ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2021/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de către petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu intimatul A.D.D. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, plângere formulată împotriva rezoluției procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. A fost desființată, în parte, această rezoluție, precum și rezoluția procurorului general din data de 02 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011, în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul A.D.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru această infracțiune. S-a menținut rezoluția procurorului în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4 și de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 28 noiembrie 2011, petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A.D.D.

- avocat în cadrul Baroului Hunedoara, desființarea rezoluției procurorului general din 02 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 845/II/2/2011 și a rezoluției procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia . În motivarea plângerii, s-a susținut, în esență, că soluțiile date în cauză nu conțin motivele concrete pentru care a fost adoptată soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului și sunt nelegale și netemeinice și pentru următoarele motive: - în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, s-a făcut dovada că intimatul a fost invitat să prezinte actele contabile în vederea realizării controlului și acesta a ignorat aceste invitații; - în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, din procesul-verbal de control rezultă că intimatul nu a depus nicio declarație prin care să declare obligațiile de plată față de bugetul general consolidat, iar din informațiile obținute de la Baroul Hunedoara a rezultat că acesta a desfășurat-activități din care a obținut venituri și, ca atare, intimatul a ascuns sursa impozabilă prin nedepunerea declarațiilor speciale; - în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, motivarea procurorului este superficială,

întrucât intimatul nu a depus declarații și nu a întocmit actele contabile pentru o perioadă de 4 ani și astfel nu se poate justifica această omisiune prin faptul că evidențele contabile s-ar fi aflat la numita M.S., care s-ar fi căsătorit și ar fî lipsit o perioadă mare de timp din localitate; s-a mai arătat că în măsura în care intimatul nu ar fî avut încheiat un contract de ținere a evidenței contabile cu numita M.S., răspunderea îi revenea integral acestuia. Din actele și lucrările existente la dosar, instanța a reținut că prin sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28 ianuarie 2011, sub nr. 52/P/2011, petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a solicitat efectuarea de cercetări față de intimatul A.D.D.

- avocat în cadrul Baroului Hunedoara - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4, art. 9 lit. a) și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fiind atașat sesizării procesul-verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2010. S-a arătat, în esență, că pentru perioada supusă controlului -01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 - intimatul nu a depus declarațiile anuale de venit și, la solicitarea organului de inspecție fiscală, nu a prezentat documentele financiar contabile necesare efectuării inspecției fiscale, motiv pentru care s-a procedat la determinarea bazei de impunere și a impozitului pe venituri, rezultând obligația acestuia de a plăti suma de 15.350 RON cu titlu de impozit pe venituri din activități independente.

Prin ordonanța procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus efectuarea următoarelor acte premergătoare: audierea intimatului, inclusiv sub aspectul probelor de care înțelege să uzeze în apărare, atașarea în xerocopie a evidenței contabile condusă de Biroul Avocațial în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, atașarea în xerocopie a actelor contabile comunicate în baza dispozițiilor legale Baroului Hunedoara, verificarea chitanțierelor aflate în posesia avocatului în intervalul susmenționat, efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea modului în care a fost condusă contabilitatea Biroul de avocatură și care să reflecte încasările în perioada de referință, administrarea oricăror mijloace de probă necesare și utile.

În cauză au fost audiați intimatul A.D.D. și numita M.S. și s-au depus, în copie, chitanțe și situația veniturilor declarate de intimat la Casa de Asigurări a Avocaților. Prin rezoluția procurorului din data de 30 septembrie 2011 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4), art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul A.D.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 4, art. 9 lit. a) și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, reținându-se că din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză rezultă că documentele financiar - contabile legale privind evidența și operațiile comerciale efectuate de Cabinetul individual de avocatură A.D.D.

au fost deținute de contabilul acestuia, numita G.(M.)S., care le-a primit de la susnumitul pentru calculul impozitului, însă a neglijat să le depună la organul fiscal, întrucât s-a căsătorit și a lipsit o perioadă mare de timp din localitate. Martora M.S., deși a fost anunțată de numitul A.D.D., după primirea somațiilor din partea organului fiscal, aceasta a prezentat documentele doar la finele anului 2010, când a revenit în municipiul Deva pentru a-și vizita părinții. Ca atare, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina numitului A.D.D. săvârșirea cu intenție a vreunei fapte prevăzute de legea penală, recuperarea prejudiciului urmând a fi realizată pe cale fiscală. Împotriva acestei rezoluții Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a formulat plângere, în baza dispozițiilor art. 278 C. proc.

pen., iar prin rezoluția procurorului general dată la 02 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 845/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel fiind, petenta s-a adresat instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. Deși plângerea a fost formulată împotriva ambelor soluții, instanța, având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a calificat-o ca fiind formulată împotriva rezoluției procurorului din 30 septembrie 2011 dată în Dosarul nr. 52/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Analizând plângerea formulată, actele dosarului și rezoluția dată de procuror, instanța a reținut că intimatul A.D.D.

este avocat în cadrul Baroului de Avocați Hunedoara, exercitând o profesie liberă, în sensul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și obținând venituri impozabile. În cauza de față, inspectorii din cadrul D.G.F.P. Hunedoara au demarat o inspecție fiscală cu privire la modul de evidență, de calcul și de declarare a obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului la Cabinetul Individual de Avocatură A.D.D., pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, avizul de inspecție fiscal fiind comunicat cabinetului prin înmânare directă la data de 21 septembrie 2010. Ulterior, au fost expediate prin poștă invitațiile din 27 octombrie 2010 și 17 noiembrie 2010, însă până la data de 21 decembrie 2010 intimatul nu a prezentat evidența financiar contabilă, motiv pentru care D.G.F.P.

Hunedoara a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit declarațiilor intimatului, s-a reținut că, la momentul când s-a prezentat la organul fiscal, le-a comunicat acestora că o parte a documentelor fiscale se află la contabila societății, care s-a căsătorit și s-a mutat la București și că, întrucât o perioadă de timp și-a desfășurat activitatea la alt sediu din municipiul Deva, cu ocazia mutării a rătăcit o parte din acte. Numita G. (M.) Simona a confirmat susținerile intimatului în sensul că a primit de la acesta pentru calculul impozitului registrul de încasări și plăți prin luna iunie și l-a returnat doar între Crăciun și Anul Nou, întrucât s-a căsătorit și s-a mutat la București.

Având în vedere cele două declarații, instanța a apreciat că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză sub aspectul infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005. În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 - constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile - instanța a reținut, de asemenea, că soluția procurorului, chiar dacă nemotivată, este corectă deoarece această infracțiune nu poate fi reținută în cazul veniturilor pentru care există atât obligația evidențierii în contabilitate, cât și obligația subsecventă a declarării acestor venituri, situație în care se poate reține doar infracțiunea complexă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracțiune care absoarbe și omisiunea evidențierii în documentele legale (în speță, declarația de impunere) a veniturilor realizate.

Analizând procesul-verbal de inspecție fiscală și actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv declarațiile date de intimatul A.D.D. și de numita M.S., Curtea de Apel a constatat însă că, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cercetările efectuate sunt incomplete. Astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor amintite, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

S-a constatat că în cauză s-au depus, în copie, chitanțe și situația veniturilor declarate de intimat la Casa de Asigurări a Avocaților, iar numita G. (M.) Simona a afirmat că a primit de la intimat pentru calculul impozitului registrul de încasări și plăți prin luna iunie și l-a returnat doar între Crăciun și Anul Nou, întrucât s-a căsătorit și s-a mutat la București. Cu toate acestea, nu s-au făcut verificări cu privire la existența vreunui contract de prestări servicii încheiat de expertul contabil cu intimatul, conform art. 131 din Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat in M. Of.

nr. 601 din 12 august 2008 și nu s-a stabilit data încheierii unui asemenea contract, respectiv dacă acoperă toată perioada supusă controlului, respectiv 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009. S-a apreciat astfel că, în funcție de existența acestui contract și perioada pentru care este încheiat, urmează a se determina dacă intimatul ar putea avea sau nu calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală. În ceea ce privește latura obiectivă a acestei infracțiuni, Curtea de Apel a constatat că, împrejurarea că registrul jurnal de încasări și plăți s-ar fi aflat la contabila intimatului, nu justifică lipsa efectuării de cercetări, prin solicitarea, chiar la sfârșitul anului 2010, a actelor contabile, în contextul în care situația comunicată Casa de Asigurări a Avocaților este întocmită în baza veniturilor declarate de către intimat și nu atestă ca atare că acestea sunt toate veniturile înregistrate în contabilitate.

S-a reținut că organele de cercetare penală au obligația, în realizarea scopului procesului penal, consacrat de art. 3 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe (art. 62 C. proc. pen.), pentru a stabili, în concret, dacă fapta reclamată a fost săvârșită de intimat și dacă aceasta constituie sau nu infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia și prin ordonanța procurorului din 15 martie 2011 s-a dispus atașarea în xerocopie a evidenței contabile condusă de Biroul avocațial în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 și efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea modului în care a fost condusă contabilitatea Biroul de avocatură și care să reflecte încasările în perioada de referință, iar faptul că intimatul a declarat că nu este necesară efectuarea unei expertize contabile nu justifică lipsa efectuării de cercetări pentru a se stabili dacă s-a omis sau nu, în tot sau în parte, evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a veniturilor realizate și cine ar fi persoana responsabilă, în caz afirmativ.

S-a apreciat, prin urmare, că toate aceste aspecte sunt de competența organelor de urmărire penală și nu a instanței, față de obiectul cauzei, respectiv plângere împotriva rezoluției procurorului, drept pentru care Curtea de Apel a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale în cauză, urmând a se administra mijloacele de probă necesare pentru stabilirea faptelor și a împrejurărilor mai sus expuse, urmând a se solicita de la intimat contractul de prestări servicii încheiat cu numita M.S. Elena, precum și registrul jurnal de încasări și plăți și evidența contabilă condusă de Biroul avocațial în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, urmând ca, în funcție de acele depuse, să se aprecieze asupra utilității administrării probei cu expertiza contabilă.

S-a stabilit, de asemenea, că, raportat la întreg materialul probatoriu administrat, se va identifica, dacă este cazul, persoana care urmează a fi trasă la răspundere penală, fapta săvârșită și se va începe urmărirea penală împotriva acesteia, urmând a se administra toate probele necesare în vederea aflării adevărului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs făptuitorul A.D.D., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. La termenul din data de 11 iunie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva sentinței penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului, ca inadmisibil.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de făptuitorul A.D.D.. Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. , cu consecința obligării recurentului făptuitor, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de făptuitorul A.D.D. împotriva sentinței penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.