ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 695 din 24 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2938/99/2009 al

Tribunalului Iași a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. de petentul B.E., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a numiților D.V., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 132 și art. 17 lit.

c) din Legea 78/2000 și G.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 255 C. pen. și art. 291 C. pen., menținută prin rezoluția din 27

aprilie 2009, dată în dosarul cu nr. 497/II/2/2009 de prim-procurorul adjunct

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În baza

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul E.B. să

plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2009 a fost

înregistrată sub nr. 2938/99/2009 plângerea formulată de petentul B.E.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale anterior menționate, în

motivarea plângerii arătându-se că rezoluția procurorului este nelegală și

netemeinică, pentru următoarele considerente:

- a fost dată,

fără nici un fel de cercetări reale, fără a se cere dosarele care constituie

probe esențiale;

- a fost dată

cu favorizarea, protejarea evidentă a învinuiților, prin împiedicarea de a se

efectua cercetări concrete și prin disjungeri și trimiteri a unor porțiuni a

dosarului la parchete necompetente și incompatibile, unde învinuiții au, în mod

dovedit, pile;

- a fost dată

cu scopul de a-i aduce persoanei sale nevinovate enorme și vădite prejudicii,

cu scopul de a favoriza și de a proteja pe învinuiții din acest dosar, și, în

special, cu scopul de a mușamaliza faptele penale săvârșite de numita M.A., dar

și a „membrilor clanului mafiot M.", persoane care au înscenat dosare

penale, cu probe false, pe baza cărora s-a dispus arestarea sa.

La termenele

din 28 septembrie 2009 și 26 octombrie 2009 s-a dispus de către instanță

emiterea unei adrese către petiționarul B.E., prin care i s-a solicitat să

precizeze dacă a suferit o vătămare a vreunui interes legitim ca urmare a

soluției dispusă prin rezoluția procurorului din 26 februarie 2009 de

neîncepere a urmăriri penale față de intimații D.V. și G.V., iar în caz

afirmativ, în ce constă respectiva vătămare, aducându-i-se la cunoștință,

totodată, că potrivit disp. art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată poate fi

formulată de orice persoană care a suferit o vătămare a intereselor sale

legitime, adrese la care petentul nu a răspuns nici în scris, printr-un

memoriu, și nici oral în ziua judecății (de altfel petentul, deși legal citat,

nu s-a prezentat la nici un termen de judecată).

Analizând

plângerea din prisma calității procesuale a numitului B.E. de a sta în proces

în calitate de petent, tribunalul a constatat următoarele:

I.

La data de 10 iulie 2008, organele de cercetare penală,

respectiv IPJ- Iași, Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din

oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „luare de mită", abuz în

serviciu" și „fals material în înscrisuri sub semnătură privată", de

către numitul D.V., precum și de „dare de mită",săvârșită de către numitul

G.V., reținându-se că sunt indicii că numitul D.V., viceprimar în anul 2007 al

comunie Probota, jud. Iași i-ar fi eliberat în schimbul unor avantaje materiale

numitului G.V. o adeverință în fals care atesta că deținea un număr mare de

animale, fapt neadevărat, iar în baza respectivului document acesta a achiziționat,

în cadrul unui program agricol, utilaje în valoare de 20000 lei, din care 60%

au fost suportate de statul român.

După

efectuarea actelor premergătoare, organul de urmărire penală, respectiv

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a constatat că faptele mai sus precizate

nu există, fiind aplicabile în cauză disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

dispunând, în consecință, prin rezoluția din 26 februarie 2009, neînceperea

urmăririi penală a numiților D.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 254 C. pen., art. 132 și art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 și G.V.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 C. pen. și art. 291

4

C. pen.

Împotriva

aceste rezoluții a formulat, la data de 16 aprilie 2009, plângere numitul B.E.,

plângere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin rezoluția cu nr.

497/II/2/2009 din 27 aprilie 2009, cu motivarea că susnumitul nu are calitate

procesuală în cauză.

II.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt

vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către

procurori a modalității de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în prima instanță.

S-a reținut

astfel că posibilitatea atacării în justiție a soluțiilor procurorului de

netrimitere în judecată pe calea plângerii a fost conferită, în mod limitativ,

persoanei vătămate ori persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate

prin soluțiile procurorului, justificarea calității procesuale de petent fiind

condiționată de existența vreunei vătămări aduse intereselor sale legitime, or,

în cauză, petiționarul E.B. nu este parte vătămată, în sensul art. 24 C. proc.

pen. și nu a invocat și nici nu a dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere

a urmăriri penale față de numiții D.V. și G.V. i-ar fi fost vătămate interese

legitime private, personale.

Față de

împrejurarea că petiționarul E.B. nu are calitate procesuală de petent în

cauză, s-a constatat că instanța nu a fost legal sesizată, și s-a dispus, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea

plângerii.

Pentru

aceleași considerente tribunalul nu a analizat excepția de

neconstituționalitate a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/2005, invocată în

scris de petiționarul E.B., excepție care poate fi invocată doar în fața unei

instanțe legal sesizate.

Sentința

penală pronunțată de tribunal a fost recurată de petentul B.E. pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, reiterând acuzele abstracte cu fapte de corupție

și alte fapte penale la adresa persoanelor reclamate, dar și a altor persoane

care își desfășoară activitatea la nivelul parchetelor și a instanțelor de

judecată ieșene, sugerând pretinse relații între acestea, ceea ce face posibilă

favorizarea, protejarea persoanelor cercetate și mușamalizarea faptelor penale

reclamate.

Pe parcursul

judecării cauzei, petentul a invocat excepții de neconstituționalitate

referitoare la dispozițiile art. 51, art. 52 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr.

47/1992, art. 183 și art. 224 C. proc. civ., în raport cu prevederile art. art.

21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, solicitând

sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea acestor excepții.

În motivarea

excepțiilor s-a arătat că prevederile articolelor sus menționate încalcă

dispozițiile art. 21 alin. (3) din Convenție, referitoare la un proces

echitabil.

Analizând

cererea formulată în raport cu prevederile Legii nr. 47/1992, curtea de apel a

constatat că este admisibilă doar solicitarea petentului de sesizare a Curții

Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51,

art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. în raport de dispozițiile art. 21 alin.

(3) din Constituția României și art. 6 alin. (4) din Convenția europeană a

drepturilor omului și libertăților fundamentale, reținând că petentul recurent

este parte în proces, a ridicat în fața instanței de judecată o excepție de

neconstituționalitate asupra căreia Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat

în sensul admiterii printr-o decizie anterioară și această excepție vizează o

normă în vigoare și care are legătură cu soluționarea cauzei, sens în care a

admis în parte cererea petentului recurent și în baza art. 29 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992, republicată, a suspendat judecarea cauzei.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 1621 din 16 decembrie 2010 a respins ca

neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 și art.

52 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Cu privire la

cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995,

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr.

47/1992, art. 183, art. 244 din Codul de procedură civilă, în raport de

prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, curtea de apel a apreciat că nu

au legătură cu cauza și, în consecință, a respins cererea petentului de

sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea de

ședință pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost recurată de petent, solicitând

casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța

asupra tuturor excepțiilor invocate, apreciind că acestea au directă legătură

cu cauza.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1216 din 29 martie

2010, a respins ca nefondat recursul declarat de petent.

După

restituirea dosarului de la Curtea Constituțională cauza a fost repusă pe rol.

În concluziile

depuse în scris la dosar, petentul a formulat cerere de recuzare a întregului

colectiv de judecători ai Curții de Apel Iași și a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28

l

pct. 1 lit. b)

2

C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 21 din Constituția României și art.

6 alin. (1) din Convenția Europeană, solicitând sesizarea Curții

Constituționale cu privire la soluționarea acestei excepții.

Cum, în raport

cu modificările legislative aduse în materia recuzării prin Legea nr. 356/2006,

recuzarea nu mai poate privi întreaga instanță, s-a constatat că cererea de

recuzare formulată de petent este inadmisibilă.

Totodată, s-a

reținut că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și

modificată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea

de sesizare a Curții Constituționale".

Astfel, s-a

avut în vedere că nu pot fi de competența Curții Constituționale decât

dispozițiile care au legătură cu soluționarea cauzei, iar desfășurarea unui

proces penal, în orice fază, se face în conformitate cu prevederile Codului de

procedură penală, însă nu toate dispozițiile aplicabile C. proc. pen. „au

legătură cu soluționarea cauzei". Unele texte pot avea legătură cu cauza,

însă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că legătura trebuie să

fie cu soluționarea cauzei, or, în speță, s-a constatat că dispozițiile art. 28

l

pct. 1 lit. b)

2

C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 nu au

legătură cu „soluționarea cauzei" chiar dacă au legătură cu modul de

desfășurare a procesului penal.

Cum

soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate nu este de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal

principal, mai exact asupra soluției ce va dezlega recursul declarat în cauză,

cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Examinând

recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu hotărârea pronunțată

în cauză, curtea de apel a constatat că acesta este nefondat, reținându-se, în

acord cu prima instanță, că petentul B.E. nu putea formula plângere împotriva

ordonanței procurorului de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 1862

/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în condițiile în care nu

și-a justificat calitatea procesuală de parte ale cărei interese legitime au

fost vătămate.

Astfel fiind,

prin decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

recuzare a întregii instanțe formulată de petentul B.E. la data de 24 octombrie

2011.

Totodată, a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea aceluiași petent, de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. b)

2

din Legea nr.

202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și

art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

fundamentale ale omului.

Prin aceeași

decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E.

împotriva sentinței penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, secția

penală, cu obligarea recurentului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul B.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs,

petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă

spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepția de

neconstituționalitate pe care a invocat-o și care, în opinia sa, are legătură

directă cu cauza.

Examinând

cauza, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține mai

întâi că decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, este definitivă în ceea ce privește

dispoziția de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petentul B.E.

împotriva sentinței penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, secția

penală, dar și cu privire la dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a

cererii de recuzare a întregii instanțe formulată de petentul B.E. la data de

24 octombrie 2011.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de

procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse

examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora,

termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea

hotărârilor.

Astfel, dacă

s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de

atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă

parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în decizia penală anterior

menționată, referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare

a Curții Constituționale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că

recursul declarat de acesta din urmă este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care

au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia.

Pe de altă

parte, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate este un

incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui

interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării

pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Așadar,

soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret

asupra conținutului hotărârii în procesul penal.

În speță,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28

1

pct. 1

lit. b)

2

din Legea nr. 202/2010 nu are legătură cu cauza, între

acest text de lege și soluționarea pe fond a cauzei neexistând o legătură

esențială.

Înalta Curte

reține că cerința relevanței este tocmai expresia utilității pe care

soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepția de

neconstituționalitate putând fi soluționată atunci când fără această

soluționare procesul nu poate fi tranșat.

Astfel, cu

privire la excepția invocată de petiționar, de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit. b)

2

din Legea nr.

202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și

art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepția

invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel

Iași a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E.

împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul B.E. împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.