ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2010

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea

din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori, pronunțată în dosar nr. 5487/193/2009 a fost respinsă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a

disp. art. 114

alin. (1) lit. b) și art. 87 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002, invocate

de inculpatul B.I.

S-a

reținut că în susținerea excepției inculpatul a făcut referire la situația de

fapt ce urmează a fi analizată de instanța de

recurs

cu ocazia controlului judiciar asupra hotărârilor recurate, fără

a

motiva însă în ce mod dispozițiile legale reclamate încalcă dispozițiile sau

principiile Constituției.

În ce

privește neconstituționalitatea art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr.

195/2002, s-a apreciat că aceste dispoziții nu au legătură cu cauza în acest

stadiu procesual și dispozițiile legale ce urmează a fi aplicate.

Mai

mult, din analiza excepției rezultă că se tinde la o modificare a prevederilor

legale supuse controlului de constituționalitate, contrar disp. art. 2 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992

care prevăd că

instanța de control constituțional nu poate modifica

sau completa

prevederile supuse controlului.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, susținând prin cererea de declarare a căii

de atac faptul că excepțiile invocate sunt pe deplin justificate.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticii

formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că

recursul este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul B.I. este cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală

prev.

de

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza

aflându-se pe rolul instanței de recurs în vederea soluționării căii de atac

declarate de către inculpat.

La

termenul de judecată din 10 februarie 2010, inculpatul a

invocat excepția de neconstituționalitate a două

articole din O.U.G.

nr. 195/2002, respectiv art. 87alin. (1) și art. 114

alin. (1) lit. b).

Deși

susține că aceste texte contravin art. 21 din Constituție și art. 6 alin. (1)

din C.E.D.O. în motivarea excepției inculpatul face referiri la situația de

fapt, arătând în esență că nu a condus autoturismul și că oricum mașina se afla

în parcare, iar nu pe un drum public.

D

e asemenea, mai susține că nu este constituțional și echitabil ca,

urmare a condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii

prev.

de

art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,să-i fie

anulate și celelalte categorii de șofer profesionist, ca urmare a aplicării

art. 114 alin. (1) lit. b) din aceeași Ordonanță privind anularea permisului de

conducere.

Înalta

Curte reține că una dintre condițiile de admisibilitate a

excepției de neconstituționalitate este, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, legătura textului de lege a cărui

neconstituționalitate se

invocă cu soluționarea cauzei.

În ce

privește art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea constată că numai

aparent această condiție este îndeplinită, întrucât deși acest text conține

dispozițiile incriminatoare în baza cărora recurentul a fost condamnat, în

realitate inculpatul nu contestă constituționalitatea acestuia, ci face

referiri la aplicarea lui în speță, susținând practic că situația de fapt a

fost greșit stabilită.

Or, stabilirea

situației de fapt și a vinovăției este un atribut exclusiv al instanței

investite cu soluționarea cauzei, neputând

forma

obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională, limitat

la

verificarea conformității cu legea fundamentală a unor texte de lege cu

relevanță în cauză.

În ce privește art. 114 alin. (1) lit. b) din

O.U.G. nr. 195/2002, Curtea

constată că acest text are în vedere

anularea permisului de conducere, procedură administrativă ulterioară rămânerii

definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului; cu alte cuvinte, instanța

investită cu soluționarea cauzei se mărginește la stabilirea vinovăției sau

nevinovăției persoanei cercetate, din perspectiva încălcării sau nu a legii

penale, nefăcând ea însăși aplicarea textului de lege ce reglementează anularea

permisului de conducere, măsură tehnico-administrativă de competența poliției

rutiere conform art. 97 din Ordonanță.

Prin

urmare, art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 nu are legătură cu

soluționarea cauzei penale în care inculpatul este cercetat, aspect ce rezultă

de altfel și din sentința de condamnare,

care

nu cuprinde nicio referire la anularea permisului de conducere

al inculpatului.

În

aceste condiții în mod corect Curtea de Apel a respins solicitarea inculpatului

de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate

prevăzute de Legea nr. 47/1992, sens în care recursul declarat de inculpat

împotriva acestei soluții este nefondat și va fi respins conform art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu

obligarea

sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul inculpat B.I. împotriva încheierii din 10 februarie 2010 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar

nr. 5487/193/2009.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 februarie 2010.