ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2021/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2021/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din

24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de către

petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu

intimatul A.D.D. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, plângere formulată

împotriva rezoluției procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr.

52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost

desființată, în parte, această rezoluție, precum și rezoluția procurorului

general din data de 02 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011, în

ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul A.D.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005 și a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi

penale pentru această infracțiune.

S-a

menținut rezoluția procurorului în ceea ce privește soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 4 și de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat

în cauză au rămas în sarcina acestuia.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la

data de 28 noiembrie 2011, petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A.D.D. - avocat în cadrul

Baroului Hunedoara, desființarea rezoluției procurorului general din 02

noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011 și a rezoluției procurorului

din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia .

În

motivarea plângerii, s-a susținut, în esență, că soluțiile date în cauză nu conțin

motivele concrete pentru care a fost adoptată soluția de scoatere de sub

urmărire penală a intimatului și sunt nelegale și netemeinice și pentru

următoarele motive:

-

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, s-a

făcut dovada că intimatul a fost invitat să prezinte actele contabile în

vederea realizării controlului și acesta a ignorat aceste invitații;

-

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr.

241/2005, din procesul-verbal de control rezultă că intimatul nu a depus nicio

declarație prin care să declare obligațiile de plată față de bugetul general

consolidat, iar din informațiile obținute de la Baroul Hunedoara a rezultat că

acesta a desfășurat-activități din care a obținut venituri și, ca atare,

intimatul a ascuns sursa impozabilă prin nedepunerea declarațiilor speciale;

-

în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005, motivarea procurorului este superficială, întrucât intimatul nu a

depus declarații și nu a întocmit actele contabile pentru o perioadă de 4 ani

și astfel nu se poate justifica această omisiune prin faptul că evidențele

contabile s-ar fi aflat la numita M.S., care s-ar fi căsătorit și ar fî lipsit

o perioadă mare de timp din localitate; s-a mai arătat că în măsura în care

intimatul nu ar fî avut încheiat un contract de ținere a evidenței contabile cu

numita M.S., răspunderea îi revenea integral acestuia.

Din

actele și lucrările existente la dosar, instanța a reținut că prin sesizarea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28

ianuarie 2011, sub nr. 52/P/2011, petenta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Hunedoara a solicitat efectuarea de cercetări față de intimatul A.D.D.

- avocat în cadrul Baroului Hunedoara - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 4, art. 9 lit. a) și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiind

atașat sesizării procesul-verbal de control încheiat la data de 23 decembrie

2010.

S-a

arătat, în esență, că pentru perioada supusă controlului -01 ianuarie 2007-31

decembrie 2009 - intimatul nu a depus declarațiile anuale de venit și, la

solicitarea organului de inspecție fiscală, nu a prezentat documentele

financiar contabile necesare efectuării inspecției fiscale, motiv pentru care

s-a procedat la determinarea bazei de impunere și a impozitului pe venituri,

rezultând obligația acestuia de a plăti suma de 15.350 RON cu titlu de impozit

pe venituri din activități independente.

Prin

ordonanța procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus efectuarea următoarelor

acte premergătoare: audierea intimatului, inclusiv sub aspectul probelor de

care înțelege să uzeze în apărare, atașarea în xerocopie a evidenței contabile

condusă de Biroul Avocațial în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009,

atașarea în xerocopie a actelor contabile comunicate în baza dispozițiilor

legale Baroului Hunedoara, verificarea chitanțierelor aflate în posesia

avocatului în intervalul susmenționat, efectuarea unei expertize contabile

având ca obiective verificarea modului în care a fost condusă contabilitatea

Biroul de avocatură și care să reflecte încasările în perioada de referință,

administrarea oricăror mijloace de probă necesare și utile.

În

cauză au fost audiați intimatul A.D.D. și numita M.S. și s-au depus, în copie,

chitanțe și situația veniturilor declarate de intimat la Casa de Asigurări a

Avocaților.

Prin

rezoluția procurorului din data de 30 septembrie 2011 s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (4), art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de intimatul A.D.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 4, art. 9 lit. a) și art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005, reținându-se că din actele premergătoare urmăririi penale efectuate

în cauză rezultă că documentele financiar - contabile legale privind evidența

și operațiile comerciale efectuate de Cabinetul individual de avocatură A.D.D.

au fost deținute de contabilul acestuia, numita G.(M.)S., care le-a primit de

la susnumitul pentru calculul impozitului, însă a neglijat să le depună la

organul fiscal, întrucât s-a căsătorit și a lipsit o perioadă mare de timp din

localitate. Martora M.S., deși a fost anunțată de numitul A.D.D., după primirea

somațiilor din partea organului fiscal, aceasta a prezentat documentele doar la

finele anului 2010, când a revenit în municipiul Deva pentru a-și vizita

părinții.

Ca

atare, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina numitului A.D.D.

săvârșirea cu intenție a vreunei fapte prevăzute de legea penală, recuperarea

prejudiciului urmând a fi realizată pe cale fiscală.

Împotriva

acestei rezoluții Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a formulat

plângere, în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluția

procurorului general dată la 02 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 845/II/2/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Astfel

fiind, petenta s-a adresat instanței de judecată, conform dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen.

Deși

plângerea a fost formulată împotriva ambelor soluții, instanța, având în vedere

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a calificat-o ca

fiind formulată împotriva rezoluției procurorului din 30 septembrie 2011 dată

în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Analizând

plângerea formulată, actele dosarului și rezoluția dată de procuror, instanța a

reținut că intimatul A.D.D. este avocat în cadrul Baroului de Avocați

Hunedoara, exercitând o profesie liberă, în sensul dispozițiilor art. 46 din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și obținând venituri impozabile.

În

cauza de față, inspectorii din cadrul D.G.F.P. Hunedoara au demarat o inspecție

fiscală cu privire la modul de evidență, de calcul și de declarare a

obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul

Individual de Avocatură A.D.D., pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie

2009, avizul de inspecție fiscal fiind comunicat cabinetului prin înmânare

directă la data de 21 septembrie 2010.

Ulterior,

au fost expediate prin poștă invitațiile din 27 octombrie 2010 și 17 noiembrie

2010, însă până la data de 21 decembrie 2010 intimatul nu a prezentat evidența

financiar contabilă, motiv pentru care D.G.F.P. Hunedoara a sesizat Parchetul

de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care și-a declinat competența în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit

declarațiilor intimatului, s-a reținut că, la momentul când s-a prezentat la

organul fiscal, le-a comunicat acestora că o parte a documentelor fiscale se

află la contabila societății, care s-a căsătorit și s-a mutat la București și

că, întrucât o perioadă de timp și-a desfășurat activitatea la alt sediu din

municipiul Deva, cu ocazia mutării a rătăcit o parte din acte.

Numita

G. (M.) Simona a confirmat susținerile intimatului în sensul că a primit de la

acesta pentru calculul impozitului registrul de încasări și plăți prin luna iunie

și l-a returnat doar între Crăciun și Anul Nou, întrucât s-a căsătorit și s-a

mutat la București.

Având

în vedere cele două declarații, instanța a apreciat că în mod corect procurorul

a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză sub aspectul infracțiunii prev.

de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În

ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 -

constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile - instanța

a reținut, de asemenea, că soluția procurorului, chiar dacă nemotivată, este

corectă deoarece această infracțiune nu poate fi reținută în cazul veniturilor

pentru care există atât obligația evidențierii în contabilitate, cât și

obligația subsecventă a declarării acestor venituri, situație în care se poate

reține doar infracțiunea complexă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005, infracțiune care absoarbe și omisiunea evidențierii în documentele

legale (în speță, declarația de impunere) a veniturilor realizate.

Analizând

procesul-verbal de inspecție fiscală și actele premergătoare efectuate în

cauză, inclusiv declarațiile date de intimatul A.D.D. și de numita M.S., Curtea

de Apel a constatat însă că, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, cercetările efectuate sunt incomplete.

Astfel,

s-a reținut că, potrivit dispozițiilor amintite, constituie infracțiunea de

evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele

contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale.

S-a

constatat că în cauză s-au depus, în copie, chitanțe și situația veniturilor

declarate de intimat la Casa de Asigurări a Avocaților, iar numita G. (M.)

Simona a afirmat că a primit de la intimat pentru calculul impozitului

registrul de încasări și plăți prin luna iunie și l-a returnat doar între

Crăciun și Anul Nou, întrucât s-a căsătorit și s-a mutat la București.

Cu

toate acestea, nu s-au făcut verificări cu privire la existența vreunui

contract de prestări servicii încheiat de expertul contabil cu intimatul,

conform art. 131 din Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului

Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat in M.

Of. nr. 601 din 12 august 2008 și nu s-a stabilit data încheierii unui asemenea

contract, respectiv dacă acoperă toată perioada supusă controlului, respectiv 1

ianuarie 2007-31 decembrie 2009.

S-a

apreciat astfel că, în funcție de existența acestui contract și perioada pentru

care este încheiat, urmează a se determina dacă intimatul ar putea avea sau nu

calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală.

În

ceea ce privește latura obiectivă a acestei infracțiuni, Curtea de Apel a

constatat că, împrejurarea că registrul jurnal de încasări și plăți s-ar fi aflat

la contabila intimatului, nu justifică lipsa efectuării de cercetări, prin

solicitarea, chiar la sfârșitul anului 2010, a actelor contabile, în contextul

în care situația comunicată Casa de Asigurări a Avocaților este întocmită în

baza veniturilor declarate de către intimat și nu atestă ca atare că acestea

sunt toate veniturile înregistrate în contabilitate.

S-a

reținut că organele de cercetare penală au obligația, în realizarea scopului

procesului penal, consacrat de art. 3 C. proc. pen., în vederea aflării

adevărului, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe (art. 62 C.

proc. pen.), pentru a stabili, în concret, dacă fapta reclamată a fost

săvârșită de intimat și dacă aceasta constituie sau nu infracțiunea prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată,

a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia și prin ordonanța

procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus atașarea în xerocopie a evidenței

contabile condusă de Biroul avocațial în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie

2009 și efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea

modului în care a fost condusă contabilitatea Biroul de avocatură și care să

reflecte încasările în perioada de referință, iar faptul că intimatul a

declarat că nu este necesară efectuarea unei expertize contabile nu justifică

lipsa efectuării de cercetări pentru a se stabili dacă s-a omis sau nu, în tot

sau în parte, evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a

veniturilor realizate și cine ar fi persoana responsabilă, în caz afirmativ.

S-a

apreciat, prin urmare, că toate aceste aspecte sunt de competența organelor de

urmărire penală și nu a instanței, față de obiectul cauzei, respectiv plângere

împotriva rezoluției procurorului, drept pentru care Curtea de Apel a trimis

cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale în cauză, urmând a se

administra mijloacele de probă necesare pentru stabilirea faptelor și a

împrejurărilor mai sus expuse, urmând a se solicita de la intimat contractul de

prestări servicii încheiat cu numita M.S. Elena, precum și registrul jurnal de

încasări și plăți și evidența contabilă condusă de Biroul avocațial în perioada

01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, urmând ca, în funcție de acele depuse, să

se aprecieze asupra utilității administrării probei cu expertiza contabilă.

S-a

stabilit, de asemenea, că, raportat la întreg materialul probatoriu

administrat, se va identifica, dacă este cazul, persoana care urmează a fi

trasă la răspundere penală, fapta săvârșită și se va începe urmărirea penală

împotriva acesteia, urmând a se administra toate probele necesare în vederea

aflării adevărului.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs făptuitorul A.D.D.,

fără a indica

motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La

termenul din data de 11 iunie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția

părților inadmisibilitatea recursului declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva

sentinței penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală.

Reprezentantul

parchetului a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului, ca

inadmisibil.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil

pentru următoarele considerente:

Astfel,

în conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința

penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control

judiciar prin recurs solicitat de făptuitorul A.D.D..

Această

sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca

inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen. , cu consecința obligării recurentului făptuitor, potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului,

conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva sentinței

penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă

recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iunie 2012.