ÎCCJ, Secția penală

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03 octombrie 2011 sub nr. 7845/2/2011 petentul A.I. a formulat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției din 22 august 2011 emisă în dosarul nr. 770/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală, soluție menținută prin rezoluția nr. 2231/II-2/2011 din data de 26 septembrie 2011 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

În susținerea plângerii, petentul solicită, în esență, să se constate netemeinicia și nelegalitatea soluțiilor adoptate de procurori, să se trimită cauza la parchet pentru continuarea cercetărilor față de magistrații cercetați întrucât infracțiunile de corupție, nerespectarea hotărârilor judecătorești sunt „dovedite indubitabil" iar pentru "tentativele la omor sunt probe materiale și acte probatorii". Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 27 iunie 2011 prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, petentul A.I .a solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților R.A.P., M.I., M.S.P., G.C.A., S.L.M., I.I.D., F.S.D., E.G.B., G.I., A.H.I.

- judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și M.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "corupție și complicitate la tentativele de omor" constând în aceea că în cursul anului 2011 cu ocazia soluționării recursurilor ce au constituit obiectul dosarelor nr. 8852/1/2010; nr. 8866/1/2010; nr. 8878/1/2010; nr. 8879/1/2010; nr. 327/1/2011 și nr. 332/1/2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, au încălcat, potrivit opiniei sale, dispozițiile "art. 10 lit. j); art. 48 lit. g); art. 49 alin. (2); art. 62; art. 277; art. 278 alin. (2) și (12) C. proc. pen." În aceeași plângere, A.I.

a arătat că aceiași magistrați nu au verificat nici sentința civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad, definitivă și executorie, încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și nr. 224/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentințele penală nr. 228/2005, nr. 1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad, definitive și irevocabile, săvârșind în acest fel și infracțiunea prev. și ped. de art. 271 C. pen., și, pe cale de consecință, "au fost comise acte false și abuzive împotriva prevederilor legale". În urma verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus prin rezoluția nr. 770/P/2011 din 22 august 2011, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători R.A.P., M.I., M.S.P., G.C.A., S.L.M., I.I.D., F.S.D., E.G.B., G.L., A.H.I. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și față de magistratul procuror M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 254, art. 255, art. 257, art. 271 C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există. S-a reținut, în esență, în considerentele rezoluției că, plângerea formulată de persoana vătămată A.I. nu întrunește condițiile legale, strict și imperativ prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., iar simpla nominalizare a magistraților judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au soluționat recursurile sale din 28 martie 2011, la Completul de 9 Judecători, și a magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a participat la ședința de judecată din aceeași dată, "care refuză să cerceteze tentativele de omor consemnate în motivarea sentinței penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad din data de 9 octombrie 2007 și confirmate prin adresa nr. 201.302/2009 a poliției", nu poate constitui factor declanșator al efectuării unor investigații și, pe cale de consecință, temei al răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped.

de art. 271 C. pen., pretins comisă. De asemenea, simplele susțineri ale persoanei vătămate, neconfirmate însă de probe, care să ateste săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256 și art. 257 C. pen., nu pot justifica disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei, sub acest aspect, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție Structura centrală. Totodată, s-a apreciat că susținerile persoanei vătămate, cu privire la tentativele de omor pretins comise de magistrații judecători și procurorul nominalizați în plângere în lipsa unui suport probator, nu poate constitui temei al învinuirii, astfel încât, s-a apreciat că faptele sesizate nu există.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, procurorul a concluzionat că în cauză nu există elemente care să confirme săvârșirea de către magistrații judecători și procurorul de ședință a infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1), art. 255, art. 256, art. 257 și art. 271 C. pen., dispunând, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de toți făptuitorii și a obligat persoana vătămată A.I. la plata cheltuielilor judiciare, fiind incidente dispozițiile art. 192 alin. (1) 1 C. proc. pen., privind exercitarea abuzivă a dreptului de a formula plângere. În temeiul art. 278 C. proc. pen., petentul A.I.

a formulat plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată la procurorul șef al Secție de urmărire penală și criminalistă din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2231/II/2/2011 din 26 septembrie 2011. S-a arătat în considerentele acestei din urmă rezoluții că petentul invocă, în susținerea plângerii sale, motive subiective de nemulțumire față de soluția nefavorabilă pronunțată de magistrați, pe această cale urmărind reformarea unor hotărâri judecătorești. În lumina dispozițiilor art. art. 2 alin. (3), art. 17 și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reținut că privința magistraților care au pronunțat o soluție nefavorabilă, nu se poate susține că prin acest act procesual au săvârșit vreun abuz și cu atât mai puțin infracțiunile cu privire la care s-a făcut sesizarea.

Faptul că petentul, în pofida posibilității exercitării căilor de atac prevăzute de lege, nu a obținut recunoașterea pretențiilor sale, nu-1 îndrituiește să aprecieze că magistrații, care au pronunțat o soluție nefavorabilă, nu au făcut aceasta potrivit convingerii formate din probatoriul administrat, ci urmare unui abuz. Examinând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind legală și temeinică soluția dispusă de procuror, de neîncepere a urmăririi penale față de intimații făptuitori R.A.P., M.I., M.S.P., G.C.A., S.L.M., I.I.D., F.S.D., E.G.B., G.I., A.H.I. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și intimata M.C.

- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru infracțiunile prevăzute de art. 254, art. 255, art. 257, art. 271 C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluție menținută de procurorul șef al Secție de urmărire penală și criminalistică prin rezoluția nr. 2231/II/2/2011.

Înalta Curte reține că potrivit Legii 304/2004, modificată și republicată, în virtutea principiilor care guvernează activitatea judiciară, magistratul, judecător ori procuror, este unica autoritate investită de lege să conducă procesul, să decidă cu privire la raporturile juridice deduse judecății, a mijloacelor e probă administrate, a normelor juridice aplicabile, să stabilească adevărul și să pronunțe soluția, iar părțile interesate în proces au dreptul și obligația de a contribui la stabilirea adevărului și înfăptuirea dreptății în cauză, interpretarea și evaluarea probelor administrate fiind atributul exclusiv al magistratului. împotriva măsurilor luate în cursul judecății și a hotărârilor considerate ca nelegale și netemeinice atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac, acestea fiind remediile procesuale aflate la dispoziția părților pentru îndreptarea erorilor judiciare.

A admite altfel ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților judecători ce s-au pronunțat într-o cauză reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate, acesta realizându-se, cum s-a arătat, exclusiv prin intermediul căilor de atac. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi.

atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor petentului, că argumentele aduse de acesta în sprijinul plângerii formulate se circumscriu de fapt unor critici juridice aduse hotărârilor judecătorești pronunțate de magistrați, în condițiile în care ele vizează exclusiv legalitatea și temeinicia măsurilor și a soluțiilor pronunțate de magistrații judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarele nr. 8852/1/2010, 8866/1/2010, 8878/1/2010, 8879/1/2010, 327/1/2011 și 332/1/2011, Completul de 9 judecători și a concluziilor susținute de procurorul de ședință, care fie au interpretat eronat legea fie au nesocotit prin care s-au respins ca nefondate căile de atac exercitate de petent împotriva unor hotărâri judecătorești, care fie au interpretat eronat legea fie au nesocotit alte hotărâri judecătorești, cu referire la sentința civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad, definitivă și executorie, încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și nr. 224/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentințele penală nr. 228/2005, nr. 1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad.

Hotărârea judecătorească sau soluția în sine chiar dacă nu corespunde intereselor uneia dintre părți nu este rezultatul unei infracțiuni de corupție a magistratului care a pronunțat-o ori a nerespectării normelor legale, în sensul de abuz sau al unor hotărâri judecătorești care au intrat în autoritatea lucrului judecat, astfel cum a susținut petentul. Se mai reține că în conformitate cu dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. plângerea pentru a constitui un mijloc de sesizare trebuie să îndeplinească câteva cerințe, respectiv: să fie scrisă, semnată de petiționar, să conțină datele de identificarea ale acestuia (nume, prenume, calitate și domiciliu), descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă care susțin acuzațiile aduse persoanelor a căror cercetare se solicită . Având în vedere că petentul A.I.

nu a indicat în plângerea formulată care sunt mijloacele de probă care susțin afirmațiile sale privind comiterea unor fapte de corupție de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul care a participat la judecarea recursurilor, în mod întemeiat, s-a apreciat aspectele sesizate sunt de ordin general, rezultat al percepției autorului plângerii și nu sunt susținute de niciun element probator, după cum nici verificările efectuate în cadrul actelor premergătoare nu au confirmat existența acestor fapte care să justifice disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea organului judiciar specializat. În consecință, pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază rezoluțiile atacate ca fiind legale și temeinice, motiv pentru care, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent. Față de faptul că petentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 22 august 2011 dată în dosarul nr. 770/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.