ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 683/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 695 din 24 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2938/99/2009 al Tribunalului Iași a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. de petentul B.E., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a numiților D.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 132 și art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 și G.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 C. pen. și art. 291 C. pen., menținută prin rezoluția din 27 aprilie 2009, dată în dosarul cu nr. 497/II/2/2009 de prim-procurorul adjunct de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul E.B. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2009 a fost înregistrată sub nr. 2938/99/2009 plângerea formulată de petentul B.E.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale anterior menționate, în motivarea plângerii arătându-se că rezoluția procurorului este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente: - a fost dată, fără nici un fel de cercetări reale, fără a se cere dosarele care constituie probe esențiale; - a fost dată cu favorizarea, protejarea evidentă a învinuiților, prin împiedicarea de a se efectua cercetări concrete și prin disjungeri și trimiteri a unor porțiuni a dosarului la parchete necompetente și incompatibile, unde învinuiții au, în mod dovedit, pile; - a fost dată cu scopul de a-i aduce persoanei sale nevinovate enorme și vădite prejudicii, cu scopul de a favoriza și de a proteja pe învinuiții din acest dosar, și, în special, cu scopul de a mușamaliza faptele penale săvârșite de numita M.A., dar și a „membrilor clanului mafiot M.", persoane care au înscenat dosare penale, cu probe false, pe baza cărora s-a dispus arestarea sa.

La termenele din 28 septembrie 2009 și 26 octombrie 2009 s-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către petiționarul B.E., prin care i s-a solicitat să precizeze dacă a suferit o vătămare a vreunui interes legitim ca urmare a soluției dispusă prin rezoluția procurorului din 26 februarie 2009 de neîncepere a urmăriri penale față de intimații D.V. și G.V., iar în caz afirmativ, în ce constă respectiva vătămare, aducându-i-se la cunoștință, totodată, că potrivit disp. art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată poate fi formulată de orice persoană care a suferit o vătămare a intereselor sale legitime, adrese la care petentul nu a răspuns nici în scris, printr-un memoriu, și nici oral în ziua judecății (de altfel petentul, deși legal citat, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată).

Analizând plângerea din prisma calității procesuale a numitului B.E. de a sta în proces în calitate de petent, tribunalul a constatat următoarele: I. La data de 10 iulie 2008, organele de cercetare penală, respectiv IPJ- Iași, Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „luare de mită", abuz în serviciu" și „fals material în înscrisuri sub semnătură privată", de către numitul D.V., precum și de „dare de mită",săvârșită de către numitul G.V., reținându-se că sunt indicii că numitul D.V., viceprimar în anul 2007 al comunie Probota, jud. Iași i-ar fi eliberat în schimbul unor avantaje materiale numitului G.V. o adeverință în fals care atesta că deținea un număr mare de animale, fapt neadevărat, iar în baza respectivului document acesta a achiziționat, în cadrul unui program agricol, utilaje în valoare de 20000 lei, din care 60% au fost suportate de statul român.

După efectuarea actelor premergătoare, organul de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a constatat că faptele mai sus precizate nu există, fiind aplicabile în cauză disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând, în consecință, prin rezoluția din 26 februarie 2009, neînceperea urmăririi penală a numiților D.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 C. pen., art. 132 și art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 și G.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 C. pen. și art. 291 4 C. pen. Împotriva aceste rezoluții a formulat, la data de 16 aprilie 2009, plângere numitul B.E., plângere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin rezoluția cu nr. 497/II/2/2009 din 27 aprilie 2009, cu motivarea că susnumitul nu are calitate procesuală în cauză.

II. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procurori a modalității de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în prima instanță. S-a reținut astfel că posibilitatea atacării în justiție a soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată pe calea plângerii a fost conferită, în mod limitativ, persoanei vătămate ori persoanelor ale căror interese legitime au fost vătămate prin soluțiile procurorului, justificarea calității procesuale de petent fiind condiționată de existența vreunei vătămări aduse intereselor sale legitime, or, în cauză, petiționarul E.B.

nu este parte vătămată, în sensul art. 24 C. proc. pen. și nu a invocat și nici nu a dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere a urmăriri penale față de numiții D.V. și G.V. i-ar fi fost vătămate interese legitime private, personale. Față de împrejurarea că petiționarul E.B. nu are calitate procesuală de petent în cauză, s-a constatat că instanța nu a fost legal sesizată, și s-a dispus, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii. Pentru aceleași considerente tribunalul nu a analizat excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/2005, invocată în scris de petiționarul E.B., excepție care poate fi invocată doar în fața unei instanțe legal sesizate.

Sentința penală pronunțată de tribunal a fost recurată de petentul B.E. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, reiterând acuzele abstracte cu fapte de corupție și alte fapte penale la adresa persoanelor reclamate, dar și a altor persoane care își desfășoară activitatea la nivelul parchetelor și a instanțelor de judecată ieșene, sugerând pretinse relații între acestea, ceea ce face posibilă favorizarea, protejarea persoanelor cercetate și mușamalizarea faptelor penale reclamate. Pe parcursul judecării cauzei, petentul a invocat excepții de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 51, art. 52 alin. (2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 și art. 224 C. proc.

civ., în raport cu prevederile art. art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea acestor excepții. În motivarea excepțiilor s-a arătat că prevederile articolelor sus menționate încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Convenție, referitoare la un proces echitabil. Analizând cererea formulată în raport cu prevederile Legii nr. 47/1992, curtea de apel a constatat că este admisibilă doar solicitarea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc.

pen. în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (4) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, reținând că petentul recurent este parte în proces, a ridicat în fața instanței de judecată o excepție de neconstituționalitate asupra căreia Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii printr-o decizie anterioară și această excepție vizează o normă în vigoare și care are legătură cu soluționarea cauzei, sens în care a admis în parte cererea petentului recurent și în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a suspendat judecarea cauzei. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1621 din 16 decembrie 2010 a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 și art. 52 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. Cu privire la cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183, art. 244 din Codul de procedură civilă, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, curtea de apel a apreciat că nu au legătură cu cauza și, în consecință, a respins cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea de ședință pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost recurată de petent, solicitând casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra tuturor excepțiilor invocate, apreciind că acestea au directă legătură cu cauza.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1216 din 29 martie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de petent. După restituirea dosarului de la Curtea Constituțională cauza a fost repusă pe rol. În concluziile depuse în scris la dosar, petentul a formulat cerere de recuzare a întregului colectiv de judecători ai Curții de Apel Iași și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 l pct. 1 lit. b) 2 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea acestei excepții. Cum, în raport cu modificările legislative aduse în materia recuzării prin Legea nr. 356/2006, recuzarea nu mai poate privi întreaga instanță, s-a constatat că cererea de recuzare formulată de petent este inadmisibilă.

Totodată, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și modificată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale". Astfel, s-a avut în vedere că nu pot fi de competența Curții Constituționale decât dispozițiile care au legătură cu soluționarea cauzei, iar desfășurarea unui proces penal, în orice fază, se face în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, însă nu toate dispozițiile aplicabile C. proc.

pen. „au legătură cu soluționarea cauzei". Unele texte pot avea legătură cu cauza, însă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că legătura trebuie să fie cu soluționarea cauzei, or, în speță, s-a constatat că dispozițiile art. 28 l pct. 1 lit. b) 2 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 nu au legătură cu „soluționarea cauzei" chiar dacă au legătură cu modul de desfășurare a procesului penal. Cum soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate nu este de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluției ce va dezlega recursul declarat în cauză, cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu hotărârea pronunțată în cauză, curtea de apel a constatat că acesta este nefondat, reținându-se, în acord cu prima instanță, că petentul B.E. nu putea formula plângere împotriva ordonanței procurorului de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 1862 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în condițiile în care nu și-a justificat calitatea procesuală de parte ale cărei interese legitime au fost vătămate. Astfel fiind, prin decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a întregii instanțe formulată de petentul B.E.

la data de 24 octombrie 2011. Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea aceluiași petent, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) 2 din Legea nr. 202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale ale omului. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, secția penală, cu obligarea recurentului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Totodată, pe calea prezentului recurs, petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o și care, în opinia sa, are legătură directă cu cauza. Examinând cauza, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține mai întâi că decizia penală nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, este definitivă în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 695 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, secția penală, dar și cu privire la dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare a întregii instanțe formulată de petentul B.E.

la data de 24 octombrie 2011. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în decizia penală anterior menționată, referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Așadar, soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal. În speță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) 2 din Legea nr. 202/2010 nu are legătură cu cauza, între acest text de lege și soluționarea pe fond a cauzei neexistând o legătură esențială. Înalta Curte reține că cerința relevanței este tocmai expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepția de neconstituționalitate putând fi soluționată atunci când fără această soluționare procesul nu poate fi tranșat.

Astfel, cu privire la excepția invocată de petiționar, de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) 2 din Legea nr. 202/2010 în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva deciziei penale nr. 1141 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.