila încadrare juridică a violențelor exercitate în cadrul conflictului în tentativă la infracțiunea de omor, agresor prezumat fiind fiul petenților și victimă A.V.C. Ulterior, cauza a fost preluată în instrumentare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar după efectuarea urmăririi penale de către procuror, a fost emis rechizitoriul din 14 aprilie 2005, prin care au fost trimiși în judecată M.A.I.

și A.V.C. Prin Sentința penală nr. 22 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Hunedoara, M.A.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor comisă asupra victimei A.V.C.; la rândul său, A.V.C. a fost găsit vinovat și condamnat pentru 3 infracțiuni de lovire sau alte violențe comise asupra petenților și a fiului lor. Hotărârea de condamnare pronunțată în cauză a rămas definitivă prin Decizia nr. 4978 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin plângerea penală formulată împotriva intimaților, petenții au solicitat cercetarea modului în care a decurs ancheta penală privind incidentul în care au fost implicați, susținând că intimații ar fi săvârșit o serie de abuzuri și ilegalități în instrumentarea cauzei, cu consecințe vătămătoare în planul stabilirii situației de fapt și identificarea celor vinovați.

Exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimați a fost invocată în raport de întârzierea cu care ar fi intervenit la locul incidentului, de consemnarea unei alte ore decât cea la care avusese loc conflictul în realitate, neluarea măsurilor necesare pentru constatarea stării fizice a persoanelor implicate în agresiune, arbitrariul cu care au fost selectate persoanele audiate în calitate de martori, nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru audierea martorilor ori redarea trunchiată și părtinitoare a declarațiilor, neinformarea asupra calității părților în anchetă și a drepturilor lor procesuale, influențarea unor declarații, neridicarea și neconservarea obiectului corp delict folosit la săvârșirea agresiunii, efectuarea greșită și nelegitimă a unor conexări de plângeri și cauze și, în general, caracterul incomplet și superficial al anchetei.

Acuzele aduse intimaților nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al intimaților în instrumentarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz conținând practic viziunea petenților asupra modului în care ar fi trebuit efectuată cercetarea penală și stabilite prioritățile în activitatea desfășurată. Activitatea de cercetare penală, incluzând și actele premergătoare, este prevăzută în competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, fiind în atributul acestora identificarea și planificarea activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de comiterea lor.

Întreaga activitate desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului, în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216 și urm. C. proc. pen., fie la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen. În cazurile în care are loc sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac. Revenind la speță, se constată că activitatea intimaților s-a desfășurat doar în faza actelor premergătoare și că, ulterior acestui moment, procurorul de caz a fost cel care a efectuat urmărirea penală.

Procurorul de caz a apreciat astfel asupra suficienței probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, dispunând trimiterea în judecată a persoanelor considerate responsabile de producerea incidentului petrecut la data de 11 decembrie 2004. În cursul procedurilor judiciare subsecvente sesizării instanței a fost analizată temeinicia acuzațiilor formulate de parchet și apărările părților din proces. Prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost stabilită vinovăția persoanelor trimise în judecată, fără a se constata existența vreunor deficiențe în activitatea de urmărire penală. În acest context, Înalta Curte constată că nu există indicii care să susțină pretinsul comportament abuziv, neglijent ori părtinitor al intimaților în efectuarea anchetei penale, urmărirea penală și, ulterior, cercetarea judecătorească confirmând întrutotul rezultatul verificărilor preliminare.

Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public față de intimații T.V. și E.B. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză și va dispune obligarea recurenților petenți M.O. și M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.O. și M.C. împotriva Sentinței penale nr. 122 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.