ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul J.R., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264, art. 261 1 , art. 206, art. 271, art. 253 1 , art. 289 și "complicitate la tentative de omor". În motivarea plângerii sale, în esență, petentul a arătat că este nemulțumit de soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procurorul J.R., față de procurorul O.O. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264C.

pen. și art. 289 C. pen., rezoluție confirmată de procurorul șef al Secției de Urmărire penală și criminalistică. Prin rezoluția din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (1) și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul J.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se în esență, următoarele: Încadrarea juridică este atributul exclusiv al organelor judiciare, care sesizează/descriu doar faptele vătămătoare, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 221-223 C. proc.

pen., motiv pentru care soluția s-a dispus în cauză doar sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., restul încadrărilor menționate de petent în plângere nefiind aplicabile în speță. S-a reținut că soluționarea de către procuror, în exercitarea atribuțiilor sale legale, printr-un act procedural motivat în fapt și în drept, a unei cauze penale cu care a fost investit, fără a exista vreun indiciu de rea credință ori vreun alt motiv de suspiciune asupra obiectivității modului de apreciere și exprimare a convingerii/argumentelor în emiterea actului de soluționare, nu poate constitui un abuz în serviciu, ca faptă penală. Împotriva rezoluției sus-menționate a formulat plângere petentul A.I., aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 2 septembrie 2011, dată în dosarul nr. 1961/11 /2/2011 a procurorului șef adjunct al Secției de Urmărire penală și criminalistică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale față de procurorul J.R. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la faptele reclamate de petiționar, care în mod corect au fost încadrate în dispozițiile art. 246 C. pen., magistratul procuror J.R. îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale. Criticile petiționarului referitoare la greșita soluție de netrimitere în judecată, dispusă de către intimata procuror urmare plângerii sale penale formulate împotriva unui alt procuror, nu sunt întemeiate.

Activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., iar, ulterior, prin exercitarea căilor de atac la instanța competentă. Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu. Pe de altă parte, emiterea în cauzele penale a unor soluții de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, chiar greșite, nu pot antrena răspunderea penală procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

Or, din conținutul actelor premergătoare efectuate nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatei procuror. În ce privește criticile petiționarului, referitoare la lipsa probelor și actelor de cercetare penală efectuate de către procuror urmare plângerii sale penale, acestea nu sunt întemeiate. Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit și care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale. În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. Întrucât în faza actelor premergătoare s-a constatat că fapta pretins săvârșită de magistrat teoretic nu poate reprezenta o infracțiune, este evident motivul pentru care organele de urmărire penală nu au considerat necesară administrarea de probe în cauză. În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția procurorului este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 4 august 2011 dată în dosarul nr. 632/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.