ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 912/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 912/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 128 din 16 octombrie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.V.R. împotriva rezoluției 236/P/2012 din 21

iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin

rezoluția 557/II/2/2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost obligat

petentul la plata către stat a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 31 iulie 2012 sub nr.

774/57/2012, petiționarul A.V.R. a solicitat desființarea rezoluției 236/P/2012

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, confirmată prin rezoluția

557/II/2/2012 a procurorului general al acestei unități de parchet.

În motivarea

plângerii, petiționarul a arătat că primul procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Hunedoara a dispus o rezoluție sau o ordonanță, care au ca scop

neconstatarea la timp și în mod necompetent a faptelor de infracțiune prevăzută

și pedepsită de art. 290 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 208 C. pen., astfel

ca învinuiții să nu fie pedepsiți și acesta, ca persoană fizică și juridică, să

fie trasă la răspundere pentru o infracțiune de fals în înscrisuri, care nu a

fost dovedită.

În motivarea

plângerii petiționarul a mai arătat că, din dispoziția primului procuror i

"s-a fabricat" Dosarul nr. 1582/P/2007, cu scopul dovedit prin probe

de neînfăptuire a justiției în Dosarele penale nr. 1583/P/2007, 2009/P/2007 și

Dosarul civil nr. 1899/243/2007. Procedura este o infracțiune de "abuz în

serviciu" a unei persoane a Autorităților Publice, întrucât fără

dispozițiile sale nici organul de cercetare penală și nici procurorul de caz nu

puteau promova "plângerea calomnioasă" în Dosar nr. 1582/P/2007.

Plângerea nu putea fi

admisă dacă nu era o plângere "plăsmuită", deoarece nu se poate face

dovada unui "act oficial" (Contractul nr. 132/A din 01 decembrie 2005

fiind un contract de ofertă, iar Procesul-Verbal de custodie fiind un act

contabil de casă).

S-a mai reținut că

reclamantul nu face dovada consecințelor juridice ale acestui "act

falsificat".

A mai susținut

petiționarul că pentru a fi promovată această plângere. Primul Procuror

"dispune o excrocherie" prin care înscrie plângerea depusă în data de

19 iulie 2007 în Dosarul nr. 1582/P/2007, înaintea înregistrării plângerii

depusă de el, adică în data de 17 iulie 2007 în Dosarul nr. 1583/P/2007. A mai

arătat petiționarul că astfel, se dispune o conexare "împotriva art. 34

lit. d)" C. proc. pen. și numai în termen de 10 zile, procurorul de caz

emite rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva acestuia, pentru

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen., deși nu exista

niciun motiv "de urgență".

S-a mai învederat în

conținutul plângerii faptul că necesitatea acestei rezoluții, este dovedită de

însuși Primul Procuror, care îi comunică numitului S.I. sub semnătura sa,

infracțiunea care a fost "probă hotărâtoare" în admiterea recursului

în Dosarul civil nr. 1899/243/2007.

Deci, această probă a

întrerupt executarea silită, dispusă de instanța de judecată prin Ordonanță

Președințială de "restituire a patrimoniului subsemnatului ca persoană

fizică și juridică".

A mai arătat

petiționarul că în situația în care Primul Procuror s-a implicat în "mod

competent", așa cum apreciază procurorul general al Curții de Apel Alba

Iulia, în procesul civil menționat, atunci se poate dovedi scopul exercitării

funcției cu rea-credință și în "stoparea" propunerii de cercetare a

organului de cercetare penală în Dosarul nr. 1583/P din 30 iulie 2007,

respectiv cercetarea în Dosarul nr. 2009/P/2007.

Petiționarul a mai

susținut că faptele de natură penală în Dosarul nr. 1583/P/2007 sunt dovedite prin

expertiza judiciară care constată debitul de 330.127 lei RON, odată cu

administrarea obiectivelor executate de către SC I.S. SRL fără obiecțiuni și

pusă în funcțiune la data de 18 aprilie 2006. Deci, paguba SC I.S. SRL făcută

cu rea-credință de către SC C. SRL este dovedită prin neachitarea facturilor de

la data administrării obiectivelor care au făcut obiectul Contractelor nr.

131/2005 și 002/2006 și constituie o infracțiune "care nu putea fi

negată" de către Primul Procuror, motiv pentru care a refuzat să emită o

rezoluție sau o ordonanță în acest dosar, în urma referatului din Dosarul nr.

1583/P din 30 iulie 2007.

A mai învederat

petiționarul că Dosarul nr. 2009/P/2007 nu a fost cercetat din dispoziția

Primului Procuror, care a "sigilat într-un dosar plic maro toate

probele" (a se vedea acest dosar anexat la Dosarul nr. 1582/P/2007), iar

instanța de judecată nu a judecat această cauză refuzând desigilarea acestui

plic.

A mai susținut că

este de reținut faptul că cercetările ulterioare au "menținut scopul

Primului Procuror de neînfăptuire a justiției în Dosarele penale nr.

1583/P/2007 și 2009/P/2007" deși rezoluția în Dosarul nr. 1582/P/2007

COMASAT, emisă la 22 noiembrie 2007, a fost infirmată.

Analizând plângerea

formulată, instanța de fond a constatat următoarele:

La data de 17

ianuarie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost

înregistrată plângerea formulată de numitul S.I. împotriva numitului A.V.R.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cauza formând obiectul

Dos. nr. 1582/P/2007.

La aceeași dată

numitul A.V.R. a formulat o plângere împotriva numitul S.I., pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 214 C. pen., cauza formând obiectul Dosarului nr.

1853/P/2007.

La data de 11

septembrie 2007 numitul A.V.R. a formulat o nouă plângere prin care a solicitat

cercetarea numitului S.I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art.

208 C. pen. (Dos. nr. 2009/P/2007). Constatându-se o strânsă legătură între

plângerile penale sus-menționate și pentru o mai bună înfăptuire a justiției,

prin ordonanțele din data de 12 noiembrie 2007 și 27 februarie 2008 Poliția

orașului Călan a dispus conexarea Dosarelor penale nr. 1583/P/2007 și nr.

2009/P 2007 la Dos. nr. 1582/P/2007.

Prin Ordonanța nr.

1582/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara din data de 15

iunie 2009 s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., art. 91 C. pen.,

art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de

sub urmărire penală față de A.V.R. și aplicarea unei sancțiuni administrative a

amenzii în cuantum de 1000 RON, iar față de numitul S.I. neînceperea urmăririi

penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 214 alin. (2) C. pen. și

art. 208 alin. (1) C. pen. (procuror G.L.I.).

Împotriva acestei

soluții A.V.R. a formulat plângere, iar prin Ordonanța nr. 293/II/2/2009 din 24

iulie 2009 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara,

numitul N.G.D., aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prin Sentința penală

nr. 128/2010 a Judecătoriei Hunedoara s-a dispus respingerea plângerii

formulate de partea vătămată, menținându-se hotărârea atacată, iar prin Decizia

penală nr. 519/R/2010 a Tribunalului Hunedoara recursul a fost respins, ca

nefondat.

Nemulțumit de

sentința pronunțată, numitul A.V.R. a formulat plângere penală împotriva prin

procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, N.G.D., arătând că

acesta cu știință și în mod părtinitor a soluționat cauza în mod nelegal

aplicându-i o sancțiune petentului și dispunând neînceperea urmăriri penale

față de adevăratul vinovat S.I.

Prin rezoluția

236/P/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

neînceperea urmăriri penale față de numitul N.G.D., iar soluția a fost

confirmată de procurorul general al aceleiași instanțe, prin rezoluția

557/II/2/2012.

Instanța de fond a

constatat că plângerea este nefondată atâta timp cât prim procurorul

parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a pronunțat soluția în cauză

raportat la probele existente și a motivat-o corespunzător. Petentul nu a

prezentat instanței nicio probă ori cel puțin un indiciu din care să rezulte că

procurorul ar fi fost interesat în pronunțarea soluției. În plus, instanța nu

poate cenzura soluția magistratului prin aprecieri asupra corectitudinii

acesteia.

Împotriva Sentinței

penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală, a declarat recurs petiționarul A.V.R., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2012.

La termenul de

judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013,

Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302

alin. (2), rap. la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) teza a

II-a și la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. excepția

inadmisibilității recursului declarat de petiționarul A.V.R.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface

exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea

procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și cazurile de

casare.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu

recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac,

iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat la cauza

dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. nr.

714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

al aceluiași text de lege, este definitivă.

Potrivit art. XXIV

alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de

intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario,

hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse

căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin

această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura

prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria

hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste condiții,

se constată că Sentința penală nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative

instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul

controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul

A.V.R. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca

atare.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul A.V.R. împotriva Sentinței penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.V.R. împotriva Sentinței

penale nr. 128 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - GV