ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3563/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 septembrie 2010,

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pe rol fiind

soluționarea recursului declarat de petentul C.I. împotriva Sentinței penale

nr. 226 din 10 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani, în Dosarul nr.

894/40/2010, s-a luat în discuție cererea formulată de petent privind sesizarea

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 116 și art. 278

1

C. proc. pen., invocată.

Constatându-se că

excepția privind neconstituționalitatea disp. art. 116 C. proc. pen. nu are

legătura cu cauza dedusă judecății, iar cea vizând disp. art. 278

1

din același cod este una confuză și imprecisă, fără a îndeplini condițiile

cerute de lege pentru sesizarea Curții, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocată de petentul C.I.

Împotriva încheierii

sus-menționate, petiționarul a declarat în termen legal recurs, solicitând, în

scris, admiterea acestuia și recunoașterea dreptului său de a sesiza Curtea

Constituțională, reiterând motivele invocate anterior la Curtea de Apel

Suceava, respectiv faptul că îi este încălcat dreptul la apărare prin prisma

faptului că procurorul are dreptul de a dispune după cum dorește, putând

respinge cererile sale de probe, apărări sau înscrisuri pe care ar dori să le

depună în susținerea cauzei sale. În această situație, consideră că ar trebui

să se înlocuiască opțiunea procurorului de „a dispune" cu obligația de a

lua orice măsură solicitată de petent.

Cu privire la disp.

art. 278

1

C. proc. pen. a arătat că încalcă prevederile art. 15

alin. (1) și art. 16 din Constituția României și dreptul de a produce probe

față de actele produse de dl. procuror.

A mai arătat ca

instanța s-a substituit Curții Constituționale în momentul în care s-a

pronunțat cu privire la constituționalitatea articolelor de lege anterior

invocate.

Recursul este

nefondat.

Analizând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că din economia

prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de

sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de

procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un

incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie

rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii,

în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță

ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care

fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual

al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar,

că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă

a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin

alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o

condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de

judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate,

vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la

condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta

privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a

fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse

judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței

judecătorești.

În orice caz, textul

de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie

determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de

judecată.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare.

Pe cale de

consecință, din interpretarea textului, rezultă că, instanța în fața căreia s-a

invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării

acesteia, ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul mai sus arătat.

Verificând încheierea

atacată pe baza considerentelor anterior prezentate, se constată că în mod

corect Curtea de Apel Suceava a reținut că în ceea ce privește excepția de

neconstituționalitate a disp. art. 116 C. proc. pen., în faza procesuală în

care se află cauza, în acest moment, nu are legătură cu soluționarea cauzei

dedusă judecății.

Excepția de

neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui proces,

invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui

interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu

procesul în care a intervenit.

De asemenea, în ceea

ce privește critica prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., Curtea

constată că, în mod justificat prima instanță a reținut că este o critică

confuză și imprecisă, câtă vreme nu precizează care din alineatele textului

legal menționat contravin prevederilor art. 15 alin. (1) și art. 16 din

Constituția României și nici motivul pentru care acestea ar fi

neconstituționale, astfel încât nu îndeplinește condițiile cerute de lege

pentru sesizarea Curții Constituționale.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul C.I. împotriva încheierii din 29 septembrie 2010 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 625/39/2010.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.I. împotriva încheierii din 29

septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 625/39/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CT