ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 5487/193/2009 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a disp. art. 114 alin. (1) lit. b) și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, invocate de inculpatul B.I. S-a reținut că în susținerea excepției inculpatul a făcut referire la situația de fapt ce urmează a fi analizată de instanța de recurs cu ocazia controlului judiciar asupra hotărârilor recurate, fără a motiva însă în ce mod dispozițiile legale reclamate încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. În ce privește neconstituționalitatea art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 195/2002, s-a apreciat că aceste dispoziții nu au legătură cu cauza în acest stadiu procesual și dispozițiile legale ce urmează a fi aplicate. Mai mult, din analiza excepției rezultă că se tinde la o modificare a prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate, contrar disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că instanța de control constituțional nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, susținând prin cererea de declarare a căii de atac faptul că excepțiile invocate sunt pe deplin justificate. Examinând încheierea atacată prin prisma criticii formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul B.I. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza aflându-se pe rolul instanței de recurs în vederea soluționării căii de atac declarate de către inculpat. La termenul de judecată din 10 februarie 2010, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a două articole din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 87alin. (1) și art. 114 alin. (1) lit. b). Deși susține că aceste texte contravin art. 21 din Constituție și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

în motivarea excepției inculpatul face referiri la situația de fapt, arătând în esență că nu a condus autoturismul și că oricum mașina se afla în parcare, iar nu pe un drum public. D e asemenea, mai susține că nu este constituțional și echitabil ca, urmare a condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,să-i fie anulate și celelalte categorii de șofer profesionist, ca urmare a aplicării art. 114 alin. (1) lit. b) din aceeași Ordonanță privind anularea permisului de conducere. Înalta Curte reține că una dintre condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate este, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, legătura textului de lege a cărui neconstituționalitate se invocă cu soluționarea cauzei.

În ce privește art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea constată că numai aparent această condiție este îndeplinită, întrucât deși acest text conține dispozițiile incriminatoare în baza cărora recurentul a fost condamnat, în realitate inculpatul nu contestă constituționalitatea acestuia, ci face referiri la aplicarea lui în speță, susținând practic că situația de fapt a fost greșit stabilită. Or, stabilirea situației de fapt și a vinovăției este un atribut exclusiv al instanței investite cu soluționarea cauzei, neputând forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională, limitat la verificarea conformității cu legea fundamentală a unor texte de lege cu relevanță în cauză.

În ce privește art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea constată că acest text are în vedere anularea permisului de conducere, procedură administrativă ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului; cu alte cuvinte, instanța investită cu soluționarea cauzei se mărginește la stabilirea vinovăției sau nevinovăției persoanei cercetate, din perspectiva încălcării sau nu a legii penale, nefăcând ea însăși aplicarea textului de lege ce reglementează anularea permisului de conducere, măsură tehnico-administrativă de competența poliției rutiere conform art. 97 din Ordonanță. Prin urmare, art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 nu are legătură cu soluționarea cauzei penale în care inculpatul este cercetat, aspect ce rezultă de altfel și din sentința de condamnare, care nu cuprinde nicio referire la anularea permisului de conducere al inculpatului.

În aceste condiții în mod corect Curtea de Apel a respins solicitarea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, sens în care recursul declarat de inculpat împotriva acestei soluții este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 5487/193/2009. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.