ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 iulie 2012, a fost înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petentul T.L.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei penale nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012. Prin decizia penală nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 158 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Botoșani și ca inadmisibil împotriva încheierii de ședință din 19 iunie 2012 pronunțată de aceeași instanță.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, care a modificat dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. S-au reținut, în esență, următoarele: Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a constatat că acesta este neîntemeiat sub aspectul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 pct. 24 din Legea nr. 202/2010 și a respingerii cererii de scutire de la plata amenzii judiciare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 67/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor invocate în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei. Dispozițiile art. 198 alin. (4) lit. k) C. proc. pen., introdus prin art. 18 pct. 24 din Legea nr. 202/2010 prevăd că „abuzul de drept constând în exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici” constituie abatere săvârșită în cursul procesului penal.

Din economia art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor acestui text, una dintre acestea fiind existența unui interes procesual, cu referire la pertinența excepției în sensul că dispoziția legală a cărei neconstitutionalitate se cere a fi constatată are legătură cu soluționarea cauzei. Existența unei legături cu soluționarea cauzei presupune un interes real și legitim al unei persoane de a se constata că o anumită dispoziție legală, incidență într-un proces, este contrară prevederilor Constituției, creând o situație discriminatorie față de alte persoane aflate în situații identice.

În speță, petentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale, referirile generice la dispozițiile art. 21 care reglementează accesul la instanță neavând relevanță. Nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii apare ca fiind legală și temeinică. A invocat recurentul că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 impun pronunțarea unei încheieri și nu a unei sentințe în situația soluționării unei cereri de sesizare a Curții Constituționale. Instanța a reținut, că de vreme ce prin sentința recurată a fost soluționat fondul cauzei, rezolvarea acestei cereri prin aceeași sentință nu contravine textului enunțat, având în vedere și dispozițiile art. 311 C. proc.

pen., în condițiile în care pentru fiecare capăt de cerere soluționat petentul are la îndemână căile de atac prevăzute de lege. Curtea nu a apreciat necesar a examina cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a disp. art. 18 pct. 24 din Legea nr. 202/2010 având în vedere că aceasta a fost analizată de instanța de fond, constituind motiv de recurs, analizat pe larg în considerentele prezentei decizii. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012 care modifică alin. (10) al art. 278 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neexistând o legătură directă între textul invocat și soluționarea în fond a cauzei.

Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. prevăd că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”. Prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva ordonanței nr. 211/11/2 din 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, întemeiată pe disp. art. 278 C. proc. pen., așa încât textul pretins neconstituțional nu este aplicabil. Nefiind îndeplinită cerința impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția neavând legătură cu cauza, cererea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Împotriva deciziei sus-menționate, petentul T.L.G. a declarat recurs.

Examinând cauza în raport cu motivul de recurs invocat de petent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul declarat de petent fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul T.L.G. este inadmisibilă. Examinând excepția invocată de petent, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre cerințele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În cauză, dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. criticate de petent nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect recursul declarat împotriva sentinței prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva ordonanței nr. 211/11/2 din 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, întemeiată pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Or, dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., criticate de petent ca fiind neconstituționale, reglementează o altă instituție procesuală decât cea prevăzută de art. 278 C. proc. pen. și presupun existența unei soluții a procurorului de netrimitere în judecată.

Drept urmare, dispozițiile criticate nu au vreo influență asupra soluției ce ar putea fi dată pe fondul cauzei, astfel că în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012, care modifică alin. (10) al art. 278 1 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă. În raport de aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.L.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei penale nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.L.G. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei penale nr. 696 din 16 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1937/40/2012. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 august 2012.