ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2393/2011

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin

încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Suceava a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, formulată de petiționarul H.T.I., cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a

disp.

art. 278

alin. (2)

1

și art. 278

1

alin.

(10) și (13) C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Pentru a

dispune astfel Curtea a reținut că petiționarul H.T.I. a formulat plângere, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

rezoluțiilor nr. 40/P/2011 din 03 martie 2011 și nr.

141/II/2/2011

din 26 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava.

În motivarea

plângerii, pe scurt, petiționarul a arătat că greșit s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimații A.A., B.I.D. și C.G., magistrați la

Tribunalul Suceava, secția penală, dată fiind soluția pronunțată, de condamnare

nelegală a sa.

Prin înscrisul

depus la dosar la data de 24 mai 2011 (fila 10 și urmat.), petiționarul a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (2)

1

,

278 alin. (10) și (13) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

202/2010 motivând că dispozițiile normative încalcă prevederile art. 21 și art.

129 din Constituția României respectiv :

cetățenilor de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor cetățenești

garantate de art. 21 din Constituția României.

cetățenilor români de a exercita căile de atac - apel și recurs - împotriva

hotărârilor judecătorești.

În plus, sunt

încălcate art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 7 din Protocolul la Convenția Europeană din cauza nerespectării dreptului

la două grade de jurisdicție.

Analizând

cererea formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că,

excepția invocată nu are legătură cu cauza și în consecință nefiind îndeplinite

cerințele prev de art. 29 alin. (1) din Legea 47/92 aceasta a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs petiționarul solicitând admiterea

recursului motivând că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești

deoarece numai Curtea Constituțională are competența de a examina

constituționalitatea textelor invocate ca neconstituționale iar instanța de

judecată înaintea căreia a fost invocată o excepție de neconstituționalitate

este obligată să trimită cauza Curții Constituționale.

Analizând

recursul declarat de petent Înalta Curte constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente.

Dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, reglementează procedura și condițiile

exercitării controlului Curții Constituționale .

Potrivit

dispozițiilor Legii 47/92 republicată instanța de judecată înaintea căreia a

fost invocată o excepție de neconstituționalitate este obligată să examineze

îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate și anume:

1.

excepția invocată să aibă legătură cu

cauza,

2.

asupra acesteia, să nu se fi pronunțat

anterior Curtea Constituțională printr-o decizie de admitere.

Înalta Curte

constată că petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului

potrivit disp art. 278

1

C. proc. pen.

Petiționarul a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (2)

1

,

art. 278 alin. (10) și (13) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 202/2010 în raport de dispozițiile art. 21 și art. 129 din

Constituția României.

Art. 21 din

Constituția României stipulează că: „(1) Orice persoană se poate adresa

justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale

legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3)

Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil. (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și

gratuite."

În art. 129

din Legea fundamentală se prevede că „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condițiile legii".

Dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) și (13) C. proc. pen., și cu privire la care

inculpatul susține că încalcă prevederile art. 21 și art. 129 din Constituția

României, prevăd că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă", iar „plângerea greșit îndreptată se trimite, pe cale

administrativă, organului judiciar competent."

Potrivit

disp. art. 29

alin. (1) din Legea

47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor invocate

în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care

are legătură cu soluționarea cauzei.

Obiectul

cauzei constituindu-l plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluțiilor

procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva unor persoane reclamate

pentru comiterea unor infracțiuni, competența revine în primă instanță Curții

de Apel, în cauza de față Curții de Apel Suceava.

Petentul a mai

arătat că prevederile art. 278 alin. (2)

1

C. proc. pen., prin care

se stipulează că „plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse

de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă" încalcă aceleași

prevederi constituționale. însă, așa cum și instanța e fond a arătat, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională „se pronunță numai

asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a

putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În ceea ce

privește pretinsa încălcare, de către dispozițiile normative mai sus-arătate, a

unor prevederi reglementate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

trebuie avute în vedere disp. art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, care

reglementează procedura și condițiile exercitării controlului Curții

Constituționale în acest sens.

Înalta Curte

constată că instanța de fond, analizând îndeplinirea condițiilor de

admisibilitate, nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești ci a urmat

procedura prevăzută de Legea 47/92 republicată, stabilind în mod corect că

excepția de neconstituționalitate invocată, nu are legătură cu cauza.

Față de cele

arătate Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este nefondat

urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie

respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul H.T.I. împotriva încheierii din 3

iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 508/39/2011.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 iunie 2011.