ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 iulie 2012, a fost

înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

recursul declarat de petentul T.L.G. împotriva dispoziției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei

penale nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012.

Prin decizia

penală nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

petent împotriva sentinței penale nr. 158 din 19 iunie 2012 a Tribunalului

Botoșani și ca inadmisibil împotriva încheierii de ședință din 19 iunie 2012

pronunțată de aceeași instanță.

Prin aceeași hotărâre,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

care a modificat dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. S-au

reținut, în esență, următoarele:

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava

a constatat că acesta este neîntemeiat sub aspectul respingerii cererii de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 18 pct. 24 din Legea nr. 202/2010 și a respingerii cererii de scutire de la

plata amenzii judiciare.

Potrivit art.

29 alin. (1) din Legea nr. 67/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor invocate în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei.

Dispozițiile

art. 198 alin. (4) lit. k) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 24 din Legea

nr. 202/2010 prevăd că „abuzul de drept constând în exercitarea cu rea credință

a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai

acestora ori consilierii juridici” constituie abatere săvârșită în cursul procesului

penal.

Din economia

art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de

sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor acestui text, una dintre acestea fiind existența unui interes procesual,

cu referire la pertinența excepției în sensul că dispoziția legală a cărei neconstitutionalitate

se cere a fi constatată are legătură cu soluționarea cauzei.

Existența unei

legături cu soluționarea cauzei presupune un interes real și legitim al unei persoane

de a se constata că o anumită dispoziție legală, incidență într-un proces, este

contrară prevederilor Constituției, creând o situație discriminatorie față de alte

persoane aflate în situații identice.

În speță, petentul

nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale,

referirile generice la dispozițiile art. 21 care reglementează accesul la instanță

neavând relevanță.

Nefiind îndeplinite

condițiile prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluția de respingere

ca inadmisibilă a cererii apare ca fiind legală și temeinică.

A invocat recurentul

că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 impun pronunțarea unei încheieri și

nu a unei sentințe în situația soluționării unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța a reținut,

că de vreme ce prin sentința recurată a fost soluționat fondul cauzei, rezolvarea

acestei cereri prin aceeași sentință nu contravine textului enunțat, având în vedere

și dispozițiile art. 311 C. proc. pen., în condițiile în care pentru fiecare capăt

de cerere soluționat petentul are la îndemână căile de atac prevăzute de lege.

Curtea nu a apreciat

necesar a examina cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate

a disp. art. 18 pct. 24 din Legea nr. 202/2010 având în vedere că aceasta a fost

analizată de instanța de fond, constituind motiv de recurs, analizat pe larg în

considerentele prezentei decizii.

Analizând cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012 care modifică alin. (10) al art. 278 C.

proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât nu îndeplinește

condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neexistând o legătură directă

între textul invocat și soluționarea în fond a cauzei.

Dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. prevăd că „hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”.

Prin sentința

recurată s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva ordonanței

nr. 211/11/2 din 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

întemeiată pe disp. art. 278 C. proc. pen., așa încât textul pretins neconstituțional

nu este aplicabil.

Nefiind îndeplinită

cerința impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția

neavând legătură cu cauza, cererea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei

sus-menționate, petentul T.L.G. a declarat recurs.

Examinând cauza

în raport cu motivul de recurs invocat de petent, Înalta Curte constată că hotărârea

atacată este legală și temeinică, recursul declarat de petent fiind nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul T.L.G. este inadmisibilă.

Examinând excepția

invocată de petent, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre cerințele

cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate

să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar

fi obiectul acestuia.

În cauză, dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. criticate de petent nu au legătură

cu soluționarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect recursul declarat împotriva

sentinței prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva

ordonanței nr. 211/11/2 din 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Botoșani, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Or, dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., criticate de petent ca fiind neconstituționale,

reglementează o altă instituție procesuală decât cea prevăzută de art. 278 C.

proc. pen. și presupun existența unei soluții a procurorului de netrimitere în judecată.

Drept urmare,

dispozițiile criticate nu au vreo influență asupra soluției ce ar putea fi dată

pe fondul cauzei, astfel că în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 pct. 39 din Legea

nr. 202/2012, care modifică alin. (10) al art. 278

1

C. proc. pen., a

fost respinsă ca inadmisibilă.

În raport de aceste

considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.L.G.

împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale

cuprinsă în dispozitivul deciziei penale nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul T.L.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii

de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei penale

nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012.

Obligă petentul la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

1 august 2012.