ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2570/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Suceava la data de 04 mai 2011, petentul H.T.I.

a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

în raport de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul

nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 16 mai 2011 petentul H.T.I.,

a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței o cerere prin care a

invocat excepția de neconstituționalitate a art. 278

1

alin. (2) C.

proc. pen. și a art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, în raport de art. 21 și art.

129 din Constituția României și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

In motivarea în fapt a excepției

invocate petentul a arătat că prin modificările Codului de procedură penală

introduse prin Legea 202/2010 se încalcă dreptul cetățenilor să se adreseze

justiției pentru apărarea drepturilor cetățenești, că procurorul nu

soluționează cauzele pe fond, acest atribut revenind magistratului judecător și

că nu se respectă dreptul la două grade de jurisdicție.

Petentul H.T.I., deși legal citat, nu

s-a prezentat în instanță pentru a susține detaliat cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Curtea de Apel Suceava prin încheierea

de ședință de la termenul de judecată din

3

iunie 2011, examinând cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale

cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate menționate, a constatat că

aceasta nu este admisibilă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a

Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru

cerințe stipulate expres de textul legislativ:

a). starea de procesivitate, în care

ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural

creat în fața unui judecător, ce trebuie rezolvat premergător fondului

litigiului;

b). activitatea legii, în sensul că,

excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, în vigoare;

c). prevederile care fac obiectul

excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale;

d). interesul procesual al rezolvării

prealabile a excepției de neconstituționalitate; instanța mai reține că nu are

competența examinării excepției de neconstituționalitate, ci exclusiva

pertinenței sesizării Curții Constituționale cu această excepție, în sensul

legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar

fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la condiția de

admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, s-a reținut că raportul

cu aceasta trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei

neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va

pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal

aflat pe rolul instanței judecătorești. Astfel, decizia Curții Constituționale

în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret

asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de

o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția

procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea

decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului

deciziei judecătorului.

Pentru a nu fi caracterizată ca un

abuz de drept, menit să tergiverseze soluționarea cauzei, ridicarea excepției

de neconstituționalitate trebuie să fie adecvată argumentului că textul invocat

ca neconstituțional este în mod logic, în raport și în contradicție cu un

articol din Constituție.

Prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate în sensul

soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

judecătorești. Fiind un impediment apărut în cursul unui proces, asemănător

chestiunilor prejudiciale, invocarea excepției de neconstituționalitate reclamă

justificarea unui interes procesual sau de ordin substanțial.

Drept urmare prin alin. (1) al art. 29

din Legea 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de

consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a

fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta "are

legătură cu soluționarea cauzei".

In cazul în care judecarea cauzei, cu

referire la soluția ce se va da, nu depinde de dispoziția legală a cărei

constituționalitate se solicită, cererea de sesizare a Curții Constituționale

se respinge, ca inadmisibilă, conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

republicată.

S-a mai reținut că în cererea depusă

la dosar la data de 04 mai 2011, prin care se invocă excepția de

neconstituționalitate a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., precum

și în cererea depusă la dosarul cauzei la data de 16 mai 2011, prin care se invocă

excepția de neconstituționalitate a art. 278 alin. (2)

1

și art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., în raport de art. 21 și art. 129 din

Constituția României și de prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția EDO nu

sunt motivate în nici un fel, neargumentându-se prin ce anume se aduce atingere

acestor texte.

Curtea de Apel Suceava a constatat că

nu este îndeplinită condiția imperativă de admisibilitate a unei cereri de

sesizare a Curții Constituționale prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. (2)

rap. la dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată.

De altfel, excepțiile invocate nu au

legătură cu cauza, în realitate criticându-se lipsa unor dispoziții legale în

sensul stabilirii unui conținut dorit de autorul excepției, deci urmărindu-se

de fapt modificarea legii procesual penale, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 992 și determină inadmisibilitatea cererii.

Prin urmare, Curtea de Apel Suceava,

constatând neîndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2),

(3) Legea nr. 47/1992 republicată, în conformitate cu dispozițiile art. 29

alin. (6) din același act normativ, a respins cererea formulată de petent, de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 278 alin. (2)

1

și art. 278

1

alin.

(10) și (13) C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii de ședință de la

termenul de judecată din

3

iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 299/39/2011 al Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs petentul H.T., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 5109/2/2011.

Înalta Curte, constată că recursul

declarat de petiționarul H.T. este tardiv.

În conformitate cu prevederile art.

385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile,

dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea

nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată numai cu recurs, la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

La data de 3 iunie 2011, Curtea de

Apel Suceava a rămas în pronunțare cu privire la cererea formulată de petent,

de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (2)

1

și art.

278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., iar petentul a declarat

recurs împotriva acestei încheieri la data de 06 iunie 2011 potrivit filei 2

dosar recurs.

Instituția termenului în procesul

penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și

anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei

unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea

desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de

justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C.

proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia

inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune ce

constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul

peremtoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de petentul H.T.I. împotriva încheierii din 3

iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 299/39/2011, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza

I

C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de petentul H.T.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 299/39/2011.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie

2011.